Zilele bune vin una dupa alta…

       Ar fi fost o idee foarte buna daca ar fi fost asa. Pacat ca nu este. Dar asta e viata. Din seria „Zile de-amp***a”, „De ce tocmai eu” sau „Ghinion sau pura intamplare” eu va prezint ziua speciala din 9 septembrie 2008. O zi obisnuita ca mai toate celelalte…
       Asa am crezut cand m-am trezit insa cand m-am asezat in pat sa ma culc aveam cu totul alta impresie. Totul a inceput la 20:40. Ca orice om obisnuit in timp ce ma pregteam sa duc gunoiul ma suna un prieten ca sa iesim in oras…in 20 de min. Nimic anormal. Si ies pe usa…iar in timp ce mediatam alaturi de mirosurile care veneau din sac, realizez ca ar trebui sa ma grabesc. Si „accelerez”. Cred ca ultima pare nu a durat nici 2 secunde, si tampenia s-a si intamplat. In timp ce alergam usor, dau sa sar pe o bordura si imi sare telefonul din buzunar. Si nu sare asa oricum, ca in datile trecute, ca sare direct intr-un canal printre gratiile alea mici.
       Cand ma caut la buzuar, ma rugam sa nu fie ala bun, ca mai aveam unu. Pe naiba! Ma uit in spate si vad numai carcasa si realizez la propriu. Degeaba mai caut pe sub masini, in timp ce lumea se uita la mine ca la copilu’ strazii care cauta firimituri de paine, ca nimic. Duc pana la urma galeata, ca doar asta trebuia sa fac si ma intorc. Imi avertizez ca urmatoarele faze nu o sa ii fie pe plac si sa o ieie usor, ca si cum as fi pus bulina cu interzis … stiti voi, ca la tv.
       Trec relativ usor si peste lucrul asta si ma pregatesc de iesit. In fata blocului ma gandesc sa incerc sa vad daca nu pot ridica gratiile alea. Merge! Apoi ma intorc dupa manusi de spalat vase si o bota de rascolit. Vad ca nu e adanca apa si „bag mana”. Ce senzatii! Ce placeri! Ce atingeri! Numai in filme XXX vedeti deastea. Placerea a ajuns la final cand am gasit telefonul, dar fara baterie. Poate mai continuam dar ma omora mirosul. Spal bine telefonul, il las la uscat iar eu plec.
       Ma intalnesc cu oamenii mei si ne indreptam spre o terasa. Bineinteles ca pur si simplu so cacat pe ei cand le-am spus. Iar daca vezi ca pana la final mai e un aliniat sigur mai e ceva. Ne ia cateva minute sa ne decidem dar pana la urma ajungem. Alegem o masa mai mare cu toate ca era plina de sticle si resturi de la cei de dinaintea noastra. Ne trantim pe scaune si asteptam sa curete si varietatea de bauturi pe baza de „hamei si mult, mult fotbal”. Apare tipa frumos si ne prezinta informatiile cerute si incepe sa ia de pe masa. „Bai frate” nu stiu cum reuseste dar face fata o ghidusie cu laveta de tipa toata, da chiar toata apa de pe masa pe mine.
       Pur si simplu am inceput sa rad. Ce era sa fac? Deja nu mai aveam nici o reactie la un astfel de lucru. Bineinteles ca o inceput sa se scuze dar noh, asta-i viata. Astialalti care erau cu mine radeau de faceau febra musculara la burta. Cand o adus doza, nu o mai incercat nimic. Mi-o sugerat sa o deschid eu, ea nu mai risca. Pana la urma ce sa mai zici. Carpe Diem nene !