Bine, nu-i chiar o surpriză că trece, dar îmi place să mă gândesc că acu opt ani am început să scriu pe acest blog. Și eram eu în liceu și mi se părea că am prea mult timp liber. Astăzi am fost până la doctor să-mi verific genunchiul și la un moment dat a făcut remarca: „După sănătate, timpul e cel mai important”. Cu ocazia asta mi-am adus aminte și de bancu cu timpul.
De trei ani m-am cam oprit din scris, dar încă îmi place cum sună scorbaciu și ocazional mă mai gândesc cum e el fermecat. Dacă o să trebuiască să dau vreodată un nume la ceva, nu la copil, „scorbaciufermecat” e prima opțiune. Și-mi mai place să mă gândesc la treaba aia la care eu i-am zis „Născut pentru a reuși!”. A fost așa de simplu la început și era o vreme când postam zi de zi, fie că luam ceva de pe internet, fie că scriam eu. La un moment dat am vrut să îmi fac tricou cu blogul, dar am renunțat undeva pe parcurs.
Tot ce vreau anul ăsta e să mai trezesc un pic din spiritul care m-a pornit să scriu aici. În opt ani m-am schimbat mult, dar copilul din mine a rămas la fel, are doar alte jucării. Trece vremea, dar rămâne vorba „asta-i viața dragii mei”.