‘din SUA’ Category

  1. Când mi-am luat viza

    December 7, 2016 by Andrei Sălăgean

    Era vorba aia cu visele care devin realitate, fix așa s-a și întâmplat. M-am trezit într-o dimineață și visasem că eram în America și mă plimbam pe ceva străzi din Miami și era mega nice. N-am mai putut să adorm la loc să continui visul așa că am stat și m-am gândit cum ar fi să îl transform în realitate.

    Am ajuns la lucru și pe drum tot la asta m-am gândit. Cum ar fi să merg iar în state, dar de data asta să nu mai lucrez și doar să mă relaxez și să vizitez. Am cerut voie de la lucru dacă pot lipsi mai mult și s-a rezolvat. Planul era să stau 4 săptămâni acolo, 3 lucrez remote și una doar pentru distracție. Apoi am întrebat și acasă dacă “mă lasă” să plec și am primit și de acolo acceptul. Următoarele zile mi-am depus actele ca să îmi fac pașaport nou. Planul începea să prindă contur.

    Trebuia să încep documentarea pentru viza. Am avut noroc că am dat peste un blog în care o tipă povestea cum a decurs experiența ei și de ce acte aveai nevoie. În mare parte nu-i rocket science, dar ți se poate întâmpla să ai probleme cu site-ul dacă se decide random că poza ta nu e bună. Se rezolvă ușor dacă încerci un pic mai tarziu. Evident o să trebuiască să promiți că nu ești terorist și că nu ai planuri malefice odată ce ajungi acolo. Am făcut planificare de interviu și mă pregăteam de ziua cea mare.

    Am fost minunat de faptul că este avion Cluj-București care face doar o jumătate de oră și la preț e mai ieftin decât trenul. Scria foarte clar pe site că nu ai voie cu electronice în incinta ambasadei, dar cineva îmi spusese că sunt ceva dulapuri și le poți lăsa acolo. Avionul ajungea dimineața și pleca seara, așa că mi-am luat laptopul la mine să am cum să mai pierd vremea. Am ajuns acolo și așteptam să îmi verifice programarea. Se uită la mine și mă întreabă de electronice. Îi zic de telefon, apoi se uită la ghiozdan și mă întreaba de laptop/tabletă. Când îi spun de laptop, se uită la mine și îmi zice că n-am voi cu el înauntru… “ok, încerc să rezolv”. Se uită la mine și parcă neavând încredere în mine îmi zice că nici nu am voie să îl las random pe acolo nesupravegheat.

    Trebuia să fac ceva cu laptopul. Era o variantă cu un magazin din apropiere dar care se deschidea doar peste vreo 2 ore. Mai era și un METRO undeva mai departe și probabil îl puteam lăsa acolo, dar nu era sigur. Mă gândeam că poate îl las în mașina la unul din jandarmii de acolo apoi mi-am dat seama că nici nu are rost să încerc. Așa că … m-am apucat să mă plimb prin zonă … să scanez zona să văd că e gol pe acolo … și că nu se uită nimeni la mine … și am luat ghiozdanul și l-am lăsat într-un gard viu mai mare. Dap, asta chiar s-a întâmplat!

    Eram înauntru și așteptam să mă cheme la interviu. Oamenii aveau emoții de ce o să îi întrebe, eu tot ce speram era să mai găsesc laptopul acolo când mă întorc. Discuția a mers lejer, mi-a zis că mi-a fost aprobată viza, nici nu am mai întrebat pe cât timp că deja mă grăbeam să mă întorc și să îmi iau ghiozdanul din boscheți. L-am găsti ok, m-am liniștit și-apoi am început să sun lumea să le dau și cealaltă veste bună.

    Acuma am viza, trebuie să finalizez doar planurile. O să fie fain 🙂


  2. 2010 (II)

    January 11, 2011 by Andrei Sălăgean

             Si dupa cum ziceam ultima data, mi-am facut bagajele si-am plecat in America. Mai bine de doua luni am facut o gramada de lucruri de care sunt mai mult sau mai putin mandru. Off, off !
             Am vandut inghetata, suc, am preparat cannoli iar in timpul liber învârteam niste pizza. Aproape o luna am dus-o tot asa pana cand, “m-am plictisit” si am inceput sa vand haine, crabi, umbrele, scaune, țigări si de ce nu bomboane. A fost experienta vietii mele sa lucrez cu un american-evreu, fost român: combinatia perfect. Dar lucrul imi ocupa doar o mare parte din timp, asa ca cel mai mult conta ce faceam in restul timpului.
             Cu vreo trei saptamani inainte sa plec am inceput sa realizez cat de mult conteaza pentru picioarele mele, drumul facut in fiecare dimineata pana la lucru si statul in picioare. Astfel m-am decis sa “gasesc” o bicicleta. Si cand zic sa “gasesc” ma refer la metoda internationala de a gasi ceva si nu la cea “rommă”. Si-am dat de un bmx ruginit “ca frunezele toamna”(dic!). Si m-am plimbat cu bicicleta aia pana ce-a facut explozie. Era cam ca si asta numai ca nu asa de nouă. Am avut niste aventuri cu ea de si acuma imi curge o lacrima cand imi amintesc. Prin ploaie torentiala, prin soare, cu politia in spate, cu fata în față pe ghidon. Si tot m-am câcat pe mine o data cand duceam pe cineva in fata si m-a depasit politia si s-a oprit la 100m in fata mea. Din fericire s-au dus sa certe niste pescari. Ooooo da!
              Si intr-o dimineata cu bagajele pline dar fara sa stiu cat cantaresc m-am imbarcat intr-o duba si-am pornit sprea aeroport. Aici am mai schimbat dintr-un geamantan in altul ca sa incapa toate lucrurile si sa nu mai trebuiasca sa platesc in plus s-apoi m-am indreptat acasa catre draga mea România. Si dupa aproape o zi de stat in fund am ajuns in Budapesta unde spre surprinderea mea…


             Si odata ce am ajuns acasa am zis ca trebuie sa ma apuc de invatat pentru ca acesta ar fi cam cel mai frumos lucru de facut. Si-am mers sa recuperez ce am pierdut in vara, examenul la MS. Din pacate nu a mers din prima, numai din a doua. Vedeți măi! dl. profesor chiar tinea la noi, i sa facut dor de noi si a vrut sa ne vada de mai multe ori. Si din cauza asta tot o treaba am avut la camin. Nu singur, pana la urma am rezolvat-o si pe asta, ca deh, sunt “Născut pentru a reuși”. Si cand se mai linisteau apele, a inceput faculta. Si apoi a venit BEC-ul unde am zis sa ma “leg la cap” si am fost ales responsabil de marketing. Si foarte fain a fost. Nici n-am clipit bine ca a venit vacanta. Lucrurile deja erau aranjate. After BEC party, Christmas Party, mersul la colindat si revelionul. Si nici aici nu a fost asa de simplu ca le-a trebuit la profesorii ăștia “rai” sa ne lase tema in vacanta. Numai cand eram in clasele 1-4 primeam tema in vacanta. Dar de revelion am fost pe un vapor, pe Bosfor, intre Europa si Asia… asa mai merge parca.
             Si atunci cand nu admiram de la balustrada cum “apa” se loveste de apa, stateam si ma uitam la cer si ma gandeam la ce an am avut. Un an fain, un an plin, un an in care am fost pe 3 continente. Am facut multe de toate, n-am mai scris eu despre toate din diverse motive dar sigur o sa mi le amintesc peste ani. 2010 a trecut, să vină 2011!


  3. , ș-am vândut.

    October 16, 2010 by Andrei Sălăgean

    Din episodul anterior, citeste aici. Deci deja incepea babacul sa ma enerveze. Si imi pregateam un plan, si un spici care sa il spun asa tare si raspicat si cu scuipat sarind din gura mea de parca as fi fost turbat. Si eram gata, gata sa il pun in aplicare cand, influentat si de altii, m-am razgandit.
    Si acela a fost momentul in care am devenit PRO. PRO, nu de la prost si nici de la pro tv, ci de la professional. In continuare ma enerva șăfu, dar tipul cu care mai lucram si care era de la inceputul verii mi-a spus simplu: be patient! don’t get upset. Si de acolo incolo cand incepea sa bata din gura eu intram in stand by, mi-l imaginam pe mute si-mi vedeam de treaba. Modest fiind mi-am dat seama ca eram prea bun ca sa ma dea afara, plus ca deja era cam tarziu sa ia unul nou.
    Am inceput sa vand din ce in ce mai bine. Dadeam deal-uri bune in stanga si in dreapta. Nu-i lasam sa plece de nici o culoare. Fraza mea preferata era: “But the best part about this T-Shirt / Sweater is that is made of 100% cotton so it will definitively shrink.” Astfel ca lumea venea dupa un M, eu le dadeam un L, nu conta ca era manecile mai lungi… intrau ele la apa. Dar daca le trebuia M si aveam numai S atunci nu se mai micsora asa de mult, poate chiar deloc. Si nimic nu se compara cu broderia, aia da calitate, deci trebuie sa va cer putin mai mult…
    O alta strategie interesanta era metoda “Captain Obvious“. Cand cineva era interesat de ceva anume ma apropiam incet si-i intrebam “va uitati la un tricou?” / “va uitati la un hanorac” / “va intereseaza o narghilea” s.a.m.d. Si cu toate ca 80% din intrebarile mele incepea cu “[Are you] looking for …” 80% din raspunsuri erau “Just looking”, ca deja de la un timp te zgaria pe ochi cand auzeai.
    Dar la ce sa te mai astepti cand tu vinzi un rechin intr-un borcan cu formol si lumea vine si te intreaba daca mai traieste. Acuma hai sa fim seriosi! Totusi! Totul bine si frumos pana cineva vine si ma intreaba daca, rechinul, mai creste…

    Si cand incepea sa imi placa de o americanca, o trebuit ea sa vorbeasca. Adevarul e ca pe mine m-a mancat undeva sa o pun sa ghiceasca din ce tara vin, am precizat totusi ca sunt din Europa. Raspunsurile au curs gârlă, mai ceva ca numerele la Bingo. S-a inceput mai timid cu Noua Zeelanda… ca apoi sa ajungem la Germania, care e bine daca stai sa te gandesti pentru ca macar e din Europa. Din pacate a continuat cu Berlin. A venit apoi randul la Cehoslovacia, care e bine, pacat ca e doua tari. Dar Fail-ul nu se opreste aici. M-au pus pe mine sa ghicesc ce varsta aveau si am inceput cu 18, 19… 20? Hopa! aveau 15, 16 si 17 ani. Si te mai miri de ce sunt asa de multi pedofili in America!
    Una peste alta era fain la lucru. Era fain cand vorbeai cu clientii, le aratai un laser pușcat si le ziceai ca poate merge pana la 5 mile. Ca-i foarte puternic de ajunge sub apa si daca-l invarti face niste luminite. Si cand le ziceam ca ăsta e defapt laser verde ii dadeam pe spate. Cu bune si cu rele a fost fain si daca ar fi sa fie as mai face-o dar nu mai mult de o zi, imi ajunge statul in picioare. Ca vorba aia, “noi să fim sănătoși!”. Întrebări?


  4. despre ce-am lucrat eu în usA

    October 14, 2010 by Andrei Sălăgean

             A fost cea mai interesanta experienta din ultimii ani. Interesant, ciudat, diferit si nice in acelasi timp. Dar inainte de toate as dori sa spun doua vorbe despre “persoanele de religie mozaica”.
             Cu totii auzim si spunem bancuri cu evrei. Si radem, si ha ha ha si tra la la, dar adevarul e ca e cam ca si la blonde. Doar 1% sunt bancuri, restul sunt intamplari adevarate. Precum bestiile insetate dupa sange, precum vegetarienii dupa salata iar plusul spre minus… asa si ei dupa bani. Si nu orice bani, doar acel tip de bani care sunt “mai multi”. Vara aceasta am avut ocazia sa lucrez si cu un evreu, asta dupa scotianul de la inghetata.
             Tipul era ok, era roman “plecat” in Israel cam prin 61 si apoi ajuns in America pentru ca… “acolo-s banii, pu#a!“. Si eram eu la inceput, om la facultatea de calculatoare ajuns cica vanzator de haine. Si trebuia sa ma pricep cat mai repede ca altfel gasea pe altcineva. Primele reguli erau simple: nu stai cu mâinile-n sân sau în buzunar, si miscare, miscare si iar miscare. Trebuia sa merg sa stresez fiecare client, sa-l intreb ce mai face? si apoi sa vad care-i treaba. Nu a trecut mult si am inceput sa primesc reclamatii de genul: “Andrei! eu nu am nevoie de statui, de ce stai acolo ca mortul? du-te si vezi ce le trebuie”. Sau odata a trecut un tip asimptotic cu intrarea de la magazin si si-a slobozit ochii 1 secunda in magazin. Numai ca eu amatorul nu am avut timpul de reactie necesar sa-l “agăț”, sa-l trag la noi sa cumpere ceva. Era numai vina mea ca lumea nu cumpara.
             In mare parte noi ne bazam pe discount-uri, asta a fost cam a doua lectie. O lege nescrisa zicea sa las nu mai mult de 10%, insa… m-a pus dracu sa calc odata pe bec si sa ma scap putin mai mult. Ajunge doamna la casa, comunica pretul tocmit cu mine, ăsta face niste ochi ca niste țeline dar nu zice nimic si incaseaza. Apoi fereasca Sfantu ce o facut cu mine dupa ce o iesit aia din magazin. Incepand de la “Tu crezi ca eu fur marfa asta? Eu iau marfa asta doar sa o dai tu mai ieftin?” apoi la “Da ce, e magazinul tau?” si culminand cu “Tu vrei sa imi sabotezi afacerea?”. Ba a mai fost inca o data cand pe nu stiu ce hanorac era un pret mai vechi si mai mic… si a fost nevoit sa vanda asa. Din nou eu eram cel care strica afacerea, care il ruina, care il sabota. Aproape la fel de nasoale erau zilele in care nu venea lume pe la magazin… pentru ca pur si simplu nu venea. Atunci era chiar numai vina mea ca ei nu cumpara; in viziunea lui un vanzator bun vinde chiar si celui care nu vrea sa cumpere ceva. Si atunci vine marea intrebare, daca era asa de naspa si asta ma tot freca la gonade, de ce am continuat eu sa lucrez pentru el? Insa aceasta in episodul urmator!

    To be continued…


  5. Ia uite ce fericit eram :))

    September 16, 2010 by Andrei Sălăgean


  6. Românii și casa de acolo

    September 12, 2010 by Andrei Sălăgean

             In primul rand, pe romance le depistai de la o posta. Din 100 de fete puteai sa recunosti 5 romance fara probleme. Pur si simplu erau mai frumoase decat restul si nici nu erau… supraponderale si pline de piercings. In cel mai rau caz le confundai cu rusoaicele care si ele… erau calumea, asa pe scurt. Dar mai mult ca orice, romanii in general stiau bine engleza. Vorba aia, “Știau la cât e ceasul.”
             Am stat intr-o casa cu 14 romani din care 6 ardeleni, 1 oltean, 3 moldoveni si 4 bucuresteni + 4 moldoveni( de peste Prut) si o rusoaico-japoneza( era din Rusia, vorbea ruseste, dar avea, stiti voi, ochiii aia intredeschisi). Ne-am inteles bine, zic eu, cu mici exceptii. Adica te mai trezeai cu cate o chifla lipsa, cu jumate bidonul de lapte baut si tu ai cumparat laptele de o zi sau cu prajiturelele mancate… Da’ acuma nu era sa ne certam de la niste mancare.
             Parca acuma imi amintesc ziua in care am ajuns in casa aceea. Era tarziu, iar eu eram putin suparat ca trebuia sa ma mut dupa ce imi facusem niste prieteni in casa precedenta. Cu ditai bagajele, am intrat timid in casa, m-am uitat in dreapta si in stanga si apoi am coborat la parter. Acolo era o mana buna de oameni cu 2 cutii mari de bere pregatiti sa joace Circle of Death. Si asa mi-am facut eu incalzirea in noua casa.

