Ăsta-s ieu

  1. Numaratoarea inversa a inceput

    iunie 23, 2009 by Andrei Sălăgean

             Au mai ramas 5. Cu ceva emotii am trecut astazi de proba de la romana oral. Sincer va spun ca in momentul cand am terminat de citit prima data biletul, numai in cel mai bune momente ale mele credeam ca voi lua 10. Si se pare ca am fost destul de inspirat.
              9:24. Suna ceasul de trezire. Era totul gandit de dinainte, 24 imi va aduce noroc. Mancare, dus, ras si eram gata de plecat. De vreo doua sau trei ori cred ca am ridicat numai capul. Atatea aveam in cap, dar numai la romana nu ma gandeam. De aceea cand am ajuns am realizat ca eu nu am nimic de scris. Cristina a sarit in ajutor cu un pix, dar nu orice pix, era „cel mai bun pix”, cel care imi va aduce nota cea buna. Apoi am realizat ca in fata mea mai erau aproximativ 10 persoane. Mergea inexplicabil de incet, asa ca am plecat sa imi cumpar niste apa. Pana ce m-am intors au mai intrat vreo doi si am aflat ca Timis a luat 10…stiti voi…ala mic de sufla greu. Iesea lumea, in mare parte fericita, se imbratisa, nu scotea insa nici un cuvant, doar arata foaia. Cu o jumatate de ora intarziere am intrat si eu, cu toate ca erau care au intrat cu jumatate de ora in fata.
             Salut frumos, ca asa e bine, iau bilet si ciorna si iau loc. Ciudat ca nu mi-au cerut nici un act de identitate, probabil m-au recunoscut pentru ca nu purtam nici machiaj nici ochelarii D&G cu smaralde si cristale, cum zic…’s vedeta domle. Incep si citesc, si citesc, si citesc. Am citit cred ca de vreo 3 ori textul si nu am inteles mai nimic din el.( Pfoai ce prost e asta frate, nici sa citeasca nu stie). Era ceva despre teatrul lui Teodor Mazilu. Mai erau de raspuns 2 in fata mea si eu deabia gatasem primul punct. (Asta chiar e prost, nu gluma!). Totusi am avut noroc ca erau „doamne” in comisie si au mai stat putin si la o barfa, ca asa se cade la examen sa mai schimbi pareri. Altii aveau cate o pagina de unde sa citeasca pe cand eu, 2 fraze mai lungi care reprezentau un rezumat, un rand pentru punctul doi unde trebuia sa identific doua idei si sa le compar, iar la trei opinie argumentata pe baza textului dupa urmatoarea afirmatie „Piesele lui Teodor Mazilu reprezinta o lume intoarsa.” Aici aveam 3 randuri: ipoteza, exemplu 1, exemplu 2, fara concluzie ca am zis ca totul e in cap si formulez pe loc.
             Nici o emotie nimic pana cand am dat fata in fata cu „juriul”. Uei tot mi s-a uscat gura. Ma descurc bine la 1 si 2 iar la 3 incerc sa conving ca stiu despre ce vorbesc si ca nu bat campii. Intr-un minut deja eram prin Baragan. Asa ca una din profesoare incepe sa traga de ham si ma intreaba cum vad eu lumea intoarsa…Tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm pâna in Delta am luat-o. „Ma copile, tu ai fost la teatru?” si aici cred ca am cam exagerat cu sinceritatea „Am fost cand eram mic…” la Hansel si Gretel am vrut sa zic. „Dar acuma mai recent nu ai fost?”, aici stiti si voi raspunsul. Apoi din vorba in vorba am ajuns la conflictul dintre generatii care tot o lume intoarsa e daca privesti dintr-o tabara in cealalta. „No las ca-i bine”. Si nu stiu cum ii vine sa ma intrebe daca stiu mate. Aici nici nu am mai rezistat, daca la romana is asa cum sunt, atunci macar cu matematica sa ma laud si eu. „Stiu mate bine, am fost la olimpiada…”, „La olimpiada de balet?”, no aici mo cam calcat pe coada, insa am preferat sa precizez ca judeteana, bla bla bla si asteptam sa imi dea foaia.
             Cum ma uitam eu asa interesat la foaie, vad un 9 si inca o cifra langa( era numarul biletului, 93). Zic ca e bun si un 9.50 in gandul meu, iau foaia si dau sa ies, dar vine intrebarea magica, aia cu care treci la levelul urmator. „Tu ai luat vreodata un 10 la romana?”. Inafara de chestii laute de pe net, sau inca ceva ce nu imi dau seama, nu cred ca am luat vreun 10 in liceu.( No! ce v-am zis eu ca asta e prost!). Ma balbai intre sa zic da sau nu dar ma linisteste direct:

    „Astazi ai luat 10!”

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Scoala | 1 Comment

  2. Tot respectul pentru:

    iunie 19, 2009 by Andrei Sălăgean

             Iar daca mai sunt 2 persoana pentru care sa am o atitudine de respect, atunci una din ele sigur va fii tot timpul Nemes Traian. Din 4 ani, cat am fost colegi de clasa, 3 am fost si de banca, cu toate ca era destul de greu sa incapem cand el era in mijloc. Imaginati-va doi „calai” cu picioarele care ieseau pe partea cealalta sa stea unul langa celalalt. De obicei Somesan iesea putin sifonat dar asta-i viata de scolar. Cel mai greu a fost la teza de la romana de pe primul semestru pe clasa a 12-a. Cum nu eram programat sa stau cu ei in banca, m-am intors in ultimul moment „fara bilet”, Traian foarte detasat statea intins pe doua locuri cu picioarele desfacute zici ca era constipat. Nu aveam nici un motiv sa ma intorc in prima banca asa ca m-am inghesuit cum am putut. Apoi sa nu va zic, ca stateam mai ceva ca in ingramadeala la bilete de la meciul cu Steaua. Jumate picior afara, jumate inauntru in banca, nu stateam nici cum, dupa o ora incepea sa tremure, tot eram transpirat, pe cand Traian putea parcheze o limuzina pe locul lui. Dar cele mai interesante erau discutiile de pe a 9-a. Ce puteau oare 2 tipi sa discute cand nu se cunosc inafara de, tipa aia super cu tzatze mari si cur fain care o trecut pe langa noi, nu era cazul, sau despre nimic. Normal ca despre jocuri. Atunci mi-a recomandat prima data Prince of Persia: Warrior Within. Defapt il recomanda la toti. Erau 3 cd-uri, care cred ca si acuma sunt la mine. Super fain jocul insa pe langa POP WW daca intreba cineva de Traian, 2 lucruri iti veneau in minte atunci: telefonul lui cu care filma toate tampeniile ce le faceam si Tiesto. Atunci a aparut ipoteza unui concert Tiesto la Beclean, ne gandeam cam cat de multa lume ar fi, daca ar umple tot Becleanul. Dar pe langa asta, cea mai mare dilema a vremii pe langa vorbele lui Nietzsche era care este mai inalt dintre noi doi. Pana la urma am decis sa facem ca si atunci cand castigam ceva. El a purtat primii ani, eu ultimii si totul a fost ok. Asta pe langa faptul ca eram mai tot timpul rugat sa ajut la udatul florilor. Pe langa scorurile exacte la fotbal, au mai fost si alte pariuri mai ciudate, ca si cel cand am zis ca imi intra un corn de Olala intreg in gura, nu m-au crezut…muhahaha. Cu tot ce a fost in acesti ani, cu serile de pe Duca, cu buda aia din lateral, cu assassin’s creed sau cu raspunsurile tale la romana care daca nu erau ciudate, nu intelegem nimic ne-om vedea la Cluj sa spargem fie o consola, fie o sticla de Cabernet Sauvignon sau in cel mai bun caz la gradina botanica sa „hranim pasarile”, numai ca alea care au aripi dar nu zboara.
             Si ultimul, dar nu cel din urma, si pentru ca si papucii lui cer asta, tot respectul pentru Somesan Adi. Cunoscut dupa strigatele de lupta la nevoie gen „Open Arena” – vorbe adresate partenerului de pahar cand simti ca iti cade capul pe masa, este trecut de ora 12 iar tu doresti sa ajungi acasa sa il bati pe taicato, sa borasti pe tastatura, apoi pornesti fain frumos compu si te joci. O alta chemare de inviorare e arhicunoscutul Tochio Hoteeeeeeel, care e mai greu decat pare: cu mana dreapta in aer si degetul aratator la curea se striga pana vine cineva sa strige Open Arena, e un fel de ciclu. Dar sa-i dam la Some ce Cezar nici nu stia pe vreamea lui: fotbalul si handbalul, mai exact poarta. Pe Somesan nu ai vrea sa il lasi sa joace pe teren. E tehnic, dar nu prea stie scheme, da gol cu capu dar numai cand iese din poarta, din partea cealalta a terenului, deci nu se pune, iar suturile lui ocolesc poarta cum ocoleste functia exponentiala originea. In schimb in porta face minuni mai ceva ca Merlin. Are el asa un skill dupa cum mi-a recunoscut in doua mii şasă, stie el sa scape o mana pe unde e mingea. Sa nu uitam ca pe a 9-a, pe cand eram boboci, in ultimul minut el a aparat penaltyul, ca noi sa marcam fix la faza care urma. Uneori inteligenta lui depaseste normalul astfel incat doar ele vede anumite traiectorii ale mingii, anumite poziti unde noi ar trebui sa fim. Ne cerem scuze domnu’ portar, dar tot pasele scurte sunt mai bune. Apoi tot timpul imi placeau cornuletele alea mici cu zahar praf pe deasupra pe care le avea din cand in cand. Erau asa de mici si de multe ca nu aveai cum sa nu mananci vreo 5-6 cand nu se uita. Fire subtila, stapaneste excelent arta copiatului „din poale”. Din 60 de oameni care copiaza, pe Somesan cred ca l-ai repera cel mai usor, dar adevarul e ca nici nu se fereste, are totul sub control. Radea el de mine cu Travianul, dar ce bine rad eu acuma de el cu Imperia, pentru ca de DOTA s-a cam lasat. Era campion pe sate cu Blodsicăr, chiar si Traian a recunoscut acest lucru. La fel cum amandoi ii recunoastem adevarata valoare de chimist in devenire, la fel si doamna Minerva. Stie el ceva cu hexa-ciano-feratul de potasiu sau acidul Lewis, toate din punct de vedere Brønsted ca altfel nu iese, insa la hidrocarburile cu gust de sfecla si chimen, mai are de lucrat. Bafta Somesane si daca nu ne vedem noi la un Open Arena, atunci macar la un fotbal asa de calitate, sti tu, iar eu anunt de pe acum: Ultim in poarta, Somesan tu esti primul!
             Iar daca cine stie patiti ceva voi doi, va ia cu dislocari de memorie sub forma de feed-back sau flash-back, aveti aici o poza sa tineti minte cine sunteti.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Scoala, Tot respectul | 3 Comments

