‘Hmmm…’ Category

  1. Când am pierdut un “sălăgean” important

    September 13, 2017 by Andrei Sălăgean

    Cam în urmă cu mai bine de un an, am strâns o echipă din cei mai buni “sălăgeni” și am pornit într-o misiune foarte periculoasă. Planul era relativ simplu, întrăm rapid, găsim problema și o rezolvăm. Am luat cu mine cei mai buni dintre toți pentru că nu știam exact peste ce o să dau iar Tatae ne-a învățat că “vreau tot sau nimic, la fel ca fenta lui Dobrin”. Pe scurt, mai erau vreo 10 minute de joc, eram condus așa că am mizat pe atac. Trebuia să văd daca mai am puterea să marchez chiar dacă eram condus, era un joc de X2 dar speram să întorc șansele. Și cum ne plimbam prin pădure, era beznă de nu vedeai la doi pași. Bestia ne-a atacat de aproape și l-a înhățat pe unul din oamenii mei de bază, pe S04 și a dispărut cu el în noapte. Ne-am despărțit să-l căutam dar fără rezultat așa că am decis să ne regrupăm ca să nu mai pierdem și alți oameni. Următoarea dimineață ne-a găsit cu un om mai puțin, iar de atunci nu am mai dat de el. Nu știm dacă e în viață sau nu.

    Am știut că răspunsul e fie să răpunem bestia, fie să ne bazăm că S04 o să biruiască de unul singur și o să revină el într-o zi. Anul acesta cam pe la jumătate, am adunat o nouă echipă de căutare, am fost aproape să-i dăm de urmă dar în final a fost fără succes. S04 e acolo undeva, umblă încet și sigur ca un Cadillac, sunt sigur de asta, dar e rățușca de pe lac care îl ține în loc.


  2. What do I like about math?

    January 7, 2017 by Andrei Sălăgean

    “What do I like about math?” Tengo asked himself aloud again in order to divert his attention from her fingers and her chest. “Math is like water. It has a lot of difficult theories, of course, but its basic logic is very simple. Just as water flows from high to low over the shortest possible distance, figures can only flow in one direction. You just have to keep your eye on them for the route to reveal itself. That’s all it takes. You don’t have to do a thing. Just concentrate your attention and keep your eyes open, and the figures make everything clear to you. In this whole, wide world, the only thing that treats me so kindly is math.” 1Q84 –  Haruki Murakami

  3. Ce am învățat în 2016

    January 2, 2017 by Andrei Sălăgean

    Am început 2016 într-o rachetă faină și eram pregătit să merg și să cuceresc universul. Numa că pe când să ies din sistemul nostru solar, racheta deși părea destul de bună, s-a defectat și a trebuit să mă opresc undeva pe Pluto.

    Ghiță și Andromeda

    Și atunci am învățat că nu mai vreau să am dreptate, mai exact să arăt acest lucru. Îmi place mult matematica și faptul că totul e clar, fără interpretări. Pot să am multe argumente și nu aș fi dat înapoi din a-mi exprima punctul de vedere care să mă ducă acolo unde eu am dreptate. Nu e o problemă să accept că nu am dreptate, acceptam și încă sunt de acord cu alte puncte de vedere. Și totuși când ai racheta stricată nu mai contează dacă ai dreptate sau nu, adică noh, ceva la carburator, bujii sau alte chestii nu mai merg pe acolo.

    Jocul de șah

    Îmi plăcea foarte mult să arăt cuiva de ce cred eu că am dreptate, evident într-un mod pașnic și civilizat. Cumva era un fel de confruntare pentru mine pe care trebuia să o câștig folosind argumente. Ca într-un joc de șah, încerci să ții controlul mijlocului, ai grijă să ai toate piesele apărate iar regele tău să fie la adăpost. Nu poți ieși la atac dacă piesele nu-ți sunt dezvoltate așa că fiecare mișcare contează, pentru a evita pași falși.

    Illidan e eliberat

    Și-am ajuns în punctul în care nu am mai putut folosi argumente logice, nu mă puteam baza pe ce știam. Și ca să fie și mai savuros, nu doar că nu mai mergea folosind metoda veche, dar nici nu era nevoie, pentru că în final deja aveam dreptate. Toată ideea era că mi-am dat seama că am dreptate dar nu mă ajuta cu nimic. Vorba aia “cui pe cui se scoate”, mno eu am încercat cu altceva, am dat foc la car ca să găsesc acul.

    Echilibrul de la Avatar

    Mai sunt meciuri de fotbal când joacă România și cineva din grup zice că nu are rost să se uite pentru că oricum o să piardă. Se termină meciul, România pierde și el are dreptate, gg wp! Cam așa stăteam eu pe Pluto și aveam racheta oprită. Prea târziu mi-am dat seama că nu o să ajungă gazul și când am știut era prea târziu și nu mă mai ajuta cu nimic. Racheta aia trebuia alimentată constant, că doar nu puteam porni spre univers doar cu plinul de la început.

  4. Anul 2014

    January 12, 2015 by Andrei Sălăgean

              Cu puțină întârziere vine și rezumatul anului care a trecut. 2014 a fost un an care “s-a întâmplat” și cam atât, cel puțin în comparație cu cel dinaintea lui. Anul care a trecut a fost unul care cel mai mult mi-a pus la încercare răbdarea și calmul și parcă a vrut să vadă dacă sunt capabil să mă țin de ce mi-am propus. Una peste alta, n-a fost un an rău de care să mă plang.

             În 2014 mi-am terminat mandatul de IT la BEST și poate cel mai important lucru e că am reușit să lansez varianta 2.0 la năFRamă. Am pornit anul cu multe idei, cu multe proiecte dar pe parcurs îți dai seama că în viață nu-i ca-n fotbal. Speram din tot sufletul să finalizez și o varianta de bestcj.ro dar se pare că timpul și planificările nu au fost de partea mea. Îmi place să cred că am ajutat măcar câțiva oameni să învețe niște IT și să vadă “care-i treaba”. Apoi spre finalul anului am cumpărat năframe.ro și am pornit un proiect nice care sper eu să reușească în timp.

             Am reușit și în anul acesta să mai călătoresc, să mai fac o mini-aventură până în Macedonia, cu trecere prin Serbia. Ca orice aventură de-a mea, nu neapărat în această ordine, trebuia să se întâmple ceva neprevăzut și neplăcut, trebuia să învăț o lecție de viață și apoi să rezolv lucrurile în stil caracteristic, adică bine, dar la limită. De data aceasta am reușit să îmi pierd buletinul și aproape să rămân blocat în Serbia. Totuși cu puțin noroc și niște îndemânare, am reușit să o duc la capăt. Am dat niște bani, ca să imi dea o foie care să zică ca eu sunt eu, am luat un stop, am schimbat niște trenuri și am ajuns în Cluj cu jumătate de ora după colegii mei care își vedeau de drumul normal. A fost tare nice că am reușit să mă reîntâlnesc cu Milena și să stăm la o vorbă chiar la ea acasă. A doua zi, pe drumul de la Belgrad la Skopje am avut și timp să mă gândesc la mai multe și să văd care sunt lucrurile care contează. Foarte nice a fost, parcă și acuma îmi aduc aminte cum am trimis mesaj la ceilalți să le zic că nu mai vin cu ei cu trenul și că ne vedem în ziua următoare.

             Tot anul acesta am făcut un pas important și m-am agajat full-time. Stai așa, o arzi doar pe patru ore și e foarte fain, apoi după un timp te gândești că trece vremea și că nu mai poți fi chiar așa de “rock ‘n roll” și o faci full-time. Mere treaba, vin bani mai mulți, dar nu așa se pune problema. Când facultatea nu te prea stresează, 4 ore pe zi de lucru nu reprezintă o provocare așa că trebuie crescută un pic dificultatea. Recent mi-am luat și niște papuci de casă la lucru ca să fie și mai bine și încă n-am pățit să vin sau să plec stresat de la birou. Poate nu-s încă responsabilitățile așa mari, dar rămâne de văzut cum o să evolueze totul. Orice-ar fi, n-oi ajunge “să culeg bumbac”.

             În general îmi place să mă uit la desene că-s tare nice și pentru că nu-s orientate spre ură. Și ce zicea foarte fain la un moment dat în Legend of Korra era că “important e să accepți, nu să treci peste”. 2014 a fost un an controversat în care am pierdut meciuri, n-am câștigat, am fost fluierat în offside și poate cel mai important am descoperit complexul vânătorului care e și vânat în același timp. A fost un moment nu greu, dar mai ciudat al anului. Aș putea zice că a fost chiar o mini-aventură pentru că a trecut prin toate trei etapele. A fost una din cele mai interesante momente ale anului și cumva se alătură în categoria Pokemon și Mass Effect. Fiind un meci important am primit destul de multe critici după, ba că nu știu să îmi joc jucătorii, ba că nu știu ce formulă vreau să joc sau chiar că am fost trădat de propria echipă. Eu am zis că nu schimb tactica, o să întăresc totuți puțin defensiva, punem accent pe pressing și atacăm doar pe contra-atac. Să vedem, se adeverește vorba că în viață nu-i ca-n fotbal?

             Important e să îți ții prietenii aproape și anul acesta nu am vrut să uit de Mary. Fără a sta prea mult pe gânduri mi-am planificat rapid o călătorie până în Cracovia ca să o prind fix înainte să plece în Germania. Nu mi-am făcut prea multe probleme că nu am transport la întoarcere, important era să ajung acolo. A fost foarte relaxantă vizita și m-am simțit bine acolo. Am fost la weekend trip-ul celor de acolo și am avut ocazia să dorm într-un castel. A fost a treia oară când am văzut orașul și parcă tot mai mult mi-a plăcut. N-am putut să plec de acolo fără să mănânc o zapiekanka și să îmi umplu ghiozdanul cu vodcă. Am plecat dimineața știind că voi sta la stop. Am prins o mașină până în Ungaria, apoi încă vreo două mașini, 2 autobuze, 2 trenuri și am ajuns în Cluj. Am trecut granița pe jos noaptea cu ghiozdanul plin de sticle și am avut un pic noroc că nu l-au verificat. A fost mult timp de stat, dar de data aceasta m-am concentrat mai mult la cum să fac șă ajung acasă. Nu pot zice că aș mai repeta experiența, dar până în Polonia aș mai merge.

              2014 a trecut și gata, nu mai are rost să vorbim de el. Tot ce mai contează e că peste ani o să revin la ce am scris aici și o să râd aiurea de cum mi-am pierdut buletinul sau poate o să folosec o frază de genul “aici a început totul”. Vedem!


  5. Finalul meciului

    April 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              “Nu-i nimic, am înțeles, s-a sfârșit și poate că așa-i mai bine”. Finala de la fotbal s-a terminat și după un meci care a durat mai mult decât trebuia se pare că echipa noastră nu a reușit să câștige. Nu degeaba se pune un campionat mondial o dată la patru ani, un astfel de spectacol nu-l poți avea oricând așa că ai face bine să te trezești și de dimineață ca să vezi meciul favorit.

             “Dar tu, ‘ce ești tu de vină c-am greșit?”. Tactica meciului nu fost gândită bine de la început și de frica de a pierde meciul, am jucat defensiv, așteptând să cunosc adversarul și să ies pe contraatac în repriza secundă. Jucătorii parcă avea plumb în ghete pentru că o pasă simplă nu reușeau să lege și atunci când trebuiau să verticalizeze jocul, ei pasau în spate. În plus a fost destul ca apărarea să gafeze o singură dată pentru ca la final greșeala să se dovedească fatală și să fie unul din factorii care au înclinat balanța meciului. Nu a fost singurul lucru care a adus victoria echipei adverse, a contat și tactica specială folosită care să contracareze fix jocul de atac pe care ne bazam atât de mult.

             Ce a lipsit față de alte meciuri? Cu siguranță faptul că era un meci între două echipe care se cunoșteau și știau de ce sunt capabili jucătorii echipei adverse a făcut ca spectacolul să lipsească și dramatismul să fie mare pe finalul meciului. Față de alte meciuri, jucătorul cu numărul 10 nu fost pus deloc în valoare și nu a primit mingi pe care să le poată fructifica. Apărarea a fost pusă bine la încercare iar în final oboseala și-a spus cuvântul pentru că nu au mai respectat indicațiile tactice date de antrenor. Nici banca de rezerve nu era foarte variată astfel încât o schimbare inspirată să aducă vreo modificare pe tabela de scor. Alături de secund s-au căutat diverse scheme și formule de joc care să destabilizeze apărarea adversă, fără succes însă.

             “Nu merită nimeni să fii tristă tu.” Meciurile vin și trec, trofeele se câștigă sau se pierd, dar să nu uităm că vor fi și alte finale de jucat. În funcție de importanța lor, mai poți aștepta 2 ani până la Europene sau dacă ai răbdre, 4 ani și poți merge la un Mondial. Este de apreciat și fair-play-ul cu care s-a jucat și faptul că meciul s-a terminat fără să existe jucători accidentați. Ambele echipe mai au meciuri și e important să poată juca în formula completă. Și revenind la matematică, scria pe o carte pe care am primit-o în generală la o olimpiadă: “Ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă!”.


  6. Momentul când mi-am depășit demnitatea

    August 8, 2013 by Andrei Sălăgean

    Ca sa reusesti, trebuie sa iti doresti cu adevarat. Si atunci cand m-am gandit prima data la asta, mi-am dat seama ca trebuie sa respect si niste reguli, niste principii.

    Mie tot timpul mi-au placut desenele animate. Ma relaxez atunci cand ma uit la ele si tot timpul mi-am propus sa invat ceva de la ele. Asa am ajuns sa-l am pe Batman ca erou. Mi-a placut cum avea principiile lui si m-am hotarat sa fiu si eu mai “organizat”. Si au fost momente cand am zis ca de azi nu mai fac “X” sau incerc sa fiu ca “Y”. Si totul a mers bine pana cand a trebuit sa aleg intre ceva ce imi placea in mod normal sau sa imi respect principiile. Cam ca si atunci cand vrei sa slabesti si ai vrea sa mananci o inghetata.

    Am avut noroc si de prieteni sa imi fie aproape iar in momentele importante sa imi atraga atentia la detalii. Si desi as fi mancat din inghetata aia si trei zile, am zis ca poate e mai bine sa nu. Si am luat conul, l-am intors si am lasat globul sa cada, like I don’t give a fuck. Si am fost si inca sunt mandru de alegerea pe care am facut-o. Ma simt bine mai mult pentru ca am reusit sa fac ceva ce mi-am propus, intr-un moment mai delicat, intr-un moment cand trebuia sa arat ca pot face diferenta.

    Inca ma mai gandesc la inghetata aceea si inca ma mai gandesc la beneficiile care le am pentru ca nu am mancat-o. Orice s-ar intampla, vine o vreme cand trebuie sa faci ceea ce trebuie sa faci si e important ca atunci sa nu gresesti!


  7. Legenda scorbaciului

    March 3, 2013 by Andrei Sălăgean

              Legenda spune că în urmă cu mai mult de 5 ani, într-un magazin Kaufland de la marginea orașului Bistrița, a apărut scorbaciul cel fermecat. N-a fost ceva special, nimic neobișnuit, totul a fost pentru că trebuia să fie. Și de atunci și până azi a devenit tot mai puternic și mai fermecat.

             Legenda spune că cel care va reuși să mânuiască acel scorbaci care este și fermecat, va reuși, dar pentru asta trebuie să fie și născut. Pentru a stăpâni un astfel de scorbaci, e ușor la început, dar pe măsură ce timpul trece, rădăcinile lui cresc și capătă putere mai mare. Și puterea ajunge la capetele lui și se răspândește necontrolat. “Unul nu folosește acest scorbaci, fără a-i cunoaște limitele!”

              Legenda mai povestește și despre partea neagră a fermecatului. “Cel care-l va lua primul în mână, va renunța la ceva ce se pricepe pentru a putea deveni bun la altceva.” scrie pe mânerul scorbaciului. Țin minte că am ignorat acest mesaj și doar anul acesta mi-am dat seama. Nu-i ușor să ai sub control așa ceva și timpul trece mai repede atunci când acesta e activ. În cazul în care nu știați, din cauza aceasta am început să încărunțesc. După un timp acesta reușește să îți afecteze și somnul făcându-ți-l valabil doar pentru cazul în care ai fi fraier. Unul din semnele după care recunoști un purtător de scorbaci e pantoful agățat la chei.

              Legenda spune că scorbaciul e fermecat de la început până la sfârșit și poate fi controlat doar de persoane din partea bună a Romaniei. Anul acesta sunt 5 ani de când îl am și de mai bine de un an, caut “să-l pun în cui”. Unul va putea să lase scorbaciul fermecat doar atunci când va reuși să facă ceea ce pare că nu poate reuși. Legenda scorbaciului spune că Scorbaciul Fermecat există atâta timp cât cineva înțelege că acesta există!


  8. Să-mi fac griji?

    August 30, 2012 by Andrei Sălăgean

             Aseară am avut un vis cu zombie apocalypse. Începeam așa ușor într-o casă foarte mare și omoram zombii relativ usor, aruncam cu un fel de căciulii mari în ei și mureau cumva. Nu se mișcau foarte repede și îi loveam ușor. Apoi am ieșit pe o ușă mare afară și era câmp deschis. Avansam încet ca nu cumva să ne ia prin surpindere. Și ne-au luat. Și venau hoardele mai ceva ca în Left 4 Dead. Fugeam și mă temeam pentru viața mea pentru că nu era ca și cum puteam da load game. Partea proastă era că pe aceștia nu îi puteam omorî ca și pe ceilalți și erau și mai rapizi. Cineva ne-a deschis o ușă la un moment dat și am ajuns iar în casă și am început să fugim și aici pentru că ne urmăreau în continuare. Cumva am coborât pe niște scări și am scăpat de ei, nu mai țin minte cum. Aici am avut un flashback. Eu ca și personaj principal, mi-am adus aminte despre cum a apărut totul, de la prima persoană cum a fost infectată și cum au început ei să omoare oameni. Mai era cineva acolo dar a fost prins iar eu am început să fug. Și în timp ce fugeam de ei, șeful lor, adică cel care a fost primul, a zis, pe el lasă-l, el e nr. 13, el va încheia ciclul sau așa ceva, el va realiza profeția, și am revenit iar în prezent. Era deja noapte și cumva eram afară, nu știu de ce. Nu prea erau zombii la ora aceea târzie. Încercând să găsesc o soluție am început să mă cațăr pe geamurile de la casă, în timp ce zombii încercau să le spargă din interior, până ce am ajuns pe acoperiș. Aici scoteau mâinile prin acoperiș să mă prindă și dintr-o dată a început să sune asta și m-am trezit. Am stat 3 secunde și am zis wtf. True story!


  9. Asta vreau azi

    July 1, 2012 by Andrei Sălăgean


  10. Am ajuns la concluzia că

    June 28, 2012 by Andrei Sălăgean