„Vreme trece, vreme vine / Toate-s vechi și nouă toate / Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate”. Îmi place să-mi pun tot felul de întrebări, să mă îndoiesc de mine și să încerc să mă conving că lucrurile pe care le știu, sunt exacte. Vreau să analizez totul până ce sunt convins că am ajuns la sursă, să înțeleg de unde a pornit totul. Înainte să văd unde și cum prima dată vreau să știu de ce. Nu tot timpul am ajuns la răspunsurile pe care mi le-am dorit și surprinzător nu am fost cel mai mulțumit atunci când am avut dreptate. Țin minte când eram destul de mic, mi-a zis tata că atunci când o să fiu mai mare o să înțeleg eu „ce e rău și ce e bine”. Concluzia mea e că degeaba știi tu dacă nu știu și restu.
„Nu spera și nu ai teamă / Ce e val ca valul trece / De te-ndeamnă, de te cheamă / Tu rămâi la toate rece„. Nu prea am teamă, pentru că încerc să mă gândesc la toate variantele posibile. Nu îmi place să sper, îmi place să fac, ca să fiu sigur că o să fiu așa cum vreau eu și așa cum îmi place mie. În schimb nu îmi place să fiu rece la lucrurile din jurul meu și încerc să aduc în echilibru ignoranța ca să pot să mă concentrez pe lucrurile care contează.
„Multe trec pe dinainte / În auz ne sună multe / Cine ține toate mine / Și ar sta să le asculte?„. Chiar recent am citit că atenția noastră e limitată și că te poți concentra doar la un număr limitat de lucruri. La partea aceasta trebuie să mai lucrez pentru că am impresia că am multe idei bune și-mi place să încep mai mult decât aș putea duce. Nu las nimic să moară dar în tot acest timp fiecare lucru început e o scuză pentru faptul că nu le-am terminat pe celalate. Se poate mai bine, se poate și mai rău, dar eu sunt cel mai fericit atunci când simt că fac ceva care contează. Și mai mult decât orice, îmi place să arăt oamenilor ce am făcut, nu pentru apreciere, mai mult pentru a-mi confirma că (încă) sunt relevant.
„Tu așează-te deoparte / Regăsindu-te pe tine / Când cu zgomote deșarte / Vreme trece, vreme vine„. Când lucrurile nu au mers bine, când rezultatul nu a fost cel pe care mi-l doream am stat și m-am gândit „no’ acuma ce facem?”. Am stat eu cu mine și am încercat să găsesc diverse răspunsuri. Țin minte când am luat 7 la examen la engleză doar pentru că am vrut să schimb un subiect pe care-l rezolvasem deja de cel puțin 9 cu „altul”. Mi-am dat seama că altceva nu e neapărat mai bine. Mi-am adus aminte când o profesoară mi-a zis că algoritmul pe care l-am scris e prea eficient și că nu îmi poate da punctaj maxim, pentru că nu e cum ni l-a predat ea. Mi se pare că majoritatea oamenilor vor altceva, doar pentru că e prea mult efort să facă ceea ce este, mai bun.
„Nici încline a ei limbă / Recea cumpăna-a gândirii / Înspre clipa ce se schimbă / Purtând masca fericirii„. Cumva pe măsură ce am învățat mai multe mi-am dat seama că știu mai puțin. Dar paradoxal, faptul că știam că știu mai puțin mă făcea uneori mai motivat să știu mai mult. E destul de relativ ce înseamnă mult sau puțin, dar îmi e de ajuns să știu că vreau să fiu cel mai bun iar apoi să îmi repet că sunt născut pentru a reuși. Mi se pare că doar dacă vrei să fii mai bun poți să accepți că defapt nu ești cel mai bun și să poți recunoaște atunci când greșești. Până la urmă, pentru mine, totul se rezumă la cum transformi o slăbiciune într-o oportunitate.
„Ce din moartea ei se naște / Și o clipă ține poate / Pentru cine o cunoaște / Toate-s vechi și nouă toate.” Se tot zice că istoria se repetă, și totuși de ce e așa greu să înveți din ea? Tata avea o vorbă, „nu poți economisi bani atunci când nu-i ai”, și-atunci cum faci să ai atunci când nu ai? M-am gândit că primul pas ca să fac să fie mai bine e să nu mai fac să fie rău, deci dacă aș putea să limitez greșelile m-aș îndrepta într-o direcție bună. Încetul cu încetul mi-am creat niște principii și mi-am propus să nu trec de ele. Momentele cele mai grele în care le-am respectat și momentele în care am cedat rămân cele mai marcante pentru mine și în ziua de azi. Toate au fost o decizie de moment bine sau prost luată.
„Privitor ca la teatru / Tu în lume să te-nchipui / Joacă unu și pe patru / Totuși tu ghici-vei chipul„. În 2009 am dat adminterea și am intrat la calculatoare la Politehnica din Cluj-Napoca, dar dacă n-aș fi intrat, parcă mi-aș fi dorit să studiez psihologia. Zic doar „parcă” pentru că nu-s sigur chiar 100%. După ce am intrat în BEST și am dat peste un grup foarte divers, mi-am dorit să aflu tot mai mult despre fiecare, să văd cum gândește, ce-l motivează sau care-s lucrurile pe care le urmărește. Fiecare urmărea ceva, și nu zic asta în sensul rău, toată lumea avea un plan, mai mult sau mai puțin calculat. Încercând să-i înțeleg pe alții am ajuns să mă cunosc pe mine mai bine. O perioadă credeam că știu ce vreau, dar apoi mi-am dat seama că vreau altceva, iar când am ajuns să am cunoștințele, n-am mai putut ajunge unde mi-am dorit. Niciodată nu m-am simțit mai lovit de vorba „Knowledge is power” ca atunci.
„Și de plânge, de se ceartă / Tu în colț petreci în tine / Și-nțelegi din a lor artă / Ce e rău și ce e bine„. Îmi place destul de mult să merg pe jos, pentru că știu sigur că pot fi punctual dacă pornesc la timp și pentru că îmi oferă timp să mă gândesc la diverse atunci când sunt singur. Dacă e să mă gândesc la ceva, mi-e destul de greu să stau într-un singur loc, e ca și atunci când vorbești la telefon, simți nevoia să te miști. Odată am vrut să înțeleg mai bine viața și am pornit dimineața din Sibiu, până la amiază am urcat pe Moldoveanu iar până la miezul nopții am ajuns înapoi la Cluj, asta fără să am mașina mea la dispoziție. Și m-am gândit destul de mult și bine. Am încercat să înțeleg ce a vrut să spună autorul, să fac procesul etapei și să analizez toate fazele meciului. Mi-am dat seama că pot să știu și să am dreptate dar asta nu neapărat mă ajută.
„Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe / Vede-n capăt începutul / Cine știe să le-nvețe„. Deși îmi place să îmi aduc aminte de unele episoade din trecut, încerc să mă gândesc doar la viitor. Nostalgia e faină dar e periculoasă, iar ocazional e bună că poate fi punct de comparație pentru ce urmează să faci. Când ceva n-a mers bine, n-am vrut să rămân blocat în moment, eram doar curios să văd cum fac să nu se mai repete. Partea mai tristă e că nu fac asta și atunci când lucrurile merg bine. Nu stau să analizez care e motivul pentru care am ajuns într-un loc bun și să încerc să-l mențin. Se zice că fiecare sfărșit e un nou început și sună ca și cum un început e tot timpul mai bun decât un sfârșit. Ce-i drept, dacă nu vorbim despre o zi de lucru, depinde destul de mult despre ce zici că „termini”.
„Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate / Dar de-a lor zădărnicie / Te întreabă și socoate„. Cred că asta e una din părțile mele favorite, mai ales pentru că se potrivește în aproape orice situație. În fiecare prezent la care m-am gândit, chiar le-aveam pe toate, nu-mi lipsea ceva important sau dacă mi se părea că nu e acolo, doar trebuia să mă uit mai atent. Mi se pare că totul se rezumă la așteptări, la cum le setăm, cum le urmărim și cum le evaluăm. Știu să mă bucur de lucrurile mici astfel încât să nu fiu o clipă nemulțumit. Iar atunci când sunt prea mulțumit de cum merg lucrurile, îmi setez așteptările un pic mai sus ca să restabilesc echilibrul. Trecutul nu mai e și tot ce mai pot face e să învăț și să mă bucur de ce a fost, viitorul mi se pare un pic mai greu pentru că vreau mai mult dar știu că are chestii noi. Iar când mă plimb aiurea, pe soare sau ploaie, îmi place să mă bucur de prezent și de locul unde sunt acum. Nu știi cât de bine e să nu te doară măselele până ce ai probleme cu una și-ți dorești să scapi de tot ca să revii la normal.
„Căci acelorași mijloace / Se supun câte există / Și de mii de ani încoace / Lumea-i vesele și tristă„. Am citit articolul acesta și m-am gândit că fericit sau nefericit nu-s echivalente cu alb sau negru. Lucrurile pe care le fac zilnic la lucru de exemplu, nu pot zice neapărat că mă fac fericit, pot zice sigur că nu mă fac nefericit, dar starea e alta, nu știu cum să-i zic, probabil cel mai apropiat lucru e „speranța”. Mi s-a întâmplat să fiu fericit dar lipsit de acea sclipire / putere / speranță dar s-a întâmplat și invers. Unde vreau să ajung e că vesel sau trist nu prea e relevant, ce mă interesează e să fiu relevant, chiar dacă ocazional asta înseamnă să fiu trist. După prima sesiune din facultate, mi-a rămas în minte „speranța moare ultima” pentru că am dat două restanțe, patru măriri și am ajuns la doar un punct de mărire în spate la bursă. Chiar dacă nu eram fericit, într-un fel eram mulțumit.
„Alte măști, aceeași piesă / Alte guri, aceeași gamă / Amăgit atât de-adesea / Nu spera și nu ai teamă„. Probabil una din cele mai mari decepții pe care le-am trăit a fost să cred că atunci când ai dreptate e bine. Nu mi-e frică să recunosc când nu am dreptate, îmi place să port discuții în contradictoriu, să-mi exprim argumente și să ascult părerea celorlalți. Pe cât de mult îmi place să vorbesc, pe atât de mult îmi place și să ascult, în principiu pentru că doar așa îmi pot pregăti următorul argument sau mai bine, să îmi dau seama că cineva are informații mai bune și trebuie să mi le actualizez pe ale mele. Discuțiile în contradictoriu mi se par puțin paradoxale pentru că cel care „pierde” defapt are mai mult de câștigat, el devine un om mai bun, el știe ceva în plus, cealaltă persoană rămâne unde era înainte. Dar m-am aflat de multe ori în cazul în care aveam dreptate, ceea ce am „avertizat” s-a întâmplat… și tot ce am câștigat e că am rămas cu gustul amar al „avutului de dreptate”. Fără să sune a pesimism, de atunci nu mi-am mai dorit să am dreptate, mai bine să fiu eu cel care greșește, iar lucrurile să meargă bine defapt.