  3. Tot respectul pentru:

    iunie 17, 2009 by Andrei Sălăgean

            Toata admiratia pentru domnul profesor de geografie Nascu Toader. Ajuns la o varsta apreciabila, face fata cu real succes tuturor problemelor venite fie din partea elevilor, fie din aprtea conducerii. Nu stiu exact cati ani are dar e trecut bine de 50 si totusi cand vezi de ce e in stare nici nu iti vine sa crezi. Anul trecut juca in echipa de fotbal a profesorilor contra elevi, si juca bine. Anul acesta si la balul majoratului si la bachet, nu l-am vazut o clipa sa stea la masa si sa vorbeasca cu ceilalti profesori, ca de parca nu face asta zi de zi. Nu frate, era in mijloc multimii. Cel mai interesant era cand lua pauze de dans, nu mergea sa stea, lua microfonul si canta cate o balada, ba de jale, ba de fericire, ba despre ardeleni. In ceea ce priveste predatul, eu nu am mai vazut asa om. Vorbesc serios. O ora intreaga poate sa vorbeasca despre modificarea faunei in sudul Burkinei Faso ca urmare a incalzirii globale, fara sa ramana in pana de idei. Ca nu asculta multa lume, asta e partea a doua. Paradoxal, o parte din lume adoarme cu toate ca mentine un ton destul de ridicat si ferm. Cu harta sub brat si cu stirile actualizate mereu, zici ca e o enciclopedie ambulanta. Dar cel mai de apreciat e bunul simt si felul cu care se dedica fiecarei ore. Se vede ca el nu vrea sa lasa lucrurile asa cum sunt, nu e genul care sa vina la ora, sa preadea iar ora viitoare sa te asculte. El vrea sa vada ca ramai cu ceva, iar eu in orele in care am fost atent pot sa spun ca am avut multe de invatat de la dansul. Respect!
            Dar dintre toti profesorii parca, cel mai mare respect il am fata de Nicolae Sanda, profesorul de matematica. Si stiti de ce? Pentru ca a fost singurul care si l-a recastigat. Dupa ce am inceput clasa a 9-a cu un 3 si un 4 dupa ce in generala eram toba si slanina de matematica, credeam ca e ceva cu profesorul. Adica nu imi puteam gasi alta explicatie. Sigur ca purtam si eu o vina pentru note, dar inca mai cred ca nu in totalitate( niste mici neintelegeri la mijloc). Ce sa mai zic, ca a venit si tata la scoala sa vada care e treaba, insa eu trebuia sa rezolv aceasta ecuatie. Primul semestru l-am incheiat cu media 7, eu care pana atunci avusesem numai de 10 aproape. Nu trebuia sa ma dau batut totusi. Semestrul doi a mers mai bine. Asta cu exceptia lucrarilor in care totul era aproape perfect numai ca ori uitam sa explic una din relatii de unde am scris-o, ori eram prea superficial, ori se gasea ceva ce sa nu fie bine, iar notele veneau dar numai de 9. Mie imi trebuia zece. Cel mai tare a fost o lucrare, in care se cerea sa rationalizam o fractie. Am facut scurt intr-un rand, cu toate ca altii au umplut si o pagina. Rezultat bun, gandire buna, dar 9. Motivul? Am scris radical de ordin 4 din 18 insa bara de la „1” era pe linia de la patratel si nu se observa foarte bine [poza]. Punctul culminant a fost cand dupa vreo 10 note si teza mai trebuia o nota pe caiet. Dupa experienta din primul semestru stiam la ce sa ma astept: linie trasa, scris frumos, stilou acasa, creion in clasa, scriam si ora la care incepeam tema, etc. Si imi trage un 9, doar sa nu imi iasa media 10. Pfuai ca tot ma stropsea. De atunci am realizat ca el astepta tot mai multe de la mine. Cred ca daca imi dadea 10 nu ma motiva asa de tare. Si totul s-a schimbat incetul cu incetul. Apoi mergand la mai multe concursuri, olimpiade mi-am dat seama ce inseamna sa fii un profesor de matematica adevarat. Ce insamna sa organizezi un concurs, ce inseamna sa fi premiat pentru ca ai pregatit elevi si i-ai dus an de an la diferite competitii unde au luat premii. Nu e usor, insa satisfactiile cred eu ca sunt pe masura iar pentru tot ce m-a invatat eu ii multumesc foarte, foarte mult pentru ca o parte din reusitele mele i se datoreaza si lui.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Tot respectul | No Comments

  4. Tot respectul pentru:

    iunie 16, 2009 by Andrei Sălăgean

             Numai cuvinte de bine la adresa celor mai tari colegi si prieteni Farte Vlad si Pop Tudor, cu care m-am distrat de nici nu mai stiu de cate ori. Cu ei am petrecut, cu ei am iesit, cu ei am organizat iesiri, in Class, BB, Old House, Cafe X sau oricare alta locatie, am fost acolo si „am ras de ne-am spart”. Ei au fost genu de oameni care au reusit sa mai scoata lucrurile din monotonia clasica si sa mai dinamiteze treaba. Si la bine si la rau, si la reusite si la luat naspa, doua episoade sunt de neuitat. Ce fain o fost cand ne-am adunat noi in zi mare de Valentine’s Day si am zis sa spargem recordul. Fain frumos, incetu cu incetu, ca doar era rece am tot tras linii pe tabla pana ce la final, Tudor a castigat tricoul, cu toate ca eram la egalitate toti trei, dar trebuia un castigator. Si fraza aceasta nu are nici un sens precum nu aveau nici declaratiile de dupa ce am iesit de acolo. Cine a fost acolo stie. Dar ce naspa ne-o dat o tipa noua dupa balul majoratului, ca de aveam un shotgun cu un singur glonţ, nu pe ea o impuscam, ca erau sanse sa ratam, cred ca ne puneam in sir indian si primu tragea. Uei…nici nu vreau sa ma gandesc, ca la orice miscare in dreapta sau stanga vedeai fata ei, cu bune intentii cred, dar care radea intr-una, in stilul lui Joker. Nici absintu nu te facea sa uiti. Sau acele timpuri cand ne apucam si radeam ca prostii asa continuu, si radeam, si radeam si apoi venea replica: „Ba! noi nu mai tragem din narghilea inainte de ora de filozofie!”. Oameni potriviti la locul potrivit. Atunci cand nu aveam chef de nimic, atunci ma suna unul din ei sa mergem la o bere sau la o plimbare sa dezbatem teoria salamului feliat vertical. Si numa bine era!
             Apoi despre Melian Cristi nici nu mai stiu ce sa va mai zic. Pe el de cand il cunosc, si il cunosc de mult timp, a ramas cel mai bun prieten al meu. Inca de la camin, cand construiam macarale si se incalcea ata pe sul, noi faceam planuri de viitor, sa facem cariera. Partea naspa ca eu am plecat la gn.6 el la gn.3. Numai ca…e soarta aici frate…pe a 9-a hopa ca iara-s cu el in clasa. Si 4 ani aproape zi de zi am batut drumu la scoala si inapoi, ca si cu ochii inchisi as putea merge. 4 ani nu am pierdut vremea. Incepand cu orele de chimie, unde odata pur si simplu am facut febra musculara cat am ras cu el. Imi dadeau lacrimile mai ceva ca la banchet, anul asta. Si oare din ce cauza?! am gasit eu ceva asemanator unui ghiul si mi l-am tot bagat ba in nas, ba in spranceana, ba in buric, ca niste copii prosti radeam nu alta. Si ce fain scapam noi inca la biologie cand duceam hartile sau sa curatam brazii de liane. Mda atunci defapt o fost naspa, ca de la acele bradului sau molidului sau ce era, tot m-am impuns si ghici ce? toata lumea o crezut ca am raie. Poftim cultura! Insa cel mai reprezentativ tablou al solidaritatii noastre, unul fata de celalalt a fost in Anytime. Unu intr-o buda, unu in alta, dara fara sa stim. La un moment dat aud un blahh brahh…”-Cristi tu esti? -Da ma! -Esti bine? -Da ma! -No bineee brahhh!” si dupa juma de minut o tipa i se adresa de afara „-Te rog frumos sa iesi ca asta e baia de fete si vreau si eu sa o folosesc!”. Un alt lucru care il observi destul de rapid la el, inafara de faptul ca e „mætăl”, sunt abilitatile lui de skater inascut. Iti poate da ollie la orice ora, chiar si in pauza. Mai are de lucrat la finalizare, in rest totul e ok. Totusi dintre toate cel mai important e ca şogorii tot şogori raman. Merem noi in Cluj la Poli’ si ne rupem nu alta. Si cand ne intoarcem in Bistrita, liviu ne asteapta sa mergem si la un fotbal, ca doră asa i fain.

    Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Parerea Mea, Tot respectul | No Comments

  5. Banchetul de ieri

    iunie 13, 2009 by Andrei Sălăgean

             Nici nu am cuvinte sa va descriu. Extraordinar. Dupa cum spuneaun coleg „atunci cand esti cu prietenii te distrezi cel mai bine”, si chiar asa a si fost. 12 ore de distractie parca nu au fost de ajuns, as fi vrut mai mult insa nu cred ca ma mai duceau si pe mine picioarele.
             Totul a inceput clasic. Adunati in fata la restaurant, lumea privea in dreapta si in stanga sa vada cum sunt imbracati ceilalti. Si cand zic lumea, ma refer la fete, ca noi baietii nu aveam nici pe naiba…98% eram la costum. Totusi dintr-o privire asa, am remarcat cateva fete, pe care nu le-am vazut intreg liceul si care erau, pe scurt, HOT. Apoi ne-am incolonat ca pe clasa a IV-a cand mergeam la muzeu si cu paharul de sampanie am intrat sa ciocnim cu toata spuma profesorilor si sa ne ureze succes, bafta, noroc si altele. Am luat loc, am mai ciocnit intre noi, iar cand sampania s-a terminat am reperat rapid canta cu vin rosu (bunatate de vin nu alta). A mai urmat o serie de fotografii si am inceput sa intram in pita, dupa cum se spune. Domnu’ Nascu a dat tonul luand la dans fete dupa fete de am crezut ca vrea sa intre in cartea recordurilor.
             A inceput nebunia nu alta. Am mancat, am dansat, am sarit, ne-am invartit pana nu am mai putut. A venit si momentul trist cand am realizat ca totusi e ultima data cand suntem toti impreuna si am inceput sa ne imbratisam, sa ne pupam si sa ne juram ca nu ne uitam unii pe altii. Toata lumea a bocit mai ceva ca atunci cand tai ceapa, iar camasa mea sta martor, umarul drept inca mai are urme de rimel de la una dintre fete. Pentru toti era greu momentul. Pana la urma am trecut peste si am continuat distractia. Mi-a placut de fetele care stiau sa danseze asa calumea, nu numai sa se frece de tine, nu ca mi-ar displacea asa ceva, insa nu era momentul.
             Am stat de vorba si d. profesor de geografie. O discutie de oameni intelectuali mai ales ca mandoi eram in stadiul de „oameni destepti”. Am multumit frumos, l-am felicitat pentru informatiile primite si lectia de viata, i-am transmis bafta mai departe cu generatiile ce urmeaza si m-am intors acolo unde era actiunea, ca noh ce era sa fac. Am mai ciocnit niste vin cu lumea de acolo, am gustat din peste, am mai dansat si ce sa vezi…deja era aproape 5 ceasul si trebuia sa plecam. Ne-am mai tras in 2 poze, ne-am imbratisat, ne-am pupat si am plecat.
             Am ajuns acasa KO la picioare. Parca as fi fost la un concurs de mers pe cioburi si nici asa nu cred ca as fi fost mai obosit. Am luat instant, ca supa la plic. De neuitat e putin spus, cel mai important e ca am invatat fiecare cat de importanti sunt prietenii, PRICELESS!

    Categories: Ăsta-s ieu, Parerea Mea | No Comments