Joi 10.06.2009. O zi de care o sa imi aduc aminte, dar nu ca si oricare alta. Multe lucruri s-au adunat saptamana aceasta, sper ca pana vineri seara la bal sa scap de ele. Pe langa aceasta, eu inca nu realizez ca am terminat cu liceul, si prefer sa nu o fac pentru o perioada. E un moment ciudat pe care il realizezi doar cand te aflii in aceasta situatie.
Acesti 4 ani minunati, au trecut rapid doar pentru ca avem noi memorie buna si pentru ca am avut multe momente memorabile ca si cabana de la Anies de pe a 9-a cu Silviu si Nucu, ziua lui Adi, Bianca si Cristi de la 4 season cu Alex si BGS, pe clasa a 10-a, setul de majorate de pe clasa a 11-a si continuarea pe a 12-a cu revelionul al Traian. Acestea ar fi doar o parte. Daca e sa ne luam dupa numarul de poze cu clasa 9,629 (14.5 GB), poti spune ca au fost destul de multe evenimente. Evenimente care o sa ni le amintim cu drag peste ani. Cel mia important lucru care e de facut, e sa nu ne rupem unii de altii. Sunt si unii care abia asteapta sa scape de altii, sa nu le mai vada „mutra” aia. Eu personal as vrea sa ii revad pe toti cat de des pot, nu am cu nimeni nimic.
Maine o sa fie lacrimi la festivitatea de premiere. Eu nu pot cu toate ca as avea motive. Unii, poate nu au motive dar pot. Cel mai dureros e cand realizezi ca puteai face mai multe, si nu te-ai gandit. Eu unul as fi vrut sa sparg un geam cu o bila. Era ceva si asta, dar au fost altele ca si atunci cand Traian nu m-a crezut ca imi intra un corn intreg in gura, sau cand am castigat campionatul de fotbal sau cand am facut sex cu una din colege in WC…glumeam, inca nu am facut asta, dar drept sa va spun mi-a trecut prin cap. Viata e lunga, avem timp sa recuperam insa anii din liceu sunt de nerecuperat.
Mai multe nu va mai spun ca timpul nu are rabdare nici cu mine. Si in timp ce am scris aceasta fraza mi-am adus aminte de un moment extraordinar care s-a intamplat astazi in clasa. Era pe la unu parca, si noi repetam pentru serenada. Cantam „Forever young” de la Alphaville. Mai uniti ca niciodata incercam fiecare sa dam ce aveam mai bun din noi, cu „mici” exceptii. La un moment dat, nu stiu cine a remarcat ca ceasul se oprise: „Uite, timpul are rabdare cu noi”, cu referire la fraza din Morometii. Intr-adevar, in 4 ani timpul si-a facut de cap cum a stiut el mai bine, mai ales in primele ore de franceza cu ceasul vechi(cu Donald Duck), acum i s-a facut parca mila de noi si a lasat-o mai moale. Bravo lui! si bravo noua ca nu l-am pierdut degeaba.