„Nu spera când vezi mișeii / La izbândă făcând punte / Te-or întrece nătărăii / De ai fi cu stea în frunte„. La finalul zilei, fiecare cu izbânda lui. Printre cele mai faine amintiri din facultate le-am petrecut la BEST Cluj-Napoca organizând evenimente pentru studenți. Erau momentele care mă țineau treaz atunci când nu mai aveam energie, erau momentele când trebuia să am răbdare chiar dacă simțeam că nu mai e timp și mai erau momentele când doar stăteam la vorbă cu oamenii. Mulă lume de la care poți să înveți de toate, doar să vrei și să știi ce. Multe oportunități pe care le-am ratat pentru că n-am avut timp, iar când am avut timp, era prea târziu. Ca un lup flămând n-am avut somn, dar pe vremea aia nici foamea și nici dormitul nu mă puteau doborî, mie îmi plăcea prea mult jocul. Acolo mi-am depășit eu multe din limitele mele iar după cinci ani am ajuns să știu un pic mai bine cine sunt eu.
„Teamă n-ai căta-vor iarăși / Între dânșii să se plece / Nu te prinde lor tovarăș / Ce e val, ca valul trece„. M-am gândit și am analizat mult și singura concluzie la care am ajuns e că plăcerea de matematică m-a ajutat foarte mult. Nu-i vorba că la ce te ajută integralele, matricele sau teorema lui Lagrange, contează mai mult cum. Pe mine m-a făcut să îmi doresc să fiu un om mai exact, care trebuie să urmărească un plan atent pregătit, cu o logică bine definită. Când discutăm despre ceva, aș vrea să spunem lucrurilor pe nume, ca să le înțeleg mai bine și să pot contribui și eu la discuție. La un triunghi nu faci o construcție ajutătoare decât dacă o să îți folosească să calculezi un unchi sau altceva, simplu și eficient. Sunt multe avantaje și dezavantaje la acest tip de abordare și evident că nu-mi iese tot timpul, dar măcar mă ține departe de lucrurile necurate care n-au sens. Matematica n-o poți păcăli, dar te poate păcăli ea pe tine dacă nu o înțelegi.
„Ca un cântec de sirena / Lumea-ntinde lucii mreje / Ca să schimbe-actorii-n scenă / Te momește în vârteje„. Nu-mi dau seama foarte bine de ce, dar am impresia că tot timpul mi-am dorit să fiu un pic altfel, să mă simt eu cu ceva mai special decât restul. La început poate pentru că-mi doream atenție, dar cu timpul cred că pur și simplu nu mi-a mai plăcut ce făceau majoritatea oamenilor. De îndată ce nu m-a mai interesat așa mult ce crede societatea, am încetat să mai răspund dorinței de a mulțumi pe cineva. Pentru mine „societatea” a devenit un grup select de oameni despre care știu că au așteptări de la mine pentru a fi un om mai bun, nu doar pentru a fi pe placul lor. Nu vreau să fiu apreciat pentru că îmi place mie să simt asta, aș vrea ca cineva să ajungă la concluzia aceasta bazat pe acțiunile mele.
„Tu pe-alături te strecoară / Nu băga nici chiar de seamă / Din cărarea ta afară / De te-ndeamnă, de te cheamă„. Ca să poți trece un examen, primul pas e să te prezinți la el, mai departe îți trebui un plan. Îmi place să fie omul cu planul, nu la modul general, ci doar pentru mine să știu asta. Câteodată când mă plimb mă tot gândesc la diverse scenarii, port diverse discuții în capul meu, încerc să văd ce-aș face dacă s-ar întâmpla una sau alta. Sincer, nu prea înțeleg de ce fac asta; ocazional mai am câte un deja vu, dar nu-mi dau seama dacă e datorită faptului că m-am mai gândit cândva la acel scenariu. Faptul că am un plan, mă face mai puternic, iar cu cât reușesc să acopăr mai multe cazuri, să prevăd anumite situații sunt tot mai sigur pe mine că o să reușesc și nimic nu mă mai poate opri. Singurele momente când am emoții sau mi-e frică e atunci când sunt nepregătit, când nu știu ce să fac, când nu văd destinația la drumul pe care sunt.
„De te-ating, să feri în laturi / De hulesc, să taci din gură / Ce mai vrei cu-a tale sfaturi / Dacă știi a lor măsură„. Probabil ăsta e locul unde greșesc cel mai des, faptul că am impresia că știu ce e mai bine, nu doar pentru mine, dar și pentru alții. Poate că am dreptate, poate că nu, asta contează cel mai puțin, ideea e că nu tot timpul știu „a lor măsură”. Aș putea fi văzut ca un mic dictator, care știe ce e mai bine pentru popor… nu știu ce să zic, eu vreau să mă rezum doar la sfaturi. Partea proastă e că o fac și atunci când nu mi se cere. La finalul zilei vreau să pot dormi liniștit știind că mi-am făcut datoria și am zis ce am avut de zis, intenția mea a fost bună, mai departe implementarea e liberă.
„Zică toți ce vor să zică / Treacă-n lume cine-o trece / Ca să nu-ndrăgești nimica / Tu rămâi la toate rece„. În „Avatar: The last airbender” era un moment când Aang încearcă să deschidă ultima chakra pentru a avea control deplin asupra puterii lui, iar în „Legend of Korra” Zaheer vrea să zboare încercând să înțeleagă „Let go your earthly tether. Enter the void. Empty, and become wind„. Deși mi-aș dori și eu să zbor, prefer mai mult o stare de echilibru, dar n-aș putea zice exact de ce. Vreau să am echilibrul între a-i lăsa pe toți să zică ce vor, dar fără să rămân rece. Fiecare variantă separat nu-i așa greu de făcut dar ambele împreună e mai complicat. Practic ce vreau eu să fac e să fiu și cald și rece în același timp. În ceea ce privește echilibrul, nu-mi pun problema de cum să îl mențin, ci mai mult despre cum să nu-l pierd și să cad.
„Tu rămâi la toate rece / De te-ndemnă de te cheamă / Ce e val ca valul trece / Nu spera și nu ai teamă„. Dacă ar fi să analizez viața mea de până acum, în ordine invers cronologică, ar fi o poveste despre un om care se relaxează și începe să vadă altfel lucrurile. Acțiunile nu au consecințe imediate și totul poate fi rezolvat mai devreme sau mai târziu, pentru că este timp destul. Lucrurile nu-s complicate iar deciziile sunt mai puțin bazate pe logică și mai mult pe instinctul primar. Dacă ar fi să aleg, nu cred că mi-aș dori să schimb ceva anume, dar aș fi curios să aflu doar cum ar fi decurs lucrurile dacă unele decizii le-aș fi luat diferit. Nu există o succesiune perfectă a evenimentelor, lucrurile se întâmplă, iar viața decurge în funcție de cum alegi să reacționezi.
„Tu te-ntreabă și socoate / Ce e rău și ce e bine / Toate-s vechi și nouă toate / Vreme trece, vreme vine„. Despre ce a fost rău sau bine m-am tot întrebat și probabil o să o mai fac mult timp. Dar la final e bine să mă gândesc și la viitor, pentru că, pentru moment, doar pe ăla îl pot schimba cu adevărat. Dacă ar fi să zic că a trecut aproximativ prima treime din viață, nu vreau neapărat să plănuiesc cum să arate a doua, dar știu cum vreau să fie a treia. Ca să explic mai ușor aici sunt versurile iar aici e melodia, important să fie fix varianta aceasta. Vreau să am și eu o asemenea forță și putere să fac ceea ce îmi place. Să fiu mai bun decât varianta mea originală și să pot să inspir ca în tinerețe. Chiar dacă amintirile o să fie mai puternice decât prezentul, vreau să fiu capabil să demonstrez că încă știu atunci când trebuie. Partea mea favorită începe la 6:46 și e mai mult vorba despre atitudine, încredere și puterea pe care mi-o transmite. Acolo vreau să ajung, ceva asemănător dar transpus în realitatea mea, iar eu cred că o să reușesc.