2012
Biscuiți pentru matematicieni
septembrie 11, 2012 by Andrei Sălăgean
Categories: Poze, very funny | No Comments
Doar pentru că Heidi Klum e blondă
septembrie 10, 2012 by Andrei Sălăgean
Stau și nu fac mare lucru. Știu că trebuie să mă apuc de ceva anume dar pierd timpul citind știri. Și mai văd una alta, mai aflu chestii noi, dar ce trebuie să fac, tot nu fac. Și când chiar nu mă mai suport, când îmi dau seama că deja exagerez citesc ceva ce mă pune în dubii. Primesc o informație care mă face să îmi pun o întrebare. La ce echipă se va transfera Kaka sau cu câte procente a crescut deficitul bugetar? Și atunci mintea mea găsește soluția. Las soarta să decidă dacă mă apuc sau nu de lucru. Mai știți bancul acela cu preoții de la diferite biserici și cum colectează ei banii? Îl găsiți aici. Deci, dacă Romania a marcat cel puțin două goluri, (eu nevăzând meciul) mă apuc de treabă. E pariul vieții! Mai câștig, mai și pierd, câteodată pun mai multe pariuri până ce câștig. Se mai întâmplă să merg și să-mi fac treaba pentru că îmi ia prea mult ca să găsesc ce trebuie. Dar când termin, stau și mă uit și-mi dau seama că eu mi-am lăsat mustață doar pentru că pământul e a treia și nu a patra planetă de la soare.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Compunere clasa a II-a
septembrie 6, 2012 by Andrei Sălăgean
Cine-s prietenii mei? Prietenii mei sunt cei mai tari, asta îmi place să spun tot timpul. Și pentru că, prieteni ca mine, nu mai are nimeni. Am zis!
Mă simt un om norocos să am oameni minunați în jurul meu. Nu oricine are această ocazie. Ei sunt cei care mă ajută, fără să își seama, să reușesc. De la ei îmi trag eu toată energia, de la ei mă umplu cu awesomeness și de la ei reușesc eu să fiu tot timpul fericit. Mă bucur să știu că alături de mine sunt oameni unul și unul, sunt cei care pot zice că pot face un lucru mai bine decât oricine. În felul acesta eu îmi pot propune să fiu mai bun decât ei și astfel pot să fiu „cel mai tare din parcare”. Când sunt înconjurat de ei știu că nu pot da greș, păcat că nu vin cu mine la examen. Ei sunt cei care îmi pot da cele mai bune sau mai proaste sfaturi atunci când trec printr-un moment greu și atunci când nu fac bine îmi atrag atenția că de ce i-am ascultat. Poate nu știu ei toți, dar ei sunt ce mai tari.
Mă gândeam că din când în când e bine să mai reunoști și valoarea lor. Așa mă pot pune eu la somn acuma liniștit știind că dacă nu am terminat eu ceva de făcut, ori o face unul din ei, ori mă trage altcineva de urechi să o fac eu. Prietenii mei sunt cei mai tari!
Categories: Creatii proprii | No Comments
S-a dus și vara
septembrie 3, 2012 by Andrei Sălăgean
Tocmai mi-am dat seama că s-a terminat vara. Nu-mi place! S-a dus distracția, s-a dus timpul liber, s-au dus visele și cred că s-a dus și super-mega-extra entuziasmul meu. Nu s-a pierdut nimic dar simt cum încet, încet trebuie să mă organizez, să mă strâng și să-mi fac planul. Am mult prea multe lucruri în cap, am mult prea multe idei și trebuie să mai prioritizez. După cum am mai zis, trebuie să văd ce-mi doresc eu cu adevărat, ce-mi doresc eu cel mai mult. Urmează un an mare, foarte mare și eu ca de obicei vreau să reușesc, e foarte important pentru mine. Și totuși, când mă gândesc că s-a terminat vara, nu-mi place de nici o culoare. A venit fucking toamna, și asta înseamna că trebuie să mă apuc iar de lucru. Mai rău, sau poate mai bine, e că am dus acasă și ultimul lucru care mă mai lega puternic de vară și anume STEAGUL. Din toamnă o să încep să fiu iar cămașă.
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii | No Comments
Să-mi fac griji?
august 30, 2012 by Andrei Sălăgean
Aseară am avut un vis cu zombie apocalypse. Începeam așa ușor într-o casă foarte mare și omoram zombii relativ usor, aruncam cu un fel de căciulii mari în ei și mureau cumva. Nu se mișcau foarte repede și îi loveam ușor. Apoi am ieșit pe o ușă mare afară și era câmp deschis. Avansam încet ca nu cumva să ne ia prin surpindere. Și ne-au luat. Și venau hoardele mai ceva ca în Left 4 Dead. Fugeam și mă temeam pentru viața mea pentru că nu era ca și cum puteam da load game. Partea proastă era că pe aceștia nu îi puteam omorî ca și pe ceilalți și erau și mai rapizi. Cineva ne-a deschis o ușă la un moment dat și am ajuns iar în casă și am început să fugim și aici pentru că ne urmăreau în continuare. Cumva am coborât pe niște scări și am scăpat de ei, nu mai țin minte cum. Aici am avut un flashback. Eu ca și personaj principal, mi-am adus aminte despre cum a apărut totul, de la prima persoană cum a fost infectată și cum au început ei să omoare oameni. Mai era cineva acolo dar a fost prins iar eu am început să fug. Și în timp ce fugeam de ei, șeful lor, adică cel care a fost primul, a zis, pe el lasă-l, el e nr. 13, el va încheia ciclul sau așa ceva, el va realiza profeția, și am revenit iar în prezent. Era deja noapte și cumva eram afară, nu știu de ce. Nu prea erau zombii la ora aceea târzie. Încercând să găsesc o soluție am început să mă cațăr pe geamurile de la casă, în timp ce zombii încercau să le spargă din interior, până ce am ajuns pe acoperiș. Aici scoteau mâinile prin acoperiș să mă prindă și dintr-o dată a început să sune asta și m-am trezit. Am stat 3 secunde și am zis wtf. True story!
Categories: Ăsta-s ieu, Creatii proprii, Hmmm... | No Comments