La multi ani

Nemes Traian Ioan

fiu al lui Eugen si sotia lui Eugen. Acest mic elev care avea sa ajunga mare, la propriu si la figurat a inceput totul modest. Adica de jos cum se spune. Intr-un cartier lipsit de importanta unde nu figurau multe activitati interesante inafara de concursuri de injuraturi si urinarea masinilor vecilor, acest viitor vice-presedinte al clasei avea sa isi traiasca umila copilaria.
       De la varsta de 7 ani observandu-se un talent in faza inaintata copilul este trimis la scoala, la „Avram Iancu” sau la gene 3 dupa cum spun bastinasii. Avea sa termine aici si clasa a 8-a fiind incununat de succese si glorie mai ceva ca Alexandru Forminte daca mi se permite comparatia. Statura si fizicul l-au ajutat sa se impuna in sporturi ca handbalul sau aruncarea mingii de oina dar si baschetul unde lucrurile par mai „de finete”.
       Acum se afla la C.N.L.R. Lucrurile sunt altfel dar micul nostru baiat a ajuns mare. Totul s-a schimbat. Nu mai este ce a fost. Timpul isi face simtita prezenta. Iar eu nu mai gasesc clisee destule. Din banca a IV-a lucrurile par altfel. Orele de matematica par diferite. Chiar si la engleza se simte o diferenta. Ce sa mai zic la romana sau fizica. Executiile de fotbal mai lasa de dorit dar inca mai este timp, sau nu. Asta doar cei care supravietuiesc in aceasta jungla vor afla.
       O sa inchei aici pentru ca am terminat. Ce a fost a fost. Ce va fii va fii dar vesnicul Traian va ramane undeva acolo. Serile pe Duca, orele de psihologie si chimie, mersul la baie si tricoul cu fanta de mure, au ele o esenta tare care se stinge greu. La multi ani si vez’ ca acuma ai opspe’ ani.