Tot respectul pentru:

19 iunie, 2009 by Andrei Sălăgean

         Iar daca mai sunt 2 persoana pentru care sa am o atitudine de respect, atunci una din ele sigur va fii tot timpul Nemes Traian. Din 4 ani, cat am fost colegi de clasa, 3 am fost si de banca, cu toate ca era destul de greu sa incapem cand el era in mijloc. Imaginati-va doi „calai” cu picioarele care ieseau pe partea cealalta sa stea unul langa celalalt. De obicei Somesan iesea putin sifonat dar asta-i viata de scolar. Cel mai greu a fost la teza de la romana de pe primul semestru pe clasa a 12-a. Cum nu eram programat sa stau cu ei in banca, m-am intors in ultimul moment „fara bilet”, Traian foarte detasat statea intins pe doua locuri cu picioarele desfacute zici ca era constipat. Nu aveam nici un motiv sa ma intorc in prima banca asa ca m-am inghesuit cum am putut. Apoi sa nu va zic, ca stateam mai ceva ca in ingramadeala la bilete de la meciul cu Steaua. Jumate picior afara, jumate inauntru in banca, nu stateam nici cum, dupa o ora incepea sa tremure, tot eram transpirat, pe cand Traian putea parcheze o limuzina pe locul lui. Dar cele mai interesante erau discutiile de pe a 9-a. Ce puteau oare 2 tipi sa discute cand nu se cunosc inafara de, tipa aia super cu tzatze mari si cur fain care o trecut pe langa noi, nu era cazul, sau despre nimic. Normal ca despre jocuri. Atunci mi-a recomandat prima data Prince of Persia: Warrior Within. Defapt il recomanda la toti. Erau 3 cd-uri, care cred ca si acuma sunt la mine. Super fain jocul insa pe langa POP WW daca intreba cineva de Traian, 2 lucruri iti veneau in minte atunci: telefonul lui cu care filma toate tampeniile ce le faceam si Tiesto. Atunci a aparut ipoteza unui concert Tiesto la Beclean, ne gandeam cam cat de multa lume ar fi, daca ar umple tot Becleanul. Dar pe langa asta, cea mai mare dilema a vremii pe langa vorbele lui Nietzsche era care este mai inalt dintre noi doi. Pana la urma am decis sa facem ca si atunci cand castigam ceva. El a purtat primii ani, eu ultimii si totul a fost ok. Asta pe langa faptul ca eram mai tot timpul rugat sa ajut la udatul florilor. Pe langa scorurile exacte la fotbal, au mai fost si alte pariuri mai ciudate, ca si cel cand am zis ca imi intra un corn de Olala intreg in gura, nu m-au crezut…muhahaha. Cu tot ce a fost in acesti ani, cu serile de pe Duca, cu buda aia din lateral, cu assassin’s creed sau cu raspunsurile tale la romana care daca nu erau ciudate, nu intelegem nimic ne-om vedea la Cluj sa spargem fie o consola, fie o sticla de Cabernet Sauvignon sau in cel mai bun caz la gradina botanica sa „hranim pasarile”, numai ca alea care au aripi dar nu zboara.
         Si ultimul, dar nu cel din urma, si pentru ca si papucii lui cer asta, tot respectul pentru Somesan Adi. Cunoscut dupa strigatele de lupta la nevoie gen „Open Arena” – vorbe adresate partenerului de pahar cand simti ca iti cade capul pe masa, este trecut de ora 12 iar tu doresti sa ajungi acasa sa il bati pe taicato, sa borasti pe tastatura, apoi pornesti fain frumos compu si te joci. O alta chemare de inviorare e arhicunoscutul Tochio Hoteeeeeeel, care e mai greu decat pare: cu mana dreapta in aer si degetul aratator la curea se striga pana vine cineva sa strige Open Arena, e un fel de ciclu. Dar sa-i dam la Some ce Cezar nici nu stia pe vreamea lui: fotbalul si handbalul, mai exact poarta. Pe Somesan nu ai vrea sa il lasi sa joace pe teren. E tehnic, dar nu prea stie scheme, da gol cu capu dar numai cand iese din poarta, din partea cealalta a terenului, deci nu se pune, iar suturile lui ocolesc poarta cum ocoleste functia exponentiala originea. In schimb in porta face minuni mai ceva ca Merlin. Are el asa un skill dupa cum mi-a recunoscut in doua mii şasă, stie el sa scape o mana pe unde e mingea. Sa nu uitam ca pe a 9-a, pe cand eram boboci, in ultimul minut el a aparat penaltyul, ca noi sa marcam fix la faza care urma. Uneori inteligenta lui depaseste normalul astfel incat doar ele vede anumite traiectorii ale mingii, anumite poziti unde noi ar trebui sa fim. Ne cerem scuze domnu’ portar, dar tot pasele scurte sunt mai bune. Apoi tot timpul imi placeau cornuletele alea mici cu zahar praf pe deasupra pe care le avea din cand in cand. Erau asa de mici si de multe ca nu aveai cum sa nu mananci vreo 5-6 cand nu se uita. Fire subtila, stapaneste excelent arta copiatului „din poale”. Din 60 de oameni care copiaza, pe Somesan cred ca l-ai repera cel mai usor, dar adevarul e ca nici nu se fereste, are totul sub control. Radea el de mine cu Travianul, dar ce bine rad eu acuma de el cu Imperia, pentru ca de DOTA s-a cam lasat. Era campion pe sate cu Blodsicăr, chiar si Traian a recunoscut acest lucru. La fel cum amandoi ii recunoastem adevarata valoare de chimist in devenire, la fel si doamna Minerva. Stie el ceva cu hexa-ciano-feratul de potasiu sau acidul Lewis, toate din punct de vedere Brønsted ca altfel nu iese, insa la hidrocarburile cu gust de sfecla si chimen, mai are de lucrat. Bafta Somesane si daca nu ne vedem noi la un Open Arena, atunci macar la un fotbal asa de calitate, sti tu, iar eu anunt de pe acum: Ultim in poarta, Somesan tu esti primul!
         Iar daca cine stie patiti ceva voi doi, va ia cu dislocari de memorie sub forma de feed-back sau flash-back, aveti aici o poza sa tineti minte cine sunteti.


3 Comments »

  1. Mihai Chereji spune:

    mama veche-i pozaaa… cata claie de par aveai in cap 😛

  2. Anonim spune:

    tu vorbesti? 😛

  3. Some spune:

    tare articolul… mult RESPECT.. pentru domnul Sala :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *