Povestea aceasta se întâmpla undeva pe finalul lui 2016. Era seară și era târziu, eram în pat și eram gata de somn. Nimic nu mă putea face să mai ies din pat, a doua zi aveam lucru, băusem și câteva beri deci era cazul să mă odihnesc. Totuși am primit apelul! N-am stat să mă gândesc mult, știam ce vreau și ce trebuie să fac. Mi-am luat sabia și-am plecat.
De puține ori sunt chiar hotărât pe ceva anume, dar în seara aia nimic nu mă mai putea opri. Argatul pregătea calul și deși mai trebuia să aștept puțin, am fugit până la grajd. Aveam în cap toate ideile despre cum o să decurgă confruntarea și încă nu-mi venea să cred că a venit momentul.
Nu mi-a luat mult și am ajuns. Era o liniște totală, nu se auzea nimic, totul era calm, doar eu nu. Așteptam ceva, dar nu știu ce. Între timp simțeam cum vântul bătea lin dar pătrunzător. Sabia era pregătită, mintea era pregătită, eu făcusem prim mișcare și așteptam răspunsul.
Nu știam la ce să mă aștept. Eram acolo și eram aproape, atât de aproape, chiar nu eram departe. Atunci trebuia să fie momentul și ocazia când puteam și speram să închei totul. Ei bine, n-a fost să fie. Așa cum a început, s-a și terminat, brusc și dintr-odată.
Am băgat sabia în teacă și m-am îndreptat spre casă. Din păcate calul fugise așa că am luat-o pe jos. O vreme m-am gândit la ce s-a întâmplat și parcă nu-mi venea să cred. Erau multe variante cu ce s-ar fi întâmplat dacă, dar degeaba, n-a fost. Am învățat totuși că spiritul samuraiului este puternic în vreme de luptă.