Stii bancul despre 2 mai? Nu sunt 2 mai potriviti decat tine care sa imi citeasca blogul. Am avut o zi ieri de nici nu am mai avut timp sa scriu. Dar fiind o zi asa de incarcata am zis ca merita sa rad si de ea peste 20 de ani cand o sa recitesc blogul.
Cu o zi in urma un prieten ma cheama la un volei. Nu sunt eu spuma, nici partea de la mijloc, dar nici partea aceea care se prinde de fund. Am acceptat cu toate ca trebuia sa ma trezesc pe la 9 dimineata….si cand ajung la scoala ma schimb si ma uit sa vad lumea. Care lume?! mai erau inca vreo 5. Au mai venit inca vreo 2 si ne pregateam sa facem echipele. Partea prosta a fost doua, ca noi aranjat dupa inaltime si eu picat rau la formatul echipelor. Si urma numele echipei: „Cum vreti sa se numeasca echipa voastra?” – „Nu stiu! Oricum…” – „Bine atunci! Avem prima echipa ‘Oricum'”. Si asa ne-am numit noi – „Oricum”. Am dat tot ce am putut, am pierdut dar asa e la sah, mai si pierzi. Am luat totusi un tricou, niste pantaloni scurti gay, care cred ca este slip pana la urma si vreo 3 sepcute. „Oricum” a participat la concurs si „Oricum” nu a batut pe nimeni.
Nu ajung bine acasa ca si trebuie sa plec. Din manualul „Relatia tata-fiu”, Lectia 17: „Azi punem un dulap pe perete”. Si chiar asa a fost. Am inceput pe la 2 si 15 min. Ma gandeam ca pana la 4 termin, ca sa pot merge la extraordinarul concert „Escape From”. Chiar asa ma gandeam. Era 4 fara 15 iar eu si cu tata tot translatam dulapul, ca intr-o parte nu se lipea perfect, iar eu mai trebuia sa mai fac si un dus. Pe la 4 fixam usile, asa ca m-am impacat cu ideea ca nu mai ajung si am trimis si mesaj. Pe la si 15 am primit permisiunea sa parasesc „santierul”, asta dupa ce am pus si politele. Ma bag la dus si sun sa vad cam pe la ce melodie sunt, ca poate poate oi prinde finalul, in cel mai bun caz. Spre surprinderea mea, „Proconsul” s-au oferit sa le cante in deschidere ca sa poata concerta ei mai tarziu. In 5 min am iesit din dus, am imbucat niste pizza proaspat facuta si am plecat.
…dupa ce m-am mai invartit pe acolo m-am indreptat catre scena unde cantau shogorii mei. La repetate indemnuri, lumea a inceput sa se si zbenguie, dar eu stateam cu mana in jăb. Asa ca ma gandeam eu asa ca daca tot eram imbracat „mai formal” sa fac pe formalul. Asa ca fac un tur si intreb niste lumea cum li se pare muzica. Doamna de la inghetata: „Ma copile ma, cum sa zic eu, nu prea se intelege. Io zic ca daca ar da mia tare vocea, ca sa inteleg si eu ceva ar fi numa bine, ca nu se aude bine!”. Doamna de la mici:”Pfoai! Pentru voi tinerii i numa buna, da’ pentru mine, nu prea. Io nu mai am rezistenta voastra si nu mai pot sa duc atata zgomot. Voi puteti, io nu!”. Domnu’ putin pilit: „Sa-ti zic drept, mie nu-mi place. Nu are ceva care trebuie sa aiba, asa cum au celelalte melodii si au chestia aia ca sa sune bine!” – „Poftim?” – „Nu-mi place. Nu imi place. Nu are ce imi place mie…”. Si am incheiat cu intrebarile. La sfarsit un aurolac se uita catre Mihai(vocal) si striga „Cristiii, Cristiiii, imi dai chitaraaaaa?”
Si iara am ajuns acasa…ca sa stau 5 min si sa plec la un fotbal pe sintetic. Frumos, obositor si dureros. O zi luuunga de tot care am inchis-o cum se cuvenea mai bine: „Invatand la romana”.