Papagalul

11 decembrie, 2017 by Andrei Sălăgean

Una din fanteziile mele la care visez când mă plimb aiurea, e să joc măcar un meci pentru naționala de fotbal a Romaniei. Nu pentru că știu să joc fotbal așa bine, dar îmi place să îmi imaginez cum ar fi atmosfera, publicul care scandează pentru tine. Iar atunci când aș marca un gol, tot stadionul ar striga numele meu iar eu aș fi în extaz pentru reușită. Aș da totul doar ca să știu că împreuna am câștiga.

De 1 decembrie am ales să particip pentru ultima dată la RoJAM. Primul la care am participat a fost organizat de clujeni, iar acum dupa 6 ani, a venit iar rândul nostru să-l facem, așa că m-am gândit că ar fi momentul perfect să închei o eră. Aveam alături oamenii mei de calitate așa că ne-am gândit că e musai să o facem memorabil. Joi dimineața de la 10 am mers la un squash scurt iar pe la 12 eram deja în Cora să facem cumpărături. Am lăsat ceva bani acolo, dar măcar aveam tot ce era nevoie: vin, pahar de vin, „brânză de vin”, măsline și alte lucruri adiacente plus materie primă pentru shoturi. Planul e făcut, sunt gata să-l execut.

Era a doua seară și noi aveam plauri de Zorro și apoi să ne aducem aminte de vremurile bune alături de Budureasca. Stăteam toți relaxați în cameră când vine cineva să ne anunțe că în jumătate de oră începe concursul de băut bere. Știam că nu vreau să particip, nu mă interesa, vremea mea a trecut. Chiar și prietenul Andrei zicea că nu se baga, mai ales dacă nu mă bag nici eu. A urmat vreo 10 minute confuze în care am fost anunțat că eram pe lista, apoi am vrut să fiu șters, apoi era și Andrei pe listă, apoi eram în echipe diferite… în final am ajuns să fim într-o echipă și să participăm. Nu-mi dau seama cum, când sau de ce, dar am zis să încercăm și apoi revenim la treaba noastră.

Eram la masă și lucrurile mergeau cum trebuie. Am câștigat grupa fără să pierdem și speram să ne întâlnim cu favoriții doar în finală. Ne plimbam printre mese și studiam adversarii. Știam unde suntem, ce putem și ne gândeam cum facem să câștigăm. Eram acolo și dădeam ce era mai bun, nu eram doar pentru prezență, era ceva mai mult. În semifinale am avut meciul cel mai greu, am simțit că am pierdut și părea că acolo se termină și asta a fost. M-am întors să-mi îmbrățișez coechipierii când am auzit că defapt a fost la limită, dar noi trecem mai departe. Era nesperat, era minunat și acum venea ceea ce toată lumea a așteptat. Echipa clujului era în finală.

Puterea îți dă încredere. Ne îndreptam spre masa unde urma să jucăm în timp ce paharele erau deja pline. În stânga și în dreapta erau oamenii care își încurajau favoriții. Era gălăgie, era nebunie, totul se mișca cu încetinitorul, iar ocazional mai punea unul mâna pe umăr și te încuraja. Erau oamenii ăia care își puneau speranțele în tine. Dar până la urmă despre ce era vorba? Nu era ceea ce mă reprezenta, dar era ceva ce îmi doream. Toată echipa la un singur loc și ne-am hotărât că putem să câștigăm. M-am uitat la cel de lângă mine, ascultam cum lumea scanda pentru noi și-am zis că nu e presiune. Cred că a durat undeva puțin peste 10 secunde și am sărit în sus de bucurie. O bucurie ciudată dar o bucurie imensă m-a făcut să urlu atât de tare încât a doua zi eram răgușit. Clujul câștigase papagalul.

Undeva mai târziu în seară, eram afară și luam o gură de aer. Dacă aș fi fumat, ăsta ar fi fost fix momentul când trebuia să fumez o țigară așa de relaxare. Și stăteam și vorbeam cu cei care erau afară când la un momenta cineva mi-a zis ceva. Vreo două secunde am rămas uimit, surprins, blocat, apoi mi-am dat seama că încrederea îmi dă putere. Restul evenimentului l-am petrecut cu oameni faini, am cântat, m-am distrat, am consumat vreo 4GB cu muzica de pe youtube și-am ajuns doar după 4 în pat, lucru destul de rar pentru mine. Mi-am dat seama că o vorba bună mă poate ține destul de mult treaz.

Epilog. Recent am avut Christmas Party la lucru. Deși îmi doream să dorm măcar o oră înainte de party, n-am reușit și am ajuns la party și fără să mănânc „tura 2”. Nu a fost asta o problemă, m-am adaptat din mers, pe la mijlocul nopții am simțit că dau puțin de greu dar am trecut peste. Seara mergea bine, ne-am mutat în alt local și distracția continua. Au mai apărut schimbări de plan sau lucruri neașteptate, dar în principiu știam unde eram și unde trebuie să ajung. Deși seara mi s-a părut că a fost scurtă, pe ceas părea destul de lungă. Întru-un mod hazliu, la un moment dat dădeam explicații de ce sacoul meu are petece la cot și unde e defapt logodnica mea. Chiar așa a fost! Apoi am pornit spre casă, o porțiune pe jos, apoi a trebuit să iau taxi că nu mai eram în stare să merg. Partea bună a fost că încrederea îți dă putere iar eu aveam nevoie de multă putere pentru a doua zi.


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.