După cum ziceam de mai multe ori, mie îmi place să fac lucrurile exact la timp, nici mai repede nici mai târziu. De la acest obicei nu face excepție nici plecatul acasă.
În urmă cu aproape trei săptămâni, trebuia să mă întorc la Bistrița cu ocazia zilei de naștere a mamei mele. Spre casă am tren dimineața, dupămasa și seara. Inițial m-am hotărât că merg cu cel de 15:40 dar nu am reușit să termin tot ce am vrut așa că am lăsat să vin seara. Ca să fie și mai clar, eu plecam spre casă fix cu o zi înainte de ziua de naștere, era ultimul tren în ziua respectivă așa că nu aveam voie să întârzii.
De obicei nu îmi place să stau și să aștept după tren, dar de data aceasta, cu gândul de a nu avea surprize, am ajuns chiar cu 10 minute mai repede la gară. Mintea mea era deja setată că am timp, nu trebuie să îmi fac griji așa că mă pun la casă și aștept. O tanti din fața mea începe să povestească la cealaltă tanti de la bilete despre cum plănuiește să ia ea trenul, despre nevoile ei legate de tren și altele. Nu mă deranja pe mine, dar cred că ora la care avea nevoie de tren ar fi fost singurul detaliu necesar.
Verificam constant ceasul, tanti tot nu termina și doar cu 2 minute înainte să pornească trenul, mi se activează „sistemul de warning”. Mă bag puțin în față și întreb frumos dacă nu poate să îmi dea un bilet la Bistrița… că pleacă imediat trenul. Tanti un pic supărată pentru că nu i-am zis mai repede, îmi cere actele și banii și cât poate de repede îmi dă un bilet. Îl iau și apoi mă grăbesc să ajung la tren. Când am ajuns pe peron, trenul era la vreo 200m de mine și pleca deja. Măi să fie! [va urma]