‘Tot respectul’ Category

  1. Am reușit dar n-am câștigat

    August 21, 2012 by Andrei Sălăgean

             Am vrut să vă povestesc un pic despre perioada aceea când am candidat pentru a fi președinte la BEST. A fost una din cele mai mari provocări. Nu aveam emoții, eram sigur pe mine, știam ce trebuie să arăt. Și totuși cu două zile înainte a început să mă doară stomacul. La început nu am știut de ce, iar apoi cu toate că încercam să mănânc cât mai mult ca să “omor” fluturii, nu am reușit. Treceau orele și simețeam cum se apropie momentul culminant. Eram plin de curaj, îmi repetam în gând că azi o să reușesc, nu aveam frică în mine, cu toate că știam la ce să mă aștept. Am lucrat la un discurs învingător până târziu în noapte iar când a început să răsară soarele, am ieșit pe străzile din spate de la cămine să îl repet cu voce tare. Mă lătrau câinii în timp ce eu le ziceam cu voce tare cine sunt și ce vreau să fac! Știam că oricum se va termina acea zi, eu în adâncul sufletului meu am reușit. Până la urmă a venit și momentul adevărului când am ieșit în față. Când am terminat, eram mulțumit și aveam respect față de mine. Restul e istorie.


  2. My new favorite genius

    September 14, 2011 by Andrei Sălăgean


  3. Voi credeți că am uitat, dar nu-i așa

    June 15, 2011 by Andrei Sălăgean

             Ieri a fost ziua fratelui meu, a făcut și el în sfârșit 18 ani, e major. Nu știu cum s-a întâmplat, dar postul de ieri nu era neapărat pentru ieri. Era pus de mai multe zile să apară el automat. Și-apoi când l-am pus, n-am fost tare atent și la dată. Pățești! Așa că m-am decis acum, să scriu două, trei vorbe, dar nu așa la mișto.
             Pot să zic că sunt mândru de fratele meu. De ce? Din postura de frate mai mare, tot timpul am încercat să-i dau sfaturi cât mai bune, am încercat să-l îndrum spre lucruri importante. Evident, putea să asculte sau nu. Nu de multe ori a fost când a ascultat de ce i-am spus, că deh, eram fratele lui( mai mare), de ce ar asculta el tocmai de mine? Cel mai important totuși, și până la urma pentru mine asta contează, atunci când a făcut ceva din ce i-am spus, a facut bine. I-am spus să vină la liceul la care am fost și eu, cu toate că nici unul din colegii lui nu mergeau acolo și într-o vreme l-am tot bătut la cap cu matematica. El putea să facă lucrurile cum dorea, putea să nu-l intereseze. Și ce a facut oare?
             “A facut-o să conteze.” Se descurcă bine în clasa în care e, are o prietenă “mișto” și sper că în sfârșit și-a găsit și unde să meargă la facultate. Mai mult, a reușit să meargă la olimpiada de matematică și a scos rezultate foarte bune( da, mai bune ca mine). Pentru asta îl apreciez, pentru că dintr-o “generație de copii copaci” a ieșit cu mult peste medie( nu zic ca el e singurul), a reușit să iasă în evidență fără să fie cocalar. Paul, să fi tu sănătos și baftă în continuare !


  4. Tot respectul pentru:

    May 1, 2011 by Andrei Sălăgean

             Tot respectul pentru tuşa mea. Sunt multe persoane în lumea aceasta, însă tuşa mea e numai una. Astăzi a fost ziua ei şi am vrut să scriu şi eu două trei cuvinte, că nu ştiu cât de repede o să mai ajung eu pe acasă.
             Ştiţi voi persoana aceea din familie care ţine tot timpul cu tine, care atunci când erai mic îţi aducea tot timpul o ciocolată sau care dacă era să rămâi ceva timp la ea, îţi făcea toate mofturile? No aşa e tuşa mea. Ea e cea care nu e mama, tata sau bunica dar care tot timpul mă susţine în ceea ce fac, mă felicită pentru succese şi are grijă de mine atunci când nu îmi este bine. Nu ţin minte să fi fost vreodată supărată pe mine, cu toate că putea. Una din cele mai frumoase amintiri e de la ziua mea de naştere când am împlinit 5 ani. Şi a venit tuşa şi mi-a adus atâtea ouă kinder câţi ani am împlinit. Şi pe vremea aceea, ouăle kinder erau cele mai bune şi dorite dulciuri. Şi fain frumos am stat cuminte şi împreună cu ea şi unchiu am început să asamblăm maşinuţe şi avionase.
             Tuşa mea, să fii sănătoasă, la fel de veselă şi după cum tot zicem noi, să ajungi măcar la vârsta lu’ bunicu. Tot respectul pentru ţine tuşă !


  5. America #10 – La mulți ani mama!

    August 2, 2010 by Andrei Sălăgean


  6. Tot respectul pentru:

    June 19, 2009 by Andrei Sălăgean

             Iar daca mai sunt 2 persoana pentru care sa am o atitudine de respect, atunci una din ele sigur va fii tot timpul Nemes Traian. Din 4 ani, cat am fost colegi de clasa, 3 am fost si de banca, cu toate ca era destul de greu sa incapem cand el era in mijloc. Imaginati-va doi “calai” cu picioarele care ieseau pe partea cealalta sa stea unul langa celalalt. De obicei Somesan iesea putin sifonat dar asta-i viata de scolar. Cel mai greu a fost la teza de la romana de pe primul semestru pe clasa a 12-a. Cum nu eram programat sa stau cu ei in banca, m-am intors in ultimul moment “fara bilet”, Traian foarte detasat statea intins pe doua locuri cu picioarele desfacute zici ca era constipat. Nu aveam nici un motiv sa ma intorc in prima banca asa ca m-am inghesuit cum am putut. Apoi sa nu va zic, ca stateam mai ceva ca in ingramadeala la bilete de la meciul cu Steaua. Jumate picior afara, jumate inauntru in banca, nu stateam nici cum, dupa o ora incepea sa tremure, tot eram transpirat, pe cand Traian putea parcheze o limuzina pe locul lui. Dar cele mai interesante erau discutiile de pe a 9-a. Ce puteau oare 2 tipi sa discute cand nu se cunosc inafara de, tipa aia super cu tzatze mari si cur fain care o trecut pe langa noi, nu era cazul, sau despre nimic. Normal ca despre jocuri. Atunci mi-a recomandat prima data Prince of Persia: Warrior Within. Defapt il recomanda la toti. Erau 3 cd-uri, care cred ca si acuma sunt la mine. Super fain jocul insa pe langa POP WW daca intreba cineva de Traian, 2 lucruri iti veneau in minte atunci: telefonul lui cu care filma toate tampeniile ce le faceam si Tiesto. Atunci a aparut ipoteza unui concert Tiesto la Beclean, ne gandeam cam cat de multa lume ar fi, daca ar umple tot Becleanul. Dar pe langa asta, cea mai mare dilema a vremii pe langa vorbele lui Nietzsche era care este mai inalt dintre noi doi. Pana la urma am decis sa facem ca si atunci cand castigam ceva. El a purtat primii ani, eu ultimii si totul a fost ok. Asta pe langa faptul ca eram mai tot timpul rugat sa ajut la udatul florilor. Pe langa scorurile exacte la fotbal, au mai fost si alte pariuri mai ciudate, ca si cel cand am zis ca imi intra un corn de Olala intreg in gura, nu m-au crezut…muhahaha. Cu tot ce a fost in acesti ani, cu serile de pe Duca, cu buda aia din lateral, cu assassin’s creed sau cu raspunsurile tale la romana care daca nu erau ciudate, nu intelegem nimic ne-om vedea la Cluj sa spargem fie o consola, fie o sticla de Cabernet Sauvignon sau in cel mai bun caz la gradina botanica sa “hranim pasarile”, numai ca alea care au aripi dar nu zboara.
             Si ultimul, dar nu cel din urma, si pentru ca si papucii lui cer asta, tot respectul pentru Somesan Adi. Cunoscut dupa strigatele de lupta la nevoie gen “Open Arena” – vorbe adresate partenerului de pahar cand simti ca iti cade capul pe masa, este trecut de ora 12 iar tu doresti sa ajungi acasa sa il bati pe taicato, sa borasti pe tastatura, apoi pornesti fain frumos compu si te joci. O alta chemare de inviorare e arhicunoscutul Tochio Hoteeeeeeel, care e mai greu decat pare: cu mana dreapta in aer si degetul aratator la curea se striga pana vine cineva sa strige Open Arena, e un fel de ciclu. Dar sa-i dam la Some ce Cezar nici nu stia pe vreamea lui: fotbalul si handbalul, mai exact poarta. Pe Somesan nu ai vrea sa il lasi sa joace pe teren. E tehnic, dar nu prea stie scheme, da gol cu capu dar numai cand iese din poarta, din partea cealalta a terenului, deci nu se pune, iar suturile lui ocolesc poarta cum ocoleste functia exponentiala originea. In schimb in porta face minuni mai ceva ca Merlin. Are el asa un skill dupa cum mi-a recunoscut in doua mii şasă, stie el sa scape o mana pe unde e mingea. Sa nu uitam ca pe a 9-a, pe cand eram boboci, in ultimul minut el a aparat penaltyul, ca noi sa marcam fix la faza care urma. Uneori inteligenta lui depaseste normalul astfel incat doar ele vede anumite traiectorii ale mingii, anumite poziti unde noi ar trebui sa fim. Ne cerem scuze domnu’ portar, dar tot pasele scurte sunt mai bune. Apoi tot timpul imi placeau cornuletele alea mici cu zahar praf pe deasupra pe care le avea din cand in cand. Erau asa de mici si de multe ca nu aveai cum sa nu mananci vreo 5-6 cand nu se uita. Fire subtila, stapaneste excelent arta copiatului “din poale”. Din 60 de oameni care copiaza, pe Somesan cred ca l-ai repera cel mai usor, dar adevarul e ca nici nu se fereste, are totul sub control. Radea el de mine cu Travianul, dar ce bine rad eu acuma de el cu Imperia, pentru ca de DOTA s-a cam lasat. Era campion pe sate cu Blodsicăr, chiar si Traian a recunoscut acest lucru. La fel cum amandoi ii recunoastem adevarata valoare de chimist in devenire, la fel si doamna Minerva. Stie el ceva cu hexa-ciano-feratul de potasiu sau acidul Lewis, toate din punct de vedere Brønsted ca altfel nu iese, insa la hidrocarburile cu gust de sfecla si chimen, mai are de lucrat. Bafta Somesane si daca nu ne vedem noi la un Open Arena, atunci macar la un fotbal asa de calitate, sti tu, iar eu anunt de pe acum: Ultim in poarta, Somesan tu esti primul!
             Iar daca cine stie patiti ceva voi doi, va ia cu dislocari de memorie sub forma de feed-back sau flash-back, aveti aici o poza sa tineti minte cine sunteti.


  7. Tot respectul pentru:

    June 17, 2009 by Andrei Sălăgean

            Toata admiratia pentru domnul profesor de geografie Nascu Toader. Ajuns la o varsta apreciabila, face fata cu real succes tuturor problemelor venite fie din partea elevilor, fie din aprtea conducerii. Nu stiu exact cati ani are dar e trecut bine de 50 si totusi cand vezi de ce e in stare nici nu iti vine sa crezi. Anul trecut juca in echipa de fotbal a profesorilor contra elevi, si juca bine. Anul acesta si la balul majoratului si la bachet, nu l-am vazut o clipa sa stea la masa si sa vorbeasca cu ceilalti profesori, ca de parca nu face asta zi de zi. Nu frate, era in mijloc multimii. Cel mai interesant era cand lua pauze de dans, nu mergea sa stea, lua microfonul si canta cate o balada, ba de jale, ba de fericire, ba despre ardeleni. In ceea ce priveste predatul, eu nu am mai vazut asa om. Vorbesc serios. O ora intreaga poate sa vorbeasca despre modificarea faunei in sudul Burkinei Faso ca urmare a incalzirii globale, fara sa ramana in pana de idei. Ca nu asculta multa lume, asta e partea a doua. Paradoxal, o parte din lume adoarme cu toate ca mentine un ton destul de ridicat si ferm. Cu harta sub brat si cu stirile actualizate mereu, zici ca e o enciclopedie ambulanta. Dar cel mai de apreciat e bunul simt si felul cu care se dedica fiecarei ore. Se vede ca el nu vrea sa lasa lucrurile asa cum sunt, nu e genul care sa vina la ora, sa preadea iar ora viitoare sa te asculte. El vrea sa vada ca ramai cu ceva, iar eu in orele in care am fost atent pot sa spun ca am avut multe de invatat de la dansul. Respect!
            Dar dintre toti profesorii parca, cel mai mare respect il am fata de Nicolae Sanda, profesorul de matematica. Si stiti de ce? Pentru ca a fost singurul care si l-a recastigat. Dupa ce am inceput clasa a 9-a cu un 3 si un 4 dupa ce in generala eram toba si slanina de matematica, credeam ca e ceva cu profesorul. Adica nu imi puteam gasi alta explicatie. Sigur ca purtam si eu o vina pentru note, dar inca mai cred ca nu in totalitate( niste mici neintelegeri la mijloc). Ce sa mai zic, ca a venit si tata la scoala sa vada care e treaba, insa eu trebuia sa rezolv aceasta ecuatie. Primul semestru l-am incheiat cu media 7, eu care pana atunci avusesem numai de 10 aproape. Nu trebuia sa ma dau batut totusi. Semestrul doi a mers mai bine. Asta cu exceptia lucrarilor in care totul era aproape perfect numai ca ori uitam sa explic una din relatii de unde am scris-o, ori eram prea superficial, ori se gasea ceva ce sa nu fie bine, iar notele veneau dar numai de 9. Mie imi trebuia zece. Cel mai tare a fost o lucrare, in care se cerea sa rationalizam o fractie. Am facut scurt intr-un rand, cu toate ca altii au umplut si o pagina. Rezultat bun, gandire buna, dar 9. Motivul? Am scris radical de ordin 4 din 18 insa bara de la “1” era pe linia de la patratel si nu se observa foarte bine [poza]. Punctul culminant a fost cand dupa vreo 10 note si teza mai trebuia o nota pe caiet. Dupa experienta din primul semestru stiam la ce sa ma astept: linie trasa, scris frumos, stilou acasa, creion in clasa, scriam si ora la care incepeam tema, etc. Si imi trage un 9, doar sa nu imi iasa media 10. Pfuai ca tot ma stropsea. De atunci am realizat ca el astepta tot mai multe de la mine. Cred ca daca imi dadea 10 nu ma motiva asa de tare. Si totul s-a schimbat incetul cu incetul. Apoi mergand la mai multe concursuri, olimpiade mi-am dat seama ce inseamna sa fii un profesor de matematica adevarat. Ce insamna sa organizezi un concurs, ce inseamna sa fi premiat pentru ca ai pregatit elevi si i-ai dus an de an la diferite competitii unde au luat premii. Nu e usor, insa satisfactiile cred eu ca sunt pe masura iar pentru tot ce m-a invatat eu ii multumesc foarte, foarte mult pentru ca o parte din reusitele mele i se datoreaza si lui.


  8. Tot respectul pentru:

    June 16, 2009 by Andrei Sălăgean

             Numai cuvinte de bine la adresa celor mai tari colegi si prieteni Farte Vlad si Pop Tudor, cu care m-am distrat de nici nu mai stiu de cate ori. Cu ei am petrecut, cu ei am iesit, cu ei am organizat iesiri, in Class, BB, Old House, Cafe X sau oricare alta locatie, am fost acolo si “am ras de ne-am spart”. Ei au fost genu de oameni care au reusit sa mai scoata lucrurile din monotonia clasica si sa mai dinamiteze treaba. Si la bine si la rau, si la reusite si la luat naspa, doua episoade sunt de neuitat. Ce fain o fost cand ne-am adunat noi in zi mare de Valentine’s Day si am zis sa spargem recordul. Fain frumos, incetu cu incetu, ca doar era rece am tot tras linii pe tabla pana ce la final, Tudor a castigat tricoul, cu toate ca eram la egalitate toti trei, dar trebuia un castigator. Si fraza aceasta nu are nici un sens precum nu aveau nici declaratiile de dupa ce am iesit de acolo. Cine a fost acolo stie. Dar ce naspa ne-o dat o tipa noua dupa balul majoratului, ca de aveam un shotgun cu un singur glonţ, nu pe ea o impuscam, ca erau sanse sa ratam, cred ca ne puneam in sir indian si primu tragea. Uei…nici nu vreau sa ma gandesc, ca la orice miscare in dreapta sau stanga vedeai fata ei, cu bune intentii cred, dar care radea intr-una, in stilul lui Joker. Nici absintu nu te facea sa uiti. Sau acele timpuri cand ne apucam si radeam ca prostii asa continuu, si radeam, si radeam si apoi venea replica: “Ba! noi nu mai tragem din narghilea inainte de ora de filozofie!”. Oameni potriviti la locul potrivit. Atunci cand nu aveam chef de nimic, atunci ma suna unul din ei sa mergem la o bere sau la o plimbare sa dezbatem teoria salamului feliat vertical. Si numa bine era!
             Apoi despre Melian Cristi nici nu mai stiu ce sa va mai zic. Pe el de cand il cunosc, si il cunosc de mult timp, a ramas cel mai bun prieten al meu. Inca de la camin, cand construiam macarale si se incalcea ata pe sul, noi faceam planuri de viitor, sa facem cariera. Partea naspa ca eu am plecat la gn.6 el la gn.3. Numai ca…e soarta aici frate…pe a 9-a hopa ca iara-s cu el in clasa. Si 4 ani aproape zi de zi am batut drumu la scoala si inapoi, ca si cu ochii inchisi as putea merge. 4 ani nu am pierdut vremea. Incepand cu orele de chimie, unde odata pur si simplu am facut febra musculara cat am ras cu el. Imi dadeau lacrimile mai ceva ca la banchet, anul asta. Si oare din ce cauza?! am gasit eu ceva asemanator unui ghiul si mi l-am tot bagat ba in nas, ba in spranceana, ba in buric, ca niste copii prosti radeam nu alta. Si ce fain scapam noi inca la biologie cand duceam hartile sau sa curatam brazii de liane. Mda atunci defapt o fost naspa, ca de la acele bradului sau molidului sau ce era, tot m-am impuns si ghici ce? toata lumea o crezut ca am raie. Poftim cultura! Insa cel mai reprezentativ tablou al solidaritatii noastre, unul fata de celalalt a fost in Anytime. Unu intr-o buda, unu in alta, dara fara sa stim. La un moment dat aud un blahh brahh…”-Cristi tu esti? -Da ma! -Esti bine? -Da ma! -No bineee brahhh!” si dupa juma de minut o tipa i se adresa de afara “-Te rog frumos sa iesi ca asta e baia de fete si vreau si eu sa o folosesc!”. Un alt lucru care il observi destul de rapid la el, inafara de faptul ca e “mætăl”, sunt abilitatile lui de skater inascut. Iti poate da ollie la orice ora, chiar si in pauza. Mai are de lucrat la finalizare, in rest totul e ok. Totusi dintre toate cel mai important e ca şogorii tot şogori raman. Merem noi in Cluj la Poli’ si ne rupem nu alta. Si cand ne intoarcem in Bistrita, liviu ne asteapta sa mergem si la un fotbal, ca doră asa i fain.


