Mărul a conturat dintotdeauna legătura directă a omului cu divinitatea. Mărul creştea undeva în rai dar pentru că legătura lui cu oamenii să rămână pecetluită Adam şi Eva fususeră avertizaţi să nu mănânce din acest pom. Pomul cunoaşterii este aşadar un măr. Românii au următoarea legendă despre măr. La sugestia diavolului prefăcut în şarpe, Eva calcă porunca Domnului şi gustă dintr-un măr mare şi frumos pe care îl primeşte de la şarpe. Văzând cât e de bun, Eva se hotărăşte să-i dea să guste şi lui Adam. Pentru că Adam dormea, Eva îi stoarce puţin suc dulce şi gustos în gură. Adam se trezeşte, apreciază sucul, dar când vede că era din fructul oprit se strînge imediat cu mâinile de gât pentru a nu înghiţi. Degeaba şi-a produs o umflătură la gât, că de înghiţit tot a înghiţit. Umflătura de la gât a fost înregistrată imediat în scripte şi transmisă tuturor bărbaţilor sub numele Mărul lui Adam.
Atunci Dumnezeu a schimbat strategia. A lăsat Mărul la vedere, oricum perechea fusese alungată din rai, şi nu mai avea sens interdicţia. Mărul trebuia să păstreze legătura omului cu divinitatea, deci l-a făcut să crească în toate satele şi pe toate drumurile. Când fructele se pârguiau prostul satului venea cu buzunarele pline de pietre şi leschimba la pomul sfânt, pe mere.
Înţeleptul satului a înţeles atunci că doar în pomul care dă roade proştii aruncă cu pietre, şi i-a fost mai uşor să-şi suporte condiţia. Observând frunzişul căzut şi ramurile rupte primarul satului s-a auto sesizat şi a scos un pachet de reglementări: Pomii roditori sunt ai primăriei, nimeni nu mai dă cu pietre în ei; Fructele coapte cad singure, dar cad pe domeniul public, deci sunt tot ale primăriei şi nimeni nu le mai poate culege. Ele se valorifică şi banii intră, aţi ghicit, la buget. Toate reglementările au lacune şi produc efecte contrare.
În cădere, mărul nu e al nimănui, deci poate fi obţinut pe gratis, înainte de a cădea la sol. Atunci toţi s-au pus pe aşteptat. Dar aşteptarea tâmpeşte de unde şi principiul Pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. De unde deducem că sistemul s-a extins tuturor fructelor cu codiţă. Dar bugetul local era din ce în ce mai mic. Ne mai având ce delapida primarul şi-a dat demisia şi a venit un om integru. Mărul din nou a transmis omului ARNul încărcat de inţelepciune iar obiceiul aşteptatului sub pom s-a extins, dovedindu-se rentabil. Astfel Isaac Newton a prins din zbor un măr, în ARNul căruia a descifrat taina gravitaţiei.
Din moşi strămoşi românii ştiu că din hrana copilului în primele luni de viaţă nu trebuie să lipsească merele. Ceea ce ştiu doar ei este faptul că seminţele de măr nu trebuie nici ele evitate. Mărul este cel mai răspândit fruct. Creşte pe toate continentele, dacă este lăsat. Sintetizează toată radiaţia Universului şi umple bătătura omului de arome şi prospeţime.
În faţa belşugului mulţi dispreţuiesc oferta şi îl lasă să putrezească, îl aruncă în bălţi, mări şi oceane pentru a nu-i scădea preţul la bursă, cum fac englezii.
Puterea de simbol a mărului nu mai poate fi ascunsă. New York-ul a ajuns aşa de mare fiindcă se alintă singur cu epitetul THE BIG APPLE – marele măr.
În Rusia există o formaţie politică, cu caracter patriotic, ce se numeşte Iabloko (măr). Kazahstanul, renumit şi prin merele sale, a avut până anul trecut capitala într-un oraş care se numea Alma Ata (tatăl merelor). Acum nu ştiu cum se numeşte, dar e tot acolo. O companie de calculatoare şi-a pus pe emblemă un măr ademenitor din care tocmai a muşcat cineva. De ce nu l-o fi mâncat pe tot? Cine se mai uită la un măr început!