2019

  1. Unde suntem

    octombrie 5, 2019 by Andrei Sălăgean

    Am început să scriu acest articol prin luna mai. Țin minte că eram la biserică de Paște și mi-am dat seama că biserica e un loc foarte bun unde poți să stai și să te gâdești. La ce? poi cam la orice, dar mă gândeam totuși că oare unde suntem?

    Îmi place să știu unde sunt pentru că mai departe pot să mă gândesc unde vreau să ajung. De obicei când ceva nu merge bine stau și mă întreb că unde suntem și oare de ce am ajuns aici. Mai vin și alte întrebări după în funcție de context, dar de obicei de aici încep. Îmi place să cred că sunt într-un loc/poziție bună, dar depinde foarte mult de cât am intrat sau nu în rutină.

    Îmi place să fiu pozitiv, asta mă ajută să progresez, nu știu cum, dar ceva-mi zice că așa trebuie. Lucrurile trebuie să fie bune, iar dacă nu sunt, simt că e în datoria mea să fac să fie bine. Cel mai fain experiment pe care l-am făcut e că atunci când merg spre casă, să zâmbesc la oamenii care trec pe lângă mine. Recuonsc, n-am eu un zâmbet extraordinar, mă mai forțez ocazional, dar e un sentiment fain când vezi că oamenii se simt mai bine. Iar când oamenii se simt bine, avansează. /* ce e rău și ce e bine, tu te-ntreabă și socoate. */

    Poate cel mai important lucru pe care-l urmăresc în acest moment e echilibrul. E greu de descris exact despre ce e vorba, despre ce fac anume, într-un fel, nu vreau să ajung la extreme. Sau dacă ajung, trebuie să mă extind și în partea cealaltă pentru a crea acel echilibru. Cel mai greu să mențin un echilibru e atunci când intru în rutină, pentru că atunci mi se pare că totul e la locul lui.

    Îmi place să cred că nu prea am griji, sau măcar să nu mă gândesc la mai multe decât e cazul. Atunci când e cazul, vreau să analizez toate datele unei probleme și să văd exact ce trebuie făcut, dar în rest, dacă nu merită, nu vreau să îmi bat capul. În același timp, toată treaba asta trebuie să o țin în echilibru cu ignoranța. Nu vreau să ajung să nu-mi mai pese de nimic din jur, dar câteodată mă gândesc că timpul e destul de limitat și nu le pot face chiar pe toate bine. Ocazional îmi place să discut cu oameni și să văd care-s grijile lor. Mi se pare că poți judeca destul de bine un om după ce griji are.

    Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate / Dar de-a lor zădărnicie / Te întreabă și socoate!”. Până una alta, suntem într-un loc bun. Cu siguranță au fost momente mai proaste, dar sincer, dacă stau să mă gândesc, nu țin minte să fi fost mai bine. La bine și la rău viitorul meu o să fie alături de Maria, deci eu sunt fericit.


  2. Canis Lupus

    martie 5, 2019 by Andrei Sălăgean

    La un moment dat mă gândeam că ar putea exista un paradox al vânătorului când cel care vânează, este și el vânat în același timp. Și trebuie să dezvolți o strategie de a prinde ceva când tot tu trebuie să te gândești și cum să scapi de o astfel de situație. Orice capcană ai vrea să întinzi, prima dată trebuie să te gândești cum să scapi de ea. Și dacă știi deja cum poți să scapi din capcană, mai este ea destul de eficientă?

    Vânătoarea este tot timpul „un eveniment” unde vânătorul ajunge să își cunoască limitele, pentru ca apoi să le depășească din dorința de a câștiga. E concurența pe care nimeni nu o alege, află doar că aruncat în mijlocul ei iar apoi trebuie să se zbată. E brutal, plăcerea e maximă. Strategiile sunt diverse, fie sari direct la gâtul bestiei, fie stai și urmărești, analizezi și calculezi pașii înainte de lovitura fatală. De multe ori se preferă o pradă istovită, să facă cineva treaba pe jumătate și apoi să intrii tu pentru lovitura fatală.

    Pare simplu, dar nu e chiar așa. Orice pas greșit te poată lăsa fără masă. Dacă te grăbești și ataci prea repede, poți rata lovitura iar prada o să scape. Dacă aștepți prea mult, ți se poate face foame, îți pierzi luciditatea, poți clipi, poți rata. Ah, și ca la orice joc, contează dificulatea cu care începi, tu decizi dacă îți faci viața mai ușoară sau nu, diferența e în satisfacția pe care o ai la final.

    Vânătoarea te macină în timp și te obosește, iar lupul de ieri nu mai e lupul de azi. Avem o idee, dar nu știu cum să închei, ideea e că în viață nu-i ca-n fotbal.

    Image result for pain is temporary glory is forever wolf

  3. Despre 2018

    ianuarie 8, 2019 by Andrei Sălăgean

    Dacă 2017 a fost un an bogat dar dezechilibrat, liniștit dar întunecat, în 2018 am mai calmat lucrurile. Am scuipat în palme și m-am apucat de treabă. A fost mult de muncă, mai mult decât mă așteptam. Nu știu dacă să zic că a fost un an stresant, dar un lucru e sigur, m-a pus de multe ori pe gânduri.

    Casa gândurilor mele a fost destul de ocupată anul acesta. Când ești prea odihnit și n-ai ce face, stai și te gândești la cum trece vremea și te uiți cum se plimbă aerul. Apoi am vrut să mai sparg bula și să discut cu oameni mai diferiți decât mine și să aflu cum văd ei viața. Cel mai bun exercițiu a fost în perioada premergătoare referendumului pornit de nește cetățeni. Pot spune c-am avut discuții cel puțin interesante cu diverși oameni. Am dezbătut Biblia, am aflat cum e bine și cum e rău, care-s prioritățile noastre ca țară iar în final și cum se poate lua homosexualitatea prin… aer sau ceva de genu.

    Majoritatea ar fi zis că nu e treaba lor, dar pentru că a reușit să mă consume destul de tare, am decis să merg all in și să mă înscriu ca delegat la referendum. Referendumul se întindea pe două zile, sâmbătă și duminică, se deschidea dimineața la 7 și închideam sala seara la ora 21. Iar ca să fac totul și mai palpitant în noaptea de vineri spre sâmbătă am făcut noapte albă pentru că am avut de lucru la un proiect. Prima zi, 14 ore, 71 de persoane, m-am plictisit destul de bine așa că ne-am apucat de vorbă. Am aflat de la fiecare tanti cu ce partid e, cum au ajuns acolo, vechimea, de ce nu se fac autostrazi, dar apoi ca să înviorăm un pic atmosfera am trecut la lucruri mai puțin „stresante”. Mai departe am aflat ce minuni poate face laptele de măgăriță, am văzut live un meci de UFC și mai târziu pe U Cluj, dar am lăsat loc și de câteva pricesne. Dupa 2 zile și în jur de 170 oameni veniți să voteze din vreo 1200, măcar am plecat cu un sentiment bun, de ce trebe, iar una din tanti a zis că am făcut un grup fain, că ne-am înțeles bine și că speră să ne vedem și cu următoarea ocazie în aceași formulă.

    Toate ca toate, dar bine că s-a inventat călătoritul și mersul pe munte. Acestea au fost momentele în care am putut să scap de toate pentru o clipă, să nu-mi mai stea gândul la probleme inexistente și să mă relaxez. Patru munți – Hășmaș, Bihor, Retezat și Ceahlău și patru țări – Olanda, Italia, Germania și Polonia, mi-au dat niște aer curat anul acesta și un mic simț de aventură. În primele 10 minute de urcare aproape tot timpul stau și mă gândesc dacă e chiar cea mai bună idee, dar apoi încetul cu încetul apare și plăcerea și relaxarea. Ca să nu mai vorbim că tot urcatul acesta e răsplătit cu o masă pe cinste.

    Unul din lucrurile de care-s mulțumit dar nu-s fericit în 2018 e că am început foarte multe și am terminat prea puține. Partea bună e că nu am abandonat nici un proiect, nu le-am uitat, dar în timp ce lucram la ele a apărut ceva mai interesant și le-am pus în așteptare. Poate nu pare cine știe ce, dar din când în când e fain să mai bifezi o treabă pe care ai terminat-o. Am vrut să mai aduc îmbunătățiri la naFRama dar nu a fost presiune destulă încât să mă pornesc. Am început un proiect ca să învăț Vue.js, l-am dus până la 90% și l-am lăsat acolo pentru că au intervenit niște statistici pe skype. Și acolo trebuie să mai finisez ceva ca să pot să mă laud cu ce am făcut. Poate cea mai mare idee pe care am început-o a fost WordGram, dar măcar acolo am ceva care rulează. 2019 o să fie un an destul de bun dacă reușesc să le duc pe toate la final.

    2018 a fost și un an al experimentelor. Mi-am propus să alerg un semimaraton și atunci trebuia să mă asigur că sunt în formă. Toată lumea știe ce e bine și nu e bine să faci, dar pentru asta de exemplu tot vezi doctori care fumează. „Fă ce zice popa, nu ce face popa!”. Nu-i ca și cum făceam excese, dar înainte de alergare am zis o lună să nu consum alcool și să văd cât de mult îmi crește randamentul. Pot să zic că am terminat alergarea destul de bine și nu eram foarte obosit. Apoi pe sfârșitul toamnei am mai încercat o lună fără dulciuri evidente și fără suc. Aici rezultatele nu au mai fost așa clare. Îmi plac destul de mult dulciurile, dar la suc am zis că pot renunța. Pe final de an, suma viciilor trebuia să fie egală cu suma obiceiurilor bune așa că m-am apucat de băut cafea. Mi-am dat seama că îmi provoacă dependență destul de tare, așa că am renunțat. A fost pentru prima dată când am reușit să îi înțeleg pe oamenii care se droghează și ce simt ei când zic că au nevoie.

    Din dorința de a fi tot mai bun, de a reuși, de a nu mă mulțumi cu puțin, anul acesta mi-am pierdut puțin echilibrul pentru ceea ce înseamă „facem să fie bine„. Tu te-ntreabă și socoate era vorba scriitorului, dar pe măsură ce m-am întrebat mai mult am ajuns să-mi dau seama că nimic nu e bine și totul nu e cum aș vrea să fie. Ăsta e baiul, când vrei tot mai mult și nu ai un țel anume, nu știi unde să te oprești, iar la fel ca scorbaciul, poate pune stăpânire pe tine.

    noi. Împreună cu Maria am avut un an plin de aventuri și de momente de neuitat. Înghețata din Olanda, pizza din Italia, baia din Straja sau rollercoasterul din Germania au fost doar câteva din plimbările care au pus cireașa de pe tort. O să recunosc, nu mă pricep prea bine să descriu, dar toate astea m-au făcut un om mai bun. 2018 nu era nici pe jumătate fără ea.

    2018 a fost un an foarte diferit comparativ cu toți cei anteriori, dar cel mai important e că l-am terminat plin de încredere și cu multă speranță că în 2019 o să fac mai multe. Ceva îmi zice că 2018 nu prea merită să fie luat singur, el o să fie la pachet cu tot ce o să fie anul acesta. #cetrebe