August, 2012

  1. Să-mi fac griji?

    August 30, 2012 by Andrei Sălăgean

             Aseară am avut un vis cu zombie apocalypse. Începeam așa ușor într-o casă foarte mare și omoram zombii relativ usor, aruncam cu un fel de căciulii mari în ei și mureau cumva. Nu se mișcau foarte repede și îi loveam ușor. Apoi am ieșit pe o ușă mare afară și era câmp deschis. Avansam încet ca nu cumva să ne ia prin surpindere. Și ne-au luat. Și venau hoardele mai ceva ca în Left 4 Dead. Fugeam și mă temeam pentru viața mea pentru că nu era ca și cum puteam da load game. Partea proastă era că pe aceștia nu îi puteam omorî ca și pe ceilalți și erau și mai rapizi. Cineva ne-a deschis o ușă la un moment dat și am ajuns iar în casă și am început să fugim și aici pentru că ne urmăreau în continuare. Cumva am coborât pe niște scări și am scăpat de ei, nu mai țin minte cum. Aici am avut un flashback. Eu ca și personaj principal, mi-am adus aminte despre cum a apărut totul, de la prima persoană cum a fost infectată și cum au început ei să omoare oameni. Mai era cineva acolo dar a fost prins iar eu am început să fug. Și în timp ce fugeam de ei, șeful lor, adică cel care a fost primul, a zis, pe el lasă-l, el e nr. 13, el va încheia ciclul sau așa ceva, el va realiza profeția, și am revenit iar în prezent. Era deja noapte și cumva eram afară, nu știu de ce. Nu prea erau zombii la ora aceea târzie. Încercând să găsesc o soluție am început să mă cațăr pe geamurile de la casă, în timp ce zombii încercau să le spargă din interior, până ce am ajuns pe acoperiș. Aici scoteau mâinile prin acoperiș să mă prindă și dintr-o dată a început să sune asta și m-am trezit. Am stat 3 secunde și am zis wtf. True story!


  2. Am reușit dar n-am câștigat

    August 21, 2012 by Andrei Sălăgean

             Am vrut să vă povestesc un pic despre perioada aceea când am candidat pentru a fi președinte la BEST. A fost una din cele mai mari provocări. Nu aveam emoții, eram sigur pe mine, știam ce trebuie să arăt. Și totuși cu două zile înainte a început să mă doară stomacul. La început nu am știut de ce, iar apoi cu toate că încercam să mănânc cât mai mult ca să “omor” fluturii, nu am reușit. Treceau orele și simețeam cum se apropie momentul culminant. Eram plin de curaj, îmi repetam în gând că azi o să reușesc, nu aveam frică în mine, cu toate că știam la ce să mă aștept. Am lucrat la un discurs învingător până târziu în noapte iar când a început să răsară soarele, am ieșit pe străzile din spate de la cămine să îl repet cu voce tare. Mă lătrau câinii în timp ce eu le ziceam cu voce tare cine sunt și ce vreau să fac! Știam că oricum se va termina acea zi, eu în adâncul sufletului meu am reușit. Până la urmă a venit și momentul adevărului când am ieșit în față. Când am terminat, eram mulțumit și aveam respect față de mine. Restul e istorie.


  3. Trala lala la

    August 16, 2012 by Andrei Sălăgean


  4. Summer course 2012

    August 10, 2012 by Andrei Sălăgean

             Cum Calsberg e probabil cea mai bună bere din lume, Summer Course-ul e probabil cel mai tare eveniment din BEST. Mie îmi place cel mai mult, iar cel de vara aceasta a fost de neuitat.
             La fel ca și anul trecut, am stat două săptămâni în cămin alături de 22 de participanți + încă doi coorganizatori din Europa și am făcut ce-am făcut și ne-am simțit bine. Cum așteaptă “oamenii mari” concediul și cât de bine se simt ei atunci, așa de bine m-am relaxat și m-am distrat și eu în aceste două săptămâni. Seara internațională, cartoon și hawaii party, ziua românească și nunta de seară, pub crawling și ieșire în munții Padiș au fost doar câteva din activitățile la care m-am simțit bine. Toate au fost speciale în felul lor, fiecare îmi aduce aminte de un lucru sau altul sau mai multe. Fiecare zi și seara a avut istoricul ei, care doar m-a făcut la final să îmi pară rău că se termină evenimentul. Dintre toate, o țâră mai interesant a fost savage trip-ul.
             Vineri după-masa ne-am îmbarcat vreo 60 de oameni într-un autocar și am pornit spre IC Ponor. De acolo urma să ne ridice alt transport și să ne ducă până în Poiana Glăvoi, la grajduri. Am cântat pe drum, am suferit alături de șofer care ne-a dat puține emoții cu alți șoferi dar până la urmă am ajuns. Era ora 22 și noi am aflat că, surpriză, nu mai are cine să ne ducă din IC Ponor. S-a rezolvat între timp de niște mașini dar erau în principiu pentru participanți. La ora 22:30, împreună cu încă vreo 20 de oameni am pornit pe jos în speranța că o să ne ridice și pe noi cineva, mai târziu, de la mijlocul drumului măcar. Tot făceam calcule cam cât timp ne-ar lua, unii ziceau de 2 ore jumătate, aproape 3. Știam că e mult de mers dar… nu prea aveam ce face. Eu aveam noroc că aveam un rucsac mai ușor, cu mai puține lucruri în el, alții aveau mai multe. Dupa vreo jumătate de oră ne întâlnim cu un jeep și-i zicem unde vrem să ajungem noi. La care se uită nenea la noi, se uită la ceas și zice: “-Dacă ajungeți la 3-4 să fiți mulțumiți…”.
             Fără să ne pierdem curajul, cu poftă de viață, cu cerul senin și o adiere a vântului numai bună am continuat să mergem în noapte pe drumul acela. Pe parcurs, grupul s-a mai despărțit, fiecare după ritmul lui. Unii dintre noi au mai prins mașini, restul am continuat să mergem. Mai auzeam câini de la stâne, opream frontala, făceam 2 minute pauză iar apoi continuam. Trecuse de mult de ora 12 și noi tot mergeam. Mai trecea câte o mașină, mai întrebam cât mai avem dar aproximările… să zicem doar că nu erau cele mai bune. Ca să ne simțim mai bărbați mai ascultam din când în când melodia ACEASTA.
             Pe la 3 jumătate, după 5 ore de mers, am făcut 29 de km și am ajuns la destinație. Corturile erau puse, aproape toată lumea era ajunsă și stătea în jurul unui foc de tabără. Am luat o bere, două, am cinstit cu lumea și apoi am mers la somn că nu mai puteam. A doua zi ne-am trezit de la caii sălbatici care se plimbau mult prea liber printre corturile noastre. De frică să nu ne calce unul în cort, n-am mai putut adormi. Pe la amiază am făcut un gulaș și-am mâncat tare bine. Seara mi-am propus să stau treaz până la răsărit. Dar viața bate filmul pentru că îmi zicea cineva că în viață nu-i ca-n fotbal, așa că după ce la un moment dat m-am oprit în mijlocul discuției și nu știam despre ce vorbesc, m-am dus la somn, cred că eram obosit, nu mai știu. A doua zi trebuia să ne întoarcem. Cum nu mai aveam chef de încă 30 de km de mers pe jos, am făcut ce-am făcut, ne-am învârtit și-am găsit o basculă. Și ne-am întors toți în remorcă la o basculă. No ăsta da savage trip!
              Restul săptămânii a fost și el tot la fel de interesant. Am cântat și am dansat și a fost bine până în ultima seară. Mai greu a fost când a trebuit să ne despărțim și să plecăm fiecare la casa lui. Dar ca să îmi promit că va fi bine, le-am zis “À bientôt!” și nu “Au revoir!”


  5. Ză chet

    August 8, 2012 by Andrei Sălăgean


  6. Am vrut să vă zic că

    August 5, 2012 by Andrei Sălăgean

              Trecuse destul de mult timp de când nu m-am mai văzut cu vărul meu așa ca joi seara nu am mai ezitat, am luat autobuzul și i-am făcut o vizită. Am mai povestit una alta, am mai gustat o bere și am văzut și meciul. S-a făcut târziu și a doua zi eu aveam de lucru. Am pornit spre casă pe la 12:15. După vreo 15 min de mers, în timp ce mă uitam la cer și mă gândeam la nimic, o mașină încetinește și merge paralel cu mine. Mă opresc, lasă geamul jos și mă întreabă: Nu vă supărați, spre Tg. Mureș? -Tot în față, o luați și spre stânga, dar defapt trebuie să mergeți spre Turda… dar nu mai bine mă luați și pe mine și vă arăt drumul din mers? Și uite așa am salvat cel puțin o oră jumătate de mers pe jos.

             Nu știu ce m-a prins săptămâna aceasta dar am început să îmi fac o grămadă de planuri pentru după ce termin cu anul 4. Idei foarte intersante mi-au trecut prin cap. Sunt niște idei așa de bune și așa de awesome că nu știu pe care să o aleg. Știți și voi, alegi una, pierzi alta, eu vreau multe, nu vreau să ratez nici o șansă. Eu vreau să fac lucruri mari de care să fiu mândru. Vreau să mai călătoresc, să mai cunosc oameni, să trăiesc momente pe care să le pot povesti copiilor mei, sau să fie așa de interesante încât să le pot povesti doar după ce nu mai sunt copii. Am stat și m-am gândit, și inima-mi zice să-mi urmăresc… inima, acuma să văd ce-mi zice și capul!