‘very funny’ Category

  1. Aventură cu trenul – a doua parte

    August 27, 2013 by Andrei Sălăgean

             Ratasem ultimul tren spre Bistrița și era deja ora 8 seara. Începeam să mă gândesc la replicile ce probabil urma să le primesc. Decizii trebuiau luate și cât mai repede!

             Un lucru era clar, eu trebuia să ajung în seara aceea acasă! M-am întors să-mi iau banii pe biletul de tren și apoi am luat un taxi până la ieșirea din oraș. Deși nu îmi plăcea, singura opțiune rămasă era să fac stopul. Mi-am scos o foaie, am scris Dej, în speranța că e mai aproape și m-am pus la așteptat. Era deja seară, treceau destul de multe mașini așa că în vreo 15 minute deja oprește un taxi în fața mea. Nu mă mai întreabă nimic, se dă jos din mașină și se pregătește deja să îmi pună bagajul în portbagaj. Ca să nu am suprize mai târziu, îi spun tipului că nu am bani să îi dau și îl întreb dacă mă duce așa…

             După un sfat bun de la tata, tot timpul e bine să ai niște bani la tine, în caz de orice. Și acum aveam bani la mine, chiar mai mulți decât de obicei. Din principiu, nu vreau să dau bani celor care mă iau la stop, dacă nu le convine, mai aștept. De data aceasta, nenea se uită la mine, era cu mult mai mic, mă apucă de mâini și mă întreabă: “Mă! Ești sănătos? Ai mâini, ai picioare, de ce nu lucrezi ca să faci bani?” Am trecut peste asta, nu i-am dat nici un motiv și l-am întrebat din nou dacă vrea să mă ducă gratuit. M-a luat în mașină dar a zis că el vrea să știe de ce nu am eu bani să îi dau lui.

             Am avut inspirația să nu mă pun în față și să las acolo o “gură bogată”. Au tot vorbit ei o vreme despre tot și toate, dar în special politică. După un timp, atenția a venit și asupra mea. I-am tot explicat că-s student și cumva am încercat să îi transmit nu că nu am bani, atâta doar că nu vreau să plătesc pentur faptul că mă duce cu stopul. I-am zis că am pierdut trenul și că în seara aceea trebuie să ajung acasă neapărat. În continuare nenea nu era convins și credea că vin cu motive aiurea doar “ca să mă scot”. Momentul cheie a fost când m-a întrebat de tren iar eu i-am zis exact care era și de la ce oră pornea. Am mai vorbit una alta cu el și până la urmă deși stătea în altă parte a orașului, m-a dus până la gara din Dej. Acolo am mai stat încă vreo 20 de minute și am luat trenul care l-am pierdut în Cluj.

             Trebuia să ajung acasă și am reușit. Pentru a evita alte discuții în seara aceea, m-am rezumat la a preciza că eu am ajuns în Bistrița cu trenul, atât. Important e că am făcut să fie bine și că am învățat ceva din această experiență, sper doar ca mama să nu se supere pe mine când o să citească asta.


  2. Aventură cu trenul – prima parte

    August 22, 2013 by Andrei Sălăgean

             După cum ziceam de mai multe ori, mie îmi place să fac lucrurile exact la timp, nici mai repede nici mai târziu. De la acest obicei nu face excepție nici plecatul acasă.

             În urmă cu aproape trei săptămâni, trebuia să mă întorc la Bistrița cu ocazia zilei de naștere a mamei mele. Spre casă am tren dimineața, dupămasa și seara. Inițial m-am hotărât că merg cu cel de 15:40 dar nu am reușit să termin tot ce am vrut așa că am lăsat să vin seara. Ca să fie și mai clar, eu plecam spre casă fix cu o zi înainte de ziua de naștere, era ultimul tren în ziua respectivă așa că nu aveam voie să întârzii.

             De obicei nu îmi place să stau și să aștept după tren, dar de data aceasta, cu gândul de a nu avea surprize, am ajuns chiar cu 10 minute mai repede la gară. Mintea mea era deja setată că am timp, nu trebuie să îmi fac griji așa că mă pun la casă și aștept. O tanti din fața mea începe să povestească la cealaltă tanti de la bilete despre cum plănuiește să ia ea trenul, despre nevoile ei legate de tren și altele. Nu mă deranja pe mine, dar cred că ora la care avea nevoie de tren ar fi fost singurul detaliu necesar.

