2016

  1. Când mi-am luat viza

    December 7, 2016 by Andrei Sălăgean

    Era vorba aia cu visele care devin realitate, fix așa s-a și întâmplat. M-am trezit într-o dimineață și visasem că eram în America și mă plimbam pe ceva străzi din Miami și era mega nice. N-am mai putut să adorm la loc să continui visul așa că am stat și m-am gândit cum ar fi să îl transform în realitate.

    Am ajuns la lucru și pe drum tot la asta m-am gândit. Cum ar fi să merg iar în state, dar de data asta să nu mai lucrez și doar să mă relaxez și să vizitez. Am cerut voie de la lucru dacă pot lipsi mai mult și s-a rezolvat. Planul era să stau 4 săptămâni acolo, 3 lucrez remote și una doar pentru distracție. Apoi am întrebat și acasă dacă “mă lasă” să plec și am primit și de acolo acceptul. Următoarele zile mi-am depus actele ca să îmi fac pașaport nou. Planul începea să prindă contur.

    Trebuia să încep documentarea pentru viza. Am avut noroc că am dat peste un blog în care o tipă povestea cum a decurs experiența ei și de ce acte aveai nevoie. În mare parte nu-i rocket science, dar ți se poate întâmpla să ai probleme cu site-ul dacă se decide random că poza ta nu e bună. Se rezolvă ușor dacă încerci un pic mai tarziu. Evident o să trebuiască să promiți că nu ești terorist și că nu ai planuri malefice odată ce ajungi acolo. Am făcut planificare de interviu și mă pregăteam de ziua cea mare.

    Am fost minunat de faptul că este avion Cluj-București care face doar o jumătate de oră și la preț e mai ieftin decât trenul. Scria foarte clar pe site că nu ai voie cu electronice în incinta ambasadei, dar cineva îmi spusese că sunt ceva dulapuri și le poți lăsa acolo. Avionul ajungea dimineața și pleca seara, așa că mi-am luat laptopul la mine să am cum să mai pierd vremea. Am ajuns acolo și așteptam să îmi verifice programarea. Se uită la mine și mă întreabă de electronice. Îi zic de telefon, apoi se uită la ghiozdan și mă întreaba de laptop/tabletă. Când îi spun de laptop, se uită la mine și îmi zice că n-am voi cu el înauntru… “ok, încerc să rezolv”. Se uită la mine și parcă neavând încredere în mine îmi zice că nici nu am voie să îl las random pe acolo nesupravegheat.

    Trebuia să fac ceva cu laptopul. Era o variantă cu un magazin din apropiere dar care se deschidea doar peste vreo 2 ore. Mai era și un METRO undeva mai departe și probabil îl puteam lăsa acolo, dar nu era sigur. Mă gândeam că poate îl las în mașina la unul din jandarmii de acolo apoi mi-am dat seama că nici nu are rost să încerc. Așa că … m-am apucat să mă plimb prin zonă … să scanez zona să văd că e gol pe acolo … și că nu se uită nimeni la mine … și am luat ghiozdanul și l-am lăsat într-un gard viu mai mare. Dap, asta chiar s-a întâmplat!

    Eram înauntru și așteptam să mă cheme la interviu. Oamenii aveau emoții de ce o să îi întrebe, eu tot ce speram era să mai găsesc laptopul acolo când mă întorc. Discuția a mers lejer, mi-a zis că mi-a fost aprobată viza, nici nu am mai întrebat pe cât timp că deja mă grăbeam să mă întorc și să îmi iau ghiozdanul din boscheți. L-am găsti ok, m-am liniștit și-apoi am început să sun lumea să le dau și cealaltă veste bună.

    Acuma am viza, trebuie să finalizez doar planurile. O să fie fain 🙂


  2. #reminder

    December 5, 2016 by Andrei Sălăgean

    Când m-am îmbătat la JAM la Bran și-am ajuns în cameră. Când am dormit relativ ok la FAM. Când am dormit bine la MW deși era gălăgie afară. Când era Easter Party și-am ajuns in cămașa cea nouă. Dimineața cea bună de la summer în care m-am trezit plin de energie. Și-apoi am mers la savage trip cu cortul. Când m-am întors din concediu și am primit cheia de la aprtament și am intrat în el prima data. Și m-am gândit să inaugurez aprtamentul iar a doua zi abia mă mai țineam pe picioare. Am fost la UNTOLD și m-am distrat până dimineața. Odată am fost chiar și acasă și-am mâncat ciorbă rădăuțeană, am auzit glume și-am văzut câinii. Cu următoarea ocazie m-am dus să tai porcul la bunici, fost o experiență unik.

    “Vreau tot sau nimic la fel ca fenta lui Dobrin.” – Tatae, BUG Mafia

    M-am dus în Copenhaga să mă relaxez și a fost chill. Ce-i drept am fost și plecat și nu știam cum e acasă. Dar să nu uităm când am făcut salata de beof de Crăciun sau tentativa de brioșe. Și am primit cel mai tare cadou de ziua mea. M-am dus în Dortmund prin ploaie ca să vizitez random. Și-am fost și Tallin și Riga de ziua mea. M-am dus și am împușcat chestii. Și în fiecare dimineață când m-am trezit și am plecat primul din casă. Și m-am îndepărtat.

    “I loved you the best that I could, what I could do I did, what I didn’t do I tried. Fuck it!” – Kevin Hart, Let me Explain

    Și m-am apucat și am făcut cel mai bun cheese cake pe care-l știu. Am fost și n-am fost dar mai mult n-am fost. Și m-am apucat să citesc pentru că părea interesant și salva timp. Și mai erau mai multe dar defapt era ne-am nu m-am

  3. Când am vrut să fiu sus

    October 4, 2016 by Andrei Sălăgean

    Aveam eu impresia că sunt un pic cam jos și mi-a venit mie o idee să ajung iar sus. Și ce loc mai bun puteam găsi înafară de vârful Moldoveanu 2544m. Ideea mi-a venit luni, miercuri trebuia să mă hotărăsc iar vineri să plec, singur! Adventure time!

