Ce am făcut în 2016

1 ianuarie, 2017 | Andrei Sălăgean

Pot zice că în 2016 am călătorit destul de bine. Am început anul în forță și-am ajuns în Londra la o conferință WordPress, cu puțin noroc am și vizitat. Un lucru a fost clar, berea a mers bine în zilele cât am stat acolo. Plănuită încă de anul trecut, a urmat o plimbare prin Copenhaga chiar la sfârșitul lui februarie. A fost chill, foarte chill, cel mai chill. Au aia acolo niște prăjituri foarte bune. Și-a venit aprilie și de ziua mea, am văzut un pic Dortmund, iar apoi am ajuns în Riga și Tallin. Am prins noi și un pic de ploaie, dar asta nu ne-a oprit să ne plimbăm peste tot. Cârnații din Germania merită încercați! În partea a doua a anului a mai urmat team buildingul din Croația și JAMul din Macedonia, ambele cu drumuri foarte lungi.

Singurul meu obiectiv pe 2016 a fost să ajung la General Assembly unde să prezint năFRama la toate grupurile locale BEST din Europa. Lucrasem destul de mult la ea, cumpărasem o temă ca să nu mai fac eu designul și rezultatul era unul care mă încânta. Dar degeaba ai ceva fain dacă nu împarți cu lumea. La finalul anului pot să mă mândresc că sunt 22 de grupuri BEST care folosesc aplicația și mă provoacă să vin cu îmbunătățiri constante și să fac naFRama și mai utilă și ușor de folosit.

Un lucru nou pe care l-am făcut în 2016 a fost să îmi cumpăr echipament și să încep să merg la schi. E foarte interesant că ultima dată când am schiat a fost când eram prin clasele primare, dar aparent e ca mersul pe bicicletă, nu se uită. Dar cu toate că nu se uite, dacă nu faci cum trebuie riști să-ți „strici” una alta. Așa că după prima experiență mai serioasă de schiat de la începutul anului, a urmat aproape o lună în care am avut probleme la genunchi. Partea bună e că l-am salvat la timp ca să pot alerga la cross.

Și pentru că în 2016 am vrut să fiu cât mai sus, am ajuns de câteva ori să merg la munte și să fie chiar foarte plăcut. Tot ce știam e că îmi place să mă plimb și să fac mișcare iar prin martie am urcat pe Ceahlău când încă era zăpadă. A fost o experiență foarte frumoasă astfel că apoi a mai urmat Pietrosul Rodnei și Bistriciorul. Totuși nimic nu se compară cu ziua când am urcat pe Varful Moldoveanu. A fost o adevărată aventură să pornesc dimineața din Sibiu, să ajung sus pe munte iar seara să fiu acasă la Cluj.

Cărți. Poate unul din cele mai bune lucruri care s-au putut întâmpla în 2016 a fost ca am reușit să găsesc o plăcere în a citi. Știu că pentru marea majoritate ce zic acum pare ceva banal, dar treaba chiar așa era, mie nu prea îmi plăcea să citesc. Și-așa a fost să fie anul acesta că mi-am cumpărat prima mea carte și nici nu m-am plictisit și nici nu am adormit de la ea. A fost exact de ce aveam nevoie în acel moment. În sfârșit pot să răspund acum și eu la întrebarea „care e ultima carte citită”.

Și ca oricând, și-n 2016 am încercat să fac să fie bine (ca să nu fie rău). Am alergat la ștafetă pentru maraton și a fost un challenge interesant. Am ajutat și eu pe Google cu poze ca să știe lumea de exemplu cum arată Lidl din Sigma. Dintr-o glumă mică am ajuns să donez pentru ceva fundație care ajută copiii. Am făcut un tur de Moldova, Vatra Dornei – Suceava – Iași  și-am colindat oamenii. Mai trebuia să ajung și prin Botoșani dar erau plecate gazdele. Am învățat să fac cheesecake și lumea zice ca e chiar bun. Mi-am cumpărat brad și am văzut cât de fain e să-l aranjezi #doarodataicraciunul. Iar mai mult ce să zic, vorba aia, am făcut tot ce-am putut, iar ce n-am putut, măcar am încercat. gg wp 2016


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.