             Verificam constant ceasul, tanti tot nu termina și doar cu 2 minute înainte să pornească trenul, mi se activează “sistemul de warning”. Mă bag puțin în față și întreb frumos dacă nu poate să îmi dea un bilet la Bistrița… că pleacă imediat trenul. Tanti un pic supărată pentru că nu i-am zis mai repede, îmi cere actele și banii și cât poate de repede îmi dă un bilet. Îl iau și apoi mă grăbesc să ajung la tren. Când am ajuns pe peron, trenul era la vreo 200m de mine și pleca deja. Măi să fie! [va urma]


  3. Cineva nu e departe

    May 7, 2013 by Andrei Sălăgean


  4. Încă un vis

    March 8, 2013 by Andrei Sălăgean

              Aseară a fost interesant. Se făcea cumva că sunt în mașină cu tata și la un moment dat îmi lasă mie volanul. Iar eu nu eram foarte încântat de acest lucru și mergeam tot dreapta și stânga. Și după un timp normal că m-am izbit de cineva. Deși nu a fost mare lucru se pare că cineva era rănit grav și era sânge. Nu mai știu cum, dar a trecut. Și acum vine partea interesantă. Exact nu-mi amintesc cu cine, unde sau cum dar se pare că era o tipă care mă învăța cum să dau jos chiloții cu două degete. De acolo mai departe totul a devenit interesant, partea bună e că eu m-am trezit mai deștept. Ziua a început bine.


  5. Prietenii cei mai buni

    January 29, 2013 by Andrei Sălăgean

             Am cei mai buni prieteni din lume. Ei nu mă lasă niciodată la greu, ei știu ce e bine pentru mine și mă păzesc de cele rele. Ei sunt cei pe care îi recunoști la nevoie. Dar dintre toți, doar unul mă ajută cu mâncarea. Doar unuia îi pasă de ceea ce mănânc eu. El se asigură ca mâncarea să nu fie stricată, alterată, mucegăită, acrită, înverzită, urât mirositoare sau expirată. El este cel care face sacrificii pentru mine și ia prima îmbucătură din slănină, jumeri, brânză, salam, hrean, pizza, prăjitură și altele. Oricând o roșie poate fi stropită prea mult, un castravete adus din altă țară sau un ardei “cam” uscat. Și ca orice mâncare, niciodată nu e stricată doar puțin la suprafață, la început sau într-o parte, mâncarea trebuie verificată constant de la început până la sfârșit, de fiecare dată când o scot din frigider. Am cei mai buni prieteni și mă mândresc cu ei!


  6. Anul 2012 (5-8)

    December 28, 2012 by Andrei Sălăgean

              Cu stopul din Polonia.Imediat după ce am terminat sesiunea, mi-am făcut bagajul și am plecat spre Cracovia într-o mică vizită la Mery. Una din condiții era ca la întoarcere ea să vină cu mine la Cluj. Drumul dus l-am făcut în aproximativ 15 ore, la întoarcere ne-am decis să plecăm în aventură așa că am luat stopul. Ne-am lungit pe parcursul a 3 zile dar până la urmă am ajuns. În ultima zi am pornit dimineața de pe la 10 din Kosice iar seara la 11-12 am ajuns în Cluj. În această călătorie am învățat cât de bine e să ai prieteni peste tot.

             Despre oameni.Am ajuns să fiu HR la BEST Cluj-Napoca și am văzut ce înseamnă să lucrezi cu adevărat cu oamenii. Nu pot să zic a fost șoc pentru mine dar nu mă așteptam să fie așa. Am văzut cum e să fi, sau să ai impresia că ești susținut de anumite persoane, iar în momentul următor când treci peste părerea/opinia lor să fie împotriva ta. Oamenii pot fi schimbători, dar eu am învățat că am două urechi, pe una intră și pe cealaltă iese.

             Sex interesant.S-a nimerit anul acesta, așa prin toamnă, să “fiu obligat” să folosesc unele locuri mai ciudate sau neadecvate pentru momentele mele intime. Nu știu cum?, când?, dar știu de ce?, pentru că nu mai erau camere libere. Partea faină a fost că s-a întâmplat în două seri consecutive, partea nu așa de faină e că în a doua seară o prietenă aproape că a dat peste mine… N-a contat ca era noapte sau că se lumina de ziuă, că era rece sau era cald, că stăteam incomod sau nu, momentul l-am trăit la maxim. Am învățat că dacă întâlnești persoana potrivită, poți face lucruri interesante.

