la jumătatea lui 2022

26 iunie, 2022 | Andrei Sălăgean

Centrul de greutate, intersecția medianelor, este punctul de echilibru într-un triunghi. Nu-i ușor să menții echilibrul, dar probabil tocmai de asta îmi doresc foarte mult acest lucru. În facultate, am renunțat la somn doar ca să pot să am o viață socială bogată dar și să îmi termin toate proiectele de la laboratoare. Mai recuperam din somn la cursuri, dar nu tot timpul a fost o idee bună. Mi-au trebuit aproape doi ani „să recuperez” oboseala.

Azi, e un pic mai complicat să dorm când sunt la lucru (nu că nu aș fi făcut și asta), dar îmi doresc mai mult să nu scap lucrurile de sub control. Pot petrece într-o noapte destul de mult și a doua zi să merg la birou, mă mai ajută și cafeaua, dar aș prefera să nu fac asta prea des. Azi parcă vreau să fac tot mai multe și doar timpul nu e de partea mea.

Am început anul știind că mai am cam șase luni „de liniște” să mai lucrez la ideile/proiectele mele. În ianuarie a mers treaba destul de bine și am reușit să avansez cu ce mi-am propus. Am mai stat și nopțile, weekendurile n-au fost așa aglomerate, așa că treaba a mers destul de bine. Energia mea se împărțea între birou și acasă, iar în zilele în care forțam să fac mai multe, aveam nevoie de cafea. Primul dezechilibru a apărut atunci când cafeaua nu mai avea efect de drog și nu mă ajuta cum mi-aș fi dorit.

Luna februarie a venit cu prima schimbare, planul de lucru continua la fel, dar am decis să renunț la cafea. Devenise un obicei să beau în fiecare zi, chiar și atunci când nu aveam nevoie. Partea bună, aș zice eu, e că măcar n-am dezvoltat o dependență, în sensul că nu îmi treubia. Îmi făceam o cafea mai mult ca să am ceva de băut în timp ce lucrez, pe lângă apă. N-a fost greu, n-a fost nici ușor, am început să beau mai mult ceai. Așteptam să iasă cofeina din organism iar la următoarea cafea să simt ceva extraordinar (spoiler – a fost meh).

Și chiar dacă partea de work mergea destul de bine, am scăpat kilogramele de sub control un pic. Astfel în luna martie mi-am propus să fiu mai activ, să fac în fiecare zi numărul de pași, dimineața să nu mai dau snooze la alarmă (un obicei care mă deranja de mai mult timp) și din 30 de zile, măcar în 20 să am o activitate sportivă înregistrată pe ceas. Știam că nu o să fie ușor, problema era doar la motivație, așa că mi-am promis că dacă o să fac toate astea o să îmi dau voie să îmi cumpăr un iPad. Oricum puteam să mi-l cumpăr, dar nu simțeam nicio satisfacție doar dacă îl luam așa, trebuia să simt că il merit.

În prima săptămâna am înregistrat 5 activități diferite: fotbal, alergat, yoga, baschet, squash. În a doua săptămâna am făcut 4/7, cu una mai puțin decât săptămâna precedentă, dar tot bine. Apoi în săptămâna trei urma să mergem cu familia într-o mini vacanță în Spania, așa că am apucat să mai fac doar două activități. Când ne-am întors, mai erau 11 zile în care trebuia să fac 9 activități. M-am pus bine pe treabă și am făcut zi de zi ceva astfel că ultimele două zile au rămas libere. Luna s-a terminat, eu mi-am făcut activitățile, dimineața m-am trezit fără snooze și am plecat într-o altă vacanță în Spania, de data aceasta cu echipa dela lucru.

Excursia s-a terminat la începutul lunii aprilie, iar după cinci zile de mâncare bună și sangria, când m-am cântărit acasă parcă aveam mai mult decât aveam la începutul lunii martie. Toată mișcarea pe care am făcut era aproape degeaba și parcă nici nu mai meritam acel iPad. Era nevoie de o soluție mai drastică, așa că începând cu aprilie și continuând și în mai am făcut intermitent fasting – mâncam doar în intervalul orar 12-18. De data aceasta nu aveam nevoie de motivație extrinsecă, pentru că știam de ce fac ceea ce fac. Cu toate acestea după primele zile mai grele, mi-am cumpărat acel iPad până la urmă. A fost un pic mai stresant decât îmi aduceam aminte, dar după două luni am ajuns la greutatea pe care mi-o doream.

Părea că lucrurile revin la normal și mi-am găsit din nou echilibrul, iar asta însemna că în luna iunie renunț la intermitent fasting încetul cu încetul și mănânc mai calculat. A urmat o conferință în Porto și un mini teambuilding lângă București și ghici ce, traiul bun și nesimțirea m-au adus din nou într-o poziție în care trebuie să iau niște decizii care nu neapărat îmi sunt pe plac, dar de care știu că am nevoie. Lucrurile nu stau rău, poate dramatizez eu prea tare totul, dar ideea e că nu vreau să aștept până e prea târziu ca să fac ceva iar atunci să îmi fie de o sută de ori mai greu și mai complicat.

„Balance in all things”. Știu ce vreau să fac în viață și unde vreau să ajung, dar de fiecare dată când mă concentrez pe o arie, o neglijez pe alta. Mă chinui să ridic un castel de nisip, mă relaxez un pic, vine apa și-l strică. Ceva-mi zice că așa o să fie tot timpul.


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.