mai, 2013

  1. Get awesome

    mai 27, 2013 by Andrei Sălăgean


  2. Așa fac eu să fie bine

    mai 20, 2013 by Andrei Sălăgean


  3. Cineva nu e departe

    mai 7, 2013 by Andrei Sălăgean


  4. Nu rămânem noi în Ucraina!

    mai 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Speranța moare ultima. Discutam deja un worst-case și best-case scenario și cam ce trebuie să facem la fiecare. Tot încercam să descifrăm din chirilică și să încercăm să recunoaștem vreo localitate.

             După mai multe persoane întrebate, am dat de un cuplu cu bun simț care au vorbit cu tanti de la ghișeu și i-a explicat ce vrem. Problema era că nu mai aveam bani cash, așa că am plecat în căutarea unui ATM. Primul care l-am găsit nu mergea iar banca de lângă era închisă. La al doilea am avut noroc să văd că mi-a intrat bursa și am de unde scoate bani. M-am întors în autogara ca să văd că era unul funcțional chiar acolo. Trenul era la ora 8, deci era pierdut pentru că autobuzul pleca de acolo la 11. Totuși n-am părăsit orașul fără să fim acostați de dubioși pentur țigări și aproape, aproape și de jandarmerie.

             Când am ajuns în Lviv, parcă era altă țară. În autogară era cald, aveau prize pentru laptop și internetul era free. Ne-a trebuit 10 minute și deja aveam tot drumul până în Cluj. Am fi pornit pe jos până la gară pentru că mai aveam timp, dar până la urmă am negociat și am luat un taxi. Bine am făcut, ca pe jos pornisem în direcția greșită. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult și am și luat trenul spre Muchacheve. Aici iar am fost opriți de câtre un milițian care „ne-a predat” unui taximetrist. N-am acceptat oferta lui de a ne plimba prin oraș și am pornit pe jos.

             In autogară am ajuns numai bine pentru că am așteptat doar 10 minute și am prins autobuz până la graniță. Am mai pierdut timpul mâncând o șaorma, speram noi fără carne de cal, și-apoi am plecat. Ne bucuram foarte mult când știam că în curând o să scăpăm de dubioșii din Ucraina… și o să dăm de dubioșii noștri. Măcar pe români îi înțelegeam. Seara eram deja în Cluj. Cu puțin noroc am avut și curent pe tren așa că am avut timp să îmi citesc mailurile. Cu și mai mult noroc, am prins ultimul autobuz și am ajuns în cămin.

             Uitându-mă înapoi, au fost niște momente intense cu destul de mult „wow” sau poate mai degrabă „uău”. Nu-i așa de ușor când trebui să te descurci mimând locații sau cine știe ce altceva. A fost o aventură faină pe care am dus-o la capăt alături de bunul meu prieten Lori. Aș vrea să cred că mi-am luat porția pentru anul acesta, până data viitoare, numai bine!


  5. Aventură în Ucraina

    mai 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Și dacă e altă țară, atunci musai să fie aventură, dacă-i musai, atunci cu plăcere. Trecuse ceva vreme de când eu și Lori ne-am luat ultima porție de „wow” și soarta s-a gândit că ne mai trebuie. Măcar de data aceasta nu a fost frig.

             După cum spuneam, am ajuns în gara din Kiev, dar aveam tren doar din Lviv până la graniță. Din Kiev până în Lviv trebuia să ne găsim noi ceva. Organizatorii ne-au spus că SIGUR este ceva, altfel nu ne mai luau restul biletelor de tren. În autogară, care era lângă gară, nu era nici un autobuz pe ruta aceasta. Să nu uităm că vorbim de ziua de luni și de doua din cele mai mari orașe din tară, din care unul era capitală. Legătură la tren nu mai era așa că ne-am dus în McDonalds-ul de lângă să mai căutăm pe internet și să vedem ce mai este. Nu prea am avut noroc.

             Ne-am întors în autogară și ne uitam după microbuze care merg în orașe apropiate Lvivului, în speranța că ne descurcăm noi mai departe. Un nene foarte dubaș îi tot zice ucraineanului care era cu noi că el merge spre Rivne, un oraș aproape de Lviv și de acolo putem lua alt autobuz. Îl rog să mai ceară încă o dată confirmarea că avem autobuz. Nenea îi tot zice că SIGUR găsim autobuz, că-s tot din 2 în ore. Deoarece pleca chiar atunci, am luat decizia să nu mai așteptăm și să mergem. Tipul vede că nu știm limba, că nu avem nici o treabă și că suntem pe nicăieri așa că începe să ne ia la mișto și în timp ce plăteam ne tot zicea cu o engleză aproximativă „Russian Bear” în timp ce își flutura mâinile prin aer.

             Foarte sceptici ne-am suit în microbuz și ne-am așezat. Închide ușile și înainte să pornim, șoferul se întoarce, arată cu degetul spre noi și râzand tot repeta: „What the fuck! Oh my God!”. M-am întors spre Lori și amândoi aveam o față de „mă bucur că te-am cunoscut…”. După ce a pornit mașina, mi-am scos telefonul, l-am închis și l-am băgat într-un buzunar interior în rucsac. Mi-am luat mai mult de jumătate din bani și i-am pus în alt buzunar. Din acel moment tot ce ne doream e să ajungem în țară cu un număr pozitiv și par de rinichi, membre, ochi, urechi, etc.

             Am ajuns cu bine în Rivne. M-am dus să mă uit de microbuz spre Lviv dar nimic. M-am întors să-l întreb pe șoferul care ne asigura că o să găsim dar el deja nu mai era pe acolo. Am început să întrebam lumea, prima dată dacă vorbesc engleză. 1 din 20 știu engleză, 1 din 10 ziceau că știu, dar defapt nu știau, poate doar „cat, dog, blue, hello”. Am întrebat de gară, ne-au trimis la autogară, când am ajuns în sfârșit la gară, nu erau trenuri așa că ne-am întors în autogară.

             Trecea timpul și noi nu mai ajungeam la trenul din Lviv. Varianta cu stopul, pe cât de repede ne-a venit în minte, atât de repede a fost scoasă din calcul. Începeam să credem că o să dormim acolo.[part III]