February, 2011

  1. Filozofia “Născut pentru a reuși”

    February 27, 2011 by Andrei Sălăgean

             Mi-am pus melodia aceasta și m-am apucat să scriu. Am vrut să scriu pentru că, întâmplător, la fel ca și în postul anterior, mi-am adus aminte de o copertă de carte. O copertă care se pare că m-a învățat mai multe decât cartea în sine.


             Sunt aproape 10 ani de când am participat pentru prima dată la o olimpiadă, cea de matematică. Și eram așa de tânăr pe atunci… Și am ajuns până pe județ. Încă mai am ziarul cu clasamentul, premiul 3 parcă am luat( Melian a luat locul I, ce vremuri). Și știu că mă pregătisem intens și eram destul de dedicat. Aveam și o profesoară extraordinară care s-a ocupat mult de noi. A fost odată când mi-am luat mâncare, caietul și cărțile de probleme și am mers sâmbăta la școală să mă pregătesc la matematică. Și era ok bă pentru ca îmi plăcea și o faceam din plăcere.
             Dar premiul trei( nu locul 3), nu e chiar așa “awesome”. Și copcil fiind eu, a venit doamna profesoară și m-a consolat amintindu-mi de citatul de pe acea carte. M-a convins să nu renunț, să îmi continui treaba, să nu mă intereseze de ceilalți și să scot cât mai bine data viitoare. Asta nu inseamnă ca fix anul următor am și luat Locul I deoarece aici nu e vorba de un film de Hollywood. Dar am continuat să cred în șansa mea la fiecare olimpiadă până ce am terminat liceul.
             În filozofia mea de “Născut pentru a reuși” un lucru de care țin seama e chiar acea maximă: “Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă!”. Contează totuși și să ști cum să continui. Eu personal, atunci când câștig, încerc să văd cum am făcut să câștig ca să pot aplica același algoritm și data viitoare. Când pierd e puțin mai delicat, câteodată mă mai consolez cu faptul că fail-ul a fost influențat și din exterior. De exemplu joci fotbal și pierzi din cauza arbitrilor sau mergi la un interviu dar ești răcit și tu stai acolo ca o “balegă”. Pățești! Și dacă e să fie numai și numai vina ta… apoi “dai load game și schimbi algoritmul”.
             Important e să gasești ce ai greșit și să ști că ai greșit ca să ști ce să îmbunătățești. În cele din urmă, indiferent de rezultat tu să continui!


  2. Dic!

    February 26, 2011 by Andrei Sălăgean


  3. Semestrul doi

    February 23, 2011 by Andrei Sălăgean

             A venit si semestrul doi pana la urma. Cu jumatate de gura fericita pot spune ca ma bucur ca s-a terminat sesiunea. Cealalta jumatate de gura nu e asa de fericita pentru ca nu mi-am indeplinit obiectivul, sa iau media peste 8. Din pacate jocul acesta impresionant cu o grafica de ultima generatie care se numeste Viata Reala, nu are si Load ca sa mai pot incerca fiecare examen la nesfarsit pana iau nota dorita.
             Astfel in loc sa ma consolez cu o bursa frumusica si in loc sa imi fac planuri de vacanta undeva in Europa, ma consolez cu jumatate de bursa si maximele lui Pierre de Coubertin:

    “Ai invins ? Continua! Ai pierdut ? Continua!”

    “Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este sa castigi, ci sa participi, asa cum in viata nu conteaza triumful, ci lupta. Esential nu e sa cuceresti, ci sa lupti bine.”

             Orice-ar fi, o luna inca o sa ma mai odihnesc ca sa imi recapat fortele pentru ce urmeaza si pana la urma si pentru urmatoarea sesiune. Si totusi parca anul acesta m-am descurcat mai bine, chiar daca am avut o medie mai mica decat anul trecut pe vremea aceasta. Anul trecut a fost mai tragic, dar anul acesta parca am fost mai aproape. Dar ce a fost a fost! invatam ce avem de invatat din trecut si ne concentram la viitor. Si va veni ziua aceea cand o sa ma trezesc dimineata si o sa ma consolez si cu bursa si cu maxime…


  4. Cleanin’ Out My Keyboard

    February 19, 2011 by Andrei Sălăgean


  5. rezultatul

    February 18, 2011 by Andrei Sălăgean

             N-a fost să fie!


  6. din Sesiune

    February 17, 2011 by Andrei Sălăgean

             Maine am ULTIMUL examen din sesiune si am terminat. Mai am de dat marirea la POO si apoi o sa am si eu somn, dar pana atunci o sa bag cod. Sunt asa de aproape !
             Nu m-am descurcat extraordinar de bine dar… e ok bă! A trebuit sa merg si la marire, iar pana acum e bine, inca pastrez sanse la bursa normala. Am totusi emotii. Teoretic am avut doua restante si o marire, practic invers si trebuie sa scot suma notelor adunate -> 25. Tocmai 25 cand numarul meu “norocos”, numarul meu alaturi de care am castigat de atatea ori, numarul meu de pe tricou, două zeci și patru…
             Ce o sa fie oare maine? O sa reusesc sa trec de la 8 la 10 si sa iau bursa, o sa iau doar 9 si o sa fie FAIL de FAIL cu dușmanii mei sau pur si simplu raman la 8? Cam aceasta e intrebarea care mi-am pus-o ceva minute, apoi m-am uitat la cateva postere Courage Wolf.




             Mâine o să iau 10.


  7. Valentine’s Day

    February 14, 2011 by Andrei Sălăgean

    Boy: It’s you & me..
    Girl: Aww..
    Boy: Baby it’s destiny..
    Girl: AWWWW!
    Boy: Oooh Your my Best Friend..
    Girl: Aww..So cute..
    Boy: In a World We Must Defend..
    Girl: What?
    Boy: POKEMON GOTTA CATCH THEM ALL!!
    Girl: ….


  8. bancuri #24

    February 14, 2011 by Andrei Sălăgean

             La un congres, Ceausescu vorbeste entuziasmat:
             – Tovarasi,ca sa ajungem pe culmile cele mai inalte ale dezvoltarii, trebuie sa muncim 25 de ore pe zi! la care unu il trage de maneca si zice:
             – Tovarase, stiti, ziua are doar 24 de ore.
             – Nu-i nimic!zice Ceausescu, o sa ne trezim cu o ora mai devreme!

             Doi bebelusi la cresa:
             – Tu ce esti, baiat sau fata?
             – Baiat.
             – Dar de unde stii?
             – Daca iese infirmiera iti arat. Iese infirmiera, la care acesta isi ridica paturica:
             – Uite, am sosetute albastre.

             Un balbait suna la politie
             – Aaaallloo,…ppollitia?
             – Da domne, ce s-a intamplat?
             – Aaam uun ccadavvru llanga mine!
             – Va rog sa-mi spuneti adresa unde va aflati!
             – Ssunt pe sstrada Co-co-c..
             – Pe Kogalniceanu?
             – Nnnnuu.
             – Domne, cand stii sa-mi spui strada pe care esti, atunci sa ma suni! Sta omul vreo 2 minute, si se hotaraste sa sune iar:
             – Aaallo, ppolitia?
             – Da domne. Ce s-a intamplat?
             – Dddoamna, aam uun ccaddavru llanga mine
             – Si ai aflat pe ce strada te aflii?
             – Pe Co-co…
             – Pe Kogalniceanu?
             – Nnnnuuu.
             – Domne dar ti-am mai spus sa ma suni cand stii sa-mi spui pe ce strada te afli. Se enerveaza balbaitul, si dupa vreo 5 minute isi ia inima in dinti si suna din nou:
             – Aaallo, ppollitia?
             – Tot tu esti, domne?
             – Ddar vv-am mai spus cca aam uuun ccadavrru llanga mine!!!!!!!!!!!!!!!!!!
             – Am inteles asta, dar tot nu mi-ai spus daca era sau nu pe Kogalniceanu.
             – Nnnu, ddaar ll-am dddus acolo.

