‘BEST’ Category

  1. Aniversare

    January 11, 2016 by Andrei Sălăgean

    Un lucru destul de important care a avut loc anul trecut a fost Aniversarea 20 ani BEST Cluj-Napoca. Au venit oameni vechi care ne-au povestit despre cum a fost la inceput și ce planuri aveau. Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu ei și să aflu tot felul de chestii interesante, inclusiv de la prefectul Clujului. În poza de aniversare de mai jos, se poate vedea un 20 mare din carton.


  2. Cum a fost 2015

    January 6, 2016 by Andrei Sălăgean

    A trecut și 2015 și aparent tot ce am reușit să scriu a fost despre cum a trecut anul 2014. Încep anul 2016 scriind despre anul trecut și-mi propun ca la anul să fie mai multe pe aici. După cum tot zice lumea, mi-am notat și eu ce-mi propun anul acesta să reușesc și contrar așteptărilor, a ajutat puțin.

    După 5 ani de fun, friendship, learning, improvement și flexibility la BEST Cluj-Napoca, anul trecut am devenit alumnus al acestei organizații. Dacă în liceu aveam impresia că am timp liber și am început să scriu pe blog, la facultate am intrat în BEST și timpul liber l-am investit acolo. Am încercat eu când am mai avut timp să scriu despre aventurile, experiențele și prieteniile pe care le-am trăit, dar sunt multe încă nepovestite. Și parcă în top 3 lucruri pe care îmi place să le fac, e să stau random cu oameni la o vorbă și să-mi aduc aminte de diverse momente. În BEST am învățat multe și am încercat să dau cel puțin la fel de mult înapoi. Fără să exagerez, aș putea scrie o carte despre lumea mea din BEST, dar nu e cazul acum. Mă bucur că am ajuns alumnus după 5 ani în care acolo a fost casa, școala și familia mea!
    După 6 ani de stat în cămin, anul acesta am făcut pasul cel mare și mi-am cumpărat apartament. Am fost eu norocos și am avut parte de colegi faini de camera și parcă dacă mai era nevoie, mai stăteam încă un an, mai ales ca era cel mai aproape de locul de muncă. Și-apoi vine vejnica întrebare, “cum e să fii la casa ta?”. E o întrebare aiurea, evident că e bine. Sunt anumite diferențe față de cămin, majoritatea în favoarea apartamentului, dar și câteva pentru cămin. De exemplu în patul de la apartament încap foarte bine și când e cazul, mai încape cineva fără să ne lingurim prea mult. În cămin poți să verși ceva pe jos și să lași curățatul pentru a doua zi sau când a veni cheful, la apartament nu prea. Și mie îmi place să fie lume în jurul meu, să am cu cine să stau de vorbă, dar în același timp e bine să ai lucrul tău la care tu plătești și e bun. Am avut noroc cu mama și cu tata care m-au ajutat și acum treaba e bună. Să vedem ce urmează..
    Și totuși după 6 ani de facultate, am terminat tot ce am avut cu viața de student, mi-am dat disertația și am terminat masterul. Contrar credinței populare, mie chiar mi-a plăcut la facultate și atunci când am simțit nevoia și am avut chef, chiar am putut învăța ceva. Iar când nu mi-a plăcut, am citit ceva să îmi pot aminti mai târziu despre MUX, Jordan, MIPS sau integrală pe curbă. Am început masterul cu gândul să mai fiu și eu încă o vreme student și să profit de beneficii și l-am terminat așteptând viața liniștită de după. Nu duc dorul examenelor sau a proiectelor, dar țin minte când ne-am întâlinit într-o sesiune mai mulți și ne explica un coleg niște probleme ca să ne putem lua examenele. Cu bune cu rele, mă bucur că am venit și-am terminat la poli.
    Anul acesta am vrut să finalizez varianta 2.0 pentru naframa. Am trecut prin mai multe planuri și calcule și arhitecturi și designuri și totul era prea bun și nimic nu se potrivea. Pe finalul anului lucrurile au mers într-o direcție bună dar nu perfectă. Într-un fel îmi dau seama că una din probleme e că vreau să fiu doar eu one man show, dar parcă nu-s pregătit să o rezolv. Tot ce pot zice e că am un plan mai bine pregătit pentru 2016 și îndeplinirea lui e unul din obiective.
    Și totuși 2016 a fost un an bun pentru fotbal. A fost unul din acele momente când schimbi antrenorul, schimbi strategia, schimbi jucatorii și echipa tot nu câștigă. Și-apoi lași totul să fie la fel și merge. E ca și atunci când faci o pregătire mai bună în pauza competițională ca să fie echipa pregătită fizic pentru retur. Au fost momente bune când au revenit jucătorii împrumutați la alte echipe, plus jucătorii reveniți după accidentări. Tot ce vreau să zic e că altfel joci un meci când ai toți jucătorii disponibili.
    Și-au mai fost treburi faine în 2015 și treburi care nu au mers tare bine, dar hai să rămânem cu cele mai importante. Și nu stau acuma să mă gândesc prea mult la cum o să fie 2016. Tot ce vreau, e să reușesc și să pot pune asculta cât mai des asta.

