A trecut aproape o lună și jumătate și numai n-am găsit o zi în care să scriu. Vizita în Spania a fost și ea tot o aventură, nu în același sens ca și cea din Ucraina, dar într-un mod în care să mă facă să-mi amintesc de ea. Într-un fel, a fost ceea ce trebuia să fie înainte să încep lucrul la licență.
În 17 aprilie, într-o zi de miercuri îmi faceam bagajele pentru a merge în Valladolid, Spania pentru General Assembly (ceva pe la BEST). Cu ditai planurile, am înghesuit într-un bagaj mare mai multe lucruri, nu doar a mele, și am pornit spre aeroport. Eram tot un zâmbet, iar când nu aveam ce face, mă gândeam la ce o să fac când nu o să am ce face acolo. Am trecut cu vederea faptul că mi s-a rupt mânerul de la bagaj și puteam doar să-l mai trag pe roți după mine, iar la scări să-l iau în brațe. Am făcut niște poze ca să anunțăm tot internetul unde mergem și împreună cu două prietene ne-am suit în avion. Am trecut cu vederea faptul că nu prea îmi găseam o poziție pentru picioare astfel încât să încapă. Nici n-am băgat în seamă copiii care plângeau la cateva rânduri de mine. Mie-mi trebuia să ajung cât mai repede la destinație și… nu știu… știam că o să fie nice.
O noapte în Madrid, opt în Valladolid și apoi încă patru în Madrid au fost ca o vacanță. Ca la orice eveniment BEST internațional la care am mai fost, am întâlnit oameni noi, cu mentalități diferite și foarte prietenoși. N-am dormit foarte mult noaptea și spre mândria mea personală nu am adormit nici în timpul zilei în plenară. Am văzut lururi frumoase dar în același timp, am văzut și lucruri unde parcă se putea mai bine. M-am uitat tot timpul în stânga și în dreapta cu speranța că în perioada următoare o să aducem și noi acest eveniment în Cluj-Napoca. Am încheiat cu tradiționalul „See you somewhere around Europe!”.
Unul din momentele interesante a fost într-o seară când am întâlnit o tipă din BEST TAllinn care era mai înaltă decât mine. Am văzut baieți mai înalți, dar fete încă nu. Și stăteam și discutam ceva random și tot vorbeam și în gândul meu nu înțelegeam cum e mai înaltă. Și încercam să stau mai drept, să mă uit dacă nu cumva ea are tocuri sau stă pe ceva mai sus și tot așa. Mai trageam aer în piept și mă străduiam să mă înalț și mi se părea că parcă, parcă sunt mai mare, dar nu. Știu că mi-am adus aminte a doua zi de faza aceasta și tot râdeam.
A fost frumos în Spania, dar ca orice, trebuia să se și termine. Știu că de 1 mai, noaptea pe la 2-3 am ajuns în Tg. Mureș, m-a dus un prieten până la gară și am așteptat trenul. Revenisem la realitate și nu era cel mai frumos lucru. Și cum așteptam să treacă timpul și mă gândeam la ce o să fac cu timpul în perioada ce vine, mi-am dat seama că eu nu prea știu să îmi setez corect așteptările. Fie că cer prea puțin sau prea mult, îmi place să văd că lucrurile ies bine, îmi place să le visez că o sa iasă bine și atunci automat mă aștept că așa o să și iasă. Evident că nu tot timpul când îmi imaginez că o să fac să fie bine, nu iese neapărat foarte bine și asta mai mult pentru că nu toate depind de mine. Important e că de acum o să mă gândesc de două ori înainte să mă apuc să mă gândesc la cum o să am eu casă în Observator pe lângă Grădina Botanică, dar până atunci „Keep calm and carry on!”.
[vremea în Spania]