Personaje remarcabile din viata mea.

       Intr-adevar, este vorba de doua persoane care nu sunt de uitat pentru mine. Scriu cu ocazia faptului ca pe data de 17 septembrie ambii devin majori si pentru ca normal trebuie sa mai pun ceva pe blog, dar mai important e primul argument. Cum sigur ati ghicit 11,5(3)% din voi ati ghicit este vorba despre Boizesan Cristina Maria si Podina Alexandru, in ordine.
        Crstina, alias Kitty sau Cris, alaturi de Cristi sunt cei mai buni prieteni din cartier. O persoana cu care fac drumul zi de zi pana la scoala si aproape vineri de vineri sau sambata seara spre casa. Alaturi de care am impartit bune si rele, calde si reci, ude si uscate, bere si tequila. Scriu astea pentru ca nu pot uita multe din momente memorabile care doar cand aud un singur cuvant legat de ele ma apuca rasul.
        Fata de celelalte persoane pe care le cunosc, Cristina este tot, da’ chiar tot timpul fericita, cel putin cand o vad eu, mai putin cand nu ninge ca nu poate sa se dea cu snowboardu, dar asta e altceva. Cu temperaturile insa este pe invers. Cand la tota lumea ii este frig si sta infofolita, ea nu mai poate de cald, descheiata la haine( nu de tot). Bineinteles cand afara e o caldura de numa numa, i se face frig la umbra si a doua zi e racita de le face profit la firmele de servetele. Desi parul ei tinde spre blond, nu prea se vede. Adica nu de fiecare data. Nu se vede mai ales atunci cand e albastru.
       Trecand peste toate celelalte, nu as putea nicicum sa uit, pentru ca o sa recitesc ce am scris aici, drumurile din Anytime, Bodeguila, Berarie si alte localuri catre „strada fericiri” care ne duce acasa. Cele mai rapid ajungeam cand Cristina era ca un vulcan gata sa erupa, numa ca nu erupea (nu sunt foarte sigur ca intelegeti dar nu dau mai multe detalii). Si bineinteles cel mai greu era cand ne apucam si cantam sau cinestie altceva. Ba frate era tare noaptea pe la 2-3 sau chiar 4 cand veneam de la Sanda. Partea buna ca nu ne-o acostat nici un militian. Multi( poate infara de Cristi, si cei prezenti) nu o sa intelegeti de ce mi se par asa de amuzante sau asa de memorabile aceste momente, dar…daca i-as zice numai trei cuvinte: berarie, bere si masina la Cris, cred ca ar fi pe jos de ras.
       Ca sa inchei, Cristina, eu iti doresc numai bine, sa fii in continuare la fel de fericita si sa faci si lumea din jurul tau la fel. Sa iti iei carnetul de conducere din prima si sa nu calci pe nimeni. Sa intrii la facultate unde iti doresti si sa ai parte acolo de scaune la fel de comode ca cele de acum. Aaaa si bine ca mi-am amintit una din cele mai tari faze. Eram in a IX-a parca, si normal, Cristina radea in banca. Era ora de matematica. Si cand ridica o data d. profesor capu si o vede, vine cu o replica : „No! Stai acolo si razi ca un bou!”. Faze ca astea normal ca nu se uita.
       Si bineinteles a doua persoana, Podina, dupa cum i spunem si noi colegii. Nu am avut cu el atatea momente dar niste lucruri trebuie spuse si despre acest camarad care pana nu demult juca Travian alaturi de mine. In clasa nu e ceva vedeta, one man show sau altceva, dar credeti-ma ca nu e nevoie.
       El e cel care aproape toate clasa a IX-a lua suc cand mergeam dupa mancare in pauza. Era chiar tare. Chiar daca mie si acuma imi comenteaza lumea ca nu pun banii, dar asta e viata. Vremuri faine cand luam cate o gura de suc, una de sandwish si Farte incepea faza cu „Era odata un gigolo…”. Sau nu stiu cati dintre voi( ma refer in specia la colegii) mai tineti minte fazele cand eram i vestiar, si venea Podina cu Nokia 6230 si punea Hai cu mine de la mafia. Cred ca pentru a prinde forta sau ceva. Parca acuma vad si imi vine cate un ras…Fain..
        Multumim domnule Podina Alex si iti doresc si tie sa iti iei carnetu. Totusi in primul si in primul rand sa fii sanatos si sa gati anul scolar cum vrei tu mai bine, sa intrii unde vrei. Bafta, mult noroc si nu uita ca de acuma esti major. Cu toate astea ai mai putea lua un suc asa din cand in cand .