noiembrie, 2009

  1. Si nici eu. Nu sunt ce am vrut odata.

    noiembrie 30, 2009 by Andrei Sălăgean

             Trece vremea, mai ceva ca in basme. La vremuri noi, nu mai suntem tot noi. E greu sa ramai acelasi cand totul e mai schimbator ca Crin Antonescu si mai rapid ca mana lui Basescu. Dar las politica deoparte la fel cum lasam resturi pe marginea farfuriei cand mancam supa. Ce a fost a trecut si acum nu mai e, filozofic vorbind, sau mai e si a doua varianta(ultimul de jos).
             De cand am ajuns la Cluj mi-am schimbat parerea despre TOT cam o data la 2 saptamani dupa un grafic asemanator lui sin2(x). Am inceput sa recitesc chestiile mai interesante scrise de mine pana am dat de ultimul vers din asta. Sa nu ma intelegeti gresit, nu zic ca nu-mi place la Cluj. Toata partea ciudata e cum au ajuns sa evolueze lucrurile, total pe dos. Cu toate acestea parca e mai bine asa.
             Am invatat ca 80% din bancurile cu studentii de la poli sunt adevarate. Inafara de 2-3 care invata zilnic, sala de lectura nu e plina decat cu o zi inainte de examen cu studenti „dornici de carte” ca porcul de zăr. Sunt acei studenti cu 2l de ness, 1 sticla de Cola si alte mninuni ce ar putea invata intr-o seara „Istoria literaturii” de Calinescu. Apoi, pita cu pateu e destul de buna dar nu se compara o papara din 10 oua cu marar, ceapa calita, bucati de salam, branza de burduf si lapte. Vine apoi o „simultana” clasica la buda unde e bai daca nu ai macar un sul neinceput de hartie igienica cu o aderenta asemanatoare jmirgalului. Prima saptamana nu credeam ca voi reusi. Acum nu trece o zi fara sa meditez in „camaruta de 1×2” citind textele de pe usa.
             Dar dintre toate cel mai mult s-au schimbat oamenii. Unii si-au afundat capul si mai tare in carte, altii l-au scos de tot si definitiv. Cu prietenii buni ma vad din ce in ce mai rar. Pe unii nu ii mai recunosc dar pe cei care-i vad mai rar ma bucur extraordinar sa-i revad. Lumea e mai loco decat Ca$$a Loco. Alta peste una, daca tragem linie, inmultim cu -1 si scadem, daca facem o statistica: putea fii si mai rau. Daca ma intreaba lumea cum e la facultate/Cluj eu zic ca e bine. Orice ar fii eu raman acelasi Sălă sau Andrei, dupa caz.

    P.S. La poli sunt si fete faine.
    *simultana = cand merg mai multi deodata la WC si vorbesc despre una alta in timp ce stau pe „tron”. Se foloseste un limbaj „de la coada vacii” atunci cand se invoca zei si spirite sau se blesteama. Scremutul este optional in functie de consistenta fecalelor.
    *zăr = Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor si care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc.


  2. Matematica. Nu mai e ce a fost odata.

    noiembrie 26, 2009 by Andrei Sălăgean


  3. bancuri #5

    noiembrie 25, 2009 by Andrei Sălăgean

             La biserica, preotul se intalneste cu un tanar enorias:
             – Ce te aduce la biserica, Ioane?
             – Iaca, am venit sa ma spovedesc
             – Nu cred ca e nevoie, ti-am citit blogul…

             Se termina orele mai devreme si profesorul zice:
             -Bai, luati-va boarfele si mergeti acasa.
    Cand se uita in clasa, Bula astepta.
             -Ce Bula, te-a prins dragul de scoala? Nu ai auzit ce-am spus?
    La care Bula:
             -A, ba da, numai ca boarfa mea are ore pana la 1.

             Un bărbat supărat sună la pompieri ca să raporteze un incendiu în cartier. Operatorul îl întreabă:
             – Cum ajungem acolo?
    Bărbatul răspunde:
             – Pai nu mai aveţi maşinile alea mari şi roşii?

             La un fotograf au venit mai multi chinezi pentru a se fotografia.
    Fotograful se gandi:
             ‘De ce sa-i mai fotografiez, daca seamana leit unul cu altul? O sa le dau aceeasi fotografie!’.
    Cand primesc fotografiile, un chinez ia fotografia, se uita lung la ea si spune:
             – Nu e fotografia mea.
             – Cum nu e a ta? – intreaba fotograful, nu e fatza ta?
             – Fatza e a mea, dar camasa nu.

             La NASA soseste un OZN acoperit complet cu aur. Din el coboara un extraterestru mic, verde, dar cu antenele din aur. Este luat la intrebari, cercetat:
             – De unde vii tu?
             – De pe Marte.
             – Si toti aveti acolo farfurii zburatoare din aur?
             – Da.
             – Si toti aveti acolo antene din aur?
    La care extraterestrul:
             – Numai noi, tiganii….

             Un tip se duce sa-si faca un tatuaj pe penis!
    Intra in salon si acolo ii spune meseriasului ca vrea sa-i tatueze un Porsche rosu pe penis, in flacari, cu fum iesind din roti!
    Tipul de la salon, ce s-a gandit, il intreaba:
             – Nu vrei sa-i facem si prietenei tale un garaj pe pasarica, sa fie mai interesant?
             – Stiti eu sunt pe invers, am prieten…
             – Atunci, zice meseriasu’, iti fac tot tie un tractor pe oua!
             – Pai de ce sa-mi faceti un tractor?
             – Ca sa te scoata din c*cat daca ramai impotmolit!

             Un om se întoarce de la serviciu cu un robot detector de minciuni. Fiul său de 12 ani vine de la şcoală cu două ore mai târziu decât în mod normal.
             – Unde ai fost până acum?, întreabă tatăl.
             – La bibliotecă, să pregătesc un referat. Robotul se întreaptă spre el şi îi trage o palmă… Tatăl explică:
             – Dragul meu, acest robot este detector de minciuni! Ai face mai bine să-mi spui adevărul!
             – Ok, am fost la un prieten şi ne-am uitat la filmul „Cele 10 porunci“. Robotul îi mai trage una…
             – Aoleo! bineee! de fapt, era un film porno… Tatăl:
             – Să-ţi fie ruşine! La vârsta ta, nu-mi minţeam niciodată părinţii! Robotul îi trage una tatălui. Mama apare şi ea şi zice:
             – Se vede că-i fiul tău…. Paf!

             2 militieni se pisa pe un gard. Care are jetul mai lung ?
             Ala care si-a defacut slitul.

             Cativa gandaci joaca fotbal intr-o cana. Deodata unu din ei zice : Data viitoare jucam in cupa!

             Intr-o zi, buca stanga ii spune bucii drepti:
             – Auzi draga, dar daca oricum stam aici tot timpul impreuna, ce-ar fi sa ne casatorim?
             – N-are rost, tu nu vezi ca orice c**** ne desparte?


  4. Unirea Urziceni – FC Sevilla 1-0 Dragutinovic (video)

    noiembrie 25, 2009 by Andrei Sălăgean


  5. Mare concurs intre natiuni

    noiembrie 22, 2009 by Andrei Sălăgean

                       Tema concursului:

    – Cine poate in timp de 8 minute sa calce o camasa, sa manance o paine si sa f**a o femeie?

                       Neamtul : se apuca si calca camasa, dupa care vede ca nu mai are timp, musca din paine si se scurge timpul.Apoi declara : Noi asa suntem , muncim si incercam sa facem treaba cat mai bine , apoi daca mai e timp mancam , si daca tot mai e timp ne distram.

                       Rusul : se apuca de femeie , o f**e , apoi mananca o jumatate de paine si se scurge timpul.Dupa care declara : Noi asa suntem , mai intai ne distram , daca e timp mancam , apoi daca tot mai e timp muncim.

                       Romanul : o pune pe femeie sa calce camasa si in timp ce femeia calca , o f**e , mancand in acest timp painea.Dupa care spune : Noi asa suntem, daca nu-l f**em pe cel care munceste, nu putem manca o paine.