             Iancu Jianu si calul lui la umbra unui stajar fumau tigari, beau jack. La un moment dat se vede praf mare pe dealul vecin, venea potera. Zice Jianu catre cal:
             – Frate, ne miscam?
             – Stai, frate… stii ce start am doar… Trec 10 min. potera cobora dealul in viteza. Jianu:
             – Calule, merem?
             – Stai, ba! Ce, dau turcii? doar stii ce sprint nebun am… Mai trec 10 min. potera se vedea la 100 m.
             – Bah, plecam au ba?
             – Calm, frate. Cand ajung la 10m sari pe mine si-am roit-o, ce dreak?
             – Potera la 10m, Jianu sare pe cal, ii da pinteni, calul cade fulger jos, potera ii prinde si-i baga la zdup, colegi de celula. Jianu:
             – Bah, ce imputit esti, ai zis ca ma scoti! Calul:
             – Bine, bah! da si tu…dai la operatie!?!

             Englezul observa o schimbare in comportamentul nevestii, asa ca angajeaza un majordom, ca sa fie cine sa o spioneze, si ii spune sa-l anunte la servici, daca nevasta il inseala cumva. Trece prima zi, nimic. Trece a doua zi, nimic. A treia zi… englezul nerabdator, suna majordomul sa vada ce-i face nevasta.
             – Sir, sotia dvs e in camera cu un barbat.
             – Du-te si vezi ce fac?
             – Un moment…. sir. Dupa cate minute….
             – Sir, cate nerusinare, chiar va inseala.
             – Asculta, ia pusca, omoara-mi nevasta, si pe nemernicul ala taraste-l prin toata camera si arunca-l pe geam, sa ajunge in piscina din spatele curtii.
             – Am inteles, sir, asteptati…
             Se duce majordomul, ia pusca, o ucide pe infidela, si nu-si mai aduce aminte ce trebuia sa faca cu amantul. Ia telefonul:
             – Sir, ce trebuia sa fac cu amantul?
             – Taraste-l prin toata casa, dupa care arunca-l pe geam, ca sa cada in piscina din spatele curtii, sa se inece.
             – Sir… da’ noi nu avem piscina in curtea din spate…. Sir ce numar ati format????

             O proaspata studenta la Conservator, la vioara, merge pentru a primi un loc in Caminului de Fete. Tipa de la administratie o informeaza ca nu mai are locuri decat la alte facultati. Studenta a zis ca e bine. Asa ajunge intr-o camera. Acolo, cand o vad celelalte o roaga sa le cante ceva. Aceasta isi scoate vioara, incepe sa cante si, stupefiata, priveste la fete care incep sa se excite, sa se mangaie, sa geama… Ingrozita, alearga la administratie si cere o alta camera… Acolo se intampla exact la fel… Ingrozita, fata se hotaraste sa se duca la administratie si sa spuna tot. Tipa de aici ii spune sa-i cante si ei sa vada despre ce este vorba. Efectul este acelasi: si ea incepe sa se mangaie si sa se dezbrace, iar la sfarsit ii spune fetei:
             – Exista o explicatie: Canti ca o p*la!

             Un tip furios intra intr-o farmacie si cere condica de reclamatii. Farmacistul, surprins, speriat, il intreaba:
             – Care-i problema, care-i necazul? Orice nemultumire aveti o sa o rezolvam fara a scrie in condica, va rog frumos!
             – Bine, dar ce vreti sa scrieti? – Stiti ce vreau sa scriu in ea? Vreau sa scriu ca prezervativele voaste sint de proasta calitate, sint slabe si se rup. La care un mos, care-si cumpara niste sirop de tuse, zice:
             – Da, da, aveti dreptate. Si scrieti ca se si-ndoaie!


  9. Teste

    February 10, 2011 by Andrei Sălăgean

    How many Justin Biebers could you take in a fight?

    How long could you survive after punching a bear in the balls?

    How many germs live on your cell phone?


  10. lene => poze

    February 8, 2011 by Andrei Sălăgean

             Mi-e lene să scriu momentan așa că pun niște poze.