‘BEST’ Category

  1. Nu rămânem noi în Ucraina!

    mai 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Speranța moare ultima. Discutam deja un worst-case și best-case scenario și cam ce trebuie să facem la fiecare. Tot încercam să descifrăm din chirilică și să încercăm să recunoaștem vreo localitate.

             După mai multe persoane întrebate, am dat de un cuplu cu bun simț care au vorbit cu tanti de la ghișeu și i-a explicat ce vrem. Problema era că nu mai aveam bani cash, așa că am plecat în căutarea unui ATM. Primul care l-am găsit nu mergea iar banca de lângă era închisă. La al doilea am avut noroc să văd că mi-a intrat bursa și am de unde scoate bani. M-am întors în autogara ca să văd că era unul funcțional chiar acolo. Trenul era la ora 8, deci era pierdut pentru că autobuzul pleca de acolo la 11. Totuși n-am părăsit orașul fără să fim acostați de dubioși pentur țigări și aproape, aproape și de jandarmerie.

             Când am ajuns în Lviv, parcă era altă țară. În autogară era cald, aveau prize pentru laptop și internetul era free. Ne-a trebuit 10 minute și deja aveam tot drumul până în Cluj. Am fi pornit pe jos până la gară pentru că mai aveam timp, dar până la urmă am negociat și am luat un taxi. Bine am făcut, ca pe jos pornisem în direcția greșită. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult și am și luat trenul spre Muchacheve. Aici iar am fost opriți de câtre un milițian care „ne-a predat” unui taximetrist. N-am acceptat oferta lui de a ne plimba prin oraș și am pornit pe jos.

             In autogară am ajuns numai bine pentru că am așteptat doar 10 minute și am prins autobuz până la graniță. Am mai pierdut timpul mâncând o șaorma, speram noi fără carne de cal, și-apoi am plecat. Ne bucuram foarte mult când știam că în curând o să scăpăm de dubioșii din Ucraina… și o să dăm de dubioșii noștri. Măcar pe români îi înțelegeam. Seara eram deja în Cluj. Cu puțin noroc am avut și curent pe tren așa că am avut timp să îmi citesc mailurile. Cu și mai mult noroc, am prins ultimul autobuz și am ajuns în cămin.

             Uitându-mă înapoi, au fost niște momente intense cu destul de mult „wow” sau poate mai degrabă „uău”. Nu-i așa de ușor când trebui să te descurci mimând locații sau cine știe ce altceva. A fost o aventură faină pe care am dus-o la capăt alături de bunul meu prieten Lori. Aș vrea să cred că mi-am luat porția pentru anul acesta, până data viitoare, numai bine!


  2. Aventură în Ucraina

    mai 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Și dacă e altă țară, atunci musai să fie aventură, dacă-i musai, atunci cu plăcere. Trecuse ceva vreme de când eu și Lori ne-am luat ultima porție de „wow” și soarta s-a gândit că ne mai trebuie. Măcar de data aceasta nu a fost frig.

             După cum spuneam, am ajuns în gara din Kiev, dar aveam tren doar din Lviv până la graniță. Din Kiev până în Lviv trebuia să ne găsim noi ceva. Organizatorii ne-au spus că SIGUR este ceva, altfel nu ne mai luau restul biletelor de tren. În autogară, care era lângă gară, nu era nici un autobuz pe ruta aceasta. Să nu uităm că vorbim de ziua de luni și de doua din cele mai mari orașe din tară, din care unul era capitală. Legătură la tren nu mai era așa că ne-am dus în McDonalds-ul de lângă să mai căutăm pe internet și să vedem ce mai este. Nu prea am avut noroc.

             Ne-am întors în autogară și ne uitam după microbuze care merg în orașe apropiate Lvivului, în speranța că ne descurcăm noi mai departe. Un nene foarte dubaș îi tot zice ucraineanului care era cu noi că el merge spre Rivne, un oraș aproape de Lviv și de acolo putem lua alt autobuz. Îl rog să mai ceară încă o dată confirmarea că avem autobuz. Nenea îi tot zice că SIGUR găsim autobuz, că-s tot din 2 în ore. Deoarece pleca chiar atunci, am luat decizia să nu mai așteptăm și să mergem. Tipul vede că nu știm limba, că nu avem nici o treabă și că suntem pe nicăieri așa că începe să ne ia la mișto și în timp ce plăteam ne tot zicea cu o engleză aproximativă „Russian Bear” în timp ce își flutura mâinile prin aer.

             Foarte sceptici ne-am suit în microbuz și ne-am așezat. Închide ușile și înainte să pornim, șoferul se întoarce, arată cu degetul spre noi și râzand tot repeta: „What the fuck! Oh my God!”. M-am întors spre Lori și amândoi aveam o față de „mă bucur că te-am cunoscut…”. După ce a pornit mașina, mi-am scos telefonul, l-am închis și l-am băgat într-un buzunar interior în rucsac. Mi-am luat mai mult de jumătate din bani și i-am pus în alt buzunar. Din acel moment tot ce ne doream e să ajungem în țară cu un număr pozitiv și par de rinichi, membre, ochi, urechi, etc.

             Am ajuns cu bine în Rivne. M-am dus să mă uit de microbuz spre Lviv dar nimic. M-am întors să-l întreb pe șoferul care ne asigura că o să găsim dar el deja nu mai era pe acolo. Am început să întrebam lumea, prima dată dacă vorbesc engleză. 1 din 20 știu engleză, 1 din 10 ziceau că știu, dar defapt nu știau, poate doar „cat, dog, blue, hello”. Am întrebat de gară, ne-au trimis la autogară, când am ajuns în sfârșit la gară, nu erau trenuri așa că ne-am întors în autogară.

             Trecea timpul și noi nu mai ajungeam la trenul din Lviv. Varianta cu stopul, pe cât de repede ne-a venit în minte, atât de repede a fost scoasă din calcul. Începeam să credem că o să dormim acolo.[part III]


  3. Mergem în Ucraina

    mai 2, 2013 by Andrei Sălăgean

              Într-o dimineață de 3 aprilie, la ora 5 am pornit aventura spre Kiev. Pentru majoritatea era prima dată, doar un prieten și cu mine mai fusesem în Ucraina. Știam că au vodcă bună, trenuri ieftine și femei frumoase.

             Am pornit cu trenul spre Sighetu Marmației, urmând ca granița să o trecem pe jos. Până aici totul a fost plănuit, mai departe ne-am gândit că suntem oameni mari și ne descurcăm. Știam de la ultima vizită că e un tren care merge direct spre Kiev iar pe internet găsisem ora. Mai era încă o variantă cu autobuzul dar în loc de ora la care vine, am găsit probabilități ca acesta să circule în ziua respectivă. Cum localitatea era lângă graniță, ni s-a spus că lumea mai știe românește.

             Deoarece mai aveam de așteptat câteva ore, ne-am pus să mâncăm un borș magic, iar eu cu încă un prieten am plecat să ne uităm de bilete de tren. Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că tanti nu vorbește românește, dar surpriză, știe maghiară. Cum în BEST totul este despre „empowered diversity”, aveam în grup și pe cineva care știa vorbi ungurește. Am luat și biletele, ne-am făcut „provizii” de drum și ne-am suit în tren. Am mers vreo 5 ore în direcția opusă Kievului, până în Chop, oraș de la granița cu Ungaria, aici am schimbat trenul și am pornit direct spre capitală. Am intrat în „teleportău”, unii mai ușor iar alții mai greu, doar pe la 5 dimineața și sub amenințarea că dacă nu, cheamă poliția.

             După 35 de ore de călătorit am ajuns în Kiev. Ne-am întâlnit restul grupului și ne-am îndreptat spre locația evenimentului – Spring Reginal Meeting – motivul pentru care venisem acolo. Am luat parte la grupuri de discuții despre diferite proiecte BEST, am participat traininguri iar seara am avut câte un party. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu vechi prieteni și să îmi fac alții noi. Ar fi multe de zis, dar fac parte din specificul evenimentului și n-aș vrea să plictisesc cu detalii.

             4 zile au trecu destul de repede. Foarte pe fugă, mi-am luat rămas bun de la prieteni în ideea în care speram să ne revedem undeva prin Europa. O parte din „delegație” a mai rămas o zi în Kiev, eu cu încă un prieten ne-am decis să plecăm mai repede. Ne-am îndreptat deci spre gară și de acolo să mergem acasă, dar aventura abia acum avea să înceapă.[part II]


  4. Cel mai frumos revelion

    ianuarie 9, 2013 by Andrei Sălăgean

             Atunci când am aflat că revelionul de anul acesta o să îl petrec în Moldova la Piatra Neamț, recunosc că nu eram cel mai încântat. Aveam de făcut 7 ore de mers cu autocarul și după ultima experiență cu zăpada mare de la Slănic Moldova, parcă, parcă aveam emoții. Pe scurt, așteptările mele nu erau foarte ridicate.

             Cred că a fost cel mai tare revelion la care am fost vreodată. Am mai fost anii trecuți în Istanbul și în Kiev și nu pot zice că a fost urât, dar altceva a fost anul acesta. În mare, lucrul de care m-am simțit cel mai bine a fost starea aceea de liniște în care am făcut ce am vrut și cât am vrut. Am dormit cât mi-a căzut bine și nici în mâna stangă nu m-a durut la cât trebuie să mă trezesc. Poate cel mai frumos moment a fost in 31 când ne-am plimbat prin oraș, am mers și m-am dat cu mașinuțele iar apoi în linghișpir. De mult nu am mai făcut așa ceva și m-am bucurat mai ceva ca un copil mic.

             În seara de revelion ne-am petrecut ca niște „domni” și la 12 am pușcat șampanii, ne-am pupat și ne-am urat de bine în noul an, ca tot omul de altfel. Dimineața undeva in jurul orei 6 așteptam să vină o melodie „nu prea ok” ca să pot merge la somn liniștit. Începutul de an l-am petrecut puțin și la patinuar. Aici am fost convins să nu renunț după 1 minut de stat pe gheață în ideea că o să mă distrez și o să scriu pe blog. Eram eu tare încordat și îmi era și frică să nu cad, dar câteva ture de patinoar tot am făcut și a fost fain. Mai târziu spre seară, am câștigat papagalul.

             La întoarcerea spre Cluj am avut noroc și am prins fix ultimele locuri. N-am prea putut să dorm, „numai bine” să am timp să rememorez zilele minuate care trecuseră și să-mi amintesc de proiectele care mă așteptau pentru facultate. O să fie un an frumos!


  5. Început de an cu stil

    ianuarie 2, 2013 by Andrei Sălăgean


  6. Anul 2012 (5-8)

    decembrie 28, 2012 by Andrei Sălăgean

              Cu stopul din Polonia.Imediat după ce am terminat sesiunea, mi-am făcut bagajul și am plecat spre Cracovia într-o mică vizită la Mery. Una din condiții era ca la întoarcere ea să vină cu mine la Cluj. Drumul dus l-am făcut în aproximativ 15 ore, la întoarcere ne-am decis să plecăm în aventură așa că am luat stopul. Ne-am lungit pe parcursul a 3 zile dar până la urmă am ajuns. În ultima zi am pornit dimineața de pe la 10 din Kosice iar seara la 11-12 am ajuns în Cluj. În această călătorie am învățat cât de bine e să ai prieteni peste tot.

             Despre oameni.Am ajuns să fiu HR la BEST Cluj-Napoca și am văzut ce înseamnă să lucrezi cu adevărat cu oamenii. Nu pot să zic a fost șoc pentru mine dar nu mă așteptam să fie așa. Am văzut cum e să fi, sau să ai impresia că ești susținut de anumite persoane, iar în momentul următor când treci peste părerea/opinia lor să fie împotriva ta. Oamenii pot fi schimbători, dar eu am învățat că am două urechi, pe una intră și pe cealaltă iese.

             Sex interesant.S-a nimerit anul acesta, așa prin toamnă, să „fiu obligat” să folosesc unele locuri mai ciudate sau neadecvate pentru momentele mele intime. Nu știu cum?, când?, dar știu de ce?, pentru că nu mai erau camere libere. Partea faină a fost că s-a întâmplat în două seri consecutive, partea nu așa de faină e că în a doua seară o prietenă aproape că a dat peste mine… N-a contat ca era noapte sau că se lumina de ziuă, că era rece sau era cald, că stăteam incomod sau nu, momentul l-am trăit la maxim. Am învățat că dacă întâlnești persoana potrivită, poți face lucruri interesante.

             Unu cea, altu hăis.Un moment hazliu mi s-a întâmplat acum spre sfârșitul anului, chiar în decembrie. A fost hazliu pentru că până și eu am râs după de mine. Deci am reușit contr-performanța, treaz fiind, să-mi zic în cap una și eu să fac total opusul în același timp. Am realizat că sunt lucruri mai puternice decât mine și nu mă refer la vicii. Am învățat că locul de unde îmi iau eu putearea, poate fi chiar mai puternic decât mine, iar acest loc se numește scorbaciu fermecat.


  7. Anul 2012 (1-4)

    decembrie 28, 2012 by Andrei Sălăgean

             Frigul de pe lume. Așa s-a nimerit anul acesta că în două dăți am reușit să rabd frig ca un erou. Doar iarna, prima dată la începutul anului în februarie în Timișoara și acum în decembrie în Budapesta, frigul a reușit să mă surprindă și să mă facă să înțeleg cât de importante sunt izmenele. N-a fost frumos, m-am adăpostit unde am putut, am reușit să trec peste, dar nu vreau să mai trăiesc astfel de experiențe. Am învățat că vara te poți ascunde mai ușor de căldură decât iarna de frig.

             Un prieten foarte bun. Primăvara aceasta am cunoscut-o pe Mery, când am participat amândoi ca și co-organizatori la EBEC în Iași. O fată foarte nice, cu care mă înțeleg de minune și râd cu orice ocazie. Deși ea e din Cracovia, Polonia, de atunci am reușit să fac două vizite până acolo și a fost foarte frumos. Fraza care ar caracteriza-o poate cel mai bine ar fi „Be nice to people”. Momentan ne-am antrenat într-o provocare pentru funcțiile noastre, ea ca RA (Regional Advisor) iar eu ca HR, amândoi vrem să facem o treabă awesome. Am învățat că pentru un prieten bun, distanța nu contează.

             Epic win. Media 8 pe primul semestru, media 8 pe al doilea semstru, asta înseamnă bursă și mai exact 280 lei pe lună. Anul acesta am reușit! după multe lupte cu materiile nenorocite, am atins și eu pragul magic și am luat bursa vieții. Doi ani la rând am fost la limită, am fost foarte aproape, nu m-am dat bătut și uite că până la urmă s-a întâmplat. Am fost așa de fericit că instant am simțit nevoia să fac „ceva”, așa că „am plecat în aventură”, prima dată în Podgorica iar apoi în Cracovia. Am învățat că premiul e cu atât mai bun cu cât te bați mai mult pentru el.

             Președinte?. Poate cel mai frumos moment al anului a fost acela când am candidat ca să devin președinte BEST Cluj-Napoca. Atunci am simțit eu că sunt „Născut pentru a reuși”, am dat ce-am vrut eu să fie cel mai bun din mine. Știam că nu va fi ușor, dar nici nu va fi greu, știam că totul se termină în 1-2 minute, totul este decis de niște oameni.Ei bine nu am ieșit președinte, pe moment pentru vreo 2-3 minute am fost puțin supărat pe mine, apoi mi-a trecut. La sfârșitul acelei zile am învățat că pentru mine nu e neapărat important să câștig atâta timp cât „reușesc„.


  8. Tot cu BEST part III

    decembrie 24, 2012 by Andrei Sălăgean

    Era aproximativ 10 dimineața când am ajuns în Budapesta și instinctul nostru ne-a spus că primul lucru care trebuie să-l facem e să mergem la un McDonalds. Nu știam noi exact unde putem găsi unul așa că am luat-o într-o direcție random în speranța că o să dăm de unul curând. În juma’ de oră deja stăteam la căldură cu mâncarea în față și cu internetul pe laptop/ telefon.

    Mai era mult până seara la 11 când aveam autobuzul spre Cluj așa că ne-am apucat să ne mai plimbăm prin oraș și să vizităm. Tot la fel de random ne plimbam pentru că nu aveam ghid și nici unul din noi nu știa orașul. La un moment dat am reușit să ne mai întâlnim cu cineva tot din Cluj și am fost să mâncăm puțin. Și normal că după o mâncare bună merge și un somn bun, oricât de scurt ar fi. Ne-am despărțit după un timp,dar noi tot mai aveam destul până ce aveam autobuzul. Ne-am pornit pe jos ca să ne ia mai mult.

    Când mai aveam o oră de mers până la autogară, a venit și ploaia, frigul nu avea de unde să vină că era deja acolo. Tra la la și uite-așa am ajuns și acolo. Am mai ațipit un pic și în autogară și la 11 fără 10 am pornit spre locul unde trebuia să vină autocarul. Și-am așteptat! Că să nu lungesc povestea, vă zic direct că nu a mai venit. Momentul distractiv a fost când o tipă a venit să mă anunțe că autocarul meu nu mai vine și a aflat asta de la cineva care a fost atenționat prin mesaj pe telefon. Nu termină bine de spus și primește un mesaj pe telefon iar eu o întreb dacă e legat de transport. Nu termin bine eu de întrebat că face o față de nervoasă și zice direct „No bozmeg!”. Și autocarul ei fusese anulat. Astfel o ceată de vreo 50 de oameni ne-am refugiat într-un pasaj și ne-am adunat toți într-un loc unde nu era așa mare curent. Între timp mi-am schimbat papucii și mi-am mai luat o pereche de șosete.

    Erau grupuri și grupuri de oameni. Erau cei cu idei, cei care erau consolați că o să doarmă acolo pe jos și noi. Necunoscând orașul nu prea ne venea să ne avântăm prin frig dar dacă avea cineva o soluție „ne băgam” și noi. Într-un final am găsit un tren și am pornit spre una din gări. Am mai așteptat o oră până să se deschidă și-atunci am aflat că acolo nu se vând bilete, doar în gara cealaltă. Am ajuns în gara cealaltă și am așteptat și aici încă o oră ca să se deschidă. Verificam ceasul din exact 5 în 5 minute. Era frig. Într-un final am ajuns să luam și niște bilete, dar când stăteam mai bine la cald ne-au spus că nu putem aștepta acolo, să mergem în sala de așteptare. Sala de așteptare fiind doar o cameră imensă cu ușile larg deschise, ne-am decis să așteptăm în sala unde se închideau bagajele. Acolo s-a testat foarte bine principiul „Pute, pute da-i călduț!”. Undeva pe la ora 14 am ajuns și în Cluj. Nici nu m-am pus la somn, am mai lucrat la un proiect în speranța că o să-l predau spre seară. A crăpat serverul și n-am avut ce prezenta.

    Ieeei, încă o aventură. A fost frumos, interesant și obositor dar memorabil în același timp. M-am reîntâlnit cu prieteni dragi în Polonia și m-am relaxat. Bine a zis Băsescu când a zis că „Iarna nu-i ca vara!”.


  9. Tot cu BEST part II

    decembrie 16, 2012 by Andrei Sălăgean

              Și am ajuns deci în Polonia. Dacă tot eram în gară, ne-am uitat puțin și la transport pentru întoarcerea până la Budapesta. NIMIC! toate erau deja rezervate iar cele care mai erau rămase, erau mult, mult prea scumpe.

              Am rămas la ideea că mai avem timp să ne interesăm și ziua următoare, mai bine să ne întâlnim cu ceilalți și să vedem ce mai facem. Am pornit spre tramvai, am intrat și ne uitam după un automat de bilete. L-am găsit dar problema era că primea doar monede iar noi aveam doar bancnote. Ne-am făcut că părem interesați și că tot bolborosim ceva în romnână, pentru ca în cazul în care venea cineva să ne „întrebe de sănătate” să-i arătăm că noi vrem dar nu putem. Ne-am coborât la următoarea stație, am aflat că am luat tramvaiul bun dar că mergeam în direcția opusă. Până la urmă ne-am întâlnit și cu ceilalți și am pornit să vizităm Muzeul lui Schindler. Între timp, ceilalți ne-au povestit și de călătoria lor și cum au reușit să primească amendă.

              Seara am mers în oraș și „ne-am simțit bine”, eu m-am prezentat ca și Chris, era mai ușor de înțeles. După ora 12 am cântat și am sărbătorit ziua României. Printre alte chestii random mai țin minte cum a dărâmat o mașină un stâlp de iluminat. Apoi ne-am mai plimbat prin alte pub-uri, am mai dat un shot de vodka și ca să încheiem o seară glorioasă ne-am luat și de mâncare câte o zapiekanka. A doua zi, sâmbătă, eu am fost să caut tren iar ceilalți au vizitat Auschwitz. Trenul era exagerat de scump, microbuze nu mai erau, gluma se îngroșa. Salvarea a venit de la eroul nostru Dan Andrei care în final a acceptat să se trezească de dimineață, să ne ducă până în Budapesta, să se întoarcă în Cracovia, să mai doarmă puțin iar apoi să plece spre Cluj. How cool is that?

