Despre Travian, Balul Majoratului si revenirea mea..

21 noiembrie, 2008 by Andrei Sălăgean

      Au trecut exact 2 saptamani de la ultima mea aparitie pe scena blogurilor. Intre timp s-au intamplat multe, bine nu chiar multe dar au fost momente care cel putin pentru mine sunt de neuitat. O sa va povestesc cateva in stilul caracteristic si in functie de ce melodie ascult.

      Cel si cel mai important lucru: AM TERMINAT CU TRAVIANUL. Dupa 381 de zile, aventura a luat sfarsit ieri pe la 12. Pe romaneste va zic ca :” O fost super %$@#&$!”. No comment. Dupa 381 de zile in care: in fiecare zi cand mergeam la scoala ma trezeam umpic mai repede ca sa verific cum e treaba; in orele de informatica verificam ca nu cumva careva sa ma atace; cand ajungeam acasa mai tarziu, oricat de obosit as fi fost, mai statea umpic ca sa vad daca nu mor trupele de foame; am stat seri pana pe la 2 chiar daca a doua zi aveam scoala, si asta doar ca sa sincronizez niste atacuri; am intrat chiar si de pe telefon ca sa rezolv ce era de rezolvat; am trecut de la agonie la extaz, de la momente in care imi venea sa imi sterg contul, la momente in care mi-am dat seama ca merita; am purtat discutii lungiiii cu oameni de prin Romania, despre care nici macar nu aveam habar de prin ce comuna, sat sau @café, dar am legat prieteni ciudate; am ajuns sa il invat si pe fratele meu travian ca sa imi faca si el cat timp eram plecat; si bineinteles dupa ce i-am dus la disperare pe majoritatea colegilor pentru faptul ca eram destul de preocupat de acest subiect cateodata, dar nu exagerat; au incercat sa imi inchida calculatorul, monitorul, ALT + CTRL + DELETE, sau ce sa mai vorbim de intrebarile „Cum pot sa iti stric tot ce ai facut acolo?”, „Iti sparg parola si iti sterg contul”, „Ce? iara e pe Travian? stai ca scot eu alimentatorul!”.

      Multi m-am intrebat pentru ce joc? E ceva premiu? Castig ceva? Nu. Am jucat din placere, din daruire, din … imi vine sa rad. Am vrut sa ma las in unele momente insa deja jucasem destul de mult ca sa imi stric toata munca. Dupa ce ca am inceput ezitant, si atacat continuu pana ce am ajuns pe locul 1200 din aproximativ 5000 de jucatori, tot urcand tot urcand, propunandu-mi praguri de care sa trec am ajuns la final sa fiu pe locul 66. Bestial. Multumirea care o am la final nu o pot descrie. Cinvea de acolo zicea: „Cred ca o sa trec travianul la C.V.-ul meu!”. Nici chiar asa, dar tinand ca si profu’ meu de istorie a jucat, nu poti zice ca e chiar asa pentru oricine. Un lucru e sigur: nu mai incep inca o data. E prea mult si in plus vreau „sa ma dedic blogului”.

      Al doilea mare lucru e Balul Majoratului. Si asta o fost rupere, in sensul care il stiu eu.Beton ce mai. Pacat ca a lasat urme vizibile. Cu toate ca balul a fost vinerea trecuta(14.11.2008) inca mai am gatul rablagit dar…s-a meritat. Atat de mult lucrui au fost acolo incat nici nu stiu cu ce sa incep. Totusi incep cu ceva ca peste ceva ani cand o sa recitesc, vreau sa imi aduc aminte cu placere.

      La 16:00, daca bine tin minte, trebuia sa fim la restaurant. Era ora 11 parca si eu cu un prieten mergeam sa cumparam sosete pentru programul artistic. Idee geniala: „Teatru de sosete”. Daca ne-am fi apucat mai cu cateva zile inainte cred ca iesea mult mai bine si mai lung insa noh…asta-i viata. Ideea era sa imitam x profesori cu sosete si vocea pitigaiate, ca in desene. Nu aveam de gand sa ne luam de partile naspa de ei, doar lucruri momorabile, ceea ce ne vom aminti peste ani. Partea nasoala, dupa ce am realizat „papusile” era o sa vorbim. In lipsa de idei am ajuns de acord ca tebuia „sa ne puscam”. Poate, poate ne vor mai veni idei. Am trecut la treaba, dar ce sa zic, nu au mai iesit multe idei dar am ras pe cinste. Am terminat pe la vreo 3 si asa de bine m-am organiat ca la 4 nu eram in totalitate gata. Normal, ghinionul a fost ca s-a stricat dushul. (Si replica nu e ca de la aia miroseam asa)Am facut o baie asa foarte rapid. Mi-am umplut buzunarele cu de toate, de la servetele pana la bomboane. S-am plecat.

      Pe la si 15 am ajuns, dupa o aglomeratie inexplicabila, ca nu puteai nici sa intorci masina pe acolo. Am intrat timid. Mi-a luat ceva vreme sa recunosc o parte din fete. Cu atata machiaj, coafuri si rochii…oi oi ioi. Baietii erau la fel. :)) Majoritatea puscati, la costum si unii cu pusca la ei. Nu mai reamintesc ca unii au intrecut umpic, umpic limita, dar asta e altceva. Bliturile la tot pasul, altii se agitau, faceau ture pe acolo, altii incepeau deja sa manance. Era clar. Bine am nimerit: Balul Majoratului CNLR. Si cum e vorba, merg si eu si scanez zona, verific locurile de unde se vedea totul, fetele treburi. Ba mai fac o poza doua, ca doar aveam cu cine. Si cand ma simteam destul de bine, cade bomba. In cinspe minute intrati la program. Nici nu mai repetasem, nici nu terminasem toti profesorii. Luam solutia cea mai scurta. Ii scoatem. Am regretat mult dupa, dar nu eram noi asa de greuceni ca sa ne bagam la creatie + ca ne si venea sa radem.

      Va spun doar cum s-a terminat. Bine. Ne-am abtinut destul de greu cu rasul, da’…o fo’ bine. M-am mai uitat si la ceilalti. Unii chiar s-au dedicat, adica au acordat mai mult timp. S-a vazut. M-am bagat apoi la un dans, sa ma mai dezmortesc. Concluzia a fost rapida. Sunt fete care daseaza bine, altele chiar foarte bine. Am trecut totusi peste faza cu calcatul pe picioare, care deja nu ma mai deranja si in plus era si vina mea. Cine naiba m-o pus sa am labe de yeti. Seara continua, dar nu aveam de unde sa stiu ca momentele momorabile de acuma incepea sa apara.
       Mai intai prof. de $^@#%% ma surprinde cu o melodie cantata de el, eu nu o mai auzisem. Dar ce conta…m-am bagat in hora si am inceput sa cant,, ca doar ce era sa fac. Il stiam eu pe d. prof. asa mai…diferit de ceilalti, dar am ramas la concluzia „TOT RESPECTUL!”. Apoi peste cateva minute l-am vazut ca ia tote fetele la dans asa incet, incet. Deci vreu sa ma intelegeti, nu e tocmai un prof. tanar, iar la varsta lui, altii cu o exceptie statea la masa si se uitau ca la masini decapotabile. Si bineinteles exceptia de spre care vorbeam. Pe d. prof. de %^#$@^&* nu il mai vazusem. Mi-a placut totusi ca sa simtit bine si a stiut sa se distreze. „TOT RESPECTUL”. Adica noh’ putea si el sa stea la masa si nu zice nimeni nimic. A ales bine dupa parerea mea.

       Si tot asa un dans o fata, o invartita o latino, cu pauza intre ele si balul s-a terminat dar nu si seara. Muhahaha. Am „sterpelit” o sticla de vin, oricum nu mai era nimeni la masa, si am plecat catre alt local. Am oprit totusi acasa sa ma schimb, ca ma omorau pantofii. Si plecat am fost la distractie unde si acolo „ne-am rupt” toti pana pe la vreo 3. Acuma venea partea cea mai tare. In drum spre casa ne povesteam fiecare problemele si placerile din seara petrecuta. Fiecare avea cate o „durere” mai speciala. Incep cu mine ca termin cu cea mai tare. Mie imi era foarte frig pentru ca eram doar i camasa si un „laibar” (nu imi vine in minte alt cuvant). Pe altul il dureau picioarele pentru ca era in contiuare in pantofi. Altul avea griji sa nu fi fost vazut de pretina ca…”facea prostii” cu alta. Si ultimul…nu stiu cum naiba oa ajuns sa fie iritat la…. Memorabila seara.

      Dupa cum vedeti am avut ce sa va spun. Si o sa am si mai multe de zis tinand cont ca am terminat cu travianul. Pe cei care ati citit si pe ceilalti, va invit sa postati alte momente memorabile, daca nu vi greu. Acuma ma duc sa mai invat ceva la mate ca maine am concurs, si vreu sa ma prezint cel putin onorabil. Sa nu o lasa asa de fenchi. Hai noroc si tineti minte ca daca ati vazut cumva niste greseli, nu erau greseli, erau puse intentionat asa!


Niciun comentariu »

No comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.