Anul 2011 a fost unul foarte frumos, cu multe momente interesante și de neuitat. Un rollercoaster în toată regula, pot zice chiar un an cum nu am mai avut până acum. În continuare o să enumăr câteva din năzdrăvăniile de anul acesta în ordinea în care mi le aduc aminte.
Cel mai emționant/awesome moment. Vara aceasta, eram la malul Dunării, în Novi Sad, când am mers să o vizitez pe Milena. Stateam pe câte un scaun de lemn, pe plajă, între noi era o masă cu două Jelen și amândoi eram cu fața spre apă. Mă jucam cu picioarele în nisip, soarele atunci apunea și se adunau niște nori de ploaie. Stăteam liniștit, vorbeam aiurea despre una alta și priveam spre cer. Am realizat momentul și am zis, „Asta-i viața!”. Peste o jumătate de oră eram sub o umbrelă și ne adăposteam de ploaie.
Momentul meu de glorie.Anul acesta am candidat să organizez EBEC (European BEST Engineering Competition). Am stat o noapte întreagă să îmi pregătesc candidatura, că a doua zi mai închideam câte un ochi din când în când. Am fost ales coordonator cu 100% voturi pozitive și am început treaba. Am fost eu fericit atunci, dar și mai tare m-am bucurat când am terminat și am văzut că treaba a ieșit bine. Am simțit că am realizat ceva, „că am scris istorie”. A fost momentul meu de glorie.
Cel mai frustrant moment.Nici în anul doi nu am reușit să iau bursă normală deși am fost foarte aproape. Și cu cât am fost mai aproape cu atât a fost și mai enervant. Ca de fiecare dată a fost o materie la care am dat-o în bară, și nu trebuia, iar apoi am încercat să revin, dar nu s-a putut. A fost tot NOT close enough! Sper ca la anul să opresc seria de ghinion și să intru în rând cu lumea.
Momentul când am descoperit cafeaua NESS.Era seara pe la 8 iar eu a doua zi aveam examen la MES( Măsurători electrice și senzori) de pe la ora 10 parcă. Trebuia să stau o seară întreagă și să învăț așa hardcore. Am aflat că o cafea ness m-ar ajuta. Am făcut una așa cum îmi fac cacaua, am pus câteva lingurițe(3-4). Parcă acuma o văd…era așa de neagră…mai neagră ca noaptea. Un pahar mare, de 400 cred că era, și toată noaptea nu am clipit. Am dat examenul și am luat 9, like a boss. Se pare că e bună și cafeaua asta la ceva.
va urma…