Site icon Născut pentru a reuși

Deci, sesiune

         Cum m-am obișnuit deja de 3 ani, începutul unui an nu poate începe mai bine decât cu sesiunea, mama ei de sesiune. Și n-ar fi așa de rău, dar îmi provoacă o stare generală de lene, nu mai am chef nimic, în special de învățat. Sunt multe de făcut, zilele sunt puține, dar așteptările sunt mari. Și mai e o treabă, unul din obiectivele mele pentru acest an, include sesiunea, vreau să iau bursa. Ar fi păcat să rămân și semestrul acesta doar cu vrutul. Barcelona a bătut-o iar pe Real Madrid, prin centru sunt ceva revolte, am început să fac FR, mi-am dus laptopul la reparat, iar la primul examen am luat 7. Multe nu-s de zis, aștept să vină semestrul doi, pe atunci o să fie totul gata (cu bine sper).

Exit mobile version