             Unu cea, altu hăis.Un moment hazliu mi s-a întâmplat acum spre sfârșitul anului, chiar în decembrie. A fost hazliu pentru că până și eu am râs după de mine. Deci am reușit contr-performanța, treaz fiind, să-mi zic în cap una și eu să fac total opusul în același timp. Am realizat că sunt lucruri mai puternice decât mine și nu mă refer la vicii. Am învățat că locul de unde îmi iau eu putearea, poate fi chiar mai puternic decât mine, iar acest loc se numește scorbaciu fermecat.


  7. Tot cu BEST part III

    December 24, 2012 by Andrei Sălăgean

    Era aproximativ 10 dimineața când am ajuns în Budapesta și instinctul nostru ne-a spus că primul lucru care trebuie să-l facem e să mergem la un McDonalds. Nu știam noi exact unde putem găsi unul așa că am luat-o într-o direcție random în speranța că o să dăm de unul curând. În juma’ de oră deja stăteam la căldură cu mâncarea în față și cu internetul pe laptop/ telefon.

    Mai era mult până seara la 11 când aveam autobuzul spre Cluj așa că ne-am apucat să ne mai plimbăm prin oraș și să vizităm. Tot la fel de random ne plimbam pentru că nu aveam ghid și nici unul din noi nu știa orașul. La un moment dat am reușit să ne mai întâlnim cu cineva tot din Cluj și am fost să mâncăm puțin. Și normal că după o mâncare bună merge și un somn bun, oricât de scurt ar fi. Ne-am despărțit după un timp,dar noi tot mai aveam destul până ce aveam autobuzul. Ne-am pornit pe jos ca să ne ia mai mult.

    Când mai aveam o oră de mers până la autogară, a venit și ploaia, frigul nu avea de unde să vină că era deja acolo. Tra la la și uite-așa am ajuns și acolo. Am mai ațipit un pic și în autogară și la 11 fără 10 am pornit spre locul unde trebuia să vină autocarul. Și-am așteptat! Că să nu lungesc povestea, vă zic direct că nu a mai venit. Momentul distractiv a fost când o tipă a venit să mă anunțe că autocarul meu nu mai vine și a aflat asta de la cineva care a fost atenționat prin mesaj pe telefon. Nu termină bine de spus și primește un mesaj pe telefon iar eu o întreb dacă e legat de transport. Nu termin bine eu de întrebat că face o față de nervoasă și zice direct “No bozmeg!”. Și autocarul ei fusese anulat. Astfel o ceată de vreo 50 de oameni ne-am refugiat într-un pasaj și ne-am adunat toți într-un loc unde nu era așa mare curent. Între timp mi-am schimbat papucii și mi-am mai luat o pereche de șosete.

    Erau grupuri și grupuri de oameni. Erau cei cu idei, cei care erau consolați că o să doarmă acolo pe jos și noi. Necunoscând orașul nu prea ne venea să ne avântăm prin frig dar dacă avea cineva o soluție “ne băgam” și noi. Într-un final am găsit un tren și am pornit spre una din gări. Am mai așteptat o oră până să se deschidă și-atunci am aflat că acolo nu se vând bilete, doar în gara cealaltă. Am ajuns în gara cealaltă și am așteptat și aici încă o oră ca să se deschidă. Verificam ceasul din exact 5 în 5 minute. Era frig. Într-un final am ajuns să luam și niște bilete, dar când stăteam mai bine la cald ne-au spus că nu putem aștepta acolo, să mergem în sala de așteptare. Sala de așteptare fiind doar o cameră imensă cu ușile larg deschise, ne-am decis să așteptăm în sala unde se închideau bagajele. Acolo s-a testat foarte bine principiul “Pute, pute da-i călduț!”. Undeva pe la ora 14 am ajuns și în Cluj. Nici nu m-am pus la somn, am mai lucrat la un proiect în speranța că o să-l predau spre seară. A crăpat serverul și n-am avut ce prezenta.