  3. Anul 2014

    January 12, 2015 by Andrei Sălăgean

              Cu puțină întârziere vine și rezumatul anului care a trecut. 2014 a fost un an care “s-a întâmplat” și cam atât, cel puțin în comparație cu cel dinaintea lui. Anul care a trecut a fost unul care cel mai mult mi-a pus la încercare răbdarea și calmul și parcă a vrut să vadă dacă sunt capabil să mă țin de ce mi-am propus. Una peste alta, n-a fost un an rău de care să mă plang.

             În 2014 mi-am terminat mandatul de IT la BEST și poate cel mai important lucru e că am reușit să lansez varianta 2.0 la năFRamă. Am pornit anul cu multe idei, cu multe proiecte dar pe parcurs îți dai seama că în viață nu-i ca-n fotbal. Speram din tot sufletul să finalizez și o varianta de bestcj.ro dar se pare că timpul și planificările nu au fost de partea mea. Îmi place să cred că am ajutat măcar câțiva oameni să învețe niște IT și să vadă “care-i treaba”. Apoi spre finalul anului am cumpărat năframe.ro și am pornit un proiect nice care sper eu să reușească în timp.

             Am reușit și în anul acesta să mai călătoresc, să mai fac o mini-aventură până în Macedonia, cu trecere prin Serbia. Ca orice aventură de-a mea, nu neapărat în această ordine, trebuia să se întâmple ceva neprevăzut și neplăcut, trebuia să învăț o lecție de viață și apoi să rezolv lucrurile în stil caracteristic, adică bine, dar la limită. De data aceasta am reușit să îmi pierd buletinul și aproape să rămân blocat în Serbia. Totuși cu puțin noroc și niște îndemânare, am reușit să o duc la capăt. Am dat niște bani, ca să imi dea o foie care să zică ca eu sunt eu, am luat un stop, am schimbat niște trenuri și am ajuns în Cluj cu jumătate de ora după colegii mei care își vedeau de drumul normal. A fost tare nice că am reușit să mă reîntâlnesc cu Milena și să stăm la o vorbă chiar la ea acasă. A doua zi, pe drumul de la Belgrad la Skopje am avut și timp să mă gândesc la mai multe și să văd care sunt lucrurile care contează. Foarte nice a fost, parcă și acuma îmi aduc aminte cum am trimis mesaj la ceilalți să le zic că nu mai vin cu ei cu trenul și că ne vedem în ziua următoare.

             Tot anul acesta am făcut un pas important și m-am agajat full-time. Stai așa, o arzi doar pe patru ore și e foarte fain, apoi după un timp te gândești că trece vremea și că nu mai poți fi chiar așa de “rock ‘n roll” și o faci full-time. Mere treaba, vin bani mai mulți, dar nu așa se pune problema. Când facultatea nu te prea stresează, 4 ore pe zi de lucru nu reprezintă o provocare așa că trebuie crescută un pic dificultatea. Recent mi-am luat și niște papuci de casă la lucru ca să fie și mai bine și încă n-am pățit să vin sau să plec stresat de la birou. Poate nu-s încă responsabilitățile așa mari, dar rămâne de văzut cum o să evolueze totul. Orice-ar fi, n-oi ajunge “să culeg bumbac”.

             În general îmi place să mă uit la desene că-s tare nice și pentru că nu-s orientate spre ură. Și ce zicea foarte fain la un moment dat în Legend of Korra era că “important e să accepți, nu să treci peste”. 2014 a fost un an controversat în care am pierdut meciuri, n-am câștigat, am fost fluierat în offside și poate cel mai important am descoperit complexul vânătorului care e și vânat în același timp. A fost un moment nu greu, dar mai ciudat al anului. Aș putea zice că a fost chiar o mini-aventură pentru că a trecut prin toate trei etapele. A fost una din cele mai interesante momente ale anului și cumva se alătură în categoria Pokemon și Mass Effect. Fiind un meci important am primit destul de multe critici după, ba că nu știu să îmi joc jucătorii, ba că nu știu ce formulă vreau să joc sau chiar că am fost trădat de propria echipă. Eu am zis că nu schimb tactica, o să întăresc totuți puțin defensiva, punem accent pe pressing și atacăm doar pe contra-atac. Să vedem, se adeverește vorba că în viață nu-i ca-n fotbal?

             Important e să îți ții prietenii aproape și anul acesta nu am vrut să uit de Mary. Fără a sta prea mult pe gânduri mi-am planificat rapid o călătorie până în Cracovia ca să o prind fix înainte să plece în Germania. Nu mi-am făcut prea multe probleme că nu am transport la întoarcere, important era să ajung acolo. A fost foarte relaxantă vizita și m-am simțit bine acolo. Am fost la weekend trip-ul celor de acolo și am avut ocazia să dorm într-un castel. A fost a treia oară când am văzut orașul și parcă tot mai mult mi-a plăcut. N-am putut să plec de acolo fără să mănânc o zapiekanka și să îmi umplu ghiozdanul cu vodcă. Am plecat dimineața știind că voi sta la stop. Am prins o mașină până în Ungaria, apoi încă vreo două mașini, 2 autobuze, 2 trenuri și am ajuns în Cluj. Am trecut granița pe jos noaptea cu ghiozdanul plin de sticle și am avut un pic noroc că nu l-au verificat. A fost mult timp de stat, dar de data aceasta m-am concentrat mai mult la cum să fac șă ajung acasă. Nu pot zice că aș mai repeta experiența, dar până în Polonia aș mai merge.

              2014 a trecut și gata, nu mai are rost să vorbim de el. Tot ce mai contează e că peste ani o să revin la ce am scris aici și o să râd aiurea de cum mi-am pierdut buletinul sau poate o să folosec o frază de genul “aici a început totul”. Vedem!


  4. Belgrad și buletinul part II

    April 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              Am ajuns în Skopje după un drum lung cu autobuzul și tot ce îmi doream era mâncare și un duș. Am ajuns la hostel cu un taximetrist cu care am povestit despre CFR Cluj și am aflat că mai sunt cazat cu două italience și un prieten alături de care pornisem. Părea că am început cu dreptul.

              Povestea weekendului s-a rezumat la: burek, oameni faini, prieteni noi, chest beat from wolf of wall street, vizitat și relaxare. Într-un final trebuia să revenim și la viața reală și să mergem acasă pentru că de marți ne aștepta lucrul. Împachetați cu suvenire și alcoale pentru cadouri, am luat trenul și am avut răbdare. Ne-am trezit doar la graniță când am dat buletinele. Chiar și atunci, doar am deschis un ochi, am luat buletinul, l-am dat și apoi l-am pus direct înapoi în buzunar ca să pot adormi mai repede. În celălat compartiment umblă o mică povestioară cum prietenii mei au reușit să facă niște minori să plângă prin puteri nemaivăzute. Într-un final am ajuns în Belgrad, trenul întârziase chiar un timp decent de mic și am pornit să vedem de la cât aveam următorul tren. Întâmplarea făcea că era unul peste 15 minute dar în altă parte a orașului. Am negociat cumva cu niște taximetriști și în ultimul moment am ajuns de am prins trenul.

             Părăseam Belgradul și cumva eram liniștiti că ne îndreptăm spre casă. Am început să ne completăm biletele de tren și ne pregăteam să adormim puțin. Mie a început să îmi curgă sânge din nas așa că nu am chiar adormit. Trenul ne-a dus până aproape lângă graniță și de acolo urma să luam alt tren. Ne-am urcat iar eu fericit că am găsit o priză, mi-am scos telefonul și am început să mă joc. Întainte să pornim a venit un polițist de vamă să ne verifice actele ca să nu fie probleme la vamă. Atunci am avut surpriza să realizez că eu mi-am pierdut buletinul… nașpa frate! M-am dat jos, am lăsat rucsacul să mi-l aducă colegii de cameră, eu mi-am luat doar portmoneul și un corn. Norocul nr. 1 – orașul în care eram avea un consulat și atunci nu a trebuit să mă întorc în Belgrad la ambasadă. Norocul nr. 2 – în gară am dat de un tip care ști română și m-a dus până în centrul orașului. Norocul nr. 3 – am prins deschis la consulat, programul era doar până la ora 12. Norocul nr. 4 – tipul a stat cu mine, m-a dus la bancă să plătesc taxa, apoi la exchange sa schimb bani, apoi iar la bancă apoi iar la consulat. Și cel mai mare noroc a fost că la final tipul acela super nice m-am mai dus cu mașina și încă vreo 15 km până la graniță. Sănătate să aibă omul acela și să-i trăiască familia!

              De granița de la sârbi am trecut lejer, pe jos, și m-am îndreptat spre cea a noastră. Aveam doar o foaie ștampilată cu o poză care zicea că eu într-adevăr sunt eu și că nu-s altcineva și ținea loc de buletin. Așa s-a făcut că la granița noastră am așteptat destul de mult încât să treacă toate mașinile care poate m-ar fi luat la stop. Până în satul de lângă m-a dus o mașină de poliție de la MAI până la urmă. Acolo mi-am luat ceva de mâncare, am sunat acasă să le prezint situația și apoi m-am pus la stop. Am prins o mașină până în Timișoara și de fericit ce eram, le-am dat bani ca nu cumva să risc să îi pierd. Ajuns în oraș, am mers direct la gară să văd cum pot ajunge în Cluj. Era o rută pe la Oradea dar tanti de la ghișeu se tot fâstâcea și numa nu o vrut să îmi dea bilet pentru că nu aveam voie să călătoresc cu Balkan Flexipass-ul așa în tara mea. Era gata, gata să pierd trenul dar l-am prins la limită. Era să ratez și legătura din Oradea spre Cluj, dar l-am rugat pe controlor să anunțe să mai aștepte încă 5 minute trenul. Până la urmă am ajuns și acasă și chiar foarte repede, doar cu vreo 20 de minute după ceilalți prieteni. Pe drum am aflat și că plânsetul de copii mici este unul din lucrurile care nu mă poate lăsa să nu dorm.

              A fost o călătorie lungă, interesantă și din care am învățat multe. M-am mai relaxat, mi-am făcut prieteni noi, elementul surpirză nu a lipsit și mai am o poveste de spus copiilor. Am reușit să-mi închei niște socoteli mai vechi din Belgrad și asta m-a făcut să fiu mai liniștit. Timpul solo petrecut pe autobuz si tren m-a făcut să mă gândesc mai mult la ce-i important pentru mine și la momentele faine din viață. Și abia aștept următoarea călătorie, care se anunță să fie iar în Polonia.


  5. Belgrad și buletinul part I

    April 24, 2014 by Andrei Sălăgean

              Simțeam cum viața mea e prea moale în ultima vreme și m-am hotârât să fac ceva neașteptat. Serbia și Macedonia erau țările care puteau să îmi ofere multe iar atunci când am primit oferta de a petrece un weekend în Skopje, nu am ratat-o. Planuri deja începeau să apară în capul meu.

              Ne-am strâns șapte oameni, am sunat hosteluri cu viber, am vorbit cu un nene, ne-a făcut un deal bun pentru că suntem oameni nice și a zis că ne așteaptă. Am aflat că putem călători afară doar cu buletinul, adică pașaportul nu era necesar și asta a mai încurajat lumea. Cu bagajele făcute, cu shot-urile pregătite și cu rucsacul în spate, ne-am luat un Balkan Flexipass și am pornit pe ruta Cluj-Timișoara-Belgrad-Skopje și apoi retur. Până în Belgrad a fost lejer, ne-am scos ceva de la pachet și ne-am făcut comozi. Am schimbat trenurile la timp și am ajuns când trebuia. În Belgrad vremea era puțin urâtă, dar ne-am apucat să vizităm și așa.

              Un lucru pe care-l știam eu foarte bine și pe care nu trebuia să îl ratez era să mă reîntâlnesc cu Milena. După ce am văzut cetatea Belgradului, m-am despărțit de restul grupului și am plecat în căutarea unui McDonalds unde să mă adăpostesc de ploaia măruntă și să vorbesc pe internet să văd unde ne întâlnim. Am stabilit o locație și așteptam să se facă ora la care să iasă de la lucru. Dar de dragul discuției și a “finalei de de la cluj” am continuat conversația până în momentul în care le-am trimis un mesaj la ceilalți ce zicea așa “Frăței, cum să vă zic… ne vedem mâine direct în Skopje…”. Apoi am luat un autobuz și mă îndreptam spre o parte ciudată a orașului. Aveam emoții! După vreo 20min de mers “pă nașpa” adică fără bilet, m-am oprit într-o stație destul de departe de centrul orașului și acolo mă aștepta ea într-o mașina.

              Am ajuns la apartament, mi-am dat jos bagajele și-am stat să ma usuc. Acolo mai era și sora ei cu prietenul ei. Apoi a deschis niște peturi de bere și ne-am pus la “depănat amintiri” și povestit chestii random. Mă simțeam bine și nu regretam că mai stau o noapte în Belgrad. Într-un târziu am ajuns și la somn pentru că a doua zi aveam autobuz la prima oră. Dimineața, cu noaptea-n cap, am pornit împreună spre centrul orașului, eu la gară, ea la școală (e profesoară de matematică). Mi-am luat biletul și am așteptat busul după ce ne-am luat rămas bun.

             Vreo 7 ore am făcut până în Skopje. La început a fost ok, am mai dormit, am mai scultat muzică, dar trecuseră 4 ore și eu nu mai aveam ce face. M-am mai uitat pe geam, am mai încercat să adorm, mi-am rearanjat lucrurile din portmoneu și m-am uitat la fiecare chestie din el în parte. După o vreme am stat liniștit și m-am gândit la viață… că urma să fac și eu curând 24 de ani.


  6. Un an de BEST

    October 1, 2013 by Andrei Sălăgean

              Astăzi mi-am încheiat oficial mandatul de Vice-Președinte de Resurse Umane la BEST Cluj-Napoca. A fost un an frumos, lung, interesat, câteodată obositor și cu momente neașteptate. Alături de patru oameni fain am avut un an de neuitat.

              Atunci când faci ceva pentru că vrei și nu pentru că ești obligat, automat mai pui și niște suflet acolo. Așa am încercat eu anul acesta. După cum probabil am mai zis, am început mandatul cu un beci plin de motivație, l-am golit și am terminat cu un pod plin de “mulțam fain!”, după cum zicea un nene de la tata de la lucru. Au fost momente când lucrurile n-au mers așa cum trebuiau dar atunci fie mi-am luat tricoul și am oferit soluții, fie am făcut chiar eu să fie bine. Lumea zice că am mai încărunțit anul acesta, eu prefer să zic că e genetic.

             N-am încercat eu să profit de pe urma funcției, dar să zicem că am mai început discuții cu “salut, eu sunt HRul din BEST Cluj-Napoca” și lucrurile au decurs mai smooth (zing!). Mi-am dorit anul acesta să le fac pe toate, să nu ratez nimic, iar pentru asta a trebuit să gestionez timpul foarte bine. Sediul a devenit a doua mea casă, unde am dormit și am mâncat cu orice ocazie am avut. Am avut chiar și papuci de casă și un tricou de schimb ca să meargă treaba mai bine. Am început anul cu shaorma, am trecut la cartofi prajiți, pe la mijloc am dat-o pe savarine și am terminat cu supe la plic. Au fost multe de toate.

             A trecut un an special și important pe care nu o să-l uit și pentru asta le mulțumesc și colegilor de board. Un an întreg am fost “în priză” și mi-a plăcut să văd că nu am timp să mă plictisesc. Nu mai știu ce să zic, doar, sănătate la familie!


  7. Merg în Canada

    September 3, 2013 by Andrei Sălăgean

              De când sunt în BEST, am avut parte de foarte multe oportunități, de a învăța lucruri noi dar și de a călători. Toamna aceasta o să duc aceste două lucruri la un alt nivel și în perioada 11-15 septembrie o să particip la o competiție inginerească în Calgary, Canada. Să vă povestesc deci cum am ajuns aici.

             Aprilie 2013 la GA Valladolid. Un tip din Canada vine și ne prezintă o competiție inginerească, cu două probe – Team Design și Team Consulting ce urma să aibă loc în Septembrie în Calgary. La competiție participă câștigătorii din Canada și America dar sunt rezervate și câte patru locuri pe probă pentru studenții europeni care sunt din BEST sau au participat la o competiție inginerească organizată de BEST. Cel mai interesant aspect e că o parte din drum o să fie decontată de către organizatori. Îmi place ideea și mă gândeam că ar fi frumos să particip la așa ceva.

             Aprilie 2013 după GA, în Madrid. M-am îtâlnit cu un polonez din BEST Varșovia care și el era interesat de competiția din Canada. Era o oportunitate extraordinară iar dacă aplicam împreună, aveam avantajul diversității culturale, dacă se poate zice așa. Ne-am înțeles că așteptăm anunțul oficial și apoi mai găsim doi oameni și facem echipă.

             30 Iunie 2013. Având deja o echipă din doi români, o prietenă și cu mine, și doi polonezi, tipul cu care am vorbit în Madrid și un prieten de-al lui, am finalizat aplicația și am trimis-o. Fiind o competiție destul de mare, aplicația nu a fost doar un formular unde ne-am trecut numele și am bifat că vrem să participăm. A trebuit să rezolvăm o mini problemă, să scriem o scrisoare de intenție unde să precizăm calitățile echipei și motivația noastră de a participa și încă o scrisoare de suport din partea unui profesor. N-a fost ușor să ne sincronizăm toți să fim online și să discutăm, dar până la urmă a fost ok și am trimis totul la timp.

             11 Iulie 2013. Pe la 7 dimineața am primit un email care ne anunța că aplicația noastră a fost foarte bună și Nowak, Pawel, Irina și cu mine am fost aleși să participăm la IEC – International Engineering Competition. Cum eu eram contactul, am fost singurul care a primit emailul. Primul pas a fost să-i anunț pe restu și apoi să-l sun pe tata și pe mama să le zic unde vreau eu să merg. A fost o zi extraordinară. Imediat am început planificările, locurile unde vrem să mergem și lucrurile care vrem să le facem. Deși încă nu aveam toți banii, ne plăcea foarte mult să visăm.

             25 August 2013. După multă treabă cu aplicația pentru visă, am primit acasă și pașaportul care-mi zicea că pot merge în Canada până în 11 februarie 2013. Biletele de avion deja sunt luate, avem și cărticică despre ce putem vizita, mai așteptăm doar să plecăm.

             9 Septembrie 2013 dimineața la 1 luăm autobuz spre Budapesta de unde o să luăm pe la 10 avion spre Frankfurt. De acolo luam alt avion și pe la 3 dupămasa suntem deja în Montreal. În 11 septembrie, pe la amiază, luăm avionul spre Calgary și participăm la competiție. În 17 dimineața luam avionul din Calgary și mergem spre Toronto unde ajungem pe la 5 dimineața. Ne lăsăm bagajele și vizităm toată ziua iar seara la 8 luăm avion spre Munich iar apoi spre Budapesta. Cam în 18 septembrie seara o să fim înapoi în Cluj-Napoca. O să fie mega awesome!


  8. La hanul lui Mânjoală

    June 12, 2013 by Andrei Sălăgean

             S-a întâmplat de mai bine de o lună când eram în Madrid. Era ultima mea seară în Spania și am vrut să ies la o ultima bere cu încă o prietenă. Am verificat cu Google Places ceva prin apropiere și ne-am îndreptat spre o locație care avea un rating bun. Cum era deja un pic târziu, nu mai era deschis pentru mult timp așa că ne-am orientat spre alt local. Căutarea noastră însemna, hai să o luăm la dreapta aici, apoi la stânga, mergem tot în față, iar o dreapta și tot așa. Eu cel puțin aveam impresia că știu pe unde mergem. Dupa vreo 15 min de plimbare am dat de un pub nice și am savurat o bere și niște tapas. N-am stat foarte mult, am plecat când au început și ei să strângă de pe mese și să pună scaunele sus.

              Am ieșit din local și ne-am îndreptat spre hostel. Partea proastă era că străzile parcă nu mai erau cum au fost înainte, și asta nu din cauza alcoolului. Ne-am tot învârtit până ce-am ajuns într-o altă intersecție mai mare și acolo ne-am uiat pe o hartă. Cumva, cumva am ajuns până la urmă la hostel, atâta tot că veneam din partea opusă din care am pornit. Obosiții fiind, nu ne-am mai gândit la asta și ne-am pus la somn. Am stat astăzi aproape o oră și am tot căutat dar n-am dat de nimic. Ar putea fi și din cauză că harta e actualizată ultima dată în 2008, dar ceva tot nu a fost oblu în noaptea aceea.


  9. High hopes

    June 5, 2013 by Andrei Sălăgean

             A trecut aproape o lună și jumătate și numai n-am găsit o zi în care să scriu. Vizita în Spania a fost și ea tot o aventură, nu în același sens ca și cea din Ucraina, dar într-un mod în care să mă facă să-mi amintesc de ea. Într-un fel, a fost ceea ce trebuia să fie înainte să încep lucrul la licență.

             În 17 aprilie, într-o zi de miercuri îmi faceam bagajele pentru a merge în Valladolid, Spania pentru General Assembly (ceva pe la BEST). Cu ditai planurile, am înghesuit într-un bagaj mare mai multe lucruri, nu doar a mele, și am pornit spre aeroport. Eram tot un zâmbet, iar când nu aveam ce face, mă gândeam la ce o să fac când nu o să am ce face acolo. Am trecut cu vederea faptul că mi s-a rupt mânerul de la bagaj și puteam doar să-l mai trag pe roți după mine, iar la scări să-l iau în brațe. Am făcut niște poze ca să anunțăm tot internetul unde mergem și împreună cu două prietene ne-am suit în avion. Am trecut cu vederea faptul că nu prea îmi găseam o poziție pentru picioare astfel încât să încapă. Nici n-am băgat în seamă copiii care plângeau la cateva rânduri de mine. Mie-mi trebuia să ajung cât mai repede la destinație și… nu știu… știam că o să fie nice.

             O noapte în Madrid, opt în Valladolid și apoi încă patru în Madrid au fost ca o vacanță. Ca la orice eveniment BEST internațional la care am mai fost, am întâlnit oameni noi, cu mentalități diferite și foarte prietenoși. N-am dormit foarte mult noaptea și spre mândria mea personală nu am adormit nici în timpul zilei în plenară. Am văzut lururi frumoase dar în același timp, am văzut și lucruri unde parcă se putea mai bine. M-am uitat tot timpul în stânga și în dreapta cu speranța că în perioada următoare o să aducem și noi acest eveniment în Cluj-Napoca. Am încheiat cu tradiționalul “See you somewhere around Europe!”.

             Unul din momentele interesante a fost într-o seară când am întâlnit o tipă din BEST TAllinn care era mai înaltă decât mine. Am văzut baieți mai înalți, dar fete încă nu. Și stăteam și discutam ceva random și tot vorbeam și în gândul meu nu înțelegeam cum e mai înaltă. Și încercam să stau mai drept, să mă uit dacă nu cumva ea are tocuri sau stă pe ceva mai sus și tot așa. Mai trageam aer în piept și mă străduiam să mă înalț și mi se părea că parcă, parcă sunt mai mare, dar nu. Știu că mi-am adus aminte a doua zi de faza aceasta și tot râdeam.

             A fost frumos în Spania, dar ca orice, trebuia să se și termine. Știu că de 1 mai, noaptea pe la 2-3 am ajuns în Tg. Mureș, m-a dus un prieten până la gară și am așteptat trenul. Revenisem la realitate și nu era cel mai frumos lucru. Și cum așteptam să treacă timpul și mă gândeam la ce o să fac cu timpul în perioada ce vine, mi-am dat seama că eu nu prea știu să îmi setez corect așteptările. Fie că cer prea puțin sau prea mult, îmi place să văd că lucrurile ies bine, îmi place să le visez că o sa iasă bine și atunci automat mă aștept că așa o să și iasă. Evident că nu tot timpul când îmi imaginez că o să fac să fie bine, nu iese neapărat foarte bine și asta mai mult pentru că nu toate depind de mine. Important e că de acum o să mă gândesc de două ori înainte să mă apuc să mă gândesc la cum o să am eu casă în Observator pe lângă Grădina Botanică, dar până atunci “Keep calm and carry on!”.


    [vremea în Spania]


  10. Nu rămânem noi în Ucraina!

    May 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Speranța moare ultima. Discutam deja un worst-case și best-case scenario și cam ce trebuie să facem la fiecare. Tot încercam să descifrăm din chirilică și să încercăm să recunoaștem vreo localitate.

             După mai multe persoane întrebate, am dat de un cuplu cu bun simț care au vorbit cu tanti de la ghișeu și i-a explicat ce vrem. Problema era că nu mai aveam bani cash, așa că am plecat în căutarea unui ATM. Primul care l-am găsit nu mergea iar banca de lângă era închisă. La al doilea am avut noroc să văd că mi-a intrat bursa și am de unde scoate bani. M-am întors în autogara ca să văd că era unul funcțional chiar acolo. Trenul era la ora 8, deci era pierdut pentru că autobuzul pleca de acolo la 11. Totuși n-am părăsit orașul fără să fim acostați de dubioși pentur țigări și aproape, aproape și de jandarmerie.

             Când am ajuns în Lviv, parcă era altă țară. În autogară era cald, aveau prize pentru laptop și internetul era free. Ne-a trebuit 10 minute și deja aveam tot drumul până în Cluj. Am fi pornit pe jos până la gară pentru că mai aveam timp, dar până la urmă am negociat și am luat un taxi. Bine am făcut, ca pe jos pornisem în direcția greșită. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult și am și luat trenul spre Muchacheve. Aici iar am fost opriți de câtre un milițian care “ne-a predat” unui taximetrist. N-am acceptat oferta lui de a ne plimba prin oraș și am pornit pe jos.

             In autogară am ajuns numai bine pentru că am așteptat doar 10 minute și am prins autobuz până la graniță. Am mai pierdut timpul mâncând o șaorma, speram noi fără carne de cal, și-apoi am plecat. Ne bucuram foarte mult când știam că în curând o să scăpăm de dubioșii din Ucraina… și o să dăm de dubioșii noștri. Măcar pe români îi înțelegeam. Seara eram deja în Cluj. Cu puțin noroc am avut și curent pe tren așa că am avut timp să îmi citesc mailurile. Cu și mai mult noroc, am prins ultimul autobuz și am ajuns în cămin.

             Uitându-mă înapoi, au fost niște momente intense cu destul de mult “wow” sau poate mai degrabă “uău”. Nu-i așa de ușor când trebui să te descurci mimând locații sau cine știe ce altceva. A fost o aventură faină pe care am dus-o la capăt alături de bunul meu prieten Lori. Aș vrea să cred că mi-am luat porția pentru anul acesta, până data viitoare, numai bine!