    Cam astea sunt singurele momente când regret că nu am mașina mea, că mi-e mai greu să ajung în diverse locuri mai îndepartate. Am început să fac un plan și am ajuns că plec vineri după lucru cu un BlaBla car până în Sibiu. Acolo dorm noaptea la prietenul Remus iar dimineața la prima ora iau trenul spre Făgăraș. Până aici totul era ok, apoi interveneau variabilele. Trebuia să aleg intre:
    • Traseul de la Balea Lac: puteam ajunge mai ușor dar zicea lumea ca e un pic mai greu
    • Traseul de la Victoria: pe foaie era cel mai scurt dar cu panta mare pe final
    • Traseul de la Sâmbăta: au mai fost niște prieteni pe acolo, ziceau ca e nice.
    Înafară de primul traseu la care se putea ajunge relativ ușor, la restu trebuia să am noroc pentru ca pornirea nu era de la strada principală. La întoarcere nu știam încă ce fac, îmi pregătisem ceva bani la mine și mă bazam că gasesc o soluție.
    Drumul până la Sibiu a fost ușor, am băut o bere scurtă și m-am pus la somn. Îmi pregătisem la mine batoane proteice și o pungă de chiftele. Dimineața la 5 și ceva am luat trenul după ce am avut niște emoții că nu vine taxiul și toată povestea mea se termină trist. Între timp m-am decis că o să urc pe la Bâlea ca să știu un lucru sigur și măcar în vârf să ajung. Când m-am dat jos din tren am dat peste asta:
    Am căutat să mă pun la stop și cu ceva noroc am prins o mașina până la intersecția cu drumul care ducea spre Transfăgărășan. Îi las la nenea niște bani și îmi urează noroc într-un mod ironic după ce îi zic că vreau să urc azi până în vârf, singur. Am mai așteptat încă puțin și o familie nice de moldoveni m-a luat într-o dacie până în vârf și nu mi-a luat nici bani. Tanti la luat chiar pe băiatul care se întindea și dormea pe toată bancheta din spate, doar ca să încap și eu. La ora 8 dimineața eram la Bâlea, am făcut o poză, două cruci și am pornit să urc.
    Cumva chiar la început aveam impresia că mi-e foame și în timp ce urcam am început să mănânc – nu știu ce a fost în capul meu. 2 minute mai târziu respiram greu și m-am oprit până ce am terminat de mestecat și doar după am pornit iar. La un moment dat am vrut să îmi pun muzica dar mi-am dat seama că trebuie să fiu mult prea atent pe unde calc încât mă deranja.
    Am pornit la pas vioi știind că totul depinde de mine să ajung sus și că nu trebuie să aștept după nimeni. Planul era așa: mă uit după oameni care sunt în fața, îi ajung, îi salut și revin la pasul 1. Mi se părea interesant cum trebuie să tot urc pentru ca apoi să cobor iar și în final să ajung în vârf. Încetul cu încetul am trecut de mai multe grupuri dar tot nu știam unde trebuie să ajung. Primul moment de cumpănă a fost când am văzut un câine. Nu știam, mă atacă, nu mă atacă, aici e multă lume, deci nu poate fi periculos, totuși dacă m-a văzut și nu sare spre mine e ok, cred, o iau încet și văd eu. Era un câine prietenos și am trecut fiecare în partea noastră. Apoi am văzut vârful:
    Ultima parte trebuie să recunosc, a fost foarte grea, dar eram convins că e treabă bună și nu trebuie să pierd timp aiurea. După mai puțin de 6 ore de la pornire am ajuns în vârf, mi-am făcut o poză ca tot omul și m-am pus să mai mănânc ceva. Și cu toate că eram acolo sus simțeam că mai lipseau niște lucruri, slană, ceapă, brânză și cineva cu care să le împart.
    N-am pierdut mult timp m-am uitat la ceas și pe la 14:30 am pornit să cobor. Eram hotărât, trebuia să ajung tot în aceași zi acasa și să mă bucur în patul meu. Nu mai aveam chef să merg iar tot pe la Bâlea pentru ca era cel puțin la fel de greu traseul și la întoarcere și nu eram sigur de ce mașină prind de acolo. Pe la Sâmbăta era și ăla un pic greu și nu mă ducea până la drum. Am început să fac pasul mare și să cobor pe la Victoria, traseul zicea 6 ore dar mă gândeam că poate îl pot scurta cel puțin până la 5. Am coborât o parte mai abruptă, salutam oameni care atunci se pregăteau să urce și am intrat în pădure.
    Acuma probabil de la oboseală, de la prea mult timp de mers, de la prea multe sfaturi că e periculos să mergi singur și că trebuie să am grijă mare, am început să mă uit tot mai atent în stânga și în dreapta până ce am dat de asta:
    Nu știu ce urme sunt alea dar părea că măcar două din ele vreau să mă mănance. Am mai făcut vreo 100m și apoi mi-am scos briceagul din ghiozdan și l-am pus în buzunar. Apoi mi-am dat seama că îmi ia mai mult de vreo 5 secunde să îl scot, să îl deschid și să acționez în caz de pericol. L-am desfacut și mergeam cu el în mână, care? în dreapta! Pe stânga aveam chestia aia care ține cald la gât, ca să pot să o bag pentru a bara și cu dreapta să atac. Apoi am stat și m-am mai gândit că lama ar trebui sa fie spre exterior, ca sa pot să împung de vreo 2 ori și apoi după ce bag să și împing ca sa tai și să fac rană. Cam la asta mă gândeam eu! Tind să cred că am mers vreo oră așa până ce m-am mai calmat și am pus cuțitul la loc.
    Pădurea nu se mai termina, începeau să ma doara un pic picioarele, soarele apunea și eu mă gândeam cum ajung acasă, doar la asta îmi stătea capul. Am ieșit la drum pietruit și o tanti m-a luat și m-a dus cu mașina până în Ucea, dar asta nu era la drumul național. După ce-am mai mers o vreme pe jos, cu niște semne disperate un nene m-a luat incă vreo 10km până la drum. Mno de aici treaba devenea ușoara, găsisem o mașină din Sibiu care mă ducea spre Cluj. Cu încă un stop am ajuns la intersecția cu drumul care vine de la Rîmnicu Valcea și am așteptat într-un Subway. Drumul până la Cluj a fost interesant mai ales pentru ca tipul mergea doar cu faza lungă și mașina trepida dacă treceam de 100km/h.
    Într-un final am ajus și acasă, puțin după ora 12. Un duș rapid, spălat pe dinți, încă un pic și somn. Am adormit cu impresia că eram obosit dar măcar am ajuns sus.

  4. Ia cum trece vremea

    March 4, 2016 by Andrei Sălăgean

    Bine, nu-i chiar o surpriză că trece, dar îmi place să mă gândesc că acu opt ani am început să scriu pe acest blog. Și eram eu în liceu și mi se părea că am prea mult timp liber. Astăzi am fost până la doctor să-mi verific genunchiul și la un moment dat a făcut remarca: “După sănătate, timpul e cel mai important”. Cu ocazia asta mi-am adus aminte și de bancu cu timpul. 


    De trei ani m-am cam oprit din scris, dar încă îmi place cum sună scorbaciu și ocazional mă mai gândesc cum e el fermecat. Dacă o să trebuiască să dau vreodată un nume la ceva, nu la copil, “scorbaciufermecat” e prima opțiune. Și-mi mai place să mă gândesc la treaba aia la care eu i-am zis “Născut pentru a reuși!”. A fost așa de simplu la început și era o vreme când postam zi de zi, fie că luam ceva de pe internet, fie că scriam eu. La un moment dat am vrut să îmi fac tricou cu blogul, dar am renunțat undeva pe parcurs.
    Tot ce vreau anul ăsta e să mai trezesc un pic din spiritul care m-a pornit să scriu aici. În opt ani m-am schimbat mult, dar copilul din mine a rămas la fel, are doar alte jucării. Trece vremea, dar rămâne vorba “asta-i viața dragii mei”.

  5. Aniversare

    January 11, 2016 by Andrei Sălăgean

    Un lucru destul de important care a avut loc anul trecut a fost Aniversarea 20 ani BEST Cluj-Napoca. Au venit oameni vechi care ne-au povestit despre cum a fost la inceput și ce planuri aveau. Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu ei și să aflu tot felul de chestii interesante, inclusiv de la prefectul Clujului. În poza de aniversare de mai jos, se poate vedea un 20 mare din carton.


  6. Cum a fost 2015

    January 6, 2016 by Andrei Sălăgean

    A trecut și 2015 și aparent tot ce am reușit să scriu a fost despre cum a trecut anul 2014. Încep anul 2016 scriind despre anul trecut și-mi propun ca la anul să fie mai multe pe aici. După cum tot zice lumea, mi-am notat și eu ce-mi propun anul acesta să reușesc și contrar așteptărilor, a ajutat puțin.

