Eroii care nu mor…niciodata

         Si chiar asa si este. Pe o caldura pe care in alte zile jucam volei pe plaja la costinesti sau stateam cu bere si mici la verde si ma bronzam. Pe o vreme pe care nu se recomanda sa depui efort noi am castigat astazi 13.05.2008, finala si implicta campionatul de fotbal de la CNLR. Noi? Cine suntem noi? Elevii simplii care am zis sa ne adunam si sa organizam un campionat, ca apoi sa il castigam – ce chestie. Noi – 7 elevii din XI-B, Somesan, Farte, Melian, Vrancean, Traian, Nucu si Salagean. Noi, cei care la inceput nu ne dadeam noua nici o sansa si jucam asa din placere. O placere simpla in care eu eram singurul care strigam la toti(ma mai acompania si Nucu) dar eram si singurul care credeam in ceva. Nu stiu in ce, dar vedeam cum nu o sa ne dam batuti usor.
         Pana la urma s-a intamplat. Dupa multe amanari si multi nervi am reusit sa planificam meciul si speram sa nu vina ploaia sa putem juca. Mai erau vreo 2 minute si incepea meciul. Am stat putin asa sa ma gandesc la ce a fost, pentru ca meciuri grele am avut pana sa ajungem aici. Era totusi o confruntare morala, o revansa de luat deoarece 10 B era singura echipa care a reusit sa castige in fata noastra. Cu toate acestea am trecut peste momentele grele. Am iesit din grupa, nu usor, dupa ce am avut mult de „impins” la minge. Apoi in sferturi si in semifinala am doborat doua clase de a 12 care nu pareau foarte ingrijorate de bac. Reveniri de la 1 – 0, nervi, eliminari, caldura, goluri, spectacol si ratari au fost cuvintele lacat cu cifru.
         Am deschis ochii si m-am uitat la Somesan, apoi la Farte. Se vedea pe fata lui ca azi vom castiga, pe tricou nu. Ne-am aranjat pe teren ca salamul pe pizza si zerourile in matrice si am inceput. Soarele ne batea in ochi dar nu avea nici o sansa, am dat prea mult ca sa ajungem pana aici si sa o dam in bara. Nici nu aveam cum, cel cu executiile de finete nu mai era in atac. Pase lungi dar fara efect, driblinguri la marginea terenului si intrari la limita. Se juca serios fara a se risca prea mult. Dar dupa cum am mai repetat norocul era la mine in spate pe tricou, deci la noi in echipa. Asta cu toate ca nu a fost nimeni sa ne sustina, sa se zbata pentru noi, sa creada in noi, sa „stranga din c*#” la o faza mai periculoasa. Tot respecul si aici chiar vreau sa intaresc, tot respectul pentru profesorul de religie. El a fost singurul care a tinut unpic si cu noi, si celalalt unpic cu ceilalti. Parca am fi jucat in deplasare. Cand toti asteptau sa vina pauza, Traian pune mingea jos, o culca. Pase la Melian, mai departe la Farte, apoi inapoi la Cristi si gooool. Era 1-0 pentru noi si s-a fluierat pauza. Am schimbat partile si arbitrul si am mai stat unpic jos. Era cald afara, ce naiba. A doua parte a fost parca mai spectaculoasa. Sa jucat mai intens, mai decisiv si pe contre. Cei din a 10 au incercat si au incercat. Gratie reflexelor excelente ale portarului tabela a ramas neschimbata. Sa nu se inteleaga ca ne-am bagat autobaza in poarta. Daca Farte, Melian si incursiunuea excelenta a lui Traian ar fi fost finalizate cu gol, era altceva.
        S-a fluierat si finalul. 1 – 0 s-a terminat. De sleiti ce eram nici nu mai puteam sa strigam de fericire, totusi un zvacnet s-a auzit. Am castigat si sunt mandru de toti coechipierii. Tin sa ii felicit pentru jocul prestat si pentru ca am aratat ca putem face multe daca e sa facem. Ii felicit si pe cei din 10 B pentru locul doi, dar asa fie vorba intre noi, tot 11 B e baza !!!