Tot respectul pentru:

17 iunie, 2009 | Andrei Sălăgean

        Toata admiratia pentru domnul profesor de geografie Nascu Toader. Ajuns la o varsta apreciabila, face fata cu real succes tuturor problemelor venite fie din partea elevilor, fie din aprtea conducerii. Nu stiu exact cati ani are dar e trecut bine de 50 si totusi cand vezi de ce e in stare nici nu iti vine sa crezi. Anul trecut juca in echipa de fotbal a profesorilor contra elevi, si juca bine. Anul acesta si la balul majoratului si la bachet, nu l-am vazut o clipa sa stea la masa si sa vorbeasca cu ceilalti profesori, ca de parca nu face asta zi de zi. Nu frate, era in mijloc multimii. Cel mai interesant era cand lua pauze de dans, nu mergea sa stea, lua microfonul si canta cate o balada, ba de jale, ba de fericire, ba despre ardeleni. In ceea ce priveste predatul, eu nu am mai vazut asa om. Vorbesc serios. O ora intreaga poate sa vorbeasca despre modificarea faunei in sudul Burkinei Faso ca urmare a incalzirii globale, fara sa ramana in pana de idei. Ca nu asculta multa lume, asta e partea a doua. Paradoxal, o parte din lume adoarme cu toate ca mentine un ton destul de ridicat si ferm. Cu harta sub brat si cu stirile actualizate mereu, zici ca e o enciclopedie ambulanta. Dar cel mai de apreciat e bunul simt si felul cu care se dedica fiecarei ore. Se vede ca el nu vrea sa lasa lucrurile asa cum sunt, nu e genul care sa vina la ora, sa preadea iar ora viitoare sa te asculte. El vrea sa vada ca ramai cu ceva, iar eu in orele in care am fost atent pot sa spun ca am avut multe de invatat de la dansul. Respect!
        Dar dintre toti profesorii parca, cel mai mare respect il am fata de Nicolae Sanda, profesorul de matematica. Si stiti de ce? Pentru ca a fost singurul care si l-a recastigat. Dupa ce am inceput clasa a 9-a cu un 3 si un 4 dupa ce in generala eram toba si slanina de matematica, credeam ca e ceva cu profesorul. Adica nu imi puteam gasi alta explicatie. Sigur ca purtam si eu o vina pentru note, dar inca mai cred ca nu in totalitate( niste mici neintelegeri la mijloc). Ce sa mai zic, ca a venit si tata la scoala sa vada care e treaba, insa eu trebuia sa rezolv aceasta ecuatie. Primul semestru l-am incheiat cu media 7, eu care pana atunci avusesem numai de 10 aproape. Nu trebuia sa ma dau batut totusi. Semestrul doi a mers mai bine. Asta cu exceptia lucrarilor in care totul era aproape perfect numai ca ori uitam sa explic una din relatii de unde am scris-o, ori eram prea superficial, ori se gasea ceva ce sa nu fie bine, iar notele veneau dar numai de 9. Mie imi trebuia zece. Cel mai tare a fost o lucrare, in care se cerea sa rationalizam o fractie. Am facut scurt intr-un rand, cu toate ca altii au umplut si o pagina. Rezultat bun, gandire buna, dar 9. Motivul? Am scris radical de ordin 4 din 18 insa bara de la „1” era pe linia de la patratel si nu se observa foarte bine [poza]. Punctul culminant a fost cand dupa vreo 10 note si teza mai trebuia o nota pe caiet. Dupa experienta din primul semestru stiam la ce sa ma astept: linie trasa, scris frumos, stilou acasa, creion in clasa, scriam si ora la care incepeam tema, etc. Si imi trage un 9, doar sa nu imi iasa media 10. Pfuai ca tot ma stropsea. De atunci am realizat ca el astepta tot mai multe de la mine. Cred ca daca imi dadea 10 nu ma motiva asa de tare. Si totul s-a schimbat incetul cu incetul. Apoi mergand la mai multe concursuri, olimpiade mi-am dat seama ce inseamna sa fii un profesor de matematica adevarat. Ce insamna sa organizezi un concurs, ce inseamna sa fi premiat pentru ca ai pregatit elevi si i-ai dus an de an la diferite competitii unde au luat premii. Nu e usor, insa satisfactiile cred eu ca sunt pe masura iar pentru tot ce m-a invatat eu ii multumesc foarte, foarte mult pentru ca o parte din reusitele mele i se datoreaza si lui.


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.