despre ce-am lucrat eu în usA

         A fost cea mai interesanta experienta din ultimii ani. Interesant, ciudat, diferit si nice in acelasi timp. Dar inainte de toate as dori sa spun doua vorbe despre „persoanele de religie mozaica”.
         Cu totii auzim si spunem bancuri cu evrei. Si radem, si ha ha ha si tra la la, dar adevarul e ca e cam ca si la blonde. Doar 1% sunt bancuri, restul sunt intamplari adevarate. Precum bestiile insetate dupa sange, precum vegetarienii dupa salata iar plusul spre minus… asa si ei dupa bani. Si nu orice bani, doar acel tip de bani care sunt „mai multi”. Vara aceasta am avut ocazia sa lucrez si cu un evreu, asta dupa scotianul de la inghetata.
         Tipul era ok, era roman „plecat” in Israel cam prin 61 si apoi ajuns in America pentru ca… „acolo-s banii, pu#a!„. Si eram eu la inceput, om la facultatea de calculatoare ajuns cica vanzator de haine. Si trebuia sa ma pricep cat mai repede ca altfel gasea pe altcineva. Primele reguli erau simple: nu stai cu mâinile-n sân sau în buzunar, si miscare, miscare si iar miscare. Trebuia sa merg sa stresez fiecare client, sa-l intreb ce mai face? si apoi sa vad care-i treaba. Nu a trecut mult si am inceput sa primesc reclamatii de genul: „Andrei! eu nu am nevoie de statui, de ce stai acolo ca mortul? du-te si vezi ce le trebuie”. Sau odata a trecut un tip asimptotic cu intrarea de la magazin si si-a slobozit ochii 1 secunda in magazin. Numai ca eu amatorul nu am avut timpul de reactie necesar sa-l „agăț”, sa-l trag la noi sa cumpere ceva. Era numai vina mea ca lumea nu cumpara.
         In mare parte noi ne bazam pe discount-uri, asta a fost cam a doua lectie. O lege nescrisa zicea sa las nu mai mult de 10%, insa… m-a pus dracu sa calc odata pe bec si sa ma scap putin mai mult. Ajunge doamna la casa, comunica pretul tocmit cu mine, ăsta face niste ochi ca niste țeline dar nu zice nimic si incaseaza. Apoi fereasca Sfantu ce o facut cu mine dupa ce o iesit aia din magazin. Incepand de la „Tu crezi ca eu fur marfa asta? Eu iau marfa asta doar sa o dai tu mai ieftin?” apoi la „Da ce, e magazinul tau?” si culminand cu „Tu vrei sa imi sabotezi afacerea?”. Ba a mai fost inca o data cand pe nu stiu ce hanorac era un pret mai vechi si mai mic… si a fost nevoit sa vanda asa. Din nou eu eram cel care strica afacerea, care il ruina, care il sabota. Aproape la fel de nasoale erau zilele in care nu venea lume pe la magazin… pentru ca pur si simplu nu venea. Atunci era chiar numai vina mea ca ei nu cumpara; in viziunea lui un vanzator bun vinde chiar si celui care nu vrea sa cumpere ceva. Si atunci vine marea intrebare, daca era asa de naspa si asta ma tot freca la gonade, de ce am continuat eu sa lucrez pentru el? Insa aceasta in episodul urmator!