Aventurăăă (2)

March 20, 2012 by Andrei Sălăgean

          Ne-am simțit foarte bine în Podgorica. Vreme frumoasă, oameni nice, mâncare foarte bună dar până la urmă trebuia să ne întoarcem și acasă. Totuși nu puteam pleca din Muntenegru fără să mergem și până la mare.

          Am cumpărat suvenire, i-am întrebat unde putem găsi o plajă frumoasă, iar apoi ne-am luat rămas bun și-am plecat. Ei ne tot ziceau că în Sutomore e foarte frumos vara și că vine lume multă și ar fi fain acolo. Noi știind că Bar e ultima locație, o trecem aia în Flexipass și stăm relaxați. Pe la 15:20 am ajuns la capătul de linie, cumva am uitat să ne dăm jos în Sutomore. Ne plimbăm pe aici ceva vreme și întrebăm de plajă, dar aflăm că aici e doar o “plajă industrială…”. Ne întoarcem în gară să vedem ce trenuri se întorceau, înafară de cel de la 7 care mergea până la Belgrad. Era unul la și 40 și unul la fix. Îl conving pe Lucian să mergem un pic să mâncam și ne întoarcem cu trenul de la fix. Mâncăm o pleșcăviță, cumpărăm niște alune și ne întoarcem pentru tren. Era destul de gol pe acolo și iarași nu știu exact ce scria pe lista cu trenuri dar dădea de înțeles că și acesta e anulat.

         Noi vrem aventură, nu suntem noi proști să stăm în gară și să așteptăm până la 7 pentru ultimul tren. Mergem în autogară și cu puțin noroc prindem un autobuz în ultimul moment. În jumătate de oră eram deja la plaja din orașul dorit. Am ascultat ce a avut marea să ne zică și-am plecat. A doua zi dimineața eram în Belgrad după un drum lung și obositor în care dacă nu am dormit am stat și m-am gândit la nemurirea sufletului. Aici fiecare a mers în treaba lui, Lucian a vizitat orașul iar eu la McDonalds. Am luat cel mai ieftin meniu și m-am pus la o masă. Am găsit și o priză, iar timp de vreo 6 ore am stat pe internet și mi-am reîncărcat laptopul și telefonul. Mai târziu am pornit spre România.
         Până la graniță a fost ok, de acolo spre Timișoara am luat trenul. Și vin grănicerii să ne caute pentru trafic ilegal. Noi am scăpat repede că aveam “doar alcool” și eram studenți, dar trece la o băbuță de lângă și începe să o iei la rost că de ce are 2 pachete de țigări, că sigur mai are și altele și că unde le-a pus. Baba nu recunoaște nimic. Trebuia să ajungem la 8:55, am ajuns la 10:55. O răscolit ăștia tot trenul, mai ceva decât Gigi cu ranga. Au găsit numai vreo 2 cartușe.
         Ajunși în Timișoara, ne-am consolat cu gândul că o să rămânem acolo peste noapte, dar ne întrebam dacă nu cumva trenul care urma să meargă spre București, trece și prin Sibiu. Se duce Nerțan să-l caute pe controlor și cum trece în alt vagon se uită într-un compartiment și dă peste baba cu țigările. Tocmai ce scotea cartușele dintr-un loc de deasupra geamului. A mai facut câțiva pași iar apoi fuga în compartiment la noi. Am părăsit trenul cât mai repede ca nu cumva să vină ăia la noi. Ultima parte a aventurii avea să înceapă. Era 11 noaptea și următorul tren era doar la 6 dimineața. Era un frig de nu știam de mine, dar măcar aveam izmene în rucsac( acolo au rămas). Ne-am îndreptat spre ieșirea din oraș cu gândul de a sta la stop. Frig tare afară, am stat vreo 20 de minute și veneau mașini tare slab. Schimbăm artera, dar tot mai puține mașini veneau și afară era parcă tot mai frig. Am mai schimbat încă o dată artera și aici a fost finalul. Declarăm statul la stop un fail și ne îndreptăm spre gară. Ne era groază de sala aia de așteptare că era foarte jegoasă și mirosea și era și foarte frig. Și ne gândeam să intrăm într-o scară de bloc ca să ne adăpostim. Interfoane peste interfoane, nu găsim nimic. Țin să precizez încă o dată că afară era foarte frig. La un moment dat așa de nicăieri o luăm la dreapta, apoi iar la dreapta, ne băgăm printre blocuri și încercăm uși de scară random. Bucurie mare că la a doua încercare interfonul era stricat și putem intra. Am acoperit senzorul de la lumină și ne-am pus între etaje. Stând acolo jos, vedeam persoana mea uitându-se la mine și scuipând în gol îmi zice: “Chiar așa ai ajuns?”. Într-adevăr, nu mă așteptam să ajung într-o scară ca să mă “apăr” de frig. Pe la 5 am pornit spre gară, am luat trenul și la 11 am ajuns în Cluj.
         Voi să-i ziceți cum vreți, eu o numesc aventură. A fost interesant, am avut timp să mă gândesc la multe, iar pe drumul de la Timișoara la Cluj am avut timp să răspund și la toate mailurile. Dacă o să mai fac așa ceva încă o dată? Rămâne de vazut, singurul lucru care e sigur e că eu veci nu mai merg în călători din acestea iarna. Sper ca data viitoare să fie chiar aventura către Rusia !


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *