May, 2013

  1. Get awesome

    May 27, 2013 by Andrei Sălăgean


  2. Așa fac eu să fie bine

    May 20, 2013 by Andrei Sălăgean


  3. Cineva nu e departe

    May 7, 2013 by Andrei Sălăgean


  4. Nu rămânem noi în Ucraina!

    May 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Speranța moare ultima. Discutam deja un worst-case și best-case scenario și cam ce trebuie să facem la fiecare. Tot încercam să descifrăm din chirilică și să încercăm să recunoaștem vreo localitate.

             După mai multe persoane întrebate, am dat de un cuplu cu bun simț care au vorbit cu tanti de la ghișeu și i-a explicat ce vrem. Problema era că nu mai aveam bani cash, așa că am plecat în căutarea unui ATM. Primul care l-am găsit nu mergea iar banca de lângă era închisă. La al doilea am avut noroc să văd că mi-a intrat bursa și am de unde scoate bani. M-am întors în autogara ca să văd că era unul funcțional chiar acolo. Trenul era la ora 8, deci era pierdut pentru că autobuzul pleca de acolo la 11. Totuși n-am părăsit orașul fără să fim acostați de dubioși pentur țigări și aproape, aproape și de jandarmerie.

             Când am ajuns în Lviv, parcă era altă țară. În autogară era cald, aveau prize pentru laptop și internetul era free. Ne-a trebuit 10 minute și deja aveam tot drumul până în Cluj. Am fi pornit pe jos până la gară pentru că mai aveam timp, dar până la urmă am negociat și am luat un taxi. Bine am făcut, ca pe jos pornisem în direcția greșită. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult și am și luat trenul spre Muchacheve. Aici iar am fost opriți de câtre un milițian care “ne-a predat” unui taximetrist. N-am acceptat oferta lui de a ne plimba prin oraș și am pornit pe jos.

             In autogară am ajuns numai bine pentru că am așteptat doar 10 minute și am prins autobuz până la graniță. Am mai pierdut timpul mâncând o șaorma, speram noi fără carne de cal, și-apoi am plecat. Ne bucuram foarte mult când știam că în curând o să scăpăm de dubioșii din Ucraina… și o să dăm de dubioșii noștri. Măcar pe români îi înțelegeam. Seara eram deja în Cluj. Cu puțin noroc am avut și curent pe tren așa că am avut timp să îmi citesc mailurile. Cu și mai mult noroc, am prins ultimul autobuz și am ajuns în cămin.

             Uitându-mă înapoi, au fost niște momente intense cu destul de mult “wow” sau poate mai degrabă “uău”. Nu-i așa de ușor când trebui să te descurci mimând locații sau cine știe ce altceva. A fost o aventură faină pe care am dus-o la capăt alături de bunul meu prieten Lori. Aș vrea să cred că mi-am luat porția pentru anul acesta, până data viitoare, numai bine!


  5. Aventură în Ucraina

    May 2, 2013 by Andrei Sălăgean

             Și dacă e altă țară, atunci musai să fie aventură, dacă-i musai, atunci cu plăcere. Trecuse ceva vreme de când eu și Lori ne-am luat ultima porție de “wow” și soarta s-a gândit că ne mai trebuie. Măcar de data aceasta nu a fost frig.

             După cum spuneam, am ajuns în gara din Kiev, dar aveam tren doar din Lviv până la graniță. Din Kiev până în Lviv trebuia să ne găsim noi ceva. Organizatorii ne-au spus că SIGUR este ceva, altfel nu ne mai luau restul biletelor de tren. În autogară, care era lângă gară, nu era nici un autobuz pe ruta aceasta. Să nu uităm că vorbim de ziua de luni și de doua din cele mai mari orașe din tară, din care unul era capitală. Legătură la tren nu mai era așa că ne-am dus în McDonalds-ul de lângă să mai căutăm pe internet și să vedem ce mai este. Nu prea am avut noroc.

             Ne-am întors în autogară și ne uitam după microbuze care merg în orașe apropiate Lvivului, în speranța că ne descurcăm noi mai departe. Un nene foarte dubaș îi tot zice ucraineanului care era cu noi că el merge spre Rivne, un oraș aproape de Lviv și de acolo putem lua alt autobuz. Îl rog să mai ceară încă o dată confirmarea că avem autobuz. Nenea îi tot zice că SIGUR găsim autobuz, că-s tot din 2 în ore. Deoarece pleca chiar atunci, am luat decizia să nu mai așteptăm și să mergem. Tipul vede că nu știm limba, că nu avem nici o treabă și că suntem pe nicăieri așa că începe să ne ia la mișto și în timp ce plăteam ne tot zicea cu o engleză aproximativă “Russian Bear” în timp ce își flutura mâinile prin aer.

             Foarte sceptici ne-am suit în microbuz și ne-am așezat. Închide ușile și înainte să pornim, șoferul se întoarce, arată cu degetul spre noi și râzand tot repeta: “What the fuck! Oh my God!”. M-am întors spre Lori și amândoi aveam o față de “mă bucur că te-am cunoscut…”. După ce a pornit mașina, mi-am scos telefonul, l-am închis și l-am băgat într-un buzunar interior în rucsac. Mi-am luat mai mult de jumătate din bani și i-am pus în alt buzunar. Din acel moment tot ce ne doream e să ajungem în țară cu un număr pozitiv și par de rinichi, membre, ochi, urechi, etc.

             Am ajuns cu bine în Rivne. M-am dus să mă uit de microbuz spre Lviv dar nimic. M-am întors să-l întreb pe șoferul care ne asigura că o să găsim dar el deja nu mai era pe acolo. Am început să întrebam lumea, prima dată dacă vorbesc engleză. 1 din 20 știu engleză, 1 din 10 ziceau că știu, dar defapt nu știau, poate doar “cat, dog, blue, hello”. Am întrebat de gară, ne-au trimis la autogară, când am ajuns în sfârșit la gară, nu erau trenuri așa că ne-am întors în autogară.

             Trecea timpul și noi nu mai ajungeam la trenul din Lviv. Varianta cu stopul, pe cât de repede ne-a venit în minte, atât de repede a fost scoasă din calcul. Începeam să credem că o să dormim acolo.[part III]


  6. Mergem în Ucraina

    May 2, 2013 by Andrei Sălăgean

              Într-o dimineață de 3 aprilie, la ora 5 am pornit aventura spre Kiev. Pentru majoritatea era prima dată, doar un prieten și cu mine mai fusesem în Ucraina. Știam că au vodcă bună, trenuri ieftine și femei frumoase.

             Am pornit cu trenul spre Sighetu Marmației, urmând ca granița să o trecem pe jos. Până aici totul a fost plănuit, mai departe ne-am gândit că suntem oameni mari și ne descurcăm. Știam de la ultima vizită că e un tren care merge direct spre Kiev iar pe internet găsisem ora. Mai era încă o variantă cu autobuzul dar în loc de ora la care vine, am găsit probabilități ca acesta să circule în ziua respectivă. Cum localitatea era lângă graniță, ni s-a spus că lumea mai știe românește.

             Deoarece mai aveam de așteptat câteva ore, ne-am pus să mâncăm un borș magic, iar eu cu încă un prieten am plecat să ne uităm de bilete de tren. Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că tanti nu vorbește românește, dar surpriză, știe maghiară. Cum în BEST totul este despre “empowered diversity”, aveam în grup și pe cineva care știa vorbi ungurește. Am luat și biletele, ne-am făcut “provizii” de drum și ne-am suit în tren. Am mers vreo 5 ore în direcția opusă Kievului, până în Chop, oraș de la granița cu Ungaria, aici am schimbat trenul și am pornit direct spre capitală. Am intrat în “teleportău”, unii mai ușor iar alții mai greu, doar pe la 5 dimineața și sub amenințarea că dacă nu, cheamă poliția.

             După 35 de ore de călătorit am ajuns în Kiev. Ne-am întâlnit restul grupului și ne-am îndreptat spre locația evenimentului – Spring Reginal Meeting – motivul pentru care venisem acolo. Am luat parte la grupuri de discuții despre diferite proiecte BEST, am participat traininguri iar seara am avut câte un party. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu vechi prieteni și să îmi fac alții noi. Ar fi multe de zis, dar fac parte din specificul evenimentului și n-aș vrea să plictisesc cu detalii.

             4 zile au trecu destul de repede. Foarte pe fugă, mi-am luat rămas bun de la prieteni în ideea în care speram să ne revedem undeva prin Europa. O parte din “delegație” a mai rămas o zi în Kiev, eu cu încă un prieten ne-am decis să plecăm mai repede. Ne-am îndreptat deci spre gară și de acolo să mergem acasă, dar aventura abia acum avea să înceapă.[part II]