    După 5 ani de fun, friendship, learning, improvement și flexibility la BEST Cluj-Napoca, anul trecut am devenit alumnus al acestei organizații. Dacă în liceu aveam impresia că am timp liber și am început să scriu pe blog, la facultate am intrat în BEST și timpul liber l-am investit acolo. Am încercat eu când am mai avut timp să scriu despre aventurile, experiențele și prieteniile pe care le-am trăit, dar sunt multe încă nepovestite. Și parcă în top 3 lucruri pe care îmi place să le fac, e să stau random cu oameni la o vorbă și să-mi aduc aminte de diverse momente. În BEST am învățat multe și am încercat să dau cel puțin la fel de mult înapoi. Fără să exagerez, aș putea scrie o carte despre lumea mea din BEST, dar nu e cazul acum. Mă bucur că am ajuns alumnus după 5 ani în care acolo a fost casa, școala și familia mea!
    După 6 ani de stat în cămin, anul acesta am făcut pasul cel mare și mi-am cumpărat apartament. Am fost eu norocos și am avut parte de colegi faini de camera și parcă dacă mai era nevoie, mai stăteam încă un an, mai ales ca era cel mai aproape de locul de muncă. Și-apoi vine vejnica întrebare, “cum e să fii la casa ta?”. E o întrebare aiurea, evident că e bine. Sunt anumite diferențe față de cămin, majoritatea în favoarea apartamentului, dar și câteva pentru cămin. De exemplu în patul de la apartament încap foarte bine și când e cazul, mai încape cineva fără să ne lingurim prea mult. În cămin poți să verși ceva pe jos și să lași curățatul pentru a doua zi sau când a veni cheful, la apartament nu prea. Și mie îmi place să fie lume în jurul meu, să am cu cine să stau de vorbă, dar în același timp e bine să ai lucrul tău la care tu plătești și e bun. Am avut noroc cu mama și cu tata care m-au ajutat și acum treaba e bună. Să vedem ce urmează..
    Și totuși după 6 ani de facultate, am terminat tot ce am avut cu viața de student, mi-am dat disertația și am terminat masterul. Contrar credinței populare, mie chiar mi-a plăcut la facultate și atunci când am simțit nevoia și am avut chef, chiar am putut învăța ceva. Iar când nu mi-a plăcut, am citit ceva să îmi pot aminti mai târziu despre MUX, Jordan, MIPS sau integrală pe curbă. Am început masterul cu gândul să mai fiu și eu încă o vreme student și să profit de beneficii și l-am terminat așteptând viața liniștită de după. Nu duc dorul examenelor sau a proiectelor, dar țin minte când ne-am întâlinit într-o sesiune mai mulți și ne explica un coleg niște probleme ca să ne putem lua examenele. Cu bune cu rele, mă bucur că am venit și-am terminat la poli.
    Anul acesta am vrut să finalizez varianta 2.0 pentru naframa. Am trecut prin mai multe planuri și calcule și arhitecturi și designuri și totul era prea bun și nimic nu se potrivea. Pe finalul anului lucrurile au mers într-o direcție bună dar nu perfectă. Într-un fel îmi dau seama că una din probleme e că vreau să fiu doar eu one man show, dar parcă nu-s pregătit să o rezolv. Tot ce pot zice e că am un plan mai bine pregătit pentru 2016 și îndeplinirea lui e unul din obiective.
    Și totuși 2016 a fost un an bun pentru fotbal. A fost unul din acele momente când schimbi antrenorul, schimbi strategia, schimbi jucatorii și echipa tot nu câștigă. Și-apoi lași totul să fie la fel și merge. E ca și atunci când faci o pregătire mai bună în pauza competițională ca să fie echipa pregătită fizic pentru retur. Au fost momente bune când au revenit jucătorii împrumutați la alte echipe, plus jucătorii reveniți după accidentări. Tot ce vreau să zic e că altfel joci un meci când ai toți jucătorii disponibili.
    Și-au mai fost treburi faine în 2015 și treburi care nu au mers tare bine, dar hai să rămânem cu cele mai importante. Și nu stau acuma să mă gândesc prea mult la cum o să fie 2016. Tot ce vreau, e să reușesc și să pot pune asculta cât mai des asta.