  9. Tot respectul pentru:

    June 14, 2009 by Andrei Sălăgean

             Tot respectul pentru “domnisorul” Chereji Mihai care pe parcursul celor 4 ani a fost mult, mult mai mult decat un coleg, a fost un prieten Adevarat, cu A mare de mana. El este cel care rezista cel mai bine la toate ironiile, tampeniile, prostiile si vorbele care i le scot pe gura. Bun simt si par lung imi vin prima data in gand cand ma gandesc la el, pentru ca la freza aia oribila din a 9-a de supreme-gay-lord nici nu vreau sa ma gandesc. Asa ca ba Mihai sa nu te puna naiba sa iti vinzi paru. Cu siguranta nu o sa uit momentul cand am compus programul pentru balul majoratului. Era 12, la amiaza, iar noi umblam prin oras sa cumparam ciorapi si nasturi ca sa facem papusi… Papusile ca papusile, dar noi trebuia sa mai si zicem ceva. Am tras o dusca din “marfa ruseasca incolora” si i-am dat bice. Pe langa faptul ca radeam ca niste prosti, sa nu va zic ce o iesit. Totodata el este si inventatorul celebrei replici “M*ie ficatului”, strigat de lupta nu alta. Bai Mihai naspa ca tu meri la alta facultate dar nu uita “prietenii adevarati nu se pierd”, nici macar in Cluj…old buddies, old friends, old school, old house. Iar lucrul care promit sa il fac si sper sa ma tin de cuvant, e sa merg la urmatorul lui concert (Escape From) si sa bat din palmute, si sa sar pentru ca sigur o sa cunosc melodia ;).
             Toata stima pentur domnul diriginte Cosma Andrei, profesor de fizica, care a fost un om cu noi parca neconditionat. Cu toate ca la inceput ne-a luat cu liniatul caietelor la doua treimi de cotor si o treime de capat si ca motivarile se aduc in prima saptamana dupa ce ai revenit la scoala si cu cititul regulamentului de ordine interioara, ne-am linistit parca putin cand am observat ca vinerea dupa dirigentie aveam doua ore de fizica si dumnealui a tinut sa precizeze ca acolo ne intelegem noi. Daca era nevoie de o ora de fizica o sa facem noi in loc de dirigentie, dar si invers. Va las sa ghiciti…eu nu tin minte sa ne fii facut mai mult de doua ori, 3 ore de fizica continuu, dar dirigentie parca a fost. Mai ales cand trebuia sa dezbatem probleme esentiale ale elevilor postdecembristi: “Da’ noi de ce trebuie sa purtam uniforme?”, “Cum putem sa scapam de un anume profesor?” sau “La ce trebuie sa mai aduc bani? Da’ cati?( la care dupa 5 min) Da’ la aia de ce trebe sa aduc? Si cati trebe sa aduc? Da’ io parca stiu ca i-am dat!”. In orice caz, nu o sa uit cat traiesc eu testele de la ora de fizica. Nu erau mai mult de doua pe semestru, dar erau destule. De la doua pana la trei ore, incepea asa: Subiectul unu roman, unu arab, descrieti, desenati, explicati, deduceti, concluzii, unitati de masura folosite…5 arab, sa se defineasca sau sa se enunte: a), b), c),…f); Subiectul 2 roman, unu arab, Doua oglinzi stau inclinate la la 31 respectiv 67 de grade, jumatate sub apa, un sfert in vid si un sfert in aer. a) Daca cerul e senin, la ora 14:00, iar noi ne aflam la paralela de 37ᴼ13’24”, determinati inaltimea maxima unde poate ajunge un fascicul de lumina reflectat de oricare din cele 2 oglinzi pe blocul din apropiere(d = 453 cm)…d) Care oglinda e mai bine pozitionata pentru a crea fascicule divergente si de ce?…4 arab, Un vas din argint madagascarian e umplut nu foarte mult cu apa. Se introduce gheata industriala, apa calduta, apa clocotita, azot lichid si inca umpic de gheata, asa din ochi. Toate cantitatile sunt ideale. Si o singura intrebare. Daca e sa se formeze o pojghita de gheata la suprafata blidului, care e grosimea ei si in cat timp se topeste. Motivati raspunsul cu exemple din viata de zi cu zi. Puteti incepe sa rezolvati! Si te mirai de ce nu terminai. Bineinteles ca atunci cand ni le rezolva ora urmatoare, toate incapeau poate si pe o tabla si nu lua mai mult de jumatate de ora. Dar ca totul sa fie complet urmau notele…uai uai! Si bineinteles ca domnul diriginte stia sa aiba grija de noi prin “rotunjim nota totul peste intreg plus un punct”, si nu se intampla sa fie la cineva peste 10, ca sa nu iasa socoteala, totul era calculat dinainte parca. Oricum…”Multumim pentru puncte Domnu’ Diriginte!”. Multumesc pentru lectia de viata, multumesc pentru rabdarea care ati avut-o, pentru cealalta parte a obrazului, pentru cunostintele acumulate si pentur tot altceva ce nu imi vine in momentul acesta in minte. Multumesc!
             O venit mama, a doua oara, si a zis sa inchid compu ca e tarziu…Continui maine, ca mai am de scris o gramada.


  10. Tot respectul pentru:

    June 11, 2009 by Andrei Sălăgean

            Astzi am incheiat oficial cu liceul. A avut loc si premierea, numai vorbe de lauda pentru toata lumea. Fiecare in parte a fost cel mai bun dintre cei buni. Fiecare si-a gasit acel ceva ce trebuia sa gaseasca. Discursuri, diplome, premii, pupaturi, stransete de mana, lacrimi, emotii, caldura si multe altele. In acesti 4 ani am intalnit tot felul de persoane care mai de care mai…asa si pe dincolo cu care m-am inteles cat s-a putut de bine. In acest sens as dori sa adresez doua cuvinte la cateva dintre ele. Asa ca in ordine alfabetica:
            Tot respectul pentru domnul profesor de franceza Avram Florin. Un om mare dar de statura mica. La prima vedere nu prea iti dai seama despre ce vorbesc. Si mie mi-a luat vreun an pana sa ma obisnuiesc. Este genul de profesor care nu are nevoie de manula dar te poate invata mai mult decat iti vine sa crezi. Numai din ce am observat eu stie vorbi franceza, germana, spaniola, italiana, latina si engleza. Eram ai de capul meu can am vazut prima data. Cu celebrele fraze, dintre care preferata mea “Eternitatea exista pentru ca voi sa invatati franceza!”, de-a lungul celor patru ani, m-am simtit obligat din respect sa fiu prezent la fiecare ora, cu toate ca nu sunt eu un elev de 10, nici de 9, poate nici de 8, dar nu asta conteaza ci o parte din lectia de viata primita.
            Toate imbratisarile mele pentru Diana Boian. O colega cum nu am mai intalnit fete pana acum. Pastreaza partea aceea de copil din ea foarte, foarte bine si nu ezita sa o impartaseasca cu ceilalti. Genul de om care cand e fericit, e foarte fericit, dar cand e suparata…e chiar suparata, daca intelegeti ce vreau sa spun. Ea este cea cu care ma joc cu bila cand ceilalti nu au chef, cu cine imi impart mancarea, fac la mate si fac ture de teren( verbele le las la prezent). Tin minte o faza din clasa a 9-a cand a fost prinsa ca a copiat la teza la romana, insa spre disperarea mea a luat media la romana mai mare ca mine. Excludem faptul ca de atunci in colo aproape oricine a luat mai mult ca mine la romana, dar nici mie nu mi-a mai pasat. Asta ca o mica paranteza.
            To ce am mai bun pentru unul dintre cei mai buni prieteni ai mei: Boizesan Cristina. Pe cuvant ca nici nu stiu de unde sa incep. Apoi de pe a 9-a cu venitu spre casa din anytime pe la 2 noaptea si nu mai puteam de ras, ea se pisa pe ea… Apoi ca odata am venit din berarie parca si bere -> burta -> vezica plina => intre masini. Cristina numai rade cand aude asta. Tot timpul zambeste, asta daca nu ii este foarte somn si pun capul pe masa. Da, da si sa nu uit de maicasa care ne-o dus curu mie si la Cristi 3 ani daca mi-s bune calculele. Ce sa mai zic de cand dadeam cu bulgari in geam sau aruncam cu bila, de era sa o pierd, doar ca sa mai iasa la o vorba, ca noh, vorba lui Nucu: suntem vecini, ne cacam in aceasi buda. Foarte tare frate au fost timpurile! si inca sunt.
            Tot respectul meu pentru domnul profesor de informatica Candale Silviu. Bestiale orele de informatica, nu alta, dar in sensul bun al cuvantului. Stateam odata si vorbeam si am ajuns la concluzia ca daca aveam la fiecare materie un profesor de genul acesta, chiar puteam sa invat calumea. Cel mai mult am fost impresionat de metodele “implementate” si de felul de a se apropia de noi. Ca o mare parte din noi au profitat de bunatatea lui si au luat-o pe naspa e a doua treaba. Eu pana pe a 11-a sem. II eram ca sosul de rosii. Atunci am realizat ca informatica nu e grea si am inceput sa invat si eu mai cu raspundere. Tot la orele domnului Candale am auzit o gramada de bancuri care nu le stiam, impartind si eu la randul meu altele. Ne-a fost prezentata o metoda de ultima ora in materie de scos la tabla elevi: metoda ceasului. Te uiti la ceas, faci aria dintre pana mica si cea mare cu ajutorul unghiului scazi 4 inmultesti cu 24, totul la patrat si derivezi. Duci totul la limita iar apoi aplici Lagrange. Ideea e sa iti dea un numar de la 1 pana la n( nr. de elevi). A fost distractiv pana la sfarsitul clasei a 11 cand deja ne stia la toti numerele si era ceva de genul: “-Cristina, iesi la tabla! / -Dar nu ati zis un numar! / -Bine, 4 sa iasa la tabla…”, normal ca 4 era Cristina. Domn’ profesor era ceva de genu “sunt cel mai adevarat om cu voi, daca voi sunteti oameni cu mine!”. Inca imi pare rau ca noi, nu am reusit in totalitate acest lucru. Cu bune cu rele, cu cataloage in cap din cauza ca ma jucam Open Arena (Quake 3 Arena), cu atestatul luat, cu un bagaj de cunostinte despre Ubuntu, C++, PHP, Javascript, HTML si o poseta de bancuri calumea, eu ma bucur de toate orele de info si cu siguranta nu o sa le uit.

            Partea a II-a vine maine sau curand ca deja mi se inchid ochii si mi se face somn si mai e lume…