              Scăpați și de grija transportului am pornit în oraș să mâncăm ceva tradițional, să mai vizităm una alta iar apoi să ne petrecem. Ne-am simțit foarte bine în seara aceea. Eu am plecat puțin mai repede pentru că trebuia să mă trezesc devreme dar și pentru că a trebuit să „ghidez” doi oameni care s-au simțit prea bine în seara aceea. A fost foarte frumos și cu toții ne-am simțit bine!

             Am apucat să mai dorm numai o oră pentru că nu știu de ce când am ajuns, m-am gândit să stau să mă uit puțin și la un film. Pe la 4-5 ne-am pornit și pe la 10 dimineața am ajuns în Budapesta. Eram fericiți că suntem acolo și așteptam să se facă seară pentru ca la ora 11 să pornim spre Cluj. Oare se mai putea întâmpla ceva prost?


  10. Tot cu BEST part I

    decembrie 16, 2012 by Andrei Sălăgean

              Tot cu BEST fac ce fac și weekend de weekend îmi găsesc să plec undeva. Întâmplarea făcea că pentru sfârșitul de săptămână cu 30 noiembrie (Sf. Andrei) și 1 Decembrie (Ziua Națională) nu era trecut nimic în calendar, așa că a trebuit să pun eu ceva.

              Cu vreo două săptămâni înainte m-am tot gândit că ar fi fain, rapid și ușor să fac o călătorie scurtă până în Cracovia, Polonia. Am întrebat oameni de acolo dacă ne pot primi și apoi am dat un anunț. Până la urma ne-am adunat 14, mai mulți decât mă așteptam, dar a fost ok pentru că 10 din noi mergeau cu 2 mașini, restul de 4 ne-am căutat bilete cu autobuzul. Pentru Cluj – Budapesta (dus-întors) am luat fără probleme iar pentru Budapesta – Cracovia am avut un noroc imens pentru că noi 4 am luat ultimele 4 bilete. De la Cracovia spre Budapesta, nu am găsit dar ne gândeam să luam un tren sau ceva, ideea era că o să căutăm după ce ajungem acolo. Detaliile erau fixate în mare, aventura putea începe.

             Eu am pornit miercuri noaptea, cu o zi mai repede ca să stau o zi în plus în Budapesta ca să vizitez și să mă întâlnesc cu niște prieteni de la RM-ul din toamnă. Am ajuns cu autocarul pe la 5:20 în Budapesta dar trebuia să mă întâlnesc cu oamenii numai pe la 9. Am găsit rapid un McDonalds, am mai așteptat vreo 20 de minute afară până la 7 ce s-a deschis apoi mi-am luat cel mai ieftin meniu și m-am pus pe laptop ca tot omul. Pe la 9 fără am pornit spre locul de întâlnire pentru ca la 9 fix, nici mai repede nici mai târziu să aflu că persoana cu care trebuia să mă întâlnesc o să întârzie și ajunge doar la 10. Am mai pierdut vremea un pic iar după am mers la sediul lor ca să îmi las bagajul și apoi să pornesc prin oraș. Seara am stat la o bere care s-a întins mai mult decât trebuia așa că nu am mai putut ajunge la locul de cazare stabilit inițial. Până la urma am dormit la ei în sediu pe canapea. A fost interesant și ciudat în același timp. M-am distrat foarte tare când am găsit asta la ei în baie.

             După un somn scurt de vreo 3 ore am plecat în noapte spre autogară, cu cheile de la sediul lor la mine. Aici m-am întâlnit cu restul de 3 oameni și am luat autocarul spre Cracovia. Cam pe la ora 14 eram acolo. De ajuns am ajuns, mai trebuia să ne și întoarcem, dar pentru că era doar vineri, iar noi ne întorceam numai duminică, mai aveam timp. Cel puțin noi așa credeam.