‘Hmmm…’ Category

  1. când vine vremea să mergi la vot.

    iunie 8, 2018 by Andrei Sălăgean

    Vine vremea să îți cumperi un telefon/televizor/laptop/mașină/etc. E o decizie importantă în viața ta pentru că o să te coste ceva bani și în următorii ani nu prea mai poți face o schimbare. Îți întrebi prietenii, ei ce modele au, dacă sunt bune de ceva și cât de mulțumiți sunt de alegerea făcută. De cele mai multe ori nu ai încredere în ce îți promite vânzătorul și rogi un prieten care știe să vină cu tine, un mecanic mai bun, un ITist sau ceva unchi din domeniu. Prețul pe care trebuie să îl plătești e mare și nu te grăbești, verifici prețuri poate și cu o lună înainte, vrei să fii sigur că nu ești „prostit”. În final alegi ceva care să te facă mulțumit și când te întâlnești cu prietenii tăi le prezinți alegerea ta alături de motivele care te-au condus la ea. Încă n-am văzut om care să zică de mașini că toate-s la fel, că toate telefoanele fac același lucru și că nu-l interesează ce o să cumpere. Domne ferește să trebuiască să alegi dintr-un singur model de mașină sau un singur tip de telefon, nu ar fi corect! Până la urmă e vorba de o decizie importantă, vrei să conteze! Mă-ntelegi cum zic?! 


  2. Plimbare în Olanda

    martie 15, 2018 by Andrei Sălăgean

    Săptămâna trecută am fost într-o mini vacanță în Olanda. Alături de Maria, am plecat hotărâți să ne relaxăm, să încercăm puțină aventură și dacă tot suntem acolo, de ce nu?! să citim și niște cărți. Era un lucru pe care îl făceam pentru prima dată împreună și avea potențial să fie interesant.

    Am aterizat în Eindhoven marți și ne-am cazat la o tanti cu doi copii mici undeva lângă, în Veldhoven. Ne-am lăsat rapid bagajele și am luat un autobuz spre oraș cu ideea de a găsi cea mai apropiată librărie. Era târziu, nu era așa multă agitație prin oraș și cu greu am găsit un loc care să fie deschis. Într-un final am dat de ceva deschis și am intrat timizi uitându-ne curioși în stânga și în dreapta. Fiind oarecum începători în literatura de specialitate, am cerut sfatul persoanei de la casă, aveam nevoie de îndrumare. I-am explicat că nu vrem să începem cu ceva puternic, filosofic, ne doream ceva mai mult care să ne relaxeze. Într-un final am ales ceva cu dificultate medie, ne-am luat și un semn de carte și ne-am așezat la o masă. Am început să citim și ne-a prins destul de repede. Eu eram așa de captivat că la un moment dat aveam impresia că am și pierdut semnul de carte sau că mi l-a luat persoana de lângă mine. Ne-am oprit când am ajuns pe la jumătatea cărții și am pornit spre oraș, eram și un pic obosiți dar începea să ni se facă foame.

    Ne-am cumpărat niște ciocolată, stăteam afară și mușcam din ea ca din shaorma. Eram veseli amândoi și povesteam despre personajele principale din carte și impresiile fiecăruia. Ne gândeam cum o să fie finalul și dacă merită să terminăm totul în seara respectivă. Până la urmă am decis să nu ne grăbim, mai aveam zile de petrecut acolo și timpul era de partea noastră. Invăluiți de vraja nopții, am reușit să luăm un autobuz și să ne îndreptăm spre casă. Următoarea zi trebuia să luăm stopul spre Amsterdam unde ne așteptau alte mistere.

    Aproximativ o jumătate de oră am stat la stop și un nene nice ne-a luat și am stat de vorbă cu el până ce am ajuns la destinație. Ne-a lăsat chiar în centru iar de acolo noi ne-am îndreptat spre hostel. Ne-am cazat rapid și fără să avem un plan am pornit spre oraș. Am aflat povestea Heineken iar apoi urma să ne plimbăm cu barca pe canale. Simțeam cum timpul ne presează și noi încă nu știam cum se termina poveste din seara trecută, așa că am găsit un loc liniștit și am citit și restul cărții, terminând chiar înainte de plecarea pe barcă/vapor/șalupă. Eram foarte bine, priveliștea era minunată iar soarele apunea. Am ajuns la capăt iar acolo aveam bilet să urcăm „într-un turn”. Ajunși sus, am văzut un loc liber la o masă, o lumânare era aprinsă, într-o vază era o floare iar mie mi-a venit o idee.

    A doua zi ne-am propus să încercăm o abordare diferită. Se zice că filmul nu-i mai bun decât cartea, dar noi ne doream să vedem și ceva vizual, o altă interpretare a poveștii. După ce cu o seară înainte am tot căutat bilete și n-am găsit a doua zi ne-am dat seama că se vindeau la vreo 200m de unde eram noi cazați. Dimineața am mâncat bine, am vizitat Muzeul van Gogh și apoi am luat biletele și așteptam să înceapă filmul. Tanti de la magazin ne-a zis că să avem răbdare că prima dată sunt niște reclame și doar după vreo 30-40 minute începe filmul. Nu știu ce s-a întâmplat dar trecuse o oră și filmul încă se lăsa așteptat. Pff, eram cumva mâhniți, bătea vântul tare, părea că o să vină ploaia, afară se făcea urât și asta doar ne accentua starea. Ne-am retras în cea mai apropiată librărie și am zis că dacă tot nu e să vedem azi un film, mai citim o carte, dar de data aceasta ceva mai ușor, aparent data trecută luasem filosofie pură de Nietzsche. Am găsit ceva mai ușor de Slavici și ne-am așezat comod să citim. Afară era frig, dar noi ne simțeam în siguranță la adăpostul localului, dar nu știam ce surprize ne așteaptă.

    Tocmai ce terminasem de citit, discutam despre firul epic când de undeva se aude un sunet ciudat. Spre supriza noastră, filmul pe care trebuia să îl vedem anterior, tocmai începea să ruleze aici. Totul era la un alt nivel, pentru că după ce citești Moara cu noroc, filmul are o cu totul altă însemnătate și începi să vezi altfel lucrurile. Într-un fel aș putea zice că filmul respectiv mi-a deschis ochii și am înțeles din altă perspectivă sentimentele și trăirile personajului principal. Am ajuns să mă pun eu în locul lui și să îmi imaginez totul în jurul meu, începând de la acel han și până la luna de pe cer. Am stat vreo două ore cel puțin acolo și apoi ne-am îndreptat spre cazare. Pe drum povesteam diverse impresii, ne-am oprit să ne mai luăm înghețată și încă ceva dulciuri. Ceea ce la început părea să fie pentru noi o pierdere de timp a ajuns să fie o experiență 2-3D adevărată. Filmul a depășit așteptările și asta doar pentru că noi citisem și cartea în paralel.

    Am adormit greu pentru că un nene sforăia groaznic în cameră. A doua zi am luat stopul spre Eindhoven iar ziua următoare am ajuns cu avionul acasă. A fost o plimbare cel puțin interesantă, o incursiune în literatura de specialitate și în tradiționalismul olandez.


  3. Despre 2017

    ianuarie 3, 2018 by Andrei Sălăgean

    2017 a fost în final un an bun, mai degrabă unul de rezistență și luptă și mai puțin de construcție și echilibru. Am reușit să călătoresc și să văd multe locuri nice, dar ocazional aveam impresia că nu apreciez chiar la maxim fiecare moment. Se putea mai bine, dar se putea și mai rău #csf #ncsf.

    America. Un vis mai vechi de-al meu a fost să mă întorc în America și să îmi iau revanșa. Când am fost prima dată n-am apucat să vizitez și să mă bucur de #visulamerican. Anul trecut mi-am luat viza, mi-am găsit oamenii și anul acesta am pornit aventura. Trei săptămâni am lucrat remote din Chicago, un weekend am fost în New York iar apoi aproape două săptămâni am fost în road trip – Mount Rushmore, Salt Lake City, Las Vegas, Grand Canyon, Los Angeles și San Francisco. A fost intens, dar și mai important, mi-a dat un impuls să revin și să mai văd câteva locuri – Yellowstone Park, Redwoods California și poate un pic mai mult din Grand Canyon. Nu-s eu american să înțeleg care-i visul lor, dar am încercat să-mi fac propria mea variantă.

    Muntele și alergatul. O mijcare bună tot timpul mă scoate din casă. Dacă la mijloc mai e și o provocare, atunci cu siguranță o să vreau să fiu acolo. Când în Cluj era Untold, mi-am zis că nu vreau să fiu cu toată aglomerația și am ales să merg la munte în Piatra Craiului. Planul nostru măreț era să facem toată creasta într-o singură zi cu plecare și întoarcere de la cabana Curmătura. A fost o adevărată provocare și cu toate că lumea ne-a zis că avem novoie de multă apă, nu am înțeles prea bine ce înseamnă că avem nevoie de multă apă. Am suferit puțin în ziua aceea; și încă vreă 2 săptămâni după. Dar cel mai important lucru e că am reușit, am biruit muntele, am ajuns chiar înainte să se însereze și-am mai stat și la o bere după tot plimbatul din ziua respectivă.

    pozele reprezintă doar 24% din experiență, restul vă povestesc când ne vedem.

    Posted by Sălăgean Andrei on Monday, August 7, 2017

    Treaba cu alergatul pe de altă parte, e un pic mai diferită. La începutul anului, într-un mod neoficial mi-am propus anul acesta printre altele, să alerg la un (semi)maraton. Aveam un plan despre cum să mă pregătesc și să mă antrenze și știam că nu o să fie ușor. În Aprilie când era maratonul orașului, am fost în America, puteam să mă pregătesc înainte dar acolo nu aveam de gând să continui, așa că la jumătatea anului am renunțat la idee. Am reușit să merg totuși la câteva crosuri, două din ele chiar prin pădure. M-au pus la grea încercare, iar în unele cazuri am simțit pe pielea mea că pregătirea face diferența.

    Bunicul. O parte mai tristă a anului a fost că mi-am pierdut și ultimul bunic, cel din partea tatălui. A fost bunicul care mi-a zis tot timpul să fiu cuminte și să mă țin de școală, fiind învățător la școala din sat, știa mai bine. El a fost cel care a luptat în al doilea război mondial și îmi povestea despre cum l-au capturat nemții. Când eram mic știu că m-a dus la pescuit și ocazional îmi cioplea lopățici ca să mă joc. Țin minte că tot timpul când aveam ceva sau ne dădea el ceva, îmi zicea să împart totul cu fratele meu, că așa e frumos. Născut din 1922 a avut o viață plină și cu toate că în ultima vreme îl vedeam doar de vreo 3-4 ori pe an, a fost ciudat să știu că a plecat.

    100daysofeating. Varianta pe scurt, îmi place să mănânc! Oare mai ține minte cineva acu vreo câțiva ani când lumea posta „100 days of happiness„? Mi se părea un pic aiurea, pentru că poate nu în fiecare zi ești fericit, dar cu siguranță în fiecare zi mănânci. Și uite așa m-am hotărât să fac în fiecare zi poză cu ce mănânc și să le salvez. Scopul nu e ca poza să fie artistică, să atragă like-uri sau să fie sponsorizată de cineva. Vreau să păstrez totul cât mai banal posibil și să mă bucur în felul meu de fiecare masă. Au trecut cele 100 de zile dar de ce m-aș opri chiar acum? Știu exact când o să o fac și pe asta, dar până atunci mai e!

    scripote #100daysofeating #whatieat #delicious #livetoeat #day1 #birthday #dragos

    A post shared by Sălăgean Andrei (@scorbaciufermecat) on

    Weekend la Deva. Undeva pe la mijlocul anului am simțiu eu așa că am biruit. Am zis că treaba e bună, fac să fie bine și o să fie și mai bună. După toată distracția din America venea momentul cel bun și abia era jumătatea anului. Fusese chiar o aniversare bună și mă pregăteam să încoronez reușita, parcă și vedeam rezumatul anului cum o să arate. Așa că mi-a venit o idee să mă relaxez vreo două zile pe la Deva și să înțeleg momentul. După cum ziceam și mai sus, îmi era oarecum frică să nu trec prea ușor și să nu iau în serios. Aparent nu mi-am învățat bine lecția de fotbal și am fost taxat în prelungiri. Și uite așa iarăși revenim la vorba aia mai veche, „în viață nu-i ca-n fotbal”.

    Papagalul și ultimul event BEST. BEST a fost și o să rămână o parte foarte importantă din viața mea, cam la fel de importantă ca liceul sau facultatea. Am cunoscut o mulțime de oameni, am fost în multe aventuri memorabile și am învățat la fiecare pas ceva. Anul acesta am vrut să închid un ciclu și pentru ultima dată să mai particip la RoJAM; prima ediție a fost organizată de noi așa că ultima trebuia să fie tot a noastră. Am adunat o mână de oameni de poveste și 4 zile am petrecut, ne-am veselit și am cântat. Partea cea mai faină e că n-am lăsat totul să se termine fără o amintire pe măsură, iar pe lângă aia, am reușit să câștig și papagalul. Concursul de băut parcă n-a mai fost așa dramatic ca la prima ediție, dar tot ce contează e că de data aceasta am câștigat. Ce mă intrigă cel mai tare e că acum nu-s sigur de ce urmează mai departe.

    Cel mai frumos moment. La un moment dat mi s-a făcut dor de a mă implica cumva/undeva/cândva într-o organizație, să refac stocul de mulțumire veșnică. Am ajuns să intru în contact cu Simplon Romania și să particip la niște întâlniri mega nice la biblioteca Octavian Goga unde le arătam la copii să lucreze cu diverse programe care să-i ajute să învețe programare. De-a lungul timpului am lucrat cu tot felul de oameni, doar cu bătrâni și copii nu avusesem ocazia. Am încercat a doua variantă pentru că părea mai puțin stresantă. Era amuzant să vezi copii care abia ajung până la birou cum tastează tot câte o literă la 5 secunde, cum ridică două degete când au o întrebare sau cum pot să adune așa de multă energie în ei. La una din ultimele întâlniri, un copil ridică mâna și m-am dus să îl ajut, partea interesantă a fost când și-a adus aminte numele meu „Tu ești Andrei ?! Te știu că ai mai fost aici.”. Parcă mi-a dat toată energia lui atunci și simțeam responsabilitatea să îl ajut și mai mult pentru faptul că a reușit să mă țină minte. Dar când la final a venit, a întins mâna să dea noroc și mi-a zis „Mulțumesc că m-ai ajutat Andrei. Să ai sărbători fericite!”, pentru mine a fost cel mai frumos moment. Am simțit că am câștigat la viață.

    Posted by Kids Go Tech on Thursday, October 19, 2017

    Prietenii. 2017 a fost mai bun pentru că am avut niște prieteni buni aproape. Au fost oameni ca Daniel alături de care am petrecut weekenduri la o bere, o narghilea și o vorbă despre viață. Împreună cu el facem analiza ultimelor evenimente, dăm feedback la ce a fost și pregătim planul pentru ce o să vină. Încercăm să învățăm unul de la celălalt și ne atragem atenția când greșim, dar fără să ajungă să fie gay. El e omul care îmi amintește pentru ce există benzinăriile noaptea, de ce contează un gif bun trimis la momentul potrivit și tot el mă tot bate la cap „să-i scriu, să nu fiu fraier”! Și-apoi mai e Carmen și Dragoș, ei sunt oamenii de acțiune, cu ei nimic nu e o idee proastă și nimic nu pare imposibil. Dacă a fost să fie o seară bună, în aprox. 90% din cazuri, cel puțin unul din ei a fost acolo. Apoi că a fost nuntă, că a fost doar vorba de mers la muzeu, când a fost să facem treabă bună, nivelul a fost ridicat destul de sus. Nici o poveste bună nu începe cu „azi am mâncat o salată”, dar majoritatea aventurilor de anul acesta au început cu „eram cu Dragoș/Carmen la o bere…”. gg wp. ms.

    Epilog. O serie de evenimente favorabile și concidențe neașteptate au făcut ca finalul lui 2017 să mă ducă pe culme. Puterea îmi dă încredere. În 2018 vreau să fac să fie bine, dar de data acesata o să dau mult mai mult pentru a reuși. Un lucru pe care l-am reținut în 2017 e că dacă vrei să ajungi sus, nu trebuie să-i faci pe ceilalți mici, trebuie să-i ridici pe cei din jurul tău și automat ei o să te facă pe tine mare.


  4. Când am pierdut un „sălăgean” important

    septembrie 13, 2017 by Andrei Sălăgean

    Cam în urmă cu mai bine de un an, am strâns o echipă din cei mai buni „sălăgeni” și am pornit într-o misiune foarte periculoasă. Planul era relativ simplu, întrăm rapid, găsim problema și o rezolvăm. Am luat cu mine cei mai buni dintre toți pentru că nu știam exact peste ce o să dau iar Tatae ne-a învățat că „vreau tot sau nimic, la fel ca fenta lui Dobrin”. Pe scurt, mai erau vreo 10 minute de joc, eram condus așa că am mizat pe atac. Trebuia să văd daca mai am puterea să marchez chiar dacă eram condus, era un joc de X2 dar speram să întorc șansele. Și cum ne plimbam prin pădure, era beznă de nu vedeai la doi pași. Bestia ne-a atacat de aproape și l-a înhățat pe unul din oamenii mei de bază, pe S04 și a dispărut cu el în noapte. Ne-am despărțit să-l căutam dar fără rezultat așa că am decis să ne regrupăm ca să nu mai pierdem și alți oameni. Următoarea dimineață ne-a găsit cu un om mai puțin, iar de atunci nu am mai dat de el. Nu știm dacă e în viață sau nu.

    Am știut că răspunsul e fie să răpunem bestia, fie să ne bazăm că S04 o să biruiască de unul singur și o să revină el într-o zi. Anul acesta cam pe la jumătate, am adunat o nouă echipă de căutare, am fost aproape să-i dăm de urmă dar în final a fost fără succes. S04 e acolo undeva, umblă încet și sigur ca un Cadillac, sunt sigur de asta, dar e rățușca de pe lac care îl ține în loc.


  5. What do I like about math?

    ianuarie 7, 2017 by Andrei Sălăgean

    “What do I like about math?” Tengo asked himself aloud again in order to divert his attention from her fingers and her chest. “Math is like water. It has a lot of difficult theories, of course, but its basic logic is very simple. Just as water flows from high to low over the shortest possible distance, figures can only flow in one direction. You just have to keep your eye on them for the route to reveal itself. That’s all it takes. You don’t have to do a thing. Just concentrate your attention and keep your eyes open, and the figures make everything clear to you. In this whole, wide world, the only thing that treats me so kindly is math.” 1Q84 –  Haruki Murakami

  6. Ce am învățat în 2016

    ianuarie 2, 2017 by Andrei Sălăgean

    Am început 2016 într-o rachetă faină și eram pregătit să merg și să cuceresc universul. Numa că pe când să ies din sistemul nostru solar, racheta deși părea destul de bună, s-a defectat și a trebuit să mă opresc undeva pe Pluto.

    Ghiță și Andromeda

    Și atunci am învățat că nu mai vreau să am dreptate, mai exact să arăt acest lucru. Îmi place mult matematica și faptul că totul e clar, fără interpretări. Pot să am multe argumente și nu aș fi dat înapoi din a-mi exprima punctul de vedere care să mă ducă acolo unde eu am dreptate. Nu e o problemă să accept că nu am dreptate, acceptam și încă sunt de acord cu alte puncte de vedere. Și totuși când ai racheta stricată nu mai contează dacă ai dreptate sau nu, adică noh, ceva la carburator, bujii sau alte chestii nu mai merg pe acolo.

    Jocul de șah

    Îmi plăcea foarte mult să arăt cuiva de ce cred eu că am dreptate, evident într-un mod pașnic și civilizat. Cumva era un fel de confruntare pentru mine pe care trebuia să o câștig folosind argumente. Ca într-un joc de șah, încerci să ții controlul mijlocului, ai grijă să ai toate piesele apărate iar regele tău să fie la adăpost. Nu poți ieși la atac dacă piesele nu-ți sunt dezvoltate așa că fiecare mișcare contează, pentru a evita pași falși.

    Illidan e eliberat

    Și-am ajuns în punctul în care nu am mai putut folosi argumente logice, nu mă puteam baza pe ce știam. Și ca să fie și mai savuros, nu doar că nu mai mergea folosind metoda veche, dar nici nu era nevoie, pentru că în final deja aveam dreptate. Toată ideea era că mi-am dat seama că am dreptate dar nu mă ajuta cu nimic. Vorba aia „cui pe cui se scoate”, mno eu am încercat cu altceva, am dat foc la car ca să găsesc acul.

    Echilibrul de la Avatar

    Mai sunt meciuri de fotbal când joacă România și cineva din grup zice că nu are rost să se uite pentru că oricum o să piardă. Se termină meciul, România pierde și el are dreptate, gg wp! Cam așa stăteam eu pe Pluto și aveam racheta oprită. Prea târziu mi-am dat seama că nu o să ajungă gazul și când am știut era prea târziu și nu mă mai ajuta cu nimic. Racheta aia trebuia alimentată constant, că doar nu puteam porni spre univers doar cu plinul de la început.

  7. Anul 2014

    ianuarie 12, 2015 by Andrei Sălăgean

              Cu puțină întârziere vine și rezumatul anului care a trecut. 2014 a fost un an care „s-a întâmplat” și cam atât, cel puțin în comparație cu cel dinaintea lui. Anul care a trecut a fost unul care cel mai mult mi-a pus la încercare răbdarea și calmul și parcă a vrut să vadă dacă sunt capabil să mă țin de ce mi-am propus. Una peste alta, n-a fost un an rău de care să mă plang.

             În 2014 mi-am terminat mandatul de IT la BEST și poate cel mai important lucru e că am reușit să lansez varianta 2.0 la năFRamă. Am pornit anul cu multe idei, cu multe proiecte dar pe parcurs îți dai seama că în viață nu-i ca-n fotbal. Speram din tot sufletul să finalizez și o varianta de bestcj.ro dar se pare că timpul și planificările nu au fost de partea mea. Îmi place să cred că am ajutat măcar câțiva oameni să învețe niște IT și să vadă „care-i treaba”. Apoi spre finalul anului am cumpărat năframe.ro și am pornit un proiect nice care sper eu să reușească în timp.

             Am reușit și în anul acesta să mai călătoresc, să mai fac o mini-aventură până în Macedonia, cu trecere prin Serbia. Ca orice aventură de-a mea, nu neapărat în această ordine, trebuia să se întâmple ceva neprevăzut și neplăcut, trebuia să învăț o lecție de viață și apoi să rezolv lucrurile în stil caracteristic, adică bine, dar la limită. De data aceasta am reușit să îmi pierd buletinul și aproape să rămân blocat în Serbia. Totuși cu puțin noroc și niște îndemânare, am reușit să o duc la capăt. Am dat niște bani, ca să imi dea o foie care să zică ca eu sunt eu, am luat un stop, am schimbat niște trenuri și am ajuns în Cluj cu jumătate de ora după colegii mei care își vedeau de drumul normal. A fost tare nice că am reușit să mă reîntâlnesc cu Milena și să stăm la o vorbă chiar la ea acasă. A doua zi, pe drumul de la Belgrad la Skopje am avut și timp să mă gândesc la mai multe și să văd care sunt lucrurile care contează. Foarte nice a fost, parcă și acuma îmi aduc aminte cum am trimis mesaj la ceilalți să le zic că nu mai vin cu ei cu trenul și că ne vedem în ziua următoare.

             Tot anul acesta am făcut un pas important și m-am agajat full-time. Stai așa, o arzi doar pe patru ore și e foarte fain, apoi după un timp te gândești că trece vremea și că nu mai poți fi chiar așa de „rock ‘n roll” și o faci full-time. Mere treaba, vin bani mai mulți, dar nu așa se pune problema. Când facultatea nu te prea stresează, 4 ore pe zi de lucru nu reprezintă o provocare așa că trebuie crescută un pic dificultatea. Recent mi-am luat și niște papuci de casă la lucru ca să fie și mai bine și încă n-am pățit să vin sau să plec stresat de la birou. Poate nu-s încă responsabilitățile așa mari, dar rămâne de văzut cum o să evolueze totul. Orice-ar fi, n-oi ajunge „să culeg bumbac”.

             În general îmi place să mă uit la desene că-s tare nice și pentru că nu-s orientate spre ură. Și ce zicea foarte fain la un moment dat în Legend of Korra era că „important e să accepți, nu să treci peste”. 2014 a fost un an controversat în care am pierdut meciuri, n-am câștigat, am fost fluierat în offside și poate cel mai important am descoperit complexul vânătorului care e și vânat în același timp. A fost un moment nu greu, dar mai ciudat al anului. Aș putea zice că a fost chiar o mini-aventură pentru că a trecut prin toate trei etapele. A fost una din cele mai interesante momente ale anului și cumva se alătură în categoria Pokemon și Mass Effect. Fiind un meci important am primit destul de multe critici după, ba că nu știu să îmi joc jucătorii, ba că nu știu ce formulă vreau să joc sau chiar că am fost trădat de propria echipă. Eu am zis că nu schimb tactica, o să întăresc totuți puțin defensiva, punem accent pe pressing și atacăm doar pe contra-atac. Să vedem, se adeverește vorba că în viață nu-i ca-n fotbal?

             Important e să îți ții prietenii aproape și anul acesta nu am vrut să uit de Mary. Fără a sta prea mult pe gânduri mi-am planificat rapid o călătorie până în Cracovia ca să o prind fix înainte să plece în Germania. Nu mi-am făcut prea multe probleme că nu am transport la întoarcere, important era să ajung acolo. A fost foarte relaxantă vizita și m-am simțit bine acolo. Am fost la weekend trip-ul celor de acolo și am avut ocazia să dorm într-un castel. A fost a treia oară când am văzut orașul și parcă tot mai mult mi-a plăcut. N-am putut să plec de acolo fără să mănânc o zapiekanka și să îmi umplu ghiozdanul cu vodcă. Am plecat dimineața știind că voi sta la stop. Am prins o mașină până în Ungaria, apoi încă vreo două mașini, 2 autobuze, 2 trenuri și am ajuns în Cluj. Am trecut granița pe jos noaptea cu ghiozdanul plin de sticle și am avut un pic noroc că nu l-au verificat. A fost mult timp de stat, dar de data aceasta m-am concentrat mai mult la cum să fac șă ajung acasă. Nu pot zice că aș mai repeta experiența, dar până în Polonia aș mai merge.

              2014 a trecut și gata, nu mai are rost să vorbim de el. Tot ce mai contează e că peste ani o să revin la ce am scris aici și o să râd aiurea de cum mi-am pierdut buletinul sau poate o să folosec o frază de genul „aici a început totul”. Vedem!


  8. Finalul meciului

    aprilie 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              „Nu-i nimic, am înțeles, s-a sfârșit și poate că așa-i mai bine”. Finala de la fotbal s-a terminat și după un meci care a durat mai mult decât trebuia se pare că echipa noastră nu a reușit să câștige. Nu degeaba se pune un campionat mondial o dată la patru ani, un astfel de spectacol nu-l poți avea oricând așa că ai face bine să te trezești și de dimineață ca să vezi meciul favorit.

             „Dar tu, ‘ce ești tu de vină c-am greșit?”. Tactica meciului nu fost gândită bine de la început și de frica de a pierde meciul, am jucat defensiv, așteptând să cunosc adversarul și să ies pe contraatac în repriza secundă. Jucătorii parcă avea plumb în ghete pentru că o pasă simplă nu reușeau să lege și atunci când trebuiau să verticalizeze jocul, ei pasau în spate. În plus a fost destul ca apărarea să gafeze o singură dată pentru ca la final greșeala să se dovedească fatală și să fie unul din factorii care au înclinat balanța meciului. Nu a fost singurul lucru care a adus victoria echipei adverse, a contat și tactica specială folosită care să contracareze fix jocul de atac pe care ne bazam atât de mult.

             Ce a lipsit față de alte meciuri? Cu siguranță faptul că era un meci între două echipe care se cunoșteau și știau de ce sunt capabili jucătorii echipei adverse a făcut ca spectacolul să lipsească și dramatismul să fie mare pe finalul meciului. Față de alte meciuri, jucătorul cu numărul 10 nu fost pus deloc în valoare și nu a primit mingi pe care să le poată fructifica. Apărarea a fost pusă bine la încercare iar în final oboseala și-a spus cuvântul pentru că nu au mai respectat indicațiile tactice date de antrenor. Nici banca de rezerve nu era foarte variată astfel încât o schimbare inspirată să aducă vreo modificare pe tabela de scor. Alături de secund s-au căutat diverse scheme și formule de joc care să destabilizeze apărarea adversă, fără succes însă.

             „Nu merită nimeni să fii tristă tu.” Meciurile vin și trec, trofeele se câștigă sau se pierd, dar să nu uităm că vor fi și alte finale de jucat. În funcție de importanța lor, mai poți aștepta 2 ani până la Europene sau dacă ai răbdre, 4 ani și poți merge la un Mondial. Este de apreciat și fair-play-ul cu care s-a jucat și faptul că meciul s-a terminat fără să existe jucători accidentați. Ambele echipe mai au meciuri și e important să poată juca în formula completă. Și revenind la matematică, scria pe o carte pe care am primit-o în generală la o olimpiadă: „Ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă!”.


  9. Momentul când mi-am depășit demnitatea

    august 8, 2013 by Andrei Sălăgean

    Ca sa reusesti, trebuie sa iti doresti cu adevarat. Si atunci cand m-am gandit prima data la asta, mi-am dat seama ca trebuie sa respect si niste reguli, niste principii.

    Mie tot timpul mi-au placut desenele animate. Ma relaxez atunci cand ma uit la ele si tot timpul mi-am propus sa invat ceva de la ele. Asa am ajuns sa-l am pe Batman ca erou. Mi-a placut cum avea principiile lui si m-am hotarat sa fiu si eu mai „organizat”. Si au fost momente cand am zis ca de azi nu mai fac „X” sau incerc sa fiu ca „Y”. Si totul a mers bine pana cand a trebuit sa aleg intre ceva ce imi placea in mod normal sau sa imi respect principiile. Cam ca si atunci cand vrei sa slabesti si ai vrea sa mananci o inghetata.

    Am avut noroc si de prieteni sa imi fie aproape iar in momentele importante sa imi atraga atentia la detalii. Si desi as fi mancat din inghetata aia si trei zile, am zis ca poate e mai bine sa nu. Si am luat conul, l-am intors si am lasat globul sa cada, like I don’t give a fuck. Si am fost si inca sunt mandru de alegerea pe care am facut-o. Ma simt bine mai mult pentru ca am reusit sa fac ceva ce mi-am propus, intr-un moment mai delicat, intr-un moment cand trebuia sa arat ca pot face diferenta.

    Inca ma mai gandesc la inghetata aceea si inca ma mai gandesc la beneficiile care le am pentru ca nu am mancat-o. Orice s-ar intampla, vine o vreme cand trebuie sa faci ceea ce trebuie sa faci si e important ca atunci sa nu gresesti!


  10. Legenda scorbaciului

    martie 3, 2013 by Andrei Sălăgean

              Legenda spune că în urmă cu mai mult de 5 ani, într-un magazin Kaufland de la marginea orașului Bistrița, a apărut scorbaciul cel fermecat. N-a fost ceva special, nimic neobișnuit, totul a fost pentru că trebuia să fie. Și de atunci și până azi a devenit tot mai puternic și mai fermecat.

             Legenda spune că cel care va reuși să mânuiască acel scorbaci care este și fermecat, va reuși, dar pentru asta trebuie să fie și născut. Pentru a stăpâni un astfel de scorbaci, e ușor la început, dar pe măsură ce timpul trece, rădăcinile lui cresc și capătă putere mai mare. Și puterea ajunge la capetele lui și se răspândește necontrolat. „Unul nu folosește acest scorbaci, fără a-i cunoaște limitele!”

              Legenda mai povestește și despre partea neagră a fermecatului. „Cel care-l va lua primul în mână, va renunța la ceva ce se pricepe pentru a putea deveni bun la altceva.” scrie pe mânerul scorbaciului. Țin minte că am ignorat acest mesaj și doar anul acesta mi-am dat seama. Nu-i ușor să ai sub control așa ceva și timpul trece mai repede atunci când acesta e activ. În cazul în care nu știați, din cauza aceasta am început să încărunțesc. După un timp acesta reușește să îți afecteze și somnul făcându-ți-l valabil doar pentru cazul în care ai fi fraier. Unul din semnele după care recunoști un purtător de scorbaci e pantoful agățat la chei.

              Legenda spune că scorbaciul e fermecat de la început până la sfârșit și poate fi controlat doar de persoane din partea bună a Romaniei. Anul acesta sunt 5 ani de când îl am și de mai bine de un an, caut „să-l pun în cui”. Unul va putea să lase scorbaciul fermecat doar atunci când va reuși să facă ceea ce pare că nu poate reuși. Legenda scorbaciului spune că Scorbaciul Fermecat există atâta timp cât cineva înțelege că acesta există!