Cum Calsberg e probabil cea mai bună bere din lume, Summer Course-ul e probabil cel mai tare eveniment din BEST. Mie îmi place cel mai mult, iar cel de vara aceasta a fost de neuitat.
La fel ca și anul trecut, am stat două săptămâni în cămin alături de 22 de participanți + încă doi coorganizatori din Europa și am făcut ce-am făcut și ne-am simțit bine. Cum așteaptă „oamenii mari” concediul și cât de bine se simt ei atunci, așa de bine m-am relaxat și m-am distrat și eu în aceste două săptămâni. Seara internațională, cartoon și hawaii party, ziua românească și nunta de seară, pub crawling și ieșire în munții Padiș au fost doar câteva din activitățile la care m-am simțit bine. Toate au fost speciale în felul lor, fiecare îmi aduce aminte de un lucru sau altul sau mai multe. Fiecare zi și seara a avut istoricul ei, care doar m-a făcut la final să îmi pară rău că se termină evenimentul. Dintre toate, o țâră mai interesant a fost savage trip-ul.
Vineri după-masa ne-am îmbarcat vreo 60 de oameni într-un autocar și am pornit spre IC Ponor. De acolo urma să ne ridice alt transport și să ne ducă până în Poiana Glăvoi, la grajduri. Am cântat pe drum, am suferit alături de șofer care ne-a dat puține emoții cu alți șoferi dar până la urmă am ajuns. Era ora 22 și noi am aflat că, surpriză, nu mai are cine să ne ducă din IC Ponor. S-a rezolvat între timp de niște mașini dar erau în principiu pentru participanți. La ora 22:30, împreună cu încă vreo 20 de oameni am pornit pe jos în speranța că o să ne ridice și pe noi cineva, mai târziu, de la mijlocul drumului măcar. Tot făceam calcule cam cât timp ne-ar lua, unii ziceau de 2 ore jumătate, aproape 3. Știam că e mult de mers dar… nu prea aveam ce face. Eu aveam noroc că aveam un rucsac mai ușor, cu mai puține lucruri în el, alții aveau mai multe. Dupa vreo jumătate de oră ne întâlnim cu un jeep și-i zicem unde vrem să ajungem noi. La care se uită nenea la noi, se uită la ceas și zice: „-Dacă ajungeți la 3-4 să fiți mulțumiți…”.
Fără să ne pierdem curajul, cu poftă de viață, cu cerul senin și o adiere a vântului numai bună am continuat să mergem în noapte pe drumul acela. Pe parcurs, grupul s-a mai despărțit, fiecare după ritmul lui. Unii dintre noi au mai prins mașini, restul am continuat să mergem. Mai auzeam câini de la stâne, opream frontala, făceam 2 minute pauză iar apoi continuam. Trecuse de mult de ora 12 și noi tot mergeam. Mai trecea câte o mașină, mai întrebam cât mai avem dar aproximările… să zicem doar că nu erau cele mai bune. Ca să ne simțim mai bărbați mai ascultam din când în când melodia ACEASTA.
Pe la 3 jumătate, după 5 ore de mers, am făcut 29 de km și am ajuns la destinație. Corturile erau puse, aproape toată lumea era ajunsă și stătea în jurul unui foc de tabără. Am luat o bere, două, am cinstit cu lumea și apoi am mers la somn că nu mai puteam. A doua zi ne-am trezit de la caii sălbatici care se plimbau mult prea liber printre corturile noastre. De frică să nu ne calce unul în cort, n-am mai putut adormi. Pe la amiază am făcut un gulaș și-am mâncat tare bine. Seara mi-am propus să stau treaz până la răsărit. Dar viața bate filmul pentru că îmi zicea cineva că în viață nu-i ca-n fotbal, așa că după ce la un moment dat m-am oprit în mijlocul discuției și nu știam despre ce vorbesc, m-am dus la somn, cred că eram obosit, nu mai știu. A doua zi trebuia să ne întoarcem. Cum nu mai aveam chef de încă 30 de km de mers pe jos, am făcut ce-am făcut, ne-am învârtit și-am găsit o basculă. Și ne-am întors toți în remorcă la o basculă. No ăsta da savage trip!
Restul săptămânii a fost și el tot la fel de interesant. Am cântat și am dansat și a fost bine până în ultima seară. Mai greu a fost când a trebuit să ne despărțim și să plecăm fiecare la casa lui. Dar ca să îmi promit că va fi bine, le-am zis „À bientôt!” și nu „Au revoir!”