             Casa era super faina. Era aia din dreapta. Singura parte proasta era ca stateam cu proprietarii si la un zgomot mai mare veneau repede si “ne calmau”. Dar in rest… in rest nu am ce zice. Casa faina, mare, bucatarie mai mare decat camera mea de camin si WC la fiecare etaj, casa tipic americana. Aveau doua televizoare unde urmaream eu Spongebob in timp ce imi mancam cerealele sau pastele. Si mai erau si doua terase misto unde am zabovit eu in cateva nopti pana ce a rasarit soarele povestind una si alta. Mai era o parte nasoala la pat, eu incapeam in el numai in diagonala. Dar la cat am dormit eu, nu a fost mare problema. Numai ca si atunci cand dormeam, mai suna cate o alarma. Si daca eu am fost acuzat ca am alarme ciudate atunci ar trebui sa le fi auzit pe alea. Era una crazy duck( link de la 1:05) si inca una unde canta parca un cor de eunuci spanioli, dar care nu o gasesc, rog proprietarul sa lase un link daca stie. Mie imi suna lejer Desteapta-te romane!
             Am fost norocos sa fiu alaturi si de alti romani cu care sa mai schimb o vorba. Sa mai zicem cate un banc, fiecare cu partea lui a tarii. Sa te mai plangi/lauzi de cat de bine e la noi in tara etc. Ca românul nu-i nici unul.


  7. Welcome to Ocean City

    September 12, 2010 by Andrei Sălăgean


  8. America #11 – Dic ăla, trăiește!

    August 11, 2010 by Andrei Sălăgean

             DA, sunt bine sanatos, treaba merge bine. Imi cer scuze, fanilor, prietenilor si necunoscutilor ca nu am mai comunicat si eu ceva in ultima luna, treaba e crazy aici. Nu mai sunt nici pizza boy, nici icecream man. I’m a salesman.
             Azi e o luna de cand am inceput sa lucrez intr-un magazin de haine unde evident vand haine in mare parte dar si crabi sau soparle. Azi e o luna de cand nu am primit o zi libera si in mare parte de asta nu prea am scris. Noul job necesita multa energie si “conditie psihica” si niste picioare de lemn, ca sa poti sa le schimbi. Noul job necesita RABDARE.
             Dar las momentan jobul deoparte si va prezint noul laptop de pe care scriu chiar in acest moment. Nu-i cel mai bun din lume insa isi doreste si asta conteaza – Acer Aspire Timeline AS3810T-8501. Are o baterie faina care zicea ca tine 10h cand l-am incarcat full. E foarte usor si are si o tastatura misto. Si cu asta am terminat si cu laptopul. In mare parte nu s-au mai intamplat multe, era sa fiu prins de doua ori de politie pentru ca mergeam 2 noaptea pe bicicleta, mai agăț tipe la lucru in timp ce le fac tricouri, chiar azi am gasit intr-o parcare o bicicleta nelegata si veche si… mi-am insusit-o, si am pagubit Bank of America cu 200$.
             La un moment dat era vorba de un challenge, my big test. Poi treaba era ca am vrut sa “imi bag pixu” in el job “frumos” si sa ma apuc de street performance. Ideea mea geniala era sa ma costumez in Dracula… lumea facea poza cu mine si lasa ceva bacsis. Dar asta insemna sa las totul si sa o iau asa pe naspa la ceva ce nu era sigur. Apoi de cateva zile mi-am dat seama ca nu asta e mare confruntare. Mare incercare e mai de graba sa rezist la jobul asta pana la final unde sunt platit destul de bine, daaaar fara sa-mi omor managerul cu primul lucru care imi iese in cale. Inca mai rezist, mai multe detalii va dau in episodul viitor ca mi se inchid ochii.
             Sincer, nu stiu cand o sa mai scriu, probabil cand am timp sau cand imi cere cinva expres ca vrea sa stie despre ceva sau cineva. Pana atunci sa fiti sanatosi si sa ne vedem cu bine pe cand ma intorc.


