Anul 2012 (1-4)

28 decembrie, 2012 | Andrei Sălăgean

         Frigul de pe lume. Așa s-a nimerit anul acesta că în două dăți am reușit să rabd frig ca un erou. Doar iarna, prima dată la începutul anului în februarie în Timișoara și acum în decembrie în Budapesta, frigul a reușit să mă surprindă și să mă facă să înțeleg cât de importante sunt izmenele. N-a fost frumos, m-am adăpostit unde am putut, am reușit să trec peste, dar nu vreau să mai trăiesc astfel de experiențe. Am învățat că vara te poți ascunde mai ușor de căldură decât iarna de frig.

         Un prieten foarte bun. Primăvara aceasta am cunoscut-o pe Mery, când am participat amândoi ca și co-organizatori la EBEC în Iași. O fată foarte nice, cu care mă înțeleg de minune și râd cu orice ocazie. Deși ea e din Cracovia, Polonia, de atunci am reușit să fac două vizite până acolo și a fost foarte frumos. Fraza care ar caracteriza-o poate cel mai bine ar fi „Be nice to people”. Momentan ne-am antrenat într-o provocare pentru funcțiile noastre, ea ca RA (Regional Advisor) iar eu ca HR, amândoi vrem să facem o treabă awesome. Am învățat că pentru un prieten bun, distanța nu contează.

         Epic win. Media 8 pe primul semestru, media 8 pe al doilea semstru, asta înseamnă bursă și mai exact 280 lei pe lună. Anul acesta am reușit! după multe lupte cu materiile nenorocite, am atins și eu pragul magic și am luat bursa vieții. Doi ani la rând am fost la limită, am fost foarte aproape, nu m-am dat bătut și uite că până la urmă s-a întâmplat. Am fost așa de fericit că instant am simțit nevoia să fac „ceva”, așa că „am plecat în aventură”, prima dată în Podgorica iar apoi în Cracovia. Am învățat că premiul e cu atât mai bun cu cât te bați mai mult pentru el.

         Președinte?. Poate cel mai frumos moment al anului a fost acela când am candidat ca să devin președinte BEST Cluj-Napoca. Atunci am simțit eu că sunt „Născut pentru a reuși”, am dat ce-am vrut eu să fie cel mai bun din mine. Știam că nu va fi ușor, dar nici nu va fi greu, știam că totul se termină în 1-2 minute, totul este decis de niște oameni.Ei bine nu am ieșit președinte, pe moment pentru vreo 2-3 minute am fost puțin supărat pe mine, apoi mi-a trecut. La sfârșitul acelei zile am învățat că pentru mine nu e neapărat important să câștig atâta timp cât „reușesc„.


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.