    Ieeei, încă o aventură. A fost frumos, interesant și obositor dar memorabil în același timp. M-am reîntâlnit cu prieteni dragi în Polonia și m-am relaxat. Bine a zis Băsescu când a zis că “Iarna nu-i ca vara!”.


  8. Cei mai scumpi mici

    December 19, 2012 by Andrei Sălăgean


  9. Tot cu BEST part II

    December 16, 2012 by Andrei Sălăgean

              Și am ajuns deci în Polonia. Dacă tot eram în gară, ne-am uitat puțin și la transport pentru întoarcerea până la Budapesta. NIMIC! toate erau deja rezervate iar cele care mai erau rămase, erau mult, mult prea scumpe.

              Am rămas la ideea că mai avem timp să ne interesăm și ziua următoare, mai bine să ne întâlnim cu ceilalți și să vedem ce mai facem. Am pornit spre tramvai, am intrat și ne uitam după un automat de bilete. L-am găsit dar problema era că primea doar monede iar noi aveam doar bancnote. Ne-am făcut că părem interesați și că tot bolborosim ceva în romnână, pentru ca în cazul în care venea cineva să ne “întrebe de sănătate” să-i arătăm că noi vrem dar nu putem. Ne-am coborât la următoarea stație, am aflat că am luat tramvaiul bun dar că mergeam în direcția opusă. Până la urmă ne-am întâlnit și cu ceilalți și am pornit să vizităm Muzeul lui Schindler. Între timp, ceilalți ne-au povestit și de călătoria lor și cum au reușit să primească amendă.

              Seara am mers în oraș și “ne-am simțit bine”, eu m-am prezentat ca și Chris, era mai ușor de înțeles. După ora 12 am cântat și am sărbătorit ziua României. Printre alte chestii random mai țin minte cum a dărâmat o mașină un stâlp de iluminat. Apoi ne-am mai plimbat prin alte pub-uri, am mai dat un shot de vodka și ca să încheiem o seară glorioasă ne-am luat și de mâncare câte o zapiekanka. A doua zi, sâmbătă, eu am fost să caut tren iar ceilalți au vizitat Auschwitz. Trenul era exagerat de scump, microbuze nu mai erau, gluma se îngroșa. Salvarea a venit de la eroul nostru Dan Andrei care în final a acceptat să se trezească de dimineață, să ne ducă până în Budapesta, să se întoarcă în Cracovia, să mai doarmă puțin iar apoi să plece spre Cluj. How cool is that?

              Scăpați și de grija transportului am pornit în oraș să mâncăm ceva tradițional, să mai vizităm una alta iar apoi să ne petrecem. Ne-am simțit foarte bine în seara aceea. Eu am plecat puțin mai repede pentru că trebuia să mă trezesc devreme dar și pentru că a trebuit să “ghidez” doi oameni care s-au simțit prea bine în seara aceea. A fost foarte frumos și cu toții ne-am simțit bine!

             Am apucat să mai dorm numai o oră pentru că nu știu de ce când am ajuns, m-am gândit să stau să mă uit puțin și la un film. Pe la 4-5 ne-am pornit și pe la 10 dimineața am ajuns în Budapesta. Eram fericiți că suntem acolo și așteptam să se facă seară pentru ca la ora 11 să pornim spre Cluj. Oare se mai putea întâmpla ceva prost?


  10. Sunt un moron

    November 30, 2012 by Andrei Sălăgean

    Am ajuns azi dimineata in Budapesta pe la 5:20. M-am plimbat pana la 7 cand s-a deschis la McDonald’s si apoi am stat linistit pe laptop inca doua ore.

    Partea interesanta a fost cand am plecat in cautarea sediului BEST Budapesta. Aveam strada, nu aveam numarul dar stiam ca e undeva pe la mijloc. Fac ce fac si intru intr-o scara de bloc, de ce? Nu stiu, probabil pentru ca era deschisa. Fac cativa pasi si realizez ca nu aveam ce cauta acolo. Cand incerc sa ies… usa era blocata si nu avea buton pe langa ca sa o deblochez. PANICA!!! Ma tot invart prin scara si deja ma gandeam cum o sa sun la cineva la usa si o sa-i mimez sa-mi deschida usa, maghiara nu stiu.

    Am mai ridicat cuiul de jos de la usa si am mai fortat, dar nimic. Peste 5 min am gasit un intrerupator hodoronc tronc care a deschis usa. Cateodata sunt destul de moron!