  9. America #10 – La mulți ani mama!

    August 2, 2010 by Andrei Sălăgean


  10. America #8 – Andrei

    July 23, 2010 by Andrei Sălăgean

             -Si pe amandoi va cheama Andrei?
             -Da.
             -No bine atunci! Du-te si termina-ti treaba in spate!

             Cu vreo doua ore in urma de asta… stateam si eu in pat pe acelasi laptop de pe care scriu si acuma si care nu este al meu. Sunt intrat de pe stik pe Ubuntu, dar nu aceasta era ideea. Ca si acuma, si atuncia scriam pe blog, ascultam muzica si mai verificam una alta. Liniste totala in camera pana cand imi suna mie telefonul( Prietenii stiu de ce!). Ma uit, numar care nu imi era in agenda, pasez telefonul la un prieten din camera ca stiam ca asteapta un telefon de la un loc de munca unde daduse numarul meu. Vorbeste, vorbeste iar dupa ce termina, cu o fata zambitoare, imi zice ca l-au chemat la lucru. Se-mbraca si pleaca iar eu ma intorc la treaba mea.
             Suna iar telefoanele ca dracii, vin milioanele cu sacii. Ma uit, numar care nu era in agenda, raspund:
             – Ce faci mai Andrei, ai adormit? Eu stau aici si te astept de mai bine de o ora si tu nu vii? (managerul)
             – Poi azi era ziua mea libera…
             – Si te-am sunat si ai zis ca vii. Poi ce facem acuma???
             – Cand m-ai sunat? Ca nu m-ai sunat!
             – Acuma ma faci nebun? Adica eu nu stiu ce fac?
             – Tu nu m-ai sunat … (gata, gata sa il fac nebun) Vin si iti arat pe telefon
              … inca ceva despre lucru…
             – Poi mai vii azi la lucru sau nu?
             – Da, vin.
             – In cat timp ajungi?
             – In jumatate de ora.
             – Bine.

             Inchid telefonul, incep sa ma imbrac in timp ce murmuram printre dinti lucruri “frumoase” despre manager. Bag totusi numarul in agenda si ma uit daca m-a mai sunat, asa la misto. Șoc! Messi la Real Madrid! si chiar m-a mai sunat. Apoi imi dau seama ca defapt a vorbit cu colegul meu de camera, pe care tot Andrei il cheama. Cand sunt aproape gata de iesit intra Andrei gafaind si-mi zice:
             – Vezi ca defapt pe tine te-a sunat manageru. Pe tine te vrea la lucru…
             – (Mdea!)…
             In pas alert pornesc spre serviciu. Nu merg nici 100m ca opreste o masina si o tipa imi zice ca daca nu cumva intarzii la lucru de ma grabesc asa. UAU! adica chiar UAU!. Pana ce m-a lasat undeva aproape de serviciu, nu am lasat-o din multumiri. Fuga, fuga mai traversez 2 strazi si ajung. Intru si fara sa respir:
             – Deci in primul rand imi cer eu scuze… ca mai am un coleg de camera care…
             Si uite asa am ajuns de unde am pornit. A fost o zi loco, dar funny in acelasi timp.