Astzi am incheiat oficial cu liceul. A avut loc si premierea, numai vorbe de lauda pentru toata lumea. Fiecare in parte a fost cel mai bun dintre cei buni. Fiecare si-a gasit acel ceva ce trebuia sa gaseasca. Discursuri, diplome, premii, pupaturi, stransete de mana, lacrimi, emotii, caldura si multe altele. In acesti 4 ani am intalnit tot felul de persoane care mai de care mai…asa si pe dincolo cu care m-am inteles cat s-a putut de bine. In acest sens as dori sa adresez doua cuvinte la cateva dintre ele. Asa ca in ordine alfabetica:
Tot respectul pentru domnul profesor de franceza Avram Florin. Un om mare dar de statura mica. La prima vedere nu prea iti dai seama despre ce vorbesc. Si mie mi-a luat vreun an pana sa ma obisnuiesc. Este genul de profesor care nu are nevoie de manula dar te poate invata mai mult decat iti vine sa crezi. Numai din ce am observat eu stie vorbi franceza, germana, spaniola, italiana, latina si engleza. Eram ai de capul meu can am vazut prima data. Cu celebrele fraze, dintre care preferata mea „Eternitatea exista pentru ca voi sa invatati franceza!”, de-a lungul celor patru ani, m-am simtit obligat din respect sa fiu prezent la fiecare ora, cu toate ca nu sunt eu un elev de 10, nici de 9, poate nici de 8, dar nu asta conteaza ci o parte din lectia de viata primita.
Toate imbratisarile mele pentru Diana Boian. O colega cum nu am mai intalnit fete pana acum. Pastreaza partea aceea de copil din ea foarte, foarte bine si nu ezita sa o impartaseasca cu ceilalti. Genul de om care cand e fericit, e foarte fericit, dar cand e suparata…e chiar suparata, daca intelegeti ce vreau sa spun. Ea este cea cu care ma joc cu bila cand ceilalti nu au chef, cu cine imi impart mancarea, fac la mate si fac ture de teren( verbele le las la prezent). Tin minte o faza din clasa a 9-a cand a fost prinsa ca a copiat la teza la romana, insa spre disperarea mea a luat media la romana mai mare ca mine. Excludem faptul ca de atunci in colo aproape oricine a luat mai mult ca mine la romana, dar nici mie nu mi-a mai pasat. Asta ca o mica paranteza.
To ce am mai bun pentru unul dintre cei mai buni prieteni ai mei: Boizesan Cristina. Pe cuvant ca nici nu stiu de unde sa incep. Apoi de pe a 9-a cu venitu spre casa din anytime pe la 2 noaptea si nu mai puteam de ras, ea se pisa pe ea… Apoi ca odata am venit din berarie parca si bere -> burta -> vezica plina => intre masini. Cristina numai rade cand aude asta. Tot timpul zambeste, asta daca nu ii este foarte somn si pun capul pe masa. Da, da si sa nu uit de maicasa care ne-o dus curu mie si la Cristi 3 ani daca mi-s bune calculele. Ce sa mai zic de cand dadeam cu bulgari in geam sau aruncam cu bila, de era sa o pierd, doar ca sa mai iasa la o vorba, ca noh, vorba lui Nucu: suntem vecini, ne cacam in aceasi buda. Foarte tare frate au fost timpurile! si inca sunt.
Tot respectul meu pentru domnul profesor de informatica Candale Silviu. Bestiale orele de informatica, nu alta, dar in sensul bun al cuvantului. Stateam odata si vorbeam si am ajuns la concluzia ca daca aveam la fiecare materie un profesor de genul acesta, chiar puteam sa invat calumea. Cel mai mult am fost impresionat de metodele „implementate” si de felul de a se apropia de noi. Ca o mare parte din noi au profitat de bunatatea lui si au luat-o pe naspa e a doua treaba. Eu pana pe a 11-a sem. II eram ca sosul de rosii. Atunci am realizat ca informatica nu e grea si am inceput sa invat si eu mai cu raspundere. Tot la orele domnului Candale am auzit o gramada de bancuri care nu le stiam, impartind si eu la randul meu altele. Ne-a fost prezentata o metoda de ultima ora in materie de scos la tabla elevi: metoda ceasului. Te uiti la ceas, faci aria dintre pana mica si cea mare cu ajutorul unghiului scazi 4 inmultesti cu 24, totul la patrat si derivezi. Duci totul la limita iar apoi aplici Lagrange. Ideea e sa iti dea un numar de la 1 pana la n( nr. de elevi). A fost distractiv pana la sfarsitul clasei a 11 cand deja ne stia la toti numerele si era ceva de genul: „-Cristina, iesi la tabla! / -Dar nu ati zis un numar! / -Bine, 4 sa iasa la tabla…”, normal ca 4 era Cristina. Domn’ profesor era ceva de genu „sunt cel mai adevarat om cu voi, daca voi sunteti oameni cu mine!”. Inca imi pare rau ca noi, nu am reusit in totalitate acest lucru. Cu bune cu rele, cu cataloage in cap din cauza ca ma jucam Open Arena (Quake 3 Arena), cu atestatul luat, cu un bagaj de cunostinte despre Ubuntu, C++, PHP, Javascript, HTML si o poseta de bancuri calumea, eu ma bucur de toate orele de info si cu siguranta nu o sa le uit.
Partea a II-a vine maine sau curand ca deja mi se inchid ochii si mi se face somn si mai e lume…
