Belgrad și buletinul part II

April 24, 2014 by Andrei Sălăgean

          Am ajuns în Skopje după un drum lung cu autobuzul și tot ce îmi doream era mâncare și un duș. Am ajuns la hostel cu un taximetrist cu care am povestit despre CFR Cluj și am aflat că mai sunt cazat cu două italience și un prieten alături de care pornisem. Părea că am început cu dreptul.

          Povestea weekendului s-a rezumat la: burek, oameni faini, prieteni noi, chest beat from wolf of wall street, vizitat și relaxare. Într-un final trebuia să revenim și la viața reală și să mergem acasă pentru că de marți ne aștepta lucrul. Împachetați cu suvenire și alcoale pentru cadouri, am luat trenul și am avut răbdare. Ne-am trezit doar la graniță când am dat buletinele. Chiar și atunci, doar am deschis un ochi, am luat buletinul, l-am dat și apoi l-am pus direct înapoi în buzunar ca să pot adormi mai repede. În celălat compartiment umblă o mică povestioară cum prietenii mei au reușit să facă niște minori să plângă prin puteri nemaivăzute. Într-un final am ajuns în Belgrad, trenul întârziase chiar un timp decent de mic și am pornit să vedem de la cât aveam următorul tren. Întâmplarea făcea că era unul peste 15 minute dar în altă parte a orașului. Am negociat cumva cu niște taximetriști și în ultimul moment am ajuns de am prins trenul.

         Părăseam Belgradul și cumva eram liniștiti că ne îndreptăm spre casă. Am început să ne completăm biletele de tren și ne pregăteam să adormim puțin. Mie a început să îmi curgă sânge din nas așa că nu am chiar adormit. Trenul ne-a dus până aproape lângă graniță și de acolo urma să luam alt tren. Ne-am urcat iar eu fericit că am găsit o priză, mi-am scos telefonul și am început să mă joc. Întainte să pornim a venit un polițist de vamă să ne verifice actele ca să nu fie probleme la vamă. Atunci am avut surpriza să realizez că eu mi-am pierdut buletinul… nașpa frate! M-am dat jos, am lăsat rucsacul să mi-l aducă colegii de cameră, eu mi-am luat doar portmoneul și un corn. Norocul nr. 1 – orașul în care eram avea un consulat și atunci nu a trebuit să mă întorc în Belgrad la ambasadă. Norocul nr. 2 – în gară am dat de un tip care ști română și m-a dus până în centrul orașului. Norocul nr. 3 – am prins deschis la consulat, programul era doar până la ora 12. Norocul nr. 4 – tipul a stat cu mine, m-a dus la bancă să plătesc taxa, apoi la exchange sa schimb bani, apoi iar la bancă apoi iar la consulat. Și cel mai mare noroc a fost că la final tipul acela super nice m-am mai dus cu mașina și încă vreo 15 km până la graniță. Sănătate să aibă omul acela și să-i trăiască familia!

          De granița de la sârbi am trecut lejer, pe jos, și m-am îndreptat spre cea a noastră. Aveam doar o foaie ștampilată cu o poză care zicea că eu într-adevăr sunt eu și că nu-s altcineva și ținea loc de buletin. Așa s-a făcut că la granița noastră am așteptat destul de mult încât să treacă toate mașinile care poate m-ar fi luat la stop. Până în satul de lângă m-a dus o mașină de poliție de la MAI până la urmă. Acolo mi-am luat ceva de mâncare, am sunat acasă să le prezint situația și apoi m-am pus la stop. Am prins o mașină până în Timișoara și de fericit ce eram, le-am dat bani ca nu cumva să risc să îi pierd. Ajuns în oraș, am mers direct la gară să văd cum pot ajunge în Cluj. Era o rută pe la Oradea dar tanti de la ghișeu se tot fâstâcea și numa nu o vrut să îmi dea bilet pentru că nu aveam voie să călătoresc cu Balkan Flexipass-ul așa în tara mea. Era gata, gata să pierd trenul dar l-am prins la limită. Era să ratez și legătura din Oradea spre Cluj, dar l-am rugat pe controlor să anunțe să mai aștepte încă 5 minute trenul. Până la urmă am ajuns și acasă și chiar foarte repede, doar cu vreo 20 de minute după ceilalți prieteni. Pe drum am aflat și că plânsetul de copii mici este unul din lucrurile care nu mă poate lăsa să nu dorm.

          A fost o călătorie lungă, interesantă și din care am învățat multe. M-am mai relaxat, mi-am făcut prieteni noi, elementul surpirză nu a lipsit și mai am o poveste de spus copiilor. Am reușit să-mi închei niște socoteli mai vechi din Belgrad și asta m-a făcut să fiu mai liniștit. Timpul solo petrecut pe autobuz si tren m-a făcut să mă gândesc mai mult la ce-i important pentru mine și la momentele faine din viață. Și abia aștept următoarea călătorie, care se anunță să fie iar în Polonia.


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *