Scriu.

1 martie, 2009 by Andrei Sălăgean

        1 martie, ora 21:27. Am un cap de zici ca 100 de padurari canadieni s-au hotarat sa taie tundra siberiana. Nici nu am terminat bine de scris fraza anterioara ca am facut o pauza de 20 de min in care am discutat din nou, iarasi si din nou lectia de viata din capitolul 7 „Nu e bine sa stai mult pe calculator!”, alaturi de cea din capitolul 10 „Mai fa si ceva la matematica”, aceasta cu trimitere la olimpiada care va avea loc saptamana viitoare.
       22:04.Ajung la concluzia ca fac din ce in ce mai greu fata la tampeniile care le am in cap. Fratemeo ma piseaza mai ceva ca faina dar mai incet ca ochiu mortului. Ajung sa ma gandesc de ce mai fac toate astea. Primul raspuns care imi vine e cel mai simplu. O voce mai lina ca cea a lui Cornel Dinu imi spune „Andreeeeei, andreeeei esti inca acolo…asa, poi mai stai inca umpic…”. Marti fac un an de blog. Sambata fac 8 ani de olimpiade. Nu e usor dar nici greu.
       22:09. Deja e trecut de 10. Am ajuns la un acord cu tata, i-am spus ca seara aceasta nu voi putea fi la ora ceruta de el in pat. In gluma in serios se uita cu jumatate de ochi la mine si apoi face _|_. Era gluma desigur, dar se vedea ca nu ii convine. Bine ca nu imi baga el de vina, ca vine celalalt „barbat” si produce caldura la piesa.
       22:12. Incep sa uit totul, sa ma mint cum spunea nu stiu care profesor. Cam asa e; dupa o zi – asfalt. Dupa ce am rabdat frig la meci si am servit o portie din torul comun – bine realizat cu toate ca nu era bine insiropat si frisca putin amara – restul era conform planului.
       22:15. Scriu mai incet…ca scumpul meu frate s-a gandit ca eu pot tasta mai bine fara lumina. El, spre deosbire de mine, vrea sa se culce…chiar daca asculta muzica sau se joaca table pe telefon. Dar asta e viata cand ai un frate. Nu as putea zice in nici un caz ca ar fi mai bine fara el, dar sunt momente si momente, zile si zile. Azi era sa ii dau un webcam in cap. Sta cu o fata curioasa si se uita la monitor in timp ce eu ma pregateam sa scriu. De obicei nu imi place ca cineva sa se uite cand eu scriu, asa ca il rog( ii spun) sa se duca in alta parte, sa isi vada de treaba lui. Da bineinteles ca geniul de el a gasit raspunsul „Ma uit la webcam!”, la care eu relativ calm „De ce te uiti la webcam?” iar el da din umeri. Am tras webcamu afara, i l-am trantit in palme si „Du-te dracului si uita-te la webcam in bucatarie!”. Apoi o aparut tata si am redus volumul.
       22:22. E bine acuma, cu toate ca nu stiu ce dracu o mai fredonat telefonu cu nokia theme de vreo 5-6 ori de la incet spre tare. Cred ca incearca sa se culce, si-l foloseste pe post de leagan. Hai ca incerc sa termin, sa ma pun si eu sa ma culc.
       Nu uitati, asta in cazul in care ati ajuns pana aici, daca nu…reformulez. Nu uita Andrei din viitor, lasa nervii si stresul inutil ca trece. Noaptea e cel mia bun sfetnic sau asa ceva. Respira incet, incet lasa pulsul sa scada putin…asa, apoi gandeste-te de unde ai pornit, perfect, acuma termina-ti ideea. Ne pas oublier – Né à réussir!


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *