„este cu mine acum”

17 iunie, 2018 by Andrei Sălăgean

Somnul. Partea bună e că pot dormi aproape oriunde, partea proastă e că pot dormi aproape oriunde. Vorba aia, mai câștigi, dar mai și pierzi sau „în tot răul e și un bine”. E un fel de yin și yang unde nu e bine și rău, sunt doar două extreme opuse. E vorba de echilibru între ce faci bine și ce faci rău, obiceiuri și vicii. Când am fost toamna trecută la nutriționist am aflat din păcate că stilul de viață nu e doar o matematică simplă pe care o faci după cum vrei tu. Aparent nu poți rezolva din pix doar ca să iasă rezultatul cum trebuie sau cum te aștepți. Evident, nu-i vorba despre asta, eu văd viața ca un balansoar mare. Dacă tu ești ăla gras atunci nu te poți balansa, pentru că ar trebui să apeși în partea cealaltă cu o forță cel puțin egală, forță pe care nu o ai. Iar dacă hinta e prea scurtă, poate o poți balansa, dar nu mai e distractiv. Cu cât e balansoarul mai lung, cu atât e mai fain, dar trebui să ai grijă să îl poți și echilibra. Cam acolo e pârghia!


Totul sau nimic. Cam așa zicea Tatae și nu prea ai cum să-l contrazici. E momentul când trebuie să bați orice șansă și să revii după ce ai fost condus. Ești încolțit, șansele nu-s multe, trebuie să iei o decizie și trebuie să o faci rapid. Dacă stai să te gândești la promisiuni false despre o a doua șansă, te amăgești singur, nu există așa ceva în viața reală. Trebuie să mergi la fel ca instinctul lui Dobrin, altfel stăm și discutăm degeaba. Nu poți să reușești dacă nu dai totul și la fel ca la un examen pe care vrei să-l treci, nu înveți doar de 5, o faci de un 6 și apoi speri să fie bine. Trebuie să încerci măcar de un 120% ca să fii sigur că ai reușit într-un final să dai totul. Vorba cântecului, cine nu dă tot, să fie pedepsit.


Meciul. Facem ce facem și tot la fotbal ajungem, cu toate că nu-i ca-n viață. Meciurile vin și trec, important e să ai constanță și mai mult decât asta, să marchezi atunci când trebuie. Dacă crezi că e momentul să se vadă antrenamentul, atunci ai face bine să aliniezi cel mai bun prim 11 în finală. Mai mult sau mai puțin, e o realizare destul de bună și faptul că o echipă reușește să depășească faza grupelor, dar nu trebuie să se oprească aici. Cu puțină încredere și analiza adversarului, poți ajunge destul de departe. Partea proastă e când dai peste o echipă care e doar în defensivă. Oricât ai încerca să ataci, pozițional, pe flancuri, mingi lungi etc. tot nu reușești să marchezi și-ajungi în prelungiri. Ești măcinat de accidentări, obosit după 90 de minute de joc și tot tu ești cel cu inițiativa de a câștiga. Nimănui nu-i place să piardă, mai ales atunci când își dorește mai mult victoria… mama ei de victorie.


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.