, ș-am vândut.

October 16, 2010 by Andrei Sălăgean

Din episodul anterior, citeste aici. Deci deja incepea babacul sa ma enerveze. Si imi pregateam un plan, si un spici care sa il spun asa tare si raspicat si cu scuipat sarind din gura mea de parca as fi fost turbat. Si eram gata, gata sa il pun in aplicare cand, influentat si de altii, m-am razgandit.
Si acela a fost momentul in care am devenit PRO. PRO, nu de la prost si nici de la pro tv, ci de la professional. In continuare ma enerva șăfu, dar tipul cu care mai lucram si care era de la inceputul verii mi-a spus simplu: be patient! don’t get upset. Si de acolo incolo cand incepea sa bata din gura eu intram in stand by, mi-l imaginam pe mute si-mi vedeam de treaba. Modest fiind mi-am dat seama ca eram prea bun ca sa ma dea afara, plus ca deja era cam tarziu sa ia unul nou.
Am inceput sa vand din ce in ce mai bine. Dadeam deal-uri bune in stanga si in dreapta. Nu-i lasam sa plece de nici o culoare. Fraza mea preferata era: “But the best part about this T-Shirt / Sweater is that is made of 100% cotton so it will definitively shrink.” Astfel ca lumea venea dupa un M, eu le dadeam un L, nu conta ca era manecile mai lungi… intrau ele la apa. Dar daca le trebuia M si aveam numai S atunci nu se mai micsora asa de mult, poate chiar deloc. Si nimic nu se compara cu broderia, aia da calitate, deci trebuie sa va cer putin mai mult…
O alta strategie interesanta era metoda “Captain Obvious“. Cand cineva era interesat de ceva anume ma apropiam incet si-i intrebam “va uitati la un tricou?” / “va uitati la un hanorac” / “va intereseaza o narghilea” s.a.m.d. Si cu toate ca 80% din intrebarile mele incepea cu “[Are you] looking for …” 80% din raspunsuri erau “Just looking”, ca deja de la un timp te zgaria pe ochi cand auzeai.
Dar la ce sa te mai astepti cand tu vinzi un rechin intr-un borcan cu formol si lumea vine si te intreaba daca mai traieste. Acuma hai sa fim seriosi! Totusi! Totul bine si frumos pana cineva vine si ma intreaba daca, rechinul, mai creste…

Si cand incepea sa imi placa de o americanca, o trebuit ea sa vorbeasca. Adevarul e ca pe mine m-a mancat undeva sa o pun sa ghiceasca din ce tara vin, am precizat totusi ca sunt din Europa. Raspunsurile au curs gârlă, mai ceva ca numerele la Bingo. S-a inceput mai timid cu Noua Zeelanda… ca apoi sa ajungem la Germania, care e bine daca stai sa te gandesti pentru ca macar e din Europa. Din pacate a continuat cu Berlin. A venit apoi randul la Cehoslovacia, care e bine, pacat ca e doua tari. Dar Fail-ul nu se opreste aici. M-au pus pe mine sa ghicesc ce varsta aveau si am inceput cu 18, 19… 20? Hopa! aveau 15, 16 si 17 ani. Si te mai miri de ce sunt asa de multi pedofili in America!
Una peste alta era fain la lucru. Era fain cand vorbeai cu clientii, le aratai un laser pușcat si le ziceai ca poate merge pana la 5 mile. Ca-i foarte puternic de ajunge sub apa si daca-l invarti face niste luminite. Si cand le ziceam ca ăsta e defapt laser verde ii dadeam pe spate. Cu bune si cu rele a fost fain si daca ar fi sa fie as mai face-o dar nu mai mult de o zi, imi ajunge statul in picioare. Ca vorba aia, “noi să fim sănătoși!”. Întrebări?


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *