2018

  1. Despre 2017

    ianuarie 3, 2018 by Andrei Sălăgean

    2017 a fost în final un an bun, mai degrabă unul de rezistență și luptă și mai puțin de construcție și echilibru. Am reușit să călătoresc și să văd multe locuri nice, dar ocazional aveam impresia că nu apreciez chiar la maxim fiecare moment. Se putea mai bine, dar se putea și mai rău #csf #ncsf.

    America. Un vis mai vechi de-al meu a fost să mă întorc în America și să îmi iau revanșa. Când am fost prima dată n-am apucat să vizitez și să mă bucur de #visulamerican. Anul trecut mi-am luat viza, mi-am găsit oamenii și anul acesta am pornit aventura. Trei săptămâni am lucrat remote din Chicago, un weekend am fost în New York iar apoi aproape două săptămâni am fost în road trip – Mount Rushmore, Salt Lake City, Las Vegas, Grand Canyon, Los Angeles și San Francisco. A fost intens, dar și mai important, mi-a dat un impuls să revin și să mai văd câteva locuri – Yellowstone Park, Redwoods California și poate un pic mai mult din Grand Canyon. Nu-s eu american să înțeleg care-i visul lor, dar am încercat să-mi fac propria mea variantă.

    Muntele și alergatul. O mijcare bună tot timpul mă scoate din casă. Dacă la mijloc mai e și o provocare, atunci cu siguranță o să vreau să fiu acolo. Când în Cluj era Untold, mi-am zis că nu vreau să fiu cu toată aglomerația și am ales să merg la munte în Piatra Craiului. Planul nostru măreț era să facem toată creasta într-o singură zi cu plecare și întoarcere de la cabana Curmătura. A fost o adevărată provocare și cu toate că lumea ne-a zis că avem novoie de multă apă, nu am înțeles prea bine ce înseamnă că avem nevoie de multă apă. Am suferit puțin în ziua aceea; și încă vreă 2 săptămâni după. Dar cel mai important lucru e că am reușit, am biruit muntele, am ajuns chiar înainte să se însereze și-am mai stat și la o bere după tot plimbatul din ziua respectivă.

    pozele reprezintă doar 24% din experiență, restul vă povestesc când ne vedem.

    Posted by Sălăgean Andrei on Monday, August 7, 2017

    Treaba cu alergatul pe de altă parte, e un pic mai diferită. La începutul anului, într-un mod neoficial mi-am propus anul acesta printre altele, să alerg la un (semi)maraton. Aveam un plan despre cum să mă pregătesc și să mă antrenze și știam că nu o să fie ușor. În Aprilie când era maratonul orașului, am fost în America, puteam să mă pregătesc înainte dar acolo nu aveam de gând să continui, așa că la jumătatea anului am renunțat la idee. Am reușit să merg totuși la câteva crosuri, două din ele chiar prin pădure. M-au pus la grea încercare, iar în unele cazuri am simțit pe pielea mea că pregătirea face diferența.

    Bunicul. O parte mai tristă a anului a fost că mi-am pierdut și ultimul bunic, cel din partea tatălui. A fost bunicul care mi-a zis tot timpul să fiu cuminte și să mă țin de școală, fiind învățător la școala din sat, știa mai bine. El a fost cel care a luptat în al doilea război mondial și îmi povestea despre cum l-au capturat nemții. Când eram mic știu că m-a dus la pescuit și ocazional îmi cioplea lopățici ca să mă joc. Țin minte că tot timpul când aveam ceva sau ne dădea el ceva, îmi zicea să împart totul cu fratele meu, că așa e frumos. Născut din 1922 a avut o viață plină și cu toate că în ultima vreme îl vedeam doar de vreo 3-4 ori pe an, a fost ciudat să știu că a plecat.

    100daysofeating. Varianta pe scurt, îmi place să mănânc! Oare mai ține minte cineva acu vreo câțiva ani când lumea posta „100 days of happiness„? Mi se părea un pic aiurea, pentru că poate nu în fiecare zi ești fericit, dar cu siguranță în fiecare zi mănânci. Și uite așa m-am hotărât să fac în fiecare zi poză cu ce mănânc și să le salvez. Scopul nu e ca poza să fie artistică, să atragă like-uri sau să fie sponsorizată de cineva. Vreau să păstrez totul cât mai banal posibil și să mă bucur în felul meu de fiecare masă. Au trecut cele 100 de zile dar de ce m-aș opri chiar acum? Știu exact când o să o fac și pe asta, dar până atunci mai e!

    scripote #100daysofeating #whatieat #delicious #livetoeat #day1 #birthday #dragos

    A post shared by Sălăgean Andrei (@scorbaciufermecat) on

    Weekend la Deva. Undeva pe la mijlocul anului am simțiu eu așa că am biruit. Am zis că treaba e bună, fac să fie bine și o să fie și mai bună. După toată distracția din America venea momentul cel bun și abia era jumătatea anului. Fusese chiar o aniversare bună și mă pregăteam să încoronez reușita, parcă și vedeam rezumatul anului cum o să arate. Așa că mi-a venit o idee să mă relaxez vreo două zile pe la Deva și să înțeleg momentul. După cum ziceam și mai sus, îmi era oarecum frică să nu trec prea ușor și să nu iau în serios. Aparent nu mi-am învățat bine lecția de fotbal și am fost taxat în prelungiri. Și uite așa iarăși revenim la vorba aia mai veche, „în viață nu-i ca-n fotbal”.

    Papagalul și ultimul event BEST. BEST a fost și o să rămână o parte foarte importantă din viața mea, cam la fel de importantă ca liceul sau facultatea. Am cunoscut o mulțime de oameni, am fost în multe aventuri memorabile și am învățat la fiecare pas ceva. Anul acesta am vrut să închid un ciclu și pentru ultima dată să mai particip la RoJAM; prima ediție a fost organizată de noi așa că ultima trebuia să fie tot a noastră. Am adunat o mână de oameni de poveste și 4 zile am petrecut, ne-am veselit și am cântat. Partea cea mai faină e că n-am lăsat totul să se termine fără o amintire pe măsură, iar pe lângă aia, am reușit să câștig și papagalul. Concursul de băut parcă n-a mai fost așa dramatic ca la prima ediție, dar tot ce contează e că de data aceasta am câștigat. Ce mă intrigă cel mai tare e că acum nu-s sigur de ce urmează mai departe.

    Cel mai frumos moment. La un moment dat mi s-a făcut dor de a mă implica cumva/undeva/cândva într-o organizație, să refac stocul de mulțumire veșnică. Am ajuns să intru în contact cu Simplon Romania și să particip la niște întâlniri mega nice la biblioteca Octavian Goga unde le arătam la copii să lucreze cu diverse programe care să-i ajute să învețe programare. De-a lungul timpului am lucrat cu tot felul de oameni, doar cu bătrâni și copii nu avusesem ocazia. Am încercat a doua variantă pentru că părea mai puțin stresantă. Era amuzant să vezi copii care abia ajung până la birou cum tastează tot câte o literă la 5 secunde, cum ridică două degete când au o întrebare sau cum pot să adune așa de multă energie în ei. La una din ultimele întâlniri, un copil ridică mâna și m-am dus să îl ajut, partea interesantă a fost când și-a adus aminte numele meu „Tu ești Andrei ?! Te știu că ai mai fost aici.”. Parcă mi-a dat toată energia lui atunci și simțeam responsabilitatea să îl ajut și mai mult pentru faptul că a reușit să mă țină minte. Dar când la final a venit, a întins mâna să dea noroc și mi-a zis „Mulțumesc că m-ai ajutat Andrei. Să ai sărbători fericite!”, pentru mine a fost cel mai frumos moment. Am simțit că am câștigat la viață.

    Posted by Kids Go Tech on Thursday, October 19, 2017

    Prietenii. 2017 a fost mai bun pentru că am avut niște prieteni buni aproape. Au fost oameni ca Daniel alături de care am petrecut weekenduri la o bere, o narghilea și o vorbă despre viață. Împreună cu el facem analiza ultimelor evenimente, dăm feedback la ce a fost și pregătim planul pentru ce o să vină. Încercăm să învățăm unul de la celălalt și ne atragem atenția când greșim, dar fără să ajungă să fie gay. El e omul care îmi amintește pentru ce există benzinăriile noaptea, de ce contează un gif bun trimis la momentul potrivit și tot el mă tot bate la cap „să-i scriu, să nu fiu fraier”! Și-apoi mai e Carmen și Dragoș, ei sunt oamenii de acțiune, cu ei nimic nu e o idee proastă și nimic nu pare imposibil. Dacă a fost să fie o seară bună, în aprox. 90% din cazuri, cel puțin unul din ei a fost acolo. Apoi că a fost nuntă, că a fost doar vorba de mers la muzeu, când a fost să facem treabă bună, nivelul a fost ridicat destul de sus. Nici o poveste bună nu începe cu „azi am mâncat o salată”, dar majoritatea aventurilor de anul acesta au început cu „eram cu Dragoș/Carmen la o bere…”. gg wp. ms.

    Epilog. O serie de evenimente favorabile și concidențe neașteptate au făcut ca finalul lui 2017 să mă ducă pe culme. Puterea îmi dă încredere. În 2018 vreau să fac să fie bine, dar de data acesata o să dau mult mai mult pentru a reuși. Un lucru pe care l-am reținut în 2017 e că dacă vrei să ajungi sus, nu trebuie să-i faci pe ceilalți mici, trebuie să-i ridici pe cei din jurul tău și automat ei o să